Indiscret Actualitate

Parc, devalizat după vizita preşedintelui


După vizita de sâmbătă, 25 octombrie a.c., a preşedintelui Traian Băsescu la Craiova, cu ocazia celei de-a XIII-a ediţii a Zilelor Municipiului Craiova, în Parcul Tineretului au rămas tone de gunoaie, sute de metri pătraţi de gazon au fost călcate în picioare şi mii de ore de muncă au fost batjocorite. Începând cu a doua zi de la eveniment şi continuând cu ziua de luni, sute de muncitori ai Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova, zeci de deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi alte câteva zeci de asistaţi sociali, beneficiari ai ajutorului social acordat în baza Legii 416, munceau de zor pentru resuscitarea investiţiei care s-a ridicat până în acest moment la peste 12 milioane de euro.

de Carmen Burnea

De cum s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, preşedintele şi candidatul prezidenţiabil Traian Băsescu îşi şi începea campania electorală la Craiova, pe moşia vechiului prieten Antonie Solomon. Edilul Băniei a avut grijă ca preşedintele să fie cel care deschide porţile Parcului Tineretului din Lunca Jiului, noua investiţie a Primăriei Craiova ce se ridică la 12 milioane euro. Cei peste 100.000 de oameni prezenţi la eveniment, câţi a estimat Jandarmeria că au încăput în Parcul Tineretului din Faţa Luncii, au „avut grijă“ să distrugă sau să deterioreze colosala investiţie.

Petuniile – primele moarte la datorie
Încă din buza parcului, la două zile de la marele eveniment, imaginea dezolantă a rondurilor cu flori călcate în picioare sugrumă retina. O mână de poliţişti comunitari supraveghează atent un grup de oameni care, înarmaţi cu lopeţi şi greble, încearcă să salveze ce se mai poate din petuniile viu colorate de la intrarea în parc. Cele mai multe dintre împestriţate au ajuns deja în raiul florilor, pentru ele nu se mai poate face nimic. În ceea ce priveşte gazonul, nici acesta nu se poate făli cu o stare prea bună. Zeci de metri de covoraş cu iarbă au dispărut cu desăvârşire.

Deţinuţii, mai harnici decât cei plătiţi
La câteva sute de metri de intrare, un grup de deţinuţi, strict supravegheaţi de doi paznici şi un câine lup, pieptăna de zor iarba de gunoiaele lăsate în urmă de ultraşii democraţi. La vederea aparatului de fotografiat, câţiva dintre cei privaţi de libertate îşi iau poziţia de stat la „pozar“. „Să-mi trimiţi pozele, să le pun pe Hi5“, strigă unul dintre bărbaţi. Apostrofat la scurt timp de paznic, bărbatul îşi reia treaba, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei peste 50 de deţinuţi se vor întoarce în penitenciar peste alte patru-cinci ore, după ce vor fi umplut câteva remorci cu gunoaie. La câţiva paşi, pâlcuri de muncitori ai RADPFL Craiova udă alene rondurile de flori, deşi ploaia doar a stat de câteva minute şi norii nu au părăsit încă zona. Fiecare pâlc de RADPFL-işti e monitorizat de câte un lider, care, de regulă, fumează ostentativ şi îndeamnă la muncă.

Leagănele, mai trainice decât se spera
Dacă în ziua vizitei lui Traian Băsescu puradeii bulibaşilor din întreaga Oltenie jumuleau, la propriu, leagănele din locurile de joacă, tăbărând şi câte 20 de copii pe un singur balansoar, la două zile după eveniment jucăriile păreau mai trainice ca niciodată. „Pe roata asta mare erau la un moment dat peste 20 de copii şi femei. Se bălăngăneau, se împingeau şi trăgeau în toate părţile. Am şi văzut cu ochii minţii cum se smulge din piroaie şi cade cu ei, dar nu s-a întâmplat aşa. Uitaţi-vă că e intactă. A cumpărat Aurică jucării scumpe, dar şi rezistente“, povesteşte unul dintre beneficiarii ajutorului acordat în baza Legii 416, care se făleşte că a fost prezent la vizita preşedintelui.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Bătălia panourilor

Bătălia panourilor

Acuzaţiile au început să curgă de la şefii de campanie ai celor mai importante trei partide politice doljene. În timp ce Mario Ovidiu Oprea, responsabil...
Parc, devalizat după vizita preşedintelui

Parc, devalizat după vizita preşedintelui

De cum s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, preşedintele şi candidatul prezidenţiabil Traian Băsescu îşi şi începea...
Banii pentru administraţiile locale, coloraţi politic

Banii pentru administraţiile locale, coloraţi politic

Criza financiară cu care se confruntă administraţiile locale din judeţ, în mare parte rămase fără bani de salarii şi de utilităţi, nu mai constituie...
Război civil în RAT Craiova

Război civil în RAT Craiova

Despre problemele şi ilegalităţile din curtea Regiei Autonome de Transport Craiova s-a scris şi, cu siguranţă, se va mai scrie mult timp de-acum...
Marş al PD-L Vâlcea în favoarea referendumului pentru Unicameral

Marş al PD-L Vâlcea în favoarea referendumului pentru Unicameral

Aproximativ 350 de membri şi simpatizanţi ai PD-L Vâlcea au participat, săptămâna trecută, la un marş desfăşurat în municipiul Râmnicu Valcea...
Cosmin Petruţ, stăpân pe apele oltene

Cosmin Petruţ, stăpân pe apele oltene

Ordinele prin care au fost numiţi directorii de direcţii au trebuit anulate. Astfel, directorii de direcţii vor avea contractele desfăcute, anulându-se...
Drumul judeţean 606, victima Ordonanţei 34

Drumul judeţean 606, victima Ordonanţei 34

Toată povestea a început în urmă cu două luni, când preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a încheiat un contract de modernizare...
„Să fim pe primul loc, din primul tur!“

„Să fim pe primul loc, din primul tur!“

Mircea Geoană, preşedintele Partidului Social Democrat, le-a cerut, recent, primarilor şi liderilor de filiale din zona Olteniei, în cadrul unei întâlniri...

Mare bairam la Liricul craiovean

Pregătirile intense care se fac în vederea apropiatului festin care va avea loc sub cupola Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Bănie au intrat în faza finală. Joi, 29 octombrie, soseşte „Logodnicul din lună”, fiind aşteptat cu multă nerăbdare de adorabila şi drăgălaşa fată romantică Julia de Weert. Însă tutorele ei, Joseph...

Oaspete japonez în Bănie

Vineri, 30 octombrie, Orchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, avându-l ca solist pe talentatul şi apreciatul pianist Mihai Ungureanu,  urmează să susţină un concert extraordinar. Maestrul Daisuke Soga (Japonia) va dirija partituri din creaţiile compozitorului De Falla, precum „Nopţi în grădinile Spaniei” şi...
 Băsescu a dezlănţuit ultraşii la Craiova

Băsescu a dezlănţuit ultraşii la Craiova

Plimbarea lui Traian Băsescu la Craiova a făcut furori sâmbăta trecută pe toate posturile de televiziune. Furori a făcut şi printre doljeni, mai...
Lupta cu moartea

Lupta cu moartea

Acum mai bine de o jumătate de an, tânărul George Tudor Jişa din Râmnicu Vâlcea a primit o veste cumplită. „M-am simţit rău câteva zile. Eram...
Preotul învinuit de homosexualitate denunţă corupţia din biserică

Preotul învinuit de homosexualitate denunţă corupţia din biserică

După mai bine de un an de când au ieşit la iveală datele scandalului presărat cu homosexualitate şi şantaj dintre preotul vâlcean Darius Matei...
Sabotaj la Oltchim din partea minoritarilor

Sabotaj la Oltchim din partea minoritarilor

PCC SE -declaraţii contradictorii în presa din România şi străinătate„Scopul direct al PCC SE este preluarea Oltchim la o valoare cât mai scăzută....
Igienizarea unei halte la preţ de construcţie a unei gări!

Igienizarea unei halte la preţ de construcţie a unei gări!

Câteva gări din regiunea de dezvoltare Sud – Vest Oltenia au fost parte dintr-un program de reparaţii şi igienizări început în 2008. Căile Ferate...
 
Turnirul curiozităţilor la Zilele Craiovei

Turnirul curiozităţilor la Zilele Craiovei

Câţiva dintre aceşti meşteri au reuşit să impresioneze prin originalitatea de care au dat dovadă. De pildă, fraţii Teodor şi Adrian Negoiţă,...
O bătrână din Podari l-a atins pe Iisus

O bătrână din Podari l-a atins pe Iisus

Despre bucuria pe care a trăit-o Gheorghiţa Brezoi, din comuna doljeană Podari, am aflat într-un magazin din Craiova. Bătrâna tocmai se întorsese...
Dragoste de carte

Dragoste de carte

Biblioteca comunală Cernăteşti dispune, potrivit bibliotecarei Dumitra Truşcă, de un fond de carte de aproximativ 8.600 de volume. Printre acestea...
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Tehnică ancestrală practicată din zorii umanităţii, folosirea pilonului constă în a transforma în praf orice substanţă cu ajutorul mortarului....
 
7 Sport
Tancurile din Rusia atacă Vâlcea

Tancurile din Rusia atacă Vâlcea

Oltchim Râmnicu Vâlcea a debutat cu dreptul în noua ediţie a Ligii Campionilor la handbal feminin. Elevele lui Radu Voina şi Aurelian Roşca s-au...
Revoluţia suporterilor olteni

Revoluţia suporterilor olteni

După cum bine ştim, Universitatea a încasat-o din nou acasă, dar de data aceasta echipa nu a mai venit din Capitală, ci din Moldova, FC Vaslui. Din...
Anul „Bursucului“

Anul „Bursucului“

Dacă în zodiacul chinezesc 2009 e anul Bou(ru)lui de Pământ, în fotbalul românesc e anul „Bursucului“. Nu de Pământ sau de Aer, ci de... Urziceni....
 
Nu există nicio criză

Nu există nicio criză

Criză financiară, criză economică... Vorbe! Le-a văzut cineva? Cică au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă.Numeroase societăţi...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Vişan, pe iepe mari!După luni de zile de bântuit prin Casa Poporului (unii pot citi şi Palatul Parlamentului, că nu-i nicio problemă), deputatul...

Indiscreţii de Vâcea

Anuţa Handolescu -amintiri cu misoginiPrezentă, recent, la „sfatul“ prefecţilor vâlceni, Anuţa Handolescu a povestit prima ei experienţă de prefect în raport cu bărbaţii misogini. Cică în timpul unei şedinţe ceva mai aprinse, condusă de doamna Handolescu, un ins a rostit următoarele, văzând o salariată a prefecturii care împărţea...
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva