Indiscret Reportaj
Dicu, primarul tinerilor
Voteaza Articolul

Dicu, primarul tinerilor


Ultimii patru ani au fost prolifici pentru Malu Mare. Şi asta datorită primarului Alexandru Dicu, al cărui vis este de a transforma localitatea într-o comună europeană. A reuşit să pună în practică tot ce şi-a propus, iar printre realizările sale se numără modernizarea şcolilor, repararea drumurilor, modernizarea reţelei electrice sau alimentarea comunei cu iluminat public. A înviat sportul şi cultura în comună, a înfiinţat un ONG pentru tineri şi a creat o şcoală de sâmbătă pentru copiii săraci, cărora le oferă două mese, costurile fiind suportate de gospodarul-şef. Faptele primarului sunt apreciate de localnici. Aceştia se declară mulţumiţi de ceea ce a făcut gospodarul-şef pentru comună şi spun că sunt hotărâţi să-l voteze în continuare.

de Mădălina Bălan

Alexandru Dicu se află la primul mandat şi a ales să candideze în 2004 la funcţia de primar din dorinţa de a face ceva pentru localitatea Malu Mare şi de a o transforma într-o comună europeană. A reuşit să pună în practică tot ce a promis, iar printre punctele bifate cu succes de către primarul Dicu amintim: pietruirea drumurilor din Preajba şi cel puţin două treimi din Malu Mare, reparaţii capitale la sediul poliţiei, alimentare cu apă în proporţii de 75 la sută, demararea lucrărilor de modernizare a stadionului, înfiinţarea a şapte staţii de autobuz, panouri luminoase la intrarea şi ieşirea din localitate, schimbarea şi modernizarea întregii reţele electrice, alimentarea comunei cu iluminat public.

Oferă mâncare elevilor săraci
Primarul Dicu a investit şi în sistemul de învăţământ, iar aici amintim: renovarea şi dotarea Şcolii Generale Preajba cu termopane, centrală termică şi schimbarea acoperişului, reparaţii la căminul Liceului Agricol, igienizarea, modernizarea şi împrejmuirea cu un gard din plasă sudată a Şcolii Generale Malu Mare, precum şi înfiinţarea în cadrul unităţii de învăţământ a unui Centru de Documentare şi Informare. Mândria gospodarului-şef este ONG-ul de tineret „Proeroin”, care a luat naştere în 2005, iar un an mai târziu a fost desemnat ONG-ul anului în Dolj. „Mi-am adus o contribuţie foarte mare pentru că am fost tot timpul lângă tinerii mei din comună, şi ţin cont de nevoile lor. De altfel, în campania electorală unul dintre sloganuri era „Alexandru Dicu, primarul tinerilor”, a declarat edilul-şef al comunei Malu Mare. La capitolul realizări, primarul se mai poate lăuda cu înfiinţarea unei şcoli de sâmbătă, prin care s-a încercat prevenirea abandonului şcolar. „Prin această activitate am încercat şi am reuşit cu ajutorul soţiei mele, Rodica, să prevenim abandonul şcolar în rândul copiilor proveniţi din familii cu o situaţie materială modestă. La această acţiune participă 40 de copii, condiţionaţi de prezenţa la cursuri în timpul săptămânii. Aceştia desfăşoară activităţi cultural-educative şi sportive, împreună cu tinerii din ONG. Copiii primesc două mese pe zi pe cheltuiala mea”, a mai spus primarul Alexandru Dicu. Acesta a pus accent şi pe activităţile cultural-artistice, organizând în cadrul căminului cultural diverse acţiuni, precum: „Prevenirea şi combaterea abandonului şcolar”, „Tineretul nostru – prezent şi perspective”, „Miss şi Mister Malu Mare”, „Miss Piranda Malu Mare”. La aceste activităţi au fost invitaţi, printre alţii, parlamentari de la toate partidele politice, plus oficialităţi judeţene.

Dicu a înviat sportul în Malu Mare
„În momentul în care am câştigat alegerile nu exista echipă de fotbal. Acum avem una în Liga a III-a, singura din judeţ, finanţată de un fiu al satului, Robert Dascălu, şi alta în Elită, pe care până acum două zile am finanţat-o eu, iar lângă mine a venit un om cu suflet deosebit, Costi Diculescu. Am vrea să promovăm în Liga a II-a. Mai avem la Elită şi o echipă în satul Preajba”, a precizat primarul Alexandru Dicu. Dar sportul nu se rezumă doar la fotbal, astfel că în cadrul şcolii generale s-a înfiinţat un club de lupte, condus de campionul european şi vicecampionul mondial Marcel Vlad, fiu al satului, şi profesorul Valentin Boboşca. Şi în acest domeniu rezultatele nu au întârziat să apară, o elevă ocupând locul trei pe ţară.
Însă cea mai mare realizare cu care edilul-şef Alexandru Dicu se mândreşte este introducerea în intravilanul comunei a 1.850 de hectare, în comparaţie cu 370 câte erau înainte de a ocupa funcţia. Primarului Dicu i se atribuie şi aducerea de investitori în zonă, şi crearea de locuri de muncă pentru localnici: „Am promis în campania electorală că o să creez cel puţin 70 de locuri de muncă, până acum am angajat prin relaţiile mele cel puţin 120 de localnici.”

Obiective de viitor
Printre obiectivele de viitor se numără: canalizare şi staţie de epurare, construirea unei săli de sport în curtea Şcolii Generale Malu Mare, modernizarea stadionului din Malu Mare, lucrare care va fi finalizată în această vară, modernizarea şi dotarea căminului internat din cadrul Liceului Agricol şi transformarea într-un centru social unde îşi vor găsi de lucru cel puţin 40 de cetăţeni ai comunei, modernizarea stadionului Preajba, asfaltarea drumului Preajba, modernizarea Centrului Civic al comunei, modernizarea şi dotarea Căminului Cultural Preajba, crearea şi extinderea, modernizarea şi dotarea Căminului Cultural din Malu Mare, construirea unui sediu nou de primărie. „Am reuşit cu ajutorul unui om cu suflet extraordinar, Ştefan Cherciu, care a cumpărat un loc pentru construirea unei noi biserici. Proiectul, plătit de Costi Diculescu şi Ştefan Cherciu, va fi depus pentru finanţare de la UE. Sperăm ca în doi ani să avem o biserică nouă. Am luat hotărârea în Consiliul Local să ne asociem, pe de o parte, cu comunele Cârcea şi Ghindeni pentru a obţine finanţare în cadrul unui proiect privind alimentarea cu apă, canalizare în zona de Est a comunei, iar pe de altă parte cu Ghindeni şi Teasc în vederea realizării unui proiect pentru alimentarea cu gaze. Dacă o să rămân în funcţie, o să privesc cu mai multă atenţie dezvoltarea infrastructurii în zona de Est a comunei. Sunt mulţumit de ceea ce am făcut şi vreau să-i asigur pe localnici că nu o să-i dezamăgesc”, a mai adăugat primarul localităţii Malu Mare.

„Tot pe el o să-l votez pentru că a făcut multe”
Localnicii au numai cuvinte de laudă la adresa primarului lor. „Nu a făcut nimeni ce a făcut el. Este un om ca lumea, muncitor şi harnic”, a spus Florica Barbu. Un alt localnic se declară mulţumit de activitatea edilului-şef. „Sunt mulţumit de ce a făcut în comună. Este sociabil şi se zbate pentru oameni. E un primar foarte bun şi să sperăm că aşa va fi şi în continuare”, a spus Florinel Negrilă. Aprecieri la adresa primarului are şi Lămâiţa Barbu: „Are grijă şi de copiii săraci şi de tineretul din comună. Tot pe el o să-l votez pentru că a făcut multe aici”.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Comentariuvai de steaua lui
Scris de din profesor primar?
ComentariuHey, that post leaves me feeling flooish. Kudos to you!
Scris de JTZfkMaAVlUWgjdr
ComentariuIn awe of that aneswr! Really cool!
Scris de dEqDdvGn
ComentariuSuprelby illuminating data here, thanks!
Scris de KcgrOZrTJSMjihuu
Mogoş Jr., politicianul din spatele tatălui

Mogoş Jr., politicianul din spatele tatălui

Reporter: Care ar fi primele trei lucruri pe care le-ai face dacă ai ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj? Dan Mogoş: Ca să ajung preşedinte...

Guţă „îi fură“ lui Trăistaru consilierii

Cu numai trei săptămâni şi ceva înaintea debutului campaniei electorale, spiritele se încing pe scena politică a Calafatului. În timp ce Mircea Guţă, candidatul liberal pentru primărie, a luat la colindat toate coclaurile oraşului de la malul Dunării, actualul primar, social-democratul Petre Trăistaru, a ieşit la atac, preferând câteva...
Calangiu a dat lovitura!

Calangiu a dat lovitura!

După mai multe runde de negocieri, conducerea spitalului craiovean a reuşit să învingă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi Spitalul Judeţean...
“Tătuca Bleotu îşi bate joc de Drăgăşani!”

“Tătuca Bleotu îşi bate joc de Drăgăşani!”

Gheorghe Iordache, primarul municipiului Drăgăşani, îi acuză pe consilierii Partidului Social Democrat (PSD) că blochează dezvoltarea economică...

Pregătiri de Paşte

Siguranţa târgujienilor este una din priorităţile Primăriei Târgu Jiu. În acest fel, reprezentanţii municipalităţii se vor întâlni cu preoţii din oraş pentru a pune la punct ultimele amănunte legate de noaptea de Înviere. “În limita posibilităţilor îi vom ajuta pe preoţi. În scurt timp vom avea întâlniri cu aceştia la primărie,...
Prioteasa „a rupt“ de la gura europenilor 374 de milioane de euro

Prioteasa „a rupt“ de la gura europenilor 374 de milioane de euro

În cei patru ani de mandat ai preşedintelui Ion Prioteasa, judeţul Dolj a înregistrat o absorbţie de fonduri europene care depăşeşte de mai multe...
Asociaţia Depresiunea Horezu, la Târgul de Turism al României

Asociaţia Depresiunea Horezu, la Târgul de Turism al României

În perioada 27-30 martie 2008, a avut loc la Bucureşti a XIX-a ediţie a Târgului de Turism al României, cel mai important târg de acest gen din ţară....
Gutău, primar de maidan

Gutău, primar de maidan

Aociaţia “Grupul Contra”, condusă de jurnalistul Tudor Iosifaru, ia atitudine faţă de ceea ce consideră “comportamentul tot mai nepotrivit...
În Zona Sud mocneşte nemulţumirea

În Zona Sud mocneşte nemulţumirea

Cei trei liberali de frunte au fost întrebaţi de către cetăţeni unde sunt investiţiile majore ale acestui oraş, câtă vreme bugetul local este...
“Sănătatea din România trebuie resuscitată”

“Sănătatea din România trebuie resuscitată”

În data de 7 aprilie 2008, s-a celebrat Ziua Sănătăţii, eveniment cu semnificaţii deosebite, fiind cunoscut că sănătatea este un bun de mare preţ...
Primarul Amuzan reclădeşte Călimăneştiul

Primarul Amuzan reclădeşte Călimăneştiul

Primarul localităţii Călimăneşti, Ilie Amuzan (foto), este pe cale de a materializa câteva proiecte, cu investitori străini care, în 2009, vor...
Multe s-au făcut, foarte multe urmează

Multe s-au făcut, foarte multe urmează

Stimaţi cetăţeni ai comunei Mihăeşti, în urmă cu trei ani şi jumătate, dumneavoastră mi-aţi încredinţat votul. A venit vremea să vă înformez...

Maidanezii din municipiu, pe cale de dispariţie

Târgujienii se vor plimba pe străzile din municipiul Târgu Jiu în siguranţă. Dacă până acum maidanezii creau neplăceri locuitorilor, în aproximativ o lună, maidanezii vor rămâne o amintire. “Lucrătorii din cadrul DSC au început lucrările de extindere a padocului. De această dată, construcţia va avea o suprafaţă foarte mare, reuşindu-se...
 
Berceanu a dat piept cu agricultorii băileşteni

Berceanu a dat piept cu agricultorii băileşteni

Problemele fermierilor, pe care nimeni nu le luase în seamă până acum, au ajuns la urechile lui Radu Berceanu, candidatul PD-L la fotoliul de preşedinte...
O premieră cu tentă cazonă

O premieră cu tentă cazonă

În ultima zi a lunii martie, Teatrul Liric “Elena Teodorini” din Craiova a prezentat în premieră absolută opereta “Soldăţelul de plumb”,...
„La fântână-n vale“

„La fântână-n vale“

Ansamblul artistic “Maria Tănase” din Craiova invită pe iubitorii muzicii populare româneşti, vineri, 11 aprilie, la Teatrul Liric “Elena Teodorini”...

„Directorul de teatru“ deschide concertul

Nu cu mult timp în urmă, dirijorul Misha Katz (Franţa), în calitate de director artistic, s-a remarcat printr-o implicare deosebit de consistentă şi bogată în succese concertistice la organizarea Festivalului internaţional “Solomon Mykhoels”, sub patronajul preşedintelui Jacques Chirac, precum şi a Festivalului internaţional al păcii...

Ensemble „Raro“

Duminică, 13 aprilie, Filarmonica “Oltenia” din Bănie găzduieşte un concert de excepţie susţinut de Ansamblul “Raro”. Constituită din 9 interpreţi, formaţia la care predomină vioara, viola, violoncelul şi pianul a participat la prestigioase competiţii internaţionale de profil, implicându-se totodată în organizarea de master-classes...
 
Modificat, dar fără autorizaţie

Modificat, dar fără autorizaţie

Toate lumea ştie că Solomon are un spaţiu comercial pe Calea Bucureşti. Pe numele soţiei, este adevărat, dar tot familia încasează „dividendele“....
Poliţişti reeşapaţi, comunitari de nădejde

Poliţişti reeşapaţi, comunitari de nădejde

Înfiinţat în anul 2005, Serviciul Public Poliţia Comunitară Craiova a reuşit, în foarte scurt timp, să se transforme într-un veritabil „cimitir...
Hoţi în halate

Hoţi în halate

Numărul furnizorilor de servicii medicale din judeţ este de aproape 1.000. Deşi angajaţii Serviciului de control, un organism independent din cadrul...
Strâmba lege a lui Cotigă

Strâmba lege a lui Cotigă

Dacă în numărul trecut v-am vorbit despre angajări licitate la mii de euro, examene trucate, înscenări ale unor neglijenţe în serviciu subordonaţilor,...
La Oltchim se liniştesc apele concedierilor

La Oltchim se liniştesc apele concedierilor

Directorul Constantin Roibu (foto centru) a făcut o scurtă prezentare a situaţiei economice de la subunităţile diviziei agroalimentare: Complex Avicola...
 
Dicu, primarul tinerilor

Dicu, primarul tinerilor

Alexandru Dicu se află la primul mandat şi a ales să candideze în 2004 la funcţia de primar din dorinţa de a face ceva pentru localitatea Malu Mare...
Primari, studenţi de noapte

Primari, studenţi de noapte

Cu toate că sunt trecuţi de a doua tinereţe şi ocupă scaunul de primar, mai mulţi doljeni au decis să urmeze cursurile unor facultăţi. Recunosc...
Gustul şi culoarea dezrădăcinării

Gustul şi culoarea dezrădăcinării

Chiar dacă viaţa i-a adus numai greutăţi, probleme şi durere, Claudia Bădărău, în vârsta de 76 de ani, de origine din satul Stolniceni – Basarabia,...
 
Figurile sexului

Figurile sexului

Şi anii de liceu, şi primele experienţe sexuale sunt deja departe! Cu toate acestea, Kamasutra permite retrăirea tinereţii pe care nu mai năzuiai...
 
7 Sport
Ştiinţa, din nou 007

Ştiinţa, din nou 007

Iar la 380 de volţi“. Aşa începe discursul Adrian Mititelu, după fiecare meci al Craiovei sau, mai bine spus, de când oltenii au făcut o repriză...
„Sper să nu fim noi cei care decidem campioana…“

„Sper să nu fim noi cei care decidem campioana…“

Reporter.: Credeţi că dacă aţi fi rămas şi în perioada de iarnă la echipă, putea Pandurii să aibă mai mult de cinci victorii consecutive? Eugen...
„Victor era mai jigodit în joc...“

„Victor era mai jigodit în joc...“

Considerat de mulţi unul dintre cei mai talentaţi şi poate cei mai buni jucători pe care i-a dat fotbalul gorjean, alături de Dorian Gugu, fostul...
Un egal cât o enciclopedie

Un egal cât o enciclopedie

În Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia Ioan Ovidiu Sabău, magister de Bistriţa, există lacune. Descoperite,...
Blestem la Oltchim?

Blestem la Oltchim?

Timp de doi ani, campioana en-titre a României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a avut parte de un adevărat blestem al accidentărilor....
 
De ce Mititelu?

De ce Mititelu?

Mulţi s-or fi întrebat ce dracu-i trece prin capul chelios lui Mititelu de i-a căşunat să candideze la primărie. Mulţi, experţi în felul lor,...
Sunt anarhist, dar mă tratez

Sunt anarhist, dar mă tratez

Ştiu că subiectul summit nu prea mai prezintă interes pentru mulţi, însă nu pot să trec peste un aspect pe care l-am observat în perioada când...
Şi tu, Sabin Bălaşa?...

Şi tu, Sabin Bălaşa?...

Nu am calitatea să dilatez timpul şi spaţiul şi nu vreau să par pretenţios. Dar întâlnirea cu pictorul Sabin Bălaşa, pentru două pagini de interviu...
Pâine şi circ

Pâine şi circ

Spectacolul presei mă fascinează şi mă dezamăgeşte deopotrivă. Mă fascinează căci, asemenea unui personaj colectiv, musteşte de viaţă, de...

7 zile

Marţi, 1 aprilie Pictorul Sabin Bălaşa moare la spitalul Sf. Maria din Bucureşti, decesul survenind în urma unui atac de cord. Noul prefect de Gorj, Victor Banţa, este instalat în funcţie. Directoarea Agenţiei de Mediu Craiova, Monica Mateescu, este suspendată din funcţie printr-un ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Mediu. Doi...

Topul cu prazul

Locul I – „Judeţul roşu“ îşi respectă blazonul Liderul PD-L Dolj, senatorul Radu Berceanu, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că salariul mediu în Dolj rămâne mediu deoarece investitorii sunt alungaţi de „comuniştii“ care conduc încă judeţul. „Doljul înseamnă un judeţ în care, din 1947 şi până în prezent,...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Un poliţist şi un necropsier pe lista PSD. Pe lista de consilieri a PSD la Consiliul Municipal Râmnicu Vâlcea s-ar afla, se zvoneşte, cel mai cunoscut...

Indiscreţii de Gorj

După vulpe Focarele de rabie se extind în Gorj. Numărul acestora a ajuns la 54, fiind afectate peste 30 de localităţi. Ultimul caz a fost înregistrat în comuna Negomir, unde o vulpe a fost găsită moartă chiar în gura vizuinii. Autorităţile sanitar-veterinare sunt sceptice în ceea ce priveşte stoparea focarelor. Mulţi veniţi, puţini...

Indiscreţii de Olt

Copilău începe să facă greşeli Preşedintele CJ Olt, Jenel Copilău, simte că se apropie de finalul carierei sale în fruntea celei mai importante instituţii din judeţ şi face greşeli. Din ce în ce mai mari. Ultima a săvârşit-o la finele săptămânii trecute, când a invitat ziariştii într-o conferinţă de presă pentru... a mai sta...
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Lui Drăgancea îi fuge scaunul de sub fund Liberalul Drăgancea, cunoscut pentru slăbiciunea pe care o are faţă de reprezentantele sexului frumos,...
Oamenii care văd moartea zi de zi

Oamenii care văd moartea zi de zi

Oricine s-ar pune în locul autopsierilor spune că nu ar rezista nici măcar să privească, darămite să disece trupurile celor decedaţi. Este o meserie...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva