![]()
Voteaza Articolul
Halate la puterea a 6-aMedici, asistenţi şi farmacişti craioveni muncesc într-un an cât alţii-n zeceÎn vreme ce, prin unele părţi ale ţării, şomajul reprezintă încă o stare de normalitate, o mână de craioveni nu găsesc destule ore pe cadranul ceasului pentru a merge la toate slujbele de pe urma cărora primesc, lună de lună, zeci de milioane bune. Punctul de legătură al acestor „eroi“ moderni îl reprezintă Şcoala Postliceală Sanitară a Grupului Şcolar „Charles Laugier“ din Craiova, acolo unde, măcar în teorie, aceştia trebuie să semneze condica de prezenţă pentru câteva ore pe zi. Dar ca să nu mai lungim prea mult cu introducerea, pentru că, veţi vedea, timpul înseamnă bani, pregătiţi-vă să aflaţi cum Puşa Bărbulescu, Bianca Lilea, Viorel Gavrilescu ori Maria Sima reuşesc, de ani buni, imposibilul. de Dan Olteanu După cum aminteam în rândurile de început, toate personajele din acest articol provin din sistemul sanitar şi au ca punct comun Şcoala Postliceală Sanitară a Grupului Şcolar „Charles Laugier“ din Craiova. Spre exemplu, doctorul Puşa Bărbulescu, angajată cu normă întreagă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, îşi găseşte timp, cel puţin pe hârtie, pentru a-şi ţine cele câteva ore pe care le are la Şcoala Postliceală Sanitară, dar şi pe cele de la Şcoala Postliceală Ecologică „Sf. Ştefan“ Craiova. Dacă vă gândiţi că după acest tur de forţă doctorul Bărbulescu merge acasă pentru a se odihni, vă înşelaţi. Pentru că, aşa cum ne arată fişele fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii depuse de aceasta pe anul 2007, doamna doctor trebuie să-şi îndeplinească atribuţiunile şi la Policlinica „Elga“ din Craiova. Deşi s-ar putea să ne înşelăm, nu trebuie exclusă varianta că, printr-un procedeu străin nouă, Puşa Bărbulescu chiar reuşeşte să-şi ţină, cu fruntea sus, toate cele patru slujbe. Şi de ce n-ar face? Mai ales că, dacă ne uităm la aceleaşi fişe fiscale, anul trecut, doamna doctor a încasat, per total, aproape 40.000 de lei. În cazul în care nu v-aţi obişnuit cu trecerea la leul greu, asta înseamnă cam 400 de milioane de lei vechi. Deloc rău dacă ne gândim că unui român, angajat cu minimul pe economie, i-ar trebui 6 ani jumate pentru a ajunge la aceeaşi sumă. Ca să nu fim înţeleşi greşit, trebuie precizat că nu ne-am propus să punem la îndoială calităţile profesionale ale doctorului Bărbulescu, ci modul cum aceasta reuşeşte să le aplice-n practică. Pentru că este greu de crezut că după şapte ore petrecute la SJU Craiova, Puşa Bărbulescu mai reuşeşte să le explice materia elevilor celor două şcoli postliceale. Asta, în fericitul caz în care orele de curs nu se suprapun cu cele de la cabinetul de la Spitalul Judeţean, caz în care, indiferent ce-ar alege cadrul medical, cineva are de pierdut.
Nici Lilea nu se lasă mai prejos Într-o situaţie asemănătoare cu Puşa Bărbulescu se găseşte şi jumătatea feminină a celebrei familii Lilea, Bianca. Farmacistă la origini, soţia cunoscutului medic Gheorghe Lilea, implicat în urmă cu câţiva ani într-un scandal de proporţii după ce a fost surprins folosind sanitarii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj pentru a-şi ridica vila, Bianca face tot posibilul pentru a se situa la standardele impuse de bărbatul cu care-şi împarte căsnicia. Pentru asta a ales să se afunde în muncă, muncă şi iar muncă. Mai exact, pe lângă orele petrecute la Farmacia Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, Bianca Lilea pleacă în grabă pentru a-şi acoperi programul la cea de-a doua slujbă - Farmacia „Cynara“. Dar ziua de muncă este lungă, aşa că soţia „doctorului roabă“ are destul timp pentru orele de curs de la Grupul Şcolar „Charles Laugier“. Iar apoi pentru cele de la Şcoala Postliceală Ecologică „Sf. Ştefan“ Craiova. Şi când ziua se apropie de final, Bianca dă repejor o fugă şi la Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana“ din Craiova, cel de-al cincilea loc de muncă de pe lista farmacistei. Şi cum ar spune un spot publicitar: „după muncă şi răsplată“, la final de an, soţia doctorului Lilea se poate lăuda că aduce în casă puţin sub 38.000 de lei, adică 380 de milioane de lei vechi. Cum reuşeşte farmacista familiei Lilea să-şi ducă la capăt îndatoririle de serviciu, indiferent care ar fi el, rămâne încă un mister. Un mister la fel de mare ca şi pensionarea soţului pe motive medicale cu doar câteva ore înainte de a fi dat afară din structurile Ministerului de Interne ca urmare a scandalului amintit mai sus. Instructor la Sanitar cu salarii multiple Şi pentru a evidenţia abilităţile angajaţilor Şcolii Postliceale „Charles Laugier“, ajungem şi la instructoarea Maria Sima. Pentru cei ce nu ştiu, instructorii sunt cei care-i învaţă pe viitorii asistenţi din spitalele patriei cum se aşază pe pat un cearşaf, cum se face corect o injecţie sau cum se aplică o faşă elastică. Poate tocmai pentru a ne demonstra că şi pentru a deprinde această meserie îţi trebuie nişte profesori capabili, Maria Sima face naveta între cursurile de la postliceala cu pricina şi Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana“ din Craiova. Ce n-am înţeles noi este faptul că, deşi este vorba despre aceeaşi instituţie de învăţământ, în speţă Postliceala Sanitară „Christiana“, instructoarea Sima primeşte, conform fişelor ei fiscale, două salarii. Trecând peste acest aspect şi făcând un calcul simplu, aflăm că Maria Sima a câştigat în 2007 peste 23.000 de lei. Privind puţin la veniturile altor dascăli, care n-au avut norocul instructoarei Sima, credem că aceasta din urmă se descurcă chiar foarte bine. Şase slujbe la 70 de ani! Dacă niciunul dintre cei de mai sus n-a reuşit să vă impresioneze, mai avem o singură şansă – Viorel Gavrilescu. Numele nu vă poate spune prea multe pentru că acesta nu conduce nici vreun spital, nu deţine nici vreun post de director prin vreo instituţie de stat şi nici nu este vreun specialist de renume mondial. Ci este asistent şef la Secţia de dermatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. Asta nu l-a împiedicat însă, conform fişelor fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii depuse de acesta pe anul 2007, să bage în buzunar peste 55.000 de lei. Însă nu credem că i-a fost uşor din vreme ce a trebuit să se împartă între nu mai puţin de şase slujbe. Iar misiunea a fost cu atât mai dificilă, cu cât acesta nu mai este la prima tinereţe, peste doar câteva luni urmând să împlinească 70 de ani. Pe lângă serviciul de la SJU Craiova, Viorel Gavrilescu primeşte salariu de la Ordinul Asistenţilor Medicali, Sindicatul Spitalului Judeţean, Uniunea Sindicatelor Sanitas D, Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana“ din Craiova şi Grupul Şcolar „Charles Laugier“ Craiova. Colac peste pupăză, Gavrilescu mai are pe cap şi zeci de elevi ai celor două şcoli postliceale care vin la SJU Craiova pentru a-şi completa stagiile. Şi poate că nici asta n-ar fi foarte complicat dacă aceştia n-ar fi chemaţi pe secţie de Gavrilescu în acelaşi timp! Modelul Muşetescu, dorit la „Charles Laugier“ Nu puţini sunt cei care vorbesc despre faptul că Şcoala Sanitară a Grupului „Charles Laugier“ din Craiova ar funcţiona mult mai bine dacă la cârma ei s-ar afla un doctor, precum doctorul Constantin Muşetescu, directorul Şcolii Postliceale Sanitare „Christiana“, ori un sociolog precum Florian Ionescu, director adjunct al aceleiaşi şcoli. Majoritatea celor care cunosc cât de cât fenomenul spun că ar fi normal ca o instituţie care pregăteşte cadre medicale să fie condusă de specialişti, deoarece aceştia cunosc şi aplică metodologia de formare a cadrelor medicale. Plus că un doctor ar da o mai mare prestanţă şcolii şi ar avea calitatea şi competenţa necesară îndrumării activităţii cadrelor care predau în şcoală, impunând normele legale specifice activităţii medicale. Lucruri care, cel puţin până acum, au părut să lipsească Şcolii Postliceale Sanitare „Charles Laugier“ din Craiova.
![]()
Scris de mihaela
|
![]() ![]() ![]() ![]() |