Indiscret Sport
Paul Dinu se retrage din activitate
Voteaza Articolul

Paul Dinu se retrage din activitate


Vicecampionul mondial a decis să lupte numai pe două planuri, cel al politicii şi cel al antrenoratului. Karateka vâlcean a cucerit un ultim titlu naţional.

de Eugen Dinu

Unul din simbolurile sportului vâlcean, karateka Paul Dinu, a decis să renunţe la activitatea competiţională. Vicecampionul mondial şi-a ales un moment cum nu se putea mai bun pentru retragere, după Campionatul Naţional de la Covasna, unde a cucerit două medalii de aur, la kumite, respectiv kata. „Simt că pentru mine s-a închis cercul competiţional, că de acum încolo nu mai pot face performanţă la nivelul la care se aşteaptă lumea şi la care mă aştept eu. Am vrut neapărat să-mi termin cariera sportivă cu o medalie la naţionale. Mi-am propus puţin pentru această ultimă competiţie şi am obţinut maximum. Medalia de aur de la kata vine după 17 ani de muncă, de antrenamente zilnice. Sunt mulţumit sufleteşte şi nu îmi voi schimba decizia. Voi organiza şi o festivitate de retragere, de fapt, o întâlnire cu foşti şi actuali colaboratori, cu reprezentanţii din mass-media cu care am avut o colaborare excelentă.“

„Sunt un autodidact“
Paul Viorel Dinu, jurist de profesie, s-a născut la data de 15 septembrie 1977, la Caracal, în judeţul Olt. În anul 1996 îşi ia bacalaureatul, absolvind Liceul de Chimie Industrială nr.4 din Râmnicu Vâlcea. Un an mai târziu se califica în meseriile de operator calculator, bucătar, instructor sportiv, obţinând totodată şi permisul de conducere. „Toată viaţa am fost un autodidact, pe tata nu l-am cunoscut, mama a muncit mult să ne crească şi, fiind mai amărâţi în şcoala generală, profesorii nu ne prea dădeau atenţie celor ca mine, mai ales pentru că nu venea nimeni pe la şcoală, să repare uşa, să schimbe geamuri, aşa că am avut multe lipsuri în ceea ce priveşte şcoala, iar când am mers la liceu s-a văzut acest lucru. Nu am făcut niciodată meditaţie şi a trebuit să învăţ totul singur. Tot singur am învăţat şi să înot, de exemplu, în râul Olt. Îmi amintesc şi acum, aveam numai cinci ani“, spune Paul Dinu.

Munceşte de la 16 ani
Pentru a putea să îşi continue studiile, Paul Dinu a fost nevoit să muncească de la o vârstă fragedă. „La 16 ani, am fost bodyguard la un hotel din Olăneşti şi de atunci nu m-am mai lăsat de muncă. Din primul salariu nu am reuşit să-mi cumpăr nimic pentru că toţi banii mi-au fost furaţi. Ştiu şi de cine, dar acum nu mai are rost. Noaptea păzeam supermarketul Gerta 93 şi dimineaţa mergeam la liceu. Pe bordura de la fostul supermarket Gerta 93 am învăţat pentru bacalaureat şi pentru facultate, şi am reuşit. Când am împlinit 20 de ani mi-am cumpărat o Dacia 1310. Mamei mele nici nu i-a venit să creadă. Eram al doilea din tot neamul care avea maşină…”, spune Paul Dinu.

Peste 50 de medalii în carieră
La finele anului 1996, Dinu pleacă în armată, la cerere, de unde se întoarce sergent în rezervă. În 1998, îşi începe cariera în sport, legitimându-se la Clubul Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea. Ca sportiv, a fost medaliat de peste 50 de ori la Cupele şi Campionatele Naţionale şi Internaţionale de Karate seniori, obţinând în anul 2005, pentru merite deosebite, titlul de Maestru al Sportului şi de Antrenor Emerit. Cele mai importante titluri din carieră sunt cele de vicecampion mondial pe echipe, în 2000, la Oradea, şi medalia de aur la Cupa Europei din 2006, din Cehia. În anul 1999, intră la Facultatea de Drept a Universităţii „Spiru Haret“, iar în 2003, este licenţiat în Drept al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, din Bucureşti. În 2004, este absolvent al Şcolii Naţionale de Antrenori, iar în acelaşi an este admis ca student la Master al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, la specializarea “Modernizarea administraţiei publice prin prisma aquis-ului comunitar”, pe care îl termină cu nota 10. În 1997, obţine centura neagră 1 Dan, în 2001 centura neagră 2 Dan şi în 2006 centura neagră 3 Dan.

„Nu voi renunţa niciodată la sport“
Paul Dinu va rămâne implicat în sport: „Nu pot să renunţ, voi rămâne antrenor şi mă voi perfecţiona. Chiar în perioada următoare voi participa la noi cursuri de antrenorat. Numai în acest an mai avem de trecut prin două campionate naţionale, trei cupe naţionale şi o cupă internaţională la care se adaugă două cantonamente centralizate şi două stagii naţionale. Vreau cât mai multe medalii pentru elevii mei, vreau să demonstrez în continuare că sunt şi un antrenor de valoare. Pe lângă activitatea de antrenorat îmi voi continua şi cariera politică (Paul Dinu este membru PLD - n.r.), pentru că vreau să fac bine pentru oameni. Nu este un slogan electoral. Am avut perioade dificile în viaţa mea şi ştiu prin ce greutăţi trec tinerii din ziua de astăzi“.

„Niciodată nu am pus mâna pe banii copiilor“
Tehnicianul Paul Dinu spune că nu a câştigat bani din karate şi că niciodată nu va încerca să-şi păcălească elevii: „Exceptând premierile de la final de an, nu am câştigat din karate bani. Am câştigat medalii şi diplome care îmi sunt foarte dragi. Când sunt neliniştit, îmi place să le privesc şi să-mi amintesc unde au fost cucerite. Nu mi-am făcut un calcul exact, dar cred că pe fiecare an am scos din buzunar mai bine de 100 de milioane pentru deplasările la concursuri sau la stagii de pregătire. Nu am pus mâna pe banii copiilor şi nici pe banii din sponsorizări, întotdeauna mi-am plătit singur cheltuielile. Banii care vin din sponsorizări îi folosesc numai pentru copii.“

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Despre contracandidaţi, numai de bine!

Despre contracandidaţi, numai de bine!

Candidaţii la cele mai importante funcţii, preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj şi Primăria Craiova, unii veterani ai scenei politice, alţii abia...

Părintele David a luat drumul Bucureştiului

Recent, în urma votului în unanimitate al Consiliului de Conducere al Arhiepiscopiei Bucureştiului, prezidat de către Prea Fericitul Părinte dr. Daniel Ciobotea, Patriarh al României, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Arhiepiscop al Bucureştiului, avându-se în vedere meritele sale de excepţie pe tărâmul activităţii pastoral-misionare,...
Calangiu bagă spitalul în UE

Calangiu bagă spitalul în UE

Judeţeanul craiovean se mândreşte, de la mijlocul săptămânii trecute, cu echipamente şi aparatură medicală primite de la Consulatul Austriei,...
„Grav, dar o pot trata!“

„Grav, dar o pot trata!“

Cele mai lăudate isprăvi ale lui Nedelescu, pentru care este apreciat chiar şi de contracandidaţi, sunt, fără ezitare, cele legate de salubrizare...

Casă pentru săracii din Tg. Jiu

Peste 800 de mii de lei costă locuinţa pentru persoanele care nu au un acoperiş deasupra capului. Centrul de urgenţă are o capacitate de 32 de locuri şi este construit în zona 9 Mai din oraşul Târgu Jiu. Lucrările de construcţie au fost începute anul trecut, dar din cauza vremii nefavorabile acestea au fost stopate. „Sediul nu a fost încă...

Sensuri giratorii şi mii de locuri de parcare în Tg. Jiu

Planul de investiţii al oraşului Târgu Jiu ia în calcul şi traficul care de câţiva ani a devenit sufocant. Pentru a nu se întâmpla ca în alte municipii mari ale ţării, primarul Cîrciumaru vrea să realizeze şase noi sensuri giratorii pe lângă cel care este deja finalizat la intrarea în oraş. De asemenea, se încearcă şi rezolvarea...
PSD vrea să îl termine pe Gutău cu Dobrişan

PSD vrea să îl termine pe Gutău cu Dobrişan

Cam trist, în contradicţie cu relaxarea afişată de şefii PSD Vâlcea şi Râmnicu Vâlcea, Dorin Dobrişan (foto) a ieşit, zilele trecute, la rampă,...
Adelică Vasile vrea la primărie

Adelică Vasile vrea la primărie

Reporter: Domnule Adelică Vasile, de ce v-aţi decis să candidaţi la Primăria Calafat? Adelică Vasile: Pentru că ştiu că pot face faţă acestei...
Lucrări de gospodărire în oraşul  Horezu

Lucrări de gospodărire în oraşul Horezu

În lunile februarie - martie 2008, Primăria oraşului Horezu a început numeroase lucrări de gospodărire, unele dintre acestea fiind deja finalizate,...
IPJ Vâlcea mai are un boss

IPJ Vâlcea mai are un boss

Astfel, după o perioadă lungă de timp, în care IPJ Vâlcea nu a avut când inspector şef, când inspector şef-adjunct, echipa de conducere a acestei...

Sondajul - barometrul politic

Până la această oră, favoritul la fotoliul de primar rămâne Antonie Solomon, cu 1.458, urmat de Gheorghe Nedelescu, cu 638 de voturi. Vizitatorii site-ului cred cu tărie că Radu Berceanu va conduce Consiliul Judeţean în următorii patru ani. Acesta a adunat până acum 1.590 de voturi, urmat fiind de Ion Prioteasa, cu 979 de voturi. În ceea...
Start tensionat în lupta pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

Start tensionat în lupta pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

Cel mai tânăr liberal din judeţul Vâlcea, dar şi din ţară, pentru un post de primar, i-a dat, recent, actualului primar al municipiului Râmnicu...
Mircea Guţă pleacă la luptă cu echipă nouă!

Mircea Guţă pleacă la luptă cu echipă nouă!

Aflaţi până nu demult în primele rânduri ale garniturii de vedete a primarului Petre Trăistaru, doctorii Stelian Voinea, Liviu Paşca şi Mihai Litră...
 
Final de festival, început de turneu

Final de festival, început de turneu

Ediţia a II-a înscrisă în răbojul tradiţionalului eveniment cultural Zilele Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova, desfăşurată în...

ACR-iştii, LA CEAS ANIVERSAR

Automobil Club din România marchează în data de 5 aprilie împlinirea venerabilei vârstei de 104 ani de la înfiinţare. Crearea ACR a constituit o expresie a pătrunderii civilizaţiei automobilului în România. Trei ani mai târziu, s-a ivit necesitatea înfiinţării unei şcoli de mecanici auto, avându-l ca lector pe fondatorul ACR, Leon...

A sporit familia Laguna

Finele celei de-a doua decade a lunii martie 2008 a coincis cu lansarea în Bănie a unei noi generaţii de automobile, fiind vorba de autoturismul Noua Laguna. Înzestrată cu o linie dinamică şi fluidă, Noua Laguna se înscrie, în mod firesc, în circuitul marilor mijloace de transport rutier, oferind ocupanţilor săi o senzaţie de relaxare...

GEST UMANITAR

La iniţiativa PNG-CD Dolj, recent, un grup alcătuit din 40 de pensionari de la Centrul de Recuperare pentru Persoane Vârstnice Craiova s-a deplasat împreună cu stafful formaţiunii politice respective la Maglavit. ”Aici, după vizita efectuată la Mănăstire, unde am luat parte, cu acest prilej, la slujba religioasă ţinută de un sobor de...

O nouă premieră la Naţionalul craiovean

Nici nu se putea un rol mai potrivit harului şi firii dovedite de-a lungul vremii de talentatul actor Valeriu Dogaru, în acelaşi timp şi regizor al piesei soresciene “Paracliserul”, după un text necenzurat. A trecut exact un deceniu, timp scurs de la prezentarea aceluiaşi spectacol pe scena Naţionalului craiovean, susţinut tot de Valeriu...

Comemorare Ion Dobrescu

Marţi, 25 martie, publicul invitat în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă din Craiova a comemorat 10 ani de la trecerea în nefiinţă a fostului nostru coleg de la cotidianul “Cuvântul libertăţii”, Ion Dobrescu. Au iniţiat acest remember încărcat de emoţie şi pioşenie soţia regretatului jurnalist, d-na Maria Antoaneta Dobrescu, şi...

In memoriam„Desprinderea de ţărm“, de Irimia Gotu

Cunoscut în lumea condeierilor sub pseudonimul Irimia Gotu, fostul reporter, publicist şi prozator Ion Dobrescu, alintat de prieteni cu apelativul Igor, a lăsat în urma sa o bogată şi diversificată paletă de publicaţii sub formă de reportaje, proză, poezie, cronici literare şi de film. Debutul său cu proza “Prietenii”, concretizat în...
 
Cotigă, un director contestat

Cotigă, un director contestat

De aproape trei ani, de când i s-a lipit dosul de fotoliul de şef al ITM-ului doljean, Silviu Cotigă nu s-a obosit prea tare să păstreze vreo relaţie...
Groza „curăţă“ listele liberale cu pumnii

Groza „curăţă“ listele liberale cu pumnii

Dar să luăm lucrurile în ordine temporală. Toţi membrii Biroului Permanent Municipal se strânseseră la mijlocul săptămânii trecute la sediul...
Vadim şi-a trimis „magii“ să scoată dracii din Băducă

Vadim şi-a trimis „magii“ să scoată dracii din Băducă

Debandada care a pus stăpânire pe filiala doljeană a Partidului România Mare este alimentată cum se cuvine chiar de preşedintele Constantin Băducă....
PSD Olt a scăpat de Baron şi Jupân

PSD Olt a scăpat de Baron şi Jupân

Sondajele şi analiştii politici susţin că în viitorul parlament vor accede, pe lângă reprezentanţii UDMR, doar trei formaţiuni politice: PSD,...
Pătroi luptă murdar

Pătroi luptă murdar

Cunoscut pentru „isprăvile“ de dinainte, dar mai ales după ’89, profesorul universitar dr. Ion Pătroi continuă să fie un personaj controversat...
 
Banu’ face politica

Banu’ face politica

Fiecare primar reprezintă o şansă pentru ca susţinuţii partidelor să ajungă primii la scaunele mult visate, fapt care explică „mişcările de...
Haine de  „fiţe” şcolare

Haine de „fiţe” şcolare

Curele late, jeanşi mulaţi, genţi în ton cu ultimele tendinţe, bijuterii de firmă sunt numai câteva dintre piesele importante ale garderobei unei...
“Summitul NATO va lua bărbaţii la război”

“Summitul NATO va lua bărbaţii la război”

Discuţiile cu sătenii sunt de multe ori pline de haz, pentru că oamenii simpli ştiu să spună lucrurilor pe nume. Subiectele dezbătute cu cei din...
Calafeteanu, primarul de lângă oameni

Calafeteanu, primarul de lângă oameni

Mihai Puiu Calafeteanu este primar de aproape patru ani. A ales să candideze pentru această funcţie ca să scoată localitatea din mizeria şi sărăcia...
Femeile din spatele personalităţilor istorice

Femeile din spatele personalităţilor istorice

Numele lui Nicolae Titulescu, personalitate marcantă a politicii externe româneşti, se pomeneşte şi în ziua de azi. Puţini cunosc faptul că în...
 
Figurile sexului

Figurile sexului

S-ar spune că toate cuplurile sunt în căutarea morţii, clipa supremă în care fiecare se simte în extaz şi pierde orice control pentru a se abandona...
 
7 Sport
Orodelul se roagă pentru Piţi

Orodelul se roagă pentru Piţi

Orodel arată ca un sat părăsit şi oricărui vizitator îi ia cel puţin o jumătate de oră să găsească pe cineva cu care să stea de vorbă. Puţinii...
Craiova, de neoprit

Craiova, de neoprit

Şi cum îi place lui Adrian Mititelu să spună, Universitatea Craiova a băgat-o şi pe Dacia Mioveni la 380 de volţi. Pentru a patra oară consecutiv,...
Paul Dinu se retrage din activitate

Paul Dinu se retrage din activitate

Unul din simbolurile sportului vâlcean, karateka Paul Dinu, a decis să renunţe la activitatea competiţională. Vicecampionul mondial şi-a ales un...
„Am fost totdeauna la Pandurii…“

„Am fost totdeauna la Pandurii…“

Unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din Liga lui Mitică, dar şi unul dintre cei mai capricioşi, mijlocaşul Pandurilor, Ciprian Vasilache, priveşte...
Gata cu păpuşile!...

Gata cu păpuşile!...

Official supplier for the olympic games, din Polivalenta bucureşteană, s-a încheiat, la finele săptămânii trecute, după cum am sperat. “Tricolorele”...
 
Berceanu ori Prioteasa?

Berceanu ori Prioteasa?

Deşi privirile tuturor sunt îndreptate spre bătălia pentru Primăria Craiova, de fapt, mult mai importantă şi mai tensionată se anunţă lupta de...
Lecţia lui Băsescu

Lecţia lui Băsescu

Duminică seara, la finalul unei zile în care cuvântul „summit“ producea sângerări oricărei urechi al cărei stăpân nu era interesat doar de...
Tichia de mărgăritar

Tichia de mărgăritar

Îmi este greu să le justific românilor de ce pot lupta alături de noi, dar nu sunt trataţi asemenea celorlalţi membri UE”, a zis George W. Bush...
Despre morţi numai de bine...

Despre morţi numai de bine...

George Pruteanu s-a impus după ’89 ca un important lingvist în peisajul naţional „cotropit” dintr-o dată de un analfabetism şocant. Rubrica...

7 zile

Marţi, 25 martie Consiliul Suprem al Apărării Ţării decide ridicarea nivelului de alertă teroristă la „moderat“, înainte de summitul NATO. Băsescu îl decorează pe arbitrul care a oprit meciul Rapid-Steaua cu Ordinul Sportiv clasa a III-a. Un incendiu de proporţii la Teatrul Naţional din Craiova este simulat de Inspectoratul de Situaţii...

Topul cu praz

Locul I – Scuze cu premeditare La începutul săptămânii trecute, liderul PSD Dolj, Ion Prioteasa, a cerut scuze public ambasadorului Nicholas Taubman şi reprezentanţilor Ford pentru „circul“ creat de preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu la ceremonia de privatizare a Uzinei de Automobile de către Ford. „Deşi semnarea contractului...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Greva foamei pentru pământ Săptămâna trecută, timp de câteva zile, o femeie a făcut greva foamei în faţa Parchetului din Brezoi. Elena Oprea...
Indiscreţii de Olt

Indiscreţii de Olt

Cumătrul premierului s-a dat în stambă la lansarea candidaţilor liberali Ministrul secretar de stat Gigel Sorinel Ştirbu, cumătrul premierului Călin-Popescu...

Indiscreţii de Dolj

Gust, renegat de colegi pentru „papagal“ Menestrelul“ Florentin Gust îşi dă iar în stambă cu aerele de mare politician, ieşite la suprafaţă ca uleiul deasupra apei. Vai de pesedistul care s-a întâlnit cu el în ultimul timp, căci laudele de sine au dat buluc peste oricare ar fi fost acesta. Ceea ce nu ştie „tânăra speranţă“...
 
Dinţii - perle reale

Dinţii - perle reale

150 de lei pentru dinţi cool Primul pas este acela de a alege împreună cu medicul stomatolog poziţia unde se va plasa bijuteria. Pentru un efect estetic...
Atenţie la unghii!

Atenţie la unghii!

Unghiile sunt producţiuni cornoase ale pielii, aparent dure şi cărora tocmai din această cauză nu le oferim o atenţie deosebită. Care sunt cele...
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva