Indiscret Dezvaluiri

Campion la sărit gardurile bisericeşti, promovat Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor


„Doamna Vornicescu”, la putere după Damaschin


de Nicolae Boroiu

După cum specialiştii o ştiu, Biserica Ortodoxă Română recunoaşte valabilitatea hirotoniilor Bisericii Anglicane, chiar dacă în această instituţie sunt hirotonite femei ca episcop, dar şi un homosexual. Mai-marii BOR au hotărât zilele trecute să facă la fel şi la recenta Sesiune a Sinodului a fost ales Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor episcopul vicar patriarhal Vincenţiu Ploeşteanul, pe numele său real Victor Grifoni, nume de origine mai degrabă catolic italian decât de botezat creştin ortodox.

În articolul intitulat “Sexul bisericii”, publicat în almanahul revistei “Caţavencu” din anul 2003, s-a dezvăluit pe baza unor documente secrete viaţa sexuală a mai multor ierarhi de frunte ai BOR, printre care şi Vincenţiu. Jurnaliştii bucureşteni dezvăluie că ierarhul proaspăt promovat este numit în cercurile bisericeşti “madam Vornicescu”, adică partenerul pasiv al defunctului mitropolit Nestor Vornicescu, care, după cum ne este arătat de către scriitorul Ciprian Mega în cartea sa intitulată “Pântecul desfrânatei”, în calitate de stareţ al Mânăstirii Neamţ profita de elevii cursanţi ai seminarului de acolo. Luat de Nestor Vornicescu pe postul de redactor al revistei “Mitropolia Olteniei”, Vincenţiu se îngrijea ca pe prima pagină a publicaţiilor Editurii Mitropoliei Olteniei, al cărei redactor era, să apară nu chipul Mântuitorului, ci chipul demolatorului de biserici Nicolae Ceauşescu. Nestor Vornicescu l-a delegat pe Vincenţiu Grifoni la a III-a adunare a cultelor din România ce a avut loc între 16 şi 18 septembrie 1985 la Bucureşti şi, deşi din ordinul Mitropolitului Teofan Savu cartea consacrată acestei adunări, împreună cu alte cărţi compromiţătoare, a fost dată la topit spre a i se pierde urmele, noi am reuşit să punem mâna pe un exemplar şi cităm din cuvântarea lui Vincenţiu Grifoni: “De aici, de pe străbunele plaiuri mioritice ale Olteniei, cu o ardoare izvorâtă dintr-un altruism specific marilor conducători de popoare, domnul Nicolae Ceauşescu s-a manifestat şi se manifestă ca una dintre personalităţile cele mai creative şi dinamice, complexă şi dificilă, de apărare a păcii. În urma strălucitoarelor sale iniţiative, patria şi poporul nostru şi-au dobândit o temeinică reputaţie”.

Impus de Iliescu
Deşi are o voce de pisic schilodit ce îl face cu totul inapt de a se număra printre clerici, Vincenţiu Grifoni a fost promovat la rangul superior călugăresc de protosinghel de către Nestor Vornicescu şi l-a găzduit în incinta Palatului Mitropolitan.
Vincenţiu al nostru nu ţinea însă cont de canoanele bisericeşti ci, îmbrăcat în blugi, hălăduia pe străzile Craiovei, sosind la Palatul Mitropolitan la ore târzii din noapte, nevoit să sară gardul uns cu păcură. Pentru atari merite, Vincenţiu a fost promovat prin relaţiile lui Nestor Vornicescu superior al aşezămintelor BOR de la Ierusalim, unde i-a intrat pe sub piele preşedintelui Ion Iliescu în timpul unei vizite a acestuia în statul Israel şi ca atare, acesta i-a impus lui Teoctist promovarea lui Vincenţiu ca episcop vicar patriarhal în februarie 2004.
Vincenţiu, în calitatea sa de vicar patriarhal şi secretar al Sinodului BOR, s-a evidenţiat prin a atrage atenţia demnitarilor politici şi a obţine bani sau clădiri, exemplu elocvent fiind hotelul “Lebăda”.
Vincenţiu a depus un deosebit zel în distrugerea Parcului “Carol I” pentru amplasarea cavoului faraonic al lui Teoctist, cavou cunoscut sub numele fundamentalist de “Catedrala Mântuirii Neamului”, înalta faţă participând la numeroase emisiuni de televiziune în scopul distrugerii parcului.

Corupţia este în floare în BOR
Deosebit de linguşitor cu Patriarhul Teoctist, în timpul vieţii, când acesta s-a internat pentru operaţia de pe urma căruia a murit, Vincenţiu l-a părăsit. Sosind noul stăpân, locţiitorul de patriarh pe atunci, ÎPS dr. Daniel Ciobotea, o ţară întreagă l-a putut vedea la televizor cum a sărit să-i închidă şi să-i deschidă uşa de la limuzină, deşi oricine ştie că e obligaţia şoferului şi nu a unui înalt ierarh, dar probabil aşa se cuceresc scaunele episcopale în BOR. O mare realizare a lui Vincenţiu Grifoni a fost punerea mâinii pe un egalpion de aur masiv, bătut cu pietre preţioase, care sub forma unei iconiţe ovale era purtată de ierarhi pe piept.
Respectivul egalpion a fost proprietatea Patriarhului Nicodim Munteanu, care l-a făcut cadou cu ocazia hirotonisirii lui Iosif. La moartea lui Iosif Gafton, egalpionul, deşi potrivit statutului BOR trebuia să rămână în proprietatea Episcopiei Râmnicului, episcopul Gherasim Cristea l-a făcut cadou mitropolitului Nestor Vornicescu, care l-a purtat la slujbele bisericeşti. La moartea lui Nestor Vornicescu, cunoscându-se relaţiile lui Vincenţiu Grifoni cu Nestor Vornicescu, a fost trimis să inventarieze bunurile acestuia care, potrivit statutului BOR, trebuiau să rămână proprietatea Arhiepiscopiei Craiovei, însă Vincenţiu a pus mâna pe acest egalpion şi l-a purtat până când, făcându-se multă vâlvă, l-a predat Mânăstirii Neamţ spre a şterge urmele delapidării pe care a comis-o. Dar fapta infracţională rămâne deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 2.157 din Codul Penal, delapidarea se comite nu numai sub forma însuşirii, ci şi a folosirii. Promovarea lui Vincenţiu Grifoni ne demonstrează că nici vorbă nu poate fi de înlăturarea corupţiei din cadrul BOR şi, cum din bugetul de stat, din bugetele consiliilor judeţene şi cele locale, se pompează sume enorme în BOR, este cazul ca toleranţa faţă de gravele abateri ce se comit în cadrul BOR să înceteze, iar prevederile legii penale să fie aplicate şi unora dintre înalţii ierarhi ai BOR.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Afaceri imune la criză

Afaceri imune la criză

În domeniul sanitar particular, nu se poate vorbi despre criză. Peste noapte, au apărut foarte multe clinici particulare în care poţi să-ţi faci...
Chestorul Abraham şcoleşte detectivi la Vâlcea

Chestorul Abraham şcoleşte detectivi la Vâlcea

2.000 lei, trei luni de cursAparent, în şcoala lui Abraham intră aproape oricine vrea. Cu trei condiţii: să nu fie minor, să nu aibă cazier şi...
Hâra conduce Prefectura Vâlcea

Hâra conduce Prefectura Vâlcea

Subprefectul Petre Ungureanu a atacat într-o emisiune televizată activitatea angajaţilor Prefecturii Vâlcea, pe motiv că ar avea concepţii “comunistoide”....
Şomaj tehnic la Oltchim

Şomaj tehnic la Oltchim

Numărul de şomeri va fi decis lunar “Oltchim întâmpină dificultăţi în funcţionarea la capacitate a instalaţiilor, cu implicaţii negative în...
„Ape transfrontaliere - responsabilităţi comune“

„Ape transfrontaliere - responsabilităţi comune“

Ziua Dunării – 29 iunie – marchează data semnării Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.Administraţia...
Duel la CJ Vâlcea între fraţii de Coaliţie

Duel la CJ Vâlcea între fraţii de Coaliţie

„A trecut vremea informării, a venit vremea implicării“„Mă deranjează marginalizarea la care mă supune preşedintele Cîlea şi dau doar două...
Deputatul Iordache, avocatul de serviciu al PSD

Deputatul Iordache, avocatul de serviciu al PSD

Săptămâna trecută, scena politică a fost agitată de repunerea pe tapet a dosarului „Zambaccian” şi de acuzele aduse de către şeful statului...
Preşedintele CJ Olt a raportat

Preşedintele CJ Olt a raportat

,,Pentru că am promis că voi fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, am să vă spun ce am reuşit să fac împreună cu angajaţii instituţiei şi...
Să ne amintim de „Gary“ Sîrbu

Să ne amintim de „Gary“ Sîrbu

Proiectul „Ion D. Sîrbu – posteritatea scriitorului. 90 de ani de la naştere, 20 de ani de la moarte” a demarat miercuri, 17 iunie a.c., cu un...

Evenimente

O vară muzicală fierbinteÎn organizarea Primăriei şi a Consiliului Municipal Craiova, începând cu data de 20 iunie şi până la 26 septembrie, Piaţa "Mihai Viteazul" va găzdui o serie de spectacole muzical-coregrafice. Astfel, în fiecare joi seară, Ansamblul folcloric "Maria Tănase" va delecta publicul oltean cu un program de cântece şi...
Voicu - modest, Surpăţeanu - „şeful“ banilor!

Voicu - modest, Surpăţeanu - „şeful“ banilor!

În vremurile în care profesorilor le tăiăm vârtos din indemnizaţiile de participare la BAC, iar în judeţ numărul şomerilor s-a triplat, deputaţii...
Escrocherii funciare cu email politic

Escrocherii funciare cu email politic

Arendă cu forţaPrin vara lui 2007, în zona comunei Curtişoara şi-a făcut apariţia o firmă care, la fel ca multe altele din ţară, a luat în arendă...
Dacă Dunăre n-aveam, Jiul Dunăre-l făceam Şi la fel o poluam!

Dacă Dunăre n-aveam, Jiul Dunăre-l făceam Şi la fel o poluam!

La ieşirea din oraş spre localitatea Bucovăţ, chiar după podul peste Jiu, se întinde o oază de verdeaţă. Odată cu ea, începe însă şi calvarul...
„Doamna Vornicescu”, la putere după Damaschin

„Doamna Vornicescu”, la putere după Damaschin

După cum specialiştii o ştiu, Biserica Ortodoxă Română recunoaşte valabilitatea hirotoniilor Bisericii Anglicane, chiar dacă în această instituţie...
„Coaliţia nu moare. O ţine ciolanul!“

„Coaliţia nu moare. O ţine ciolanul!“

Devenit, deja, o prezenţă constantă în Vâlcea, Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), nu a ratat nici sărbătoarea...
Fotbalişti în fustiţă

Fotbalişti în fustiţă

Fotbalul nu mai este de mult un sport în întregime al bărbaţilor. Şi nu ne referim aici la faptul că sportul-rege are un număr mare de admiratoare,...
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Dezbrăcarea este în general o manieră agreabilă de apropiere; bărbatul poate începe prin a se juca cu colierul sau medalionul ce împodobeşte gâtul...
 
7 Sport
A venit Vali Badea

A venit Vali Badea

Fostul atacant al Stelei, Valentin Badea, actualmente liber de contract, a semnat, sâmbătă, o înţelegere valabilă pe 3 ani cu gruparea „alb-albastră”.„Transferul...
Mititelu riscă dosar penal

Mititelu riscă dosar penal

Martorii aflaţi în noaptea de vineri spre sâmbătă în barul Pub’s Pub susţin că scandalul a început atunci când Adrian Mititelu a ajuns în...
Gloanţe pentru Liga Campionilor!

Gloanţe pentru Liga Campionilor!

Oficialii campioanei României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, încearcă să dea ultimele lovituri pe piaţa transferurilor înainte de...
 
TV dăunează grav siestei

TV dăunează grav siestei

Săptămâna trecută, un post bucureştean de televiziune a cârmit-o ca la Ploieşti. A întors armele împotriva celor care în sute şi mii de emisiuni...
Vorba ministrului

Vorba ministrului

Abilitatea politică se poate măsura şi în capacitatea de a prevedea ceea ce o să se întâmple mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare sau la...
Sportul şi suportul

Sportul şi suportul

Lumea sportului, şi nu doar ea, este zguduită în aceste zile de scandalul Monica Iacob-Ridzi. Charismaticul ministru al tineretului şi sportului a...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Pe lângă „tradiţionalele“ gustări ca „bere la grătar“ şi „mici la gheaţă“, pe care le regăsim doar în bogata imaginaţie a oamenilor...
Indiscreţii de Vâcea

Indiscreţii de Vâcea

Familia Zamfirescu se „fuduleşte“Domnul şi doamna Zamfirescu, el deputat PD-L, ea medic (foto dreapta), au excelat, la „Învârtita Dorului”...

Indiscreţii de Olt

 Primarul, băiat bunEdilul Slatinei şi preşedintele PD-L Olt, Darius Vâlcov, devenise de o aroganţă ieşită din comun înainte de europarlamentare. Îşi permitea să interzică ziariştilor care nu erau cu el să plece de la conferinţele de presă, nu permitea nicio întrebare cu o anumită tentă şi tot aşa până ce nu a mai avut niciun...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva