Indiscret Reportaj
Aurul alb de la Ocnele-Mari
Aurul alb de la Ocnele-Mari
Voteaza Articolul

Dureri, tratament şi relaxare în salină


Aurul alb de la Ocnele-Mari


La Ocnele-Mari, judeţul Vâlcea, printre deversări mai mult sau mai puţin controlate de saramură, alunecări de teren, disperare şi incertitudini, va avea loc un eveniment care ar putea reda staţiunii demnitatea pierdută, celebritatea de altădată, şi care ar atrage milioane de oameni. Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Primăria Ocnele-Mari, va deschide, după toate probabilităţile, pe 8 septembrie a.c., o bază de turism şi sănătate în mina Coceneşti. Însă lipsa banilor şi bâlbâielile legislative taie, oarecum, din elanul celor implicaţi în acest proiect, rarisim în România şi Europa.

de Marielena Popa

Cea mai tânără mină din ţară
O plimbare în mina de la Ocnele-Mari înseamnă o experienţă de viaţă extraordinară. După ce parcurgem cu maşina un tunel de aproximativ un kilometru şi jumătate, ajungem la poarta salinei. Ni se deschide şi intrăm într-o grotă mare, înainte de orice altceva remarcăm pereţii, în culori de zebră, care, în lumina lămpilor electrice, produc un efect vizual fabulos.
Câţiva lucrători de la Exploatarea Minieră ne liniştesc temerile privind siguranţa acestui loc. „Nu se pune problema de instabilitate şi nesiguranţă, mina este cea mai tânără din ţară. Acesta este primul orizont de exploatare şi prima aripă, în condiţiile în care ne mai ducem cu exploatarea încă nouă orizonturi în jos. Durata de activitate, în condiţii de siguranţă, a unui asemenea loc este de 15-20 de ani.”

Magazine, restaurante, vinotecă
În mina Coceneşti, temperatura medie este de 14-15 grade Celsius, iar specialiştii spun că nu există pericol pentru flacără deschisă, aceasta fiind singura mină negrizutoasă din ţară. Ceea ce nu înseamnă că aici va fi permis fumatul. Din contră, aflăm că muncitorii care au îndrăznit să îşi aprindă ţigara au fost daţi afară, fără drept de apel, pentru că această mină va fi un altar al sănătăţii, dar şi al recreerii. Lucrările de amenajare au început în urmă cu două luni, iar conducerea Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea spune că vor mai dura în jur de două săptămâni. Găsim, deja, amenajat un spaţiu pentru magazin de suveniruri, iar la câţiva metri mai încolo un restaurant rustic. Primarul Petre Iordache i-a găsit şi un nume: „Ar trebui să îi spunem «La trupină». Observaţi mesele şi scaunele din lemn. Aici, totul va fi ecologic.” Mai aflăm că în circuit vor intra şi alte restaurante, precum şi o vinotecă, urmând ca ea să adune soiuri renumite din ţară.

Boli tratate în mediul salin
Pe de altă parte, se lucrează la amenajarea spaţiilor de joacă pentru copii, la terenurile de handbal, de fotbal, tenis, precum şi la o popicărie. Aici, într-un viitor apropiat, va fi şi o bază de sănătate pentru astmatici, care, printre altele, pot face, supravegheaţi şi cu recomandarea medicilor, gimnastică în mediu salin. „Miniera” intenţionează să stabilească parteneriate cu firme care se ocupă de tratament, punându-le la dispoziţie spaţii prin concesionare. Cei care vor avea nevoie de tratament pot fi aduşi şi din staţiunile din judeţ, unde se tratează afecţiuni astmatice, reumatice, de stres etc. Durata unui tratament în afecţiunile astmatice este de patru ore petrecute zilnic în mină, pe parcursul a 12 zile. Evident, mina este deschisă ţării, Europei şi întregii lumi.

Căsătorii religioase în cea mai mare biserică dintr-o salină
În salina de la Ocne se lucrează şi la o biserică, la care va sluji cunoscutul preot Petre Veţeleanu. În scopul decorării interiorului şi exteriorului acestui inedit lăcaş de cult, cel mai mare dintr-o salină, va fi organizată o tabără de pictură şi sculptură. Aici, localnicii a căror viaţă este legată, din păcate sau din fericire, de zăcământul de sare se vor putea căsători religios, îşi vor putea boteza copiii. Tot aici ar putea avea loc ceremonialuri de hirotonire a preoţilor din zona Olteniei, aşa cum se întâmplă în salina de la Târgu-Ocna.  Iar primarul Iordache spune că abia aşteaptă ca în salină să oficieze căsătorii civile.  O fântână arteziană şi un lac cu saramură, un muzeu al mineritului, spaţii pentru manifestări artistice vor fi amenajate, de asemenea, în curând.
„La suprafaţă, în imediata apropiere a salinei, va fi o bază de agrement cu restaurante, ştranduri, locuri de campare”, mai spune primarul.

Din durerile „Miniera“: „Nu avem personal pentru această bază“
„Sperăm ca inaugurarea să fie în data de 8 septembrie, când sărbătorim şi Ziua Minerului. Codul roşu de la Ocnele-Mari şi faptul că la 1 septembrie am putea intra pe activitatea de producţie ar fi două elemente care să influenţeze această înaugurare”, spune Marius Tănăsie, directorul Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea.
Marius Tănăsie pare conştient de extraordinarul impact al acestei baze de tratament şi recreere, dar se izbeşte de calcule de ordin financiar: „Nu avem personal care să lucreze în această bază, unde este nevoie de 20 de oameni. Cu 20 de oameni, pe perioadă de iarnă, producem 100 de miliarde. Încercăm să facem şi una şi alta, şi nu este exclus ca sâmbăta şi duminica, până la primăvara viitoare, să facem turism, iar în cursul săptămânii, activitate de producţie.”

În salina Praid, turismul a bătut mineritul
Incertitudini de ordin legislativ planează, de asemenea, asupra activităţii de turism din minerit: „Nu avem un statut foarte bine stabilit. Există posibilitatea privatizării, a separării turismului de activitatea de bază, ne trezim că apare o hotărâre de Guvern care ne ia tot. Ceea ce am făcut aici, din punct de vedere al fondurilor, nu a depăşit 500 de milioane din miliardul alocat.” Cu ochii la centrele similare de la Târgu-Ocna, Slănic-Moldova, Praid, în Harghita, directorul EM Berbeşti speră că lucrurile se vor aşeza, iar aurul alb al salinei de la Coceneşti va scoate bani: „La Praid, spre exemplu, sunt 5.000 de vizitatori pe zi, iar veniturile din turism le depăşesc pe cele din producţie. Anul trecut, au făcut venituri de 70 de miliarde numai din turism”, spune directorul Tănăsie.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Florea, inspector-şef cu delegaţie

Florea, inspector-şef cu delegaţie

La jumătatea săptămânii trecute, inevitabilul s-a produs în bătătura IJJ Dolj. Cu patalama primită de la Bucureşti, lt-col. Constantin Florea...
Trei partide, un singur vis: Cotroceniul!

Trei partide, un singur vis: Cotroceniul!

Liberalii doljeni par a fi cei mai blestemaţi. Nu de ieri, de alaltăieri, ci din 90 încoace. Deşi după campania pentru europarlamentare lucrurile...
Taximetria craioveană şchioapătă de-o roată

Taximetria craioveană şchioapătă de-o roată

Taximetriştii se plâng de faptul că recesiunea şi-a făcut apariţia şi în sectorul lor. Aceştia spun că de ceva vreme, taximetria nu mai este...
Revolta caschetelor doljene

Revolta caschetelor doljene

Înarmaţi cu pancarte, portavoce şi fluiere, poliţiştii doljeni din cadrul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual au...
„Eu mă uit mai mult în grădina mea decât în grădina altora“

„Eu mă uit mai mult în grădina mea decât în grădina altora“

Reporter: Doamnă Mariana Chipirlin, în anul 2004 aţi câştigat primul dumneavoastră mandat de primar al comunei Perişor, învingând 12 contracandidaţi,...
7.000 de euro pentru o viaţă!

7.000 de euro pentru o viaţă!

Soarta a fost crudă pentru Constantin Barbu din Copăceni-Vâlcea. S-a născut pe 9 aprilie 1968 şi de mai bine de 28 de ani se deplasează numai cu...
Concurs ciclist dotat cu premii pe roţi la Predeşti

Concurs ciclist dotat cu premii pe roţi la Predeşti

Zece copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din comuna doljeană Predeşti au participat, în dimineaţa zilei de 12 august 2009, la concursul...

Colocviu internaţional

În perioada 21-26 septembrie 2009, sub patronajul Primăriei şi Consiliului Local Municipal Craiova, în organizarea Asociaţiei “Craiova Conducting Art”, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi Consiliul Judeţen Dolj, se va desfăşura, în Bănie, Concursul Internaţional de Dirijat Orchestră. Evenimentul, aflat la prima ediţie,...
Varsanufie Prahoveanul, viitor Arhiepiscop al Râmnicului?

Varsanufie Prahoveanul, viitor Arhiepiscop al Râmnicului?

Ascensiune fulminantă sub Patriarhul Teoctist PS Varsanufie, în vârstă de 41 de ani, este episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului. A fost tuns...
La „Cântecele Oltului“, politicienii au făcut play-back

La „Cântecele Oltului“, politicienii au făcut play-back

Staţiunea-gazdă a primit ansambluri folclorice din aproape toate judeţele prin care trece Oltul, mai puţin Teleorman. Judeţele transilvănene au fost,...
IOBAGI CU EPOLEŢI

IOBAGI CU EPOLEŢI

Probabil, toată lumea ştie că majoritatea poliţiştilor abia ieşiţi de pe băncile şcolilor fug de repartizările la posturile de poliţie rurale...
 
Trei fapte de „arme“ ale „bişniţarului“ Teofan

Trei fapte de „arme“ ale „bişniţarului“ Teofan

La aşa dărnicie...La Craiova, un tânăr preot, Constantin Rusan, reuşind în mod strălucit prin examen, şi nu prin mită, să fie numit preot în...
Bani publici la puşculiţa deputatului

Bani publici la puşculiţa deputatului

Actualul director al Hidroelectrica Vâlcea, ing. Ion     Sima, este acuzat că a finanţat din banii Hidroservului, pe vremea când era...
Aurul alb de la Ocnele-Mari

Aurul alb de la Ocnele-Mari

Cea mai tânără mină din ţară O plimbare în mina de la Ocnele-Mari înseamnă o experienţă de viaţă extraordinară. După ce parcurgem cu maşina...
O problemă de mare brânză!

O problemă de mare brânză!

Potrivit ordinului, ţăranii trebuie să se adreseze Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), depunând o cerere de înregistrare...
Supravieţuitorii

Supravieţuitorii

Am prezentat în numerele anterioare ale Indiscretului câteva episoade ale procesului de colectivizare derulat în mai multe comune din judeţul Dolj....
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Cei doi parteneri sunt culcaţi pe o parte, bărbatul în spatele femeii. În această poziţie, imaginea linguriţelor suprapuse este evidentă. Poziţia...
 
7 Sport
CSM, minge de ping-pong pentru FRF

CSM, minge de ping-pong pentru FRF

Tehnicianul principal al Clubului Sportiv Municipal, Alin Artimon, a sperat într-un debut fericit de campionat, având în vedere că în acest sezon...
 
Crampoane

Crampoane

Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, răspunde afirmativ. Tot învârtind la cifre, acesta a avansat şi un procent încurajator. Care, evident,...
Tropotim, tropotim

Tropotim, tropotim

Într-un regim de austeritate, în care se abate atenţia oamenilor de la revendicările lor reale, a oferi pâine şi circ înseamnă a gira un fals....

Indiscreţii de Dolj

Când DNA doarme, primarii fac ce ştiu ei mai bineDeşi s-a remarcat doar prin lipsa de activitate ce durează încă de la înfiinţare, DNA Craiova ar putea avea ce să raporteze în faţa şefilor dacă ar privi mai atent la averile primarilor din judeţ.Dacă lucrurile ar sta aşa, ar observa că măcar unul dintre ei, posesor de carnet PSD, s-a...

Indiscreţii de Vâcea

Contele Vasile şi-a luat-o de la GeoanăSe zvoneşte că în timpul vizitei pe care a făcut-o săptămâna trecută la Vâlcea, Mircea Geoană, preşedintele PSD, l-ar fi urecheat pe „contele de Drăgăşani“, deputatul Vasile Bleotu. Geoană i-ar fi spus lui Vasile, printre altele, că „nea Ion Cîlea munceşte pe rupte“ şi că ar fi bine...
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva