Indiscret Reportaj
O problemă de mare brânză!
Voteaza Articolul

Producătorii doljeni din pieţe, băgaţi în cofă de normativele UE


O problemă de mare brânză!


Atât de cunoscut pieţarilor, Ordinul nr. 111 din 2008 al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2009, obligă ţăranii să comercializeze lapte, ouă, carne şi brânză în condiţiile impuse de Uniunea Europeană. Conform ordinului, micii producători trebuie să se înregistreze la autoritatea sanitar-veterinară din judeţ şi să aştepte aprobarea comercializării produselor ambalate şi etichetate. Dar, cum în România unde-i lege e şi tocmeală, la mai bine de o jumătate de an de la intrarea ordinului în vigoare, pieţarii vând brânza tot neambalată şi tot „pe gustate“, în vreme ce DSVSA se arată blândă cu ţăranii.

de Carmen Burnea

Potrivit ordinului, ţăranii trebuie să se adreseze Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), depunând o cerere de înregistrare pentru ca apoi specialiştii din cadrul instituţiei să îi verifice, la faţa locului, pe cei care au depus cererea de înregistrare, dacă respectă sau nu cerinţele prevăzute. Avizul favorabil emis de aceşti specialişti dă valabilitate înregistrării producătorului la DSVSA şi posibilităţii acestuia de a comercializa pe piaţă produsele respective.

Ambalarea şi etichetarea, un vis costisitor
Micii producători care vând carne, lapte şi produse lactate la tarabele craiovene nu se arată nici la această oră încântaţi de ideea ordinului care le impune să-şi ambaleze produsele conform normelor europene, să le comercializeze într-un spaţiu care să respecte regulile de igienă şi să aibă pe ambalaj informaţii despre produs şi termenul de valabilitate. În Piaţa Centrală, din Craiova, comercianţii ambalează brânza cum pot, în pungi de unică folosinţă. Ici-colo, câte un comerciant a mai pus şi etichete, pe care a scris de mână numele producătorului, provenienţa produsului şi data la care a fost obţinut. „Vor să ne termine! Cu legile lor, vor să ne desfiinţeze de tot şi să fie omul obligat să cumpere numai de la supermarket. Eu am patru vaci, de aproape 20 de ani vând lapte şi brânză, din asta trăiesc. Acu... e normal ca omu’ să vină să cumpere de la piaţă, de unde ştie că e marfă de calitate, brânză grasă şi lapte proaspăt, la doi lei litru, decât să îl ia degresat de la magazin cu patru lei“, s-a plâns Ion Baraliu, un producător din Bâlta. La numai câţiva paşi, o bătrânică ce vinde brânză de capră se căinează la rându-i: „Eu am numai capre. Astea dau lapte puţin şi vând patru-cinci kile de brânză pe săptămână. Păi cu ce bani să cumpăr eu o maşină de ambalat?!?“, se întreabă retoric Elena Ungureanu.

DSVSA Dolj – „Ordinul are multe lacune“
Conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj s-a arătat blândă cu producătorii doljeni încă de la începutul anului. La acea vreme, fostul şef al DSVSA Dolj, Andrei Butaru, a declarat că acest ordin are destule lacune, motiv pentru care a creat o serie întreagă de animozităţi. „Este vorba de producţia primară obţinută de micii producători şi vânzarea acesteia. De fapt, s-a vrut un ordin care să sprijine micii producători, dar se pare că mai rău i-a încurcat. Noi am început înregistrarea micilor producători, iar acum se discută problema rezolvării lacunelor ordinului cu asociaţiile crescătorilor de animale şi cu asociaţiile micilor producători, acolo unde sunt probleme“, a spus şeful DSVSA Dolj. Aşadar, cu toată zarva din jurul ordinului, controalele tematice prin pieţele doljene au întârziat, spre bucuria producătorilor.

Ambalarea, la alegere
La această oră, în judeţul Dolj sunt înregistraţi peste 250 de mici producători, iar acţiunea continuă. „Actul normativ spune că brânza trebuie să fie produsă, transportată şi valorificată în anumite condiţii de igienă. Într-adevăr, ordinul nu este clar în ceea ce înseamnă ambalare, ce înseamnă etichetare. Am înţeles că nimeni nu s-a gândit la o ambalare în vid. Era vorba de ambalajul în care se transportă acest produs“, a mai spus Andrei Butaru.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Florea, inspector-şef cu delegaţie

Florea, inspector-şef cu delegaţie

La jumătatea săptămânii trecute, inevitabilul s-a produs în bătătura IJJ Dolj. Cu patalama primită de la Bucureşti, lt-col. Constantin Florea...
Trei partide, un singur vis: Cotroceniul!

Trei partide, un singur vis: Cotroceniul!

Liberalii doljeni par a fi cei mai blestemaţi. Nu de ieri, de alaltăieri, ci din 90 încoace. Deşi după campania pentru europarlamentare lucrurile...
Taximetria craioveană şchioapătă de-o roată

Taximetria craioveană şchioapătă de-o roată

Taximetriştii se plâng de faptul că recesiunea şi-a făcut apariţia şi în sectorul lor. Aceştia spun că de ceva vreme, taximetria nu mai este...
Revolta caschetelor doljene

Revolta caschetelor doljene

Înarmaţi cu pancarte, portavoce şi fluiere, poliţiştii doljeni din cadrul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual au...
„Eu mă uit mai mult în grădina mea decât în grădina altora“

„Eu mă uit mai mult în grădina mea decât în grădina altora“

Reporter: Doamnă Mariana Chipirlin, în anul 2004 aţi câştigat primul dumneavoastră mandat de primar al comunei Perişor, învingând 12 contracandidaţi,...
7.000 de euro pentru o viaţă!

7.000 de euro pentru o viaţă!

Soarta a fost crudă pentru Constantin Barbu din Copăceni-Vâlcea. S-a născut pe 9 aprilie 1968 şi de mai bine de 28 de ani se deplasează numai cu...
Concurs ciclist dotat cu premii pe roţi la Predeşti

Concurs ciclist dotat cu premii pe roţi la Predeşti

Zece copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din comuna doljeană Predeşti au participat, în dimineaţa zilei de 12 august 2009, la concursul...

Colocviu internaţional

În perioada 21-26 septembrie 2009, sub patronajul Primăriei şi Consiliului Local Municipal Craiova, în organizarea Asociaţiei “Craiova Conducting Art”, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi Consiliul Judeţen Dolj, se va desfăşura, în Bănie, Concursul Internaţional de Dirijat Orchestră. Evenimentul, aflat la prima ediţie,...
Varsanufie Prahoveanul, viitor Arhiepiscop al Râmnicului?

Varsanufie Prahoveanul, viitor Arhiepiscop al Râmnicului?

Ascensiune fulminantă sub Patriarhul Teoctist PS Varsanufie, în vârstă de 41 de ani, este episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului. A fost tuns...
La „Cântecele Oltului“, politicienii au făcut play-back

La „Cântecele Oltului“, politicienii au făcut play-back

Staţiunea-gazdă a primit ansambluri folclorice din aproape toate judeţele prin care trece Oltul, mai puţin Teleorman. Judeţele transilvănene au fost,...
IOBAGI CU EPOLEŢI

IOBAGI CU EPOLEŢI

Probabil, toată lumea ştie că majoritatea poliţiştilor abia ieşiţi de pe băncile şcolilor fug de repartizările la posturile de poliţie rurale...
 
Trei fapte de „arme“ ale „bişniţarului“ Teofan

Trei fapte de „arme“ ale „bişniţarului“ Teofan

La aşa dărnicie...La Craiova, un tânăr preot, Constantin Rusan, reuşind în mod strălucit prin examen, şi nu prin mită, să fie numit preot în...
Bani publici la puşculiţa deputatului

Bani publici la puşculiţa deputatului

Actualul director al Hidroelectrica Vâlcea, ing. Ion     Sima, este acuzat că a finanţat din banii Hidroservului, pe vremea când era...
Aurul alb de la Ocnele-Mari

Aurul alb de la Ocnele-Mari

Cea mai tânără mină din ţară O plimbare în mina de la Ocnele-Mari înseamnă o experienţă de viaţă extraordinară. După ce parcurgem cu maşina...
O problemă de mare brânză!

O problemă de mare brânză!

Potrivit ordinului, ţăranii trebuie să se adreseze Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), depunând o cerere de înregistrare...
Supravieţuitorii

Supravieţuitorii

Am prezentat în numerele anterioare ale Indiscretului câteva episoade ale procesului de colectivizare derulat în mai multe comune din judeţul Dolj....
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Cei doi parteneri sunt culcaţi pe o parte, bărbatul în spatele femeii. În această poziţie, imaginea linguriţelor suprapuse este evidentă. Poziţia...
 
7 Sport
CSM, minge de ping-pong pentru FRF

CSM, minge de ping-pong pentru FRF

Tehnicianul principal al Clubului Sportiv Municipal, Alin Artimon, a sperat într-un debut fericit de campionat, având în vedere că în acest sezon...
 
Crampoane

Crampoane

Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, răspunde afirmativ. Tot învârtind la cifre, acesta a avansat şi un procent încurajator. Care, evident,...
Tropotim, tropotim

Tropotim, tropotim

Într-un regim de austeritate, în care se abate atenţia oamenilor de la revendicările lor reale, a oferi pâine şi circ înseamnă a gira un fals....

Indiscreţii de Dolj

Când DNA doarme, primarii fac ce ştiu ei mai bineDeşi s-a remarcat doar prin lipsa de activitate ce durează încă de la înfiinţare, DNA Craiova ar putea avea ce să raporteze în faţa şefilor dacă ar privi mai atent la averile primarilor din judeţ.Dacă lucrurile ar sta aşa, ar observa că măcar unul dintre ei, posesor de carnet PSD, s-a...

Indiscreţii de Vâcea

Contele Vasile şi-a luat-o de la GeoanăSe zvoneşte că în timpul vizitei pe care a făcut-o săptămâna trecută la Vâlcea, Mircea Geoană, preşedintele PSD, l-ar fi urecheat pe „contele de Drăgăşani“, deputatul Vasile Bleotu. Geoană i-ar fi spus lui Vasile, printre altele, că „nea Ion Cîlea munceşte pe rupte“ şi că ar fi bine...
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva