Indiscret Dezvaluiri

Hoţi în halate


Unii medici de familie slătineni umflă deconturile către CJAS


Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Olt are de recuperat de la furnizorii de servicii medicale câteva miliarde de lei vechi. În urma controalelor făcute de reprezentanţii CJAS, s-a descoperit faptul că mai mulţi medici din judeţ au decontat servicii pe care nu le-au prestat niciodată, iar unii medici de familie au reuşit performanţa incredibilă de a completa, în medie, câte 400 de reţete lunar.

de Mihaela Bobaru

Numărul furnizorilor de servicii medicale din judeţ este de aproape 1.000. Deşi angajaţii Serviciului de control, un organism independent din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Olt, îşi propun ca măcar o dată pe an să-i verifice pe toţi, fie că e vorba despre spitale, medici, stomatologi, medici de familie, farmacişti etc., pentru a constata dacă raportările lor coincid cu cele declarate, rareori au reuşit. Angajaţii acestui serviciu au un plan anual de control care, de cele mai multe ori, este depăşit deoarece la controalele planificate se adaugă o serie de alte verificări făcute în urma sesizărilor privind unele nereguli.

Nereguli la modă
,,În general, neregulile s-au axat pe încasarea necuvenită a unor servicii medicale”, a declarat Constanţa Coteneanu. Conform legislaţiei, CJAS are încheiate contracte cu fiecare furnizor de servicii medicale în parte. Lunar, aceştia, indiferent că este vorba de spitale, medici de familie, stomatologi, farmacişti etc., raportează întreaga activitate pe baza unor grile care se decontează de către Casă ulterior. Diferenţele constatate cu ocazia verificărilor efectuate sunt reţinute de Casă din sumele pe care aceştia urmează să le primească. Persoanele sau instituţiile nemulţumite că trebuie să dea banii înapoi pot contesta raportul de control la Comisia de contestaţii din cadrul CJAS în termen de 30 de zile. Comisia poate admite contestaţiile parţial sau le poate respinge. Verdictul final în astfel de cauze îl poate da Comisia de arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. La această comisie au apelat de-a lungul timpului şi unii furnizori de servicii medicale din Olt. Reprezentanţii CJAS Olt susţin că parte din datorii sunt în diverse faze ale procedurii de contestaţie.

Marele datornic
Controalele au scos la suprafaţă faptul că primul loc în topul datornicilor din judeţ este deţinut de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Acest loc este deţinut de mai mulţi ani. Datoriile acestuia sunt greu de stabilit pentru că o parte dintre ele sunt contestate. Surse din cadrul Casei susţin că în spitalele din judeţ există medici care nu prea ştiu ce trebuie să conţină pachetele de servicii pe care aveau obligaţia să le ofere pacienţilor, conform contractului încheiat cu CJAS Olt. O explicaţie ar fi aceea că s-a schimbat statutul unităţii spitaliceşti.

Sancţionaţi pentru absenteism
Constanţa Coteneanu, reprezentanta CJAS Olt, ne-a declarat că în 2007 au fost făcute 361 de verificări la 206 medici de familie din cei 240 cu care instituţia pe care o reprezintă are încheiat contract. Neregulile constatate, pentru care au fost aplicate 59 de sancţiuni în valoare de 9.186 lei, au constat mai multe nereguli printre care: absenţe nemotivate de la program, în special la medicii din mediul rural, şi raportarea de servicii neefectuate.

Reţete pe bandă rurală
Statisticile CJAS Olt arată că anul trecut au existat medici de familie care au emis un număr însemnat de reţete. În topul scriptologilor de reţete conduc medicii slătineni. Supremaţia o deţine Cornelia Dumitrescu. Aceasta a eliberat în 2007 nu mai puţin de 4.287 de reţete. Locul doi în clasamentul amintit îi revine tot unui medic slătinean. Mai exact, unei doamne doctor. Elisabeta Săndescu a scris şi ea 4.043 de reţete. Urmează o pleiadă de oameni în halate albe care au emis peste 3.000 de reţete. Dacă ţinem cont că media de asiguraţi pentru un medic de familie este în judeţ în jurul a 1.200, constatăm că mai toţi au emis, pentru fiecare asigurat din lista de pacienţi, cel puţin trei reţete. Noi ne îndoim că există medici pe la care au trecut, măcar o dată, toţi asiguraţii asistaţi din punct de vedere medical.
Un calcul minim ne arată că aceşti medici au scris, în fiecare zi de lucru, aproape 20 de reţete. Având în vedere faptul că, potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, pentru fiecare consultaţie e nevoie de cel puţin 20 de minute, ajungem la concluzia că zilnic medicul în cauză a efectuat 400 de minute de consultaţii. Adică nu au avut oamenii timp nici să… respire. Nu am luat în calcul faptul că ei mai aveau nevoie de timp pentru deplasările la domiciliul pacienţilor, de completat certificate medicale sau alte activităţi obligatorii pentru aceşti slujitori ai lui Hipocrate, obligaţi să mai piardă o zi- două cu deplasările la Slatina, la Casă, cu completarea fişelor pacienţilor pe calculator etc.

Secretomanie pe bani publici
Am solicitat CJAS Olt, în baza legislaţiei privind accesul la informaţii publice, să ne pună la dispoziţie numele medicilor care au solicitat şi au primit decontarea unor servicii medicale neefectuate. Am fost refuzaţi, pe motiv că se aduce atingere imaginii medicilor respectivi. Se omite faptul că medicii în cauză sunt plătiţi din bani publici şi că societatea civilă poate cere explicaţii cu privire la cheltuirea lor. Ni s-a spus că printre medicii de familie care au fost sancţionaţi se numără cei din Verguleasa, Vultureşti şi Sâmbureşti. Deci, nu-i vorba despre cei care au eliberat pe bandă rulantă reţete, ci, probabil, de aceia care nu prea stau la program.
Cerem oficial reprezentanţilor CJAS Olt să facă verificări serioase la medicii care au eliberat un număr de reţete de trei ori mai mare decât cel al asiguraţilor de pe listă. Dacă nu au auzit, îi informăm că unii dintre medici scriu reţete pe numele unor asiguraţi, fără ca ei să cunoască sau să solicite acest lucru, pe baza cărora se aprovizionează de la unele farmacii cu tot felul de produse scoase de acestea la vânzare. Unii dintre ei iau la schimb tampoane, şampon, pastă de dinţi, vitamine şi medicamente pentru cura de slăbit. Nu doar pentru ei, ci şi pentru alţi apropiaţi.

Casele de Pensii contraatacă
Casele de Pensii sunt obligate să execute silit o categorie de debitori – persoane fizice – care au calitatea de contribuabili la bugetul asigurărilor sociale de stat sau care au primit bani necuveniţi din bugetul asigurărilor sociale de stat. Astfel, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, prin Serviciul juridic, a declanşat până în prezent procedura de executare silită în 1.558 de dosare, în care s-au desfăşurat titluri executorii, somaţii, popriri. Până în prezent, au fost soluţionate 672 de dosare şi s-au recuperat 120.000 de lei din cei 210.000 lei. De asemenea, CJP Dolj a trecut şi la aplicarea de sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorilor.
Până în acest moment, în procedura de executare silită au fost înregistrate nouă contestaţii, dintre care trei au fost soluţionate în favoarea CJP Dolj, iar restul de şase se află pe rolul instanţelor de judecată.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Mogoş Jr., politicianul din spatele tatălui

Mogoş Jr., politicianul din spatele tatălui

Reporter: Care ar fi primele trei lucruri pe care le-ai face dacă ai ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj? Dan Mogoş: Ca să ajung preşedinte...

Guţă „îi fură“ lui Trăistaru consilierii

Cu numai trei săptămâni şi ceva înaintea debutului campaniei electorale, spiritele se încing pe scena politică a Calafatului. În timp ce Mircea Guţă, candidatul liberal pentru primărie, a luat la colindat toate coclaurile oraşului de la malul Dunării, actualul primar, social-democratul Petre Trăistaru, a ieşit la atac, preferând câteva...
Calangiu a dat lovitura!

Calangiu a dat lovitura!

După mai multe runde de negocieri, conducerea spitalului craiovean a reuşit să învingă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi Spitalul Judeţean...
“Tătuca Bleotu îşi bate joc de Drăgăşani!”

“Tătuca Bleotu îşi bate joc de Drăgăşani!”

Gheorghe Iordache, primarul municipiului Drăgăşani, îi acuză pe consilierii Partidului Social Democrat (PSD) că blochează dezvoltarea economică...

Pregătiri de Paşte

Siguranţa târgujienilor este una din priorităţile Primăriei Târgu Jiu. În acest fel, reprezentanţii municipalităţii se vor întâlni cu preoţii din oraş pentru a pune la punct ultimele amănunte legate de noaptea de Înviere. “În limita posibilităţilor îi vom ajuta pe preoţi. În scurt timp vom avea întâlniri cu aceştia la primărie,...
Prioteasa „a rupt“ de la gura europenilor 374 de milioane de euro

Prioteasa „a rupt“ de la gura europenilor 374 de milioane de euro

În cei patru ani de mandat ai preşedintelui Ion Prioteasa, judeţul Dolj a înregistrat o absorbţie de fonduri europene care depăşeşte de mai multe...
Asociaţia Depresiunea Horezu, la Târgul de Turism al României

Asociaţia Depresiunea Horezu, la Târgul de Turism al României

În perioada 27-30 martie 2008, a avut loc la Bucureşti a XIX-a ediţie a Târgului de Turism al României, cel mai important târg de acest gen din ţară....
Gutău, primar de maidan

Gutău, primar de maidan

Aociaţia “Grupul Contra”, condusă de jurnalistul Tudor Iosifaru, ia atitudine faţă de ceea ce consideră “comportamentul tot mai nepotrivit...
În Zona Sud mocneşte nemulţumirea

În Zona Sud mocneşte nemulţumirea

Cei trei liberali de frunte au fost întrebaţi de către cetăţeni unde sunt investiţiile majore ale acestui oraş, câtă vreme bugetul local este...
“Sănătatea din România trebuie resuscitată”

“Sănătatea din România trebuie resuscitată”

În data de 7 aprilie 2008, s-a celebrat Ziua Sănătăţii, eveniment cu semnificaţii deosebite, fiind cunoscut că sănătatea este un bun de mare preţ...
Primarul Amuzan reclădeşte Călimăneştiul

Primarul Amuzan reclădeşte Călimăneştiul

Primarul localităţii Călimăneşti, Ilie Amuzan (foto), este pe cale de a materializa câteva proiecte, cu investitori străini care, în 2009, vor...
Multe s-au făcut, foarte multe urmează

Multe s-au făcut, foarte multe urmează

Stimaţi cetăţeni ai comunei Mihăeşti, în urmă cu trei ani şi jumătate, dumneavoastră mi-aţi încredinţat votul. A venit vremea să vă înformez...

Maidanezii din municipiu, pe cale de dispariţie

Târgujienii se vor plimba pe străzile din municipiul Târgu Jiu în siguranţă. Dacă până acum maidanezii creau neplăceri locuitorilor, în aproximativ o lună, maidanezii vor rămâne o amintire. “Lucrătorii din cadrul DSC au început lucrările de extindere a padocului. De această dată, construcţia va avea o suprafaţă foarte mare, reuşindu-se...
 
Berceanu a dat piept cu agricultorii băileşteni

Berceanu a dat piept cu agricultorii băileşteni

Problemele fermierilor, pe care nimeni nu le luase în seamă până acum, au ajuns la urechile lui Radu Berceanu, candidatul PD-L la fotoliul de preşedinte...
O premieră cu tentă cazonă

O premieră cu tentă cazonă

În ultima zi a lunii martie, Teatrul Liric “Elena Teodorini” din Craiova a prezentat în premieră absolută opereta “Soldăţelul de plumb”,...
„La fântână-n vale“

„La fântână-n vale“

Ansamblul artistic “Maria Tănase” din Craiova invită pe iubitorii muzicii populare româneşti, vineri, 11 aprilie, la Teatrul Liric “Elena Teodorini”...

„Directorul de teatru“ deschide concertul

Nu cu mult timp în urmă, dirijorul Misha Katz (Franţa), în calitate de director artistic, s-a remarcat printr-o implicare deosebit de consistentă şi bogată în succese concertistice la organizarea Festivalului internaţional “Solomon Mykhoels”, sub patronajul preşedintelui Jacques Chirac, precum şi a Festivalului internaţional al păcii...

Ensemble „Raro“

Duminică, 13 aprilie, Filarmonica “Oltenia” din Bănie găzduieşte un concert de excepţie susţinut de Ansamblul “Raro”. Constituită din 9 interpreţi, formaţia la care predomină vioara, viola, violoncelul şi pianul a participat la prestigioase competiţii internaţionale de profil, implicându-se totodată în organizarea de master-classes...
 
Modificat, dar fără autorizaţie

Modificat, dar fără autorizaţie

Toate lumea ştie că Solomon are un spaţiu comercial pe Calea Bucureşti. Pe numele soţiei, este adevărat, dar tot familia încasează „dividendele“....
Poliţişti reeşapaţi, comunitari de nădejde

Poliţişti reeşapaţi, comunitari de nădejde

Înfiinţat în anul 2005, Serviciul Public Poliţia Comunitară Craiova a reuşit, în foarte scurt timp, să se transforme într-un veritabil „cimitir...
Hoţi în halate

Hoţi în halate

Numărul furnizorilor de servicii medicale din judeţ este de aproape 1.000. Deşi angajaţii Serviciului de control, un organism independent din cadrul...
Strâmba lege a lui Cotigă

Strâmba lege a lui Cotigă

Dacă în numărul trecut v-am vorbit despre angajări licitate la mii de euro, examene trucate, înscenări ale unor neglijenţe în serviciu subordonaţilor,...
La Oltchim se liniştesc apele concedierilor

La Oltchim se liniştesc apele concedierilor

Directorul Constantin Roibu (foto centru) a făcut o scurtă prezentare a situaţiei economice de la subunităţile diviziei agroalimentare: Complex Avicola...
 
Dicu, primarul tinerilor

Dicu, primarul tinerilor

Alexandru Dicu se află la primul mandat şi a ales să candideze în 2004 la funcţia de primar din dorinţa de a face ceva pentru localitatea Malu Mare...
Primari, studenţi de noapte

Primari, studenţi de noapte

Cu toate că sunt trecuţi de a doua tinereţe şi ocupă scaunul de primar, mai mulţi doljeni au decis să urmeze cursurile unor facultăţi. Recunosc...
Gustul şi culoarea dezrădăcinării

Gustul şi culoarea dezrădăcinării

Chiar dacă viaţa i-a adus numai greutăţi, probleme şi durere, Claudia Bădărău, în vârsta de 76 de ani, de origine din satul Stolniceni – Basarabia,...
 
Figurile sexului

Figurile sexului

Şi anii de liceu, şi primele experienţe sexuale sunt deja departe! Cu toate acestea, Kamasutra permite retrăirea tinereţii pe care nu mai năzuiai...
 
7 Sport
Ştiinţa, din nou 007

Ştiinţa, din nou 007

Iar la 380 de volţi“. Aşa începe discursul Adrian Mititelu, după fiecare meci al Craiovei sau, mai bine spus, de când oltenii au făcut o repriză...
„Sper să nu fim noi cei care decidem campioana…“

„Sper să nu fim noi cei care decidem campioana…“

Reporter.: Credeţi că dacă aţi fi rămas şi în perioada de iarnă la echipă, putea Pandurii să aibă mai mult de cinci victorii consecutive? Eugen...
„Victor era mai jigodit în joc...“

„Victor era mai jigodit în joc...“

Considerat de mulţi unul dintre cei mai talentaţi şi poate cei mai buni jucători pe care i-a dat fotbalul gorjean, alături de Dorian Gugu, fostul...
Un egal cât o enciclopedie

Un egal cât o enciclopedie

În Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia Ioan Ovidiu Sabău, magister de Bistriţa, există lacune. Descoperite,...
Blestem la Oltchim?

Blestem la Oltchim?

Timp de doi ani, campioana en-titre a României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a avut parte de un adevărat blestem al accidentărilor....
 
De ce Mititelu?

De ce Mititelu?

Mulţi s-or fi întrebat ce dracu-i trece prin capul chelios lui Mititelu de i-a căşunat să candideze la primărie. Mulţi, experţi în felul lor,...
Sunt anarhist, dar mă tratez

Sunt anarhist, dar mă tratez

Ştiu că subiectul summit nu prea mai prezintă interes pentru mulţi, însă nu pot să trec peste un aspect pe care l-am observat în perioada când...
Şi tu, Sabin Bălaşa?...

Şi tu, Sabin Bălaşa?...

Nu am calitatea să dilatez timpul şi spaţiul şi nu vreau să par pretenţios. Dar întâlnirea cu pictorul Sabin Bălaşa, pentru două pagini de interviu...
Pâine şi circ

Pâine şi circ

Spectacolul presei mă fascinează şi mă dezamăgeşte deopotrivă. Mă fascinează căci, asemenea unui personaj colectiv, musteşte de viaţă, de...

7 zile

Marţi, 1 aprilie Pictorul Sabin Bălaşa moare la spitalul Sf. Maria din Bucureşti, decesul survenind în urma unui atac de cord. Noul prefect de Gorj, Victor Banţa, este instalat în funcţie. Directoarea Agenţiei de Mediu Craiova, Monica Mateescu, este suspendată din funcţie printr-un ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Mediu. Doi...

Topul cu prazul

Locul I – „Judeţul roşu“ îşi respectă blazonul Liderul PD-L Dolj, senatorul Radu Berceanu, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că salariul mediu în Dolj rămâne mediu deoarece investitorii sunt alungaţi de „comuniştii“ care conduc încă judeţul. „Doljul înseamnă un judeţ în care, din 1947 şi până în prezent,...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Un poliţist şi un necropsier pe lista PSD. Pe lista de consilieri a PSD la Consiliul Municipal Râmnicu Vâlcea s-ar afla, se zvoneşte, cel mai cunoscut...

Indiscreţii de Gorj

După vulpe Focarele de rabie se extind în Gorj. Numărul acestora a ajuns la 54, fiind afectate peste 30 de localităţi. Ultimul caz a fost înregistrat în comuna Negomir, unde o vulpe a fost găsită moartă chiar în gura vizuinii. Autorităţile sanitar-veterinare sunt sceptice în ceea ce priveşte stoparea focarelor. Mulţi veniţi, puţini...

Indiscreţii de Olt

Copilău începe să facă greşeli Preşedintele CJ Olt, Jenel Copilău, simte că se apropie de finalul carierei sale în fruntea celei mai importante instituţii din judeţ şi face greşeli. Din ce în ce mai mari. Ultima a săvârşit-o la finele săptămânii trecute, când a invitat ziariştii într-o conferinţă de presă pentru... a mai sta...
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Lui Drăgancea îi fuge scaunul de sub fund Liberalul Drăgancea, cunoscut pentru slăbiciunea pe care o are faţă de reprezentantele sexului frumos,...
Oamenii care văd moartea zi de zi

Oamenii care văd moartea zi de zi

Oricine s-ar pune în locul autopsierilor spune că nu ar rezista nici măcar să privească, darămite să disece trupurile celor decedaţi. Este o meserie...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva