Judecătoarea Crăciunoiu a pus „la colţ” ierarhii ortodocşi

Gravele abuzuri cu caracter penal comise de către mitropolitul Teofan, cum ar fi acapararea prin falsuri a pădurilor aparţinând mânăstirilor şi parohiilor, crearea de mânăstiri fictive sau reţinerea fără titluri executorii din salariile preoţilor pentru debitele parohiilor, i-au adus la disperare pe preoţi care, pentru a-şi proteja drepturile legale de astfel de abuzuri, au constituit Sindicatul „Păstorul cel Bun”. Sindicatul reînnoadă tradiţia sindicalismului în ortodoxia românească, preoţii olteni inspirându-se din lupta eroică dusă de sindicatul călugărilor şi funcţionarilor din Mitropolia Moldovei pentru apărarea marelui teolog Irineu Mihălcescu. Astfel, conform documentelor Siguranţei despre care vorbeşte istoricul Cristian Vasile în cartea sa intitulată „Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist”, sindicatul acţiona împotriva colaboratorilor lui Iustinian şi în mod special a lui Teoctist Arăpaş, răposatul Patriarh al BOR. Ca urmare a acţiunilor sindicatului din Moldova, Sfântul Sinod a retras rangul de arhimandrit conferit lui Teoctist.

Pe mâna Europei
Acum, cu câteva luni înainte, Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 23 din 22.05.2008, a admis cererea formulată de Sindicatul „Păstorul cel Bun”, dându-i personalitate juridică şi dispunând înregistrarea în registrul special al instanţei, şi a respins cererea de intervenţie formulată de Arhiepiscopia Craiovei – Mitropolia Olteniei.
În susţinerea cererii de intervenţie, juriştii Mitropoliei au invocat prevederile art. 124, pct. 3 din Statutul BOR, potrivit cărora fără binecuvântarea chiriarhilor locului, preoţilor, diaconilor şi călugărilor, nu le este permis să înfiinţeze, să fie membri sau să participe în asociaţii, fundaţii şi organizaţii. Or, cum mitropolitul din acea perioadă nu a aprobat demersul preoţilor olteni, reprezentanţii mitropoliei au solicitat ca instanţa să refuze înregistrarea sindicatului. În combaterea acestei susţineri, instanţa a invocat prevederile articolului 31, alineatul 1, privind drepturile salariaţilor, calitate pe care o au şi preoţii. Instanţa a invocat în acest sens şi prevederile art. 40 din Constituţie, alineatul 1, şi ale art. 22 din prevederile Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, şi ale art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ambele ratificate de ţara noastră, care sunt dispoziţii ierarhic superioare hotărârii Guvernului nr. 53/2008 prin care s-a aprobat Statutul BOR. Judecătoria Craiova se referă în considerentele hotărârii sale şi la prevederile art. 1, alineatul 2 din Legea 489/2006, potrivit cărora „în activitatea lor, cultele religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.“
Având în vedere sus-menţionata prevedere legală, instanţa constată că lipsa aprobării prealabile a ierarhului nu poate constitui temeiul restrângerii dreptului de asociere, avându-se în vedere şi prevederile art. 1, alineatul 2, din Legea Cultelor.
Instanţa a apreciat că prevederile art. 49, litera e din Statutul BOR, potrivit cărora „Clericii din parohii, în virtutea jurământului de ascultare (subordonare) faţă de chiriarh, depus la hirotonie, şi respectiv monahii în virtutea jurământului monahal, al ascultării, pot să compară în faţa instanţelor judecătoreşti numai cu aprobarea prealabilă scrisă a chiriarhului, inclusiv în cauzele de interes personal“, contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor sale legitime“, alineatul 2 al acestui articol precizând că „nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept”. Ca atare, magistraţii craioveni au constatat că prevederea din statut, nefiind constituţională, nu poate fi aplicată.

Împotriva fundamentalismului ortodox!
La această corectă apreciere a instanţei, adăugăm că respectivul text din Statutul BOR contravine prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil şi prevederilor art. 13 din aceeaşi Convenţie privind dreptul la un recurs efectiv.
Nu putem decât să remarcăm că judecătoarea Cristina Crăciunoiu a dovedit, prin redactarea sentinţei civile ce o comentăm, o deosebită pregătire juridică şi o corectă interpretare a legislaţiei, aceeaşi apreciere meritând-o şi procuroarea Marinela A.Voinea, care prin concluziile sale obiective a ajutat substanţial la justa soluţionare a cauzei.
Este de remarcat că cercurile fundamentaliste care l-au atacat nu o dată pe P.F. Patriarh Daniel, atacă şi sindicatul care nu este nicidecum împotriva Prea Fericirii Sale, ci tocmai a fundamentaliştilor ce îl atacă.
Într-o recentă emisiune a TVR 1, consilierul juridic al Episcopiei Slatinei a susţinut că ar fi ilegală constituirea sindicatului preoţilor deoarece preoţii parohi ar avea funcţii de conducere.
Sus-menţionatul nu a precizat, dar o menţionăm noi că, într-adevăr, art. 4 din Legea 54/2005 interzice constituirea în sindicat a acelora care au funcţii de conducere. Art. 49 din Statutul BOR prevede, printre altele, că preotul paroh este conducătorul administrativ al parohiei. Dacă examinăm cu atenţie prevederile art. 50 din Statut, putem constata că preotul paroh, departe de a fi conducător, este un simplu executant al dispoziţiilor chiriarhului, ca şi al dispoziţiilor autorităţilor superioare bisericeşti.
Cei care atacă respectiva hotărâre a Judecătoriei Craiova nu ştiu sau cu rea credinţă se fac că nu ştiu prevederile art. 20, alineatul 2 din Constituţie, care precizează: „Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului în care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.

Poate se vor trezi şi câţiva procurori
Hotărârea Judecătoriei Craiova, corect şi documentat redactată, se constituie fără îndoială într-un model ce trebuie aplicat de toate instanţele din ţara noastră. Teofan Savu, dându-şi seama că pe calea justiţiei nu poate împiedica înfiinţarea sindicatului preoţilor, personal şi prin acoliţii săi, a trecut la ameninţări cu scoaterea din cler prin caterisire sau promisiuni, cerând preoţilor să se retragă din sindicat, ignorând prevederile art. 2, alineatul 3 din Legea 54/2003 care precizează: „Nici o persoană nu poate fi constrânsă să facă sau să nu facă parte sau să se retragă dintr-o organizaţie sindicală”. În conformitate cu prevederile art. 53, litera c, din Legea 54/2003, „împiedicarea dreptului la libera asociere sindicală constituie infracţiune care se urmăreşte la plângerea prealabilă a plângerii vătămate”.
Prin aceste presiuni, Teofan Savu nu a sporit decât numărul infracţiunilor pe care le-a comis în concursul despre care a scris presa centrală şi locală, şi care sunt de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a le ancheta. A sosit timpul ca, pentru întărirea statului de drept şi curăţirea conducerii BOR de „zgura“ infractorilor, să se treacă la aplicarea legii penale integral şi fără şovăire, fiindcă numai aşa statul nostru îşi va îndeplini obligaţia constituţională de a asigura respectarea legii sub toate aspectele sale şi se va evita o nouă condamnare a sa din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului.