Indiscret Actualitate

Despre contracandidaţi, numai de bine!


Startul pentru cursa alegerilor se apropie, iar candidaţii, prezentaţi cu surle şi trâmbiţe, stau cu strategiile pentru campania electorală pe birou. Unii sunt mai acizi, pregătiţi pentru o campanie ofensivă, alţii cumpătaţi, au în mânecă asul diplomaţiei şi lansează afirmaţii subtile.

de Ramona Istrate

Candidaţii la cele mai importante funcţii, preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj şi Primăria Craiova, unii veterani ai scenei politice, alţii abia ieşiţi din umbră, au fost îndemnaţi de „indiscreţi“ să îşi exprime părerile unii despre alţii. Clinciuri mai vechi, conflicte deja înăbuşite, dar nu şi uitate, toate au ieşit la iveală mai mult sau mai puţin evident.

Anonimi, candidaţi la CJ Dolj
Fost susţinător al lui Becali, actual peremist, Constantin Mitriţă îi apreciază deopotrivă pe candidaţii PSD şi PD-L la cursa pentru CJ Dolj, acolo unde şi el se înscrie. „Despre Berceanu pot să spun că este cel mai mare politician din Craiova, este perseverent şi un bun negociator. Ca defecte, aş spune că nu are timp pentru a rezolva ceea ce îşi propune pentru judeţ, stă mai mult la Bucureşti şi este virulent la adresa adversarilor politicieni. Prioteasa este un bun conducător în administraţia publică, echilibrat în luarea deciziilor şi are charismă. Pe de altă parte, îi place prea mult publicitatea pe banul public, nu a reuşit să impună un candidat propriu la Primăria Craiova şi se uită prea mult în „curtea“ altor partide după primari“, a spus Constantin Mitriţă. Ghinion însă pentru ceilalţi pretendenţi ai fotoliului de preşedinte al judeţului: „Nu îi cunosc pe ceilalţi. Nu am auzit de ei“, a mai spus Mitriţă.

Despre „duşmani“ numai de bine
Şirul reacţiilor politicoase şi reţinute a fost lansat de actualul preşedinte al CJ Dolj, Ion Prioteasa. Liderul PSD Dolj şi doritor al încă unui mandat în fruntea judeţului a refuzat politicos să facă afirmaţii la adresa contracandidaţilor săi: „Candidaţii pentru Consiliul Judeţean, indiferent de cine sunt, au mai multe calităţi şi nu ştiu cu care să încep. Fiecare are planurile şi principiile lui după care se ghidează şi pe care se bazează atunci când candidează. Nu are niciunul niciun defect“, a spus Ion Prioteasa. În acelaşi stil împăciuitor ne-a răspuns şi liderul PD-L, Radu Berceanu. Fără resentimente, vorbe grele sau amintiri neplăcute, i-a urat contracandidatului său, Ion Prioteasa, numai de bine: „Ion Prioteasa este, în primul rând, doljean, are experienţă şi este echilibrat. Aşa cum am promis, în această campanie electorală nu voi ataca pe nimeni dacă nu voi fi, la rândul meu, atacat.“

Şefia CJ, destinată „greilor“
Liderul PNL Dolj, senatorul Mario Ovidiu Oprea, a „împrumutat“ afirmaţiile „soft“ de la actualul preşedinte al consiliului, lăsând de-o parte gândurile rele înainte de campanie. Acesta i-a exclus însă subtil din ecuaţie pe cei care au în spate partide mici: „La Consiliul Judeţean contează foarte mult partidul din care faci parte. Contează să ai un partid mare şi puternic, care să te susţină, altfel nu ai nicio şansă. Pot spune despre Prioteasa şi Berceanu că sunt oameni politici suficient de puternici, amândoi au multă activitate în politică şi au şanse foarte mari să câştige“, a spus Mario Oprea.

„Solomon nu are nicio calitate!“
Trecând mai departe, ajungem la „calupul“ de viitori primari. O parte din efervescenţa politicii craiovene a fost susţinută în ultimul timp de vicepreşedintele PNL Dolj, Ion Groza. După un scurt periplu pe la sediul portocaliilor, acesta a revenit alături de penelişti, care îi promit fotoliul de primar al Craiovei. Părerea sa despre actualul primar Antonie Solomon nu a fost niciodată un secret şi nici de această dată nu a ezitat să şi-o exprime: „Nu ştiu dacă Solomon are vreo calitate. Calităţi de manager nu are, nu are oameni competenţi în primărie. Nu e posibil să avem un primar care să nu ştie o limbă străină. Solomon nu are nicio calitate!“, a spus convins Ion Groza. Când a venit vorba despre candidatul PSD însă, acesta a trecut la vorbe frumoase şi laude: „Despre Nedelescu pot să spun sincer că este un om bun, este gospodar şi a dovedit-o atunci când avea în grijă curăţenia oraşului. Dacă avea şi nişte utilaje mai bune, cu care să lucreze, ar fi fost şi mai bine, dar oricum s-a văzut ceva. Calităţi de manager nu ştiu dacă are, pentru că nu l-am văzut în această ipostază, nu a avut posibilitatea să şi le arate. Am o părere bună despre el şi îi urez mult succes!“, a încheiat Groza.

Varianta „light“ a primăriei
Cel mai scurt şi categoric răspuns a venit din partea actualului primar, Antonie Solomon. Acesta nu a dat drumul „cutiuţei“ cu exprimările acide pentru care este cunoscut în ultimul timp. Ba mai mult, şi-a făcut contracandidaţii pachet şi le-a urat succes în campanie: „Sunt foarte buni toţi, au şanse să ajungă primari. Nu au niciun defect. Le urez la toţi succes!“, a spus primarul Craiovei, după care a urmat un rece ton de ocupat.

Groza şi Nedelescu se laudă reciproc
Cu gânduri bune despre contracandidatul său penelist, Ion Groza, ne-a primit şi actualul „vice“, Gheorghe Nedelescu. Candidat din partea PSD pentru un mandat de primar, Nedelescu l-a lăudat pe Groza şi l-a criticat subtil pe Solomon. Tensiunea dintre cei doi, care au debutat în ultimul an de lucru împreună, este deja cunoscută, însă Nedelescu pare să nu-i poarte pică şefului: „Despre domnul Groza pot spune că dă de lucru la foarte mulţi oameni prin afacerea pe care o are. Este un lucru bun că a avut curaj să îşi ia soarta în mâini şi să pună pe picioare o afacere atât de mare.Nu am ce defect să îi găsesc. Este un băiat bun. La domnul primar Solomon apreciez că are un suflet bun, dar ar face bine dacă nu s-ar lăsa influenţat atât de mult de alţii“, a spus Nedelescu.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Despre contracandidaţi, numai de bine!

Despre contracandidaţi, numai de bine!

Candidaţii la cele mai importante funcţii, preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj şi Primăria Craiova, unii veterani ai scenei politice, alţii abia...

Părintele David a luat drumul Bucureştiului

Recent, în urma votului în unanimitate al Consiliului de Conducere al Arhiepiscopiei Bucureştiului, prezidat de către Prea Fericitul Părinte dr. Daniel Ciobotea, Patriarh al României, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Arhiepiscop al Bucureştiului, avându-se în vedere meritele sale de excepţie pe tărâmul activităţii pastoral-misionare,...
Calangiu bagă spitalul în UE

Calangiu bagă spitalul în UE

Judeţeanul craiovean se mândreşte, de la mijlocul săptămânii trecute, cu echipamente şi aparatură medicală primite de la Consulatul Austriei,...
„Grav, dar o pot trata!“

„Grav, dar o pot trata!“

Cele mai lăudate isprăvi ale lui Nedelescu, pentru care este apreciat chiar şi de contracandidaţi, sunt, fără ezitare, cele legate de salubrizare...

Casă pentru săracii din Tg. Jiu

Peste 800 de mii de lei costă locuinţa pentru persoanele care nu au un acoperiş deasupra capului. Centrul de urgenţă are o capacitate de 32 de locuri şi este construit în zona 9 Mai din oraşul Târgu Jiu. Lucrările de construcţie au fost începute anul trecut, dar din cauza vremii nefavorabile acestea au fost stopate. „Sediul nu a fost încă...

Sensuri giratorii şi mii de locuri de parcare în Tg. Jiu

Planul de investiţii al oraşului Târgu Jiu ia în calcul şi traficul care de câţiva ani a devenit sufocant. Pentru a nu se întâmpla ca în alte municipii mari ale ţării, primarul Cîrciumaru vrea să realizeze şase noi sensuri giratorii pe lângă cel care este deja finalizat la intrarea în oraş. De asemenea, se încearcă şi rezolvarea...
PSD vrea să îl termine pe Gutău cu Dobrişan

PSD vrea să îl termine pe Gutău cu Dobrişan

Cam trist, în contradicţie cu relaxarea afişată de şefii PSD Vâlcea şi Râmnicu Vâlcea, Dorin Dobrişan (foto) a ieşit, zilele trecute, la rampă,...
Adelică Vasile vrea la primărie

Adelică Vasile vrea la primărie

Reporter: Domnule Adelică Vasile, de ce v-aţi decis să candidaţi la Primăria Calafat? Adelică Vasile: Pentru că ştiu că pot face faţă acestei...
Lucrări de gospodărire în oraşul  Horezu

Lucrări de gospodărire în oraşul Horezu

În lunile februarie - martie 2008, Primăria oraşului Horezu a început numeroase lucrări de gospodărire, unele dintre acestea fiind deja finalizate,...
IPJ Vâlcea mai are un boss

IPJ Vâlcea mai are un boss

Astfel, după o perioadă lungă de timp, în care IPJ Vâlcea nu a avut când inspector şef, când inspector şef-adjunct, echipa de conducere a acestei...

Sondajul - barometrul politic

Până la această oră, favoritul la fotoliul de primar rămâne Antonie Solomon, cu 1.458, urmat de Gheorghe Nedelescu, cu 638 de voturi. Vizitatorii site-ului cred cu tărie că Radu Berceanu va conduce Consiliul Judeţean în următorii patru ani. Acesta a adunat până acum 1.590 de voturi, urmat fiind de Ion Prioteasa, cu 979 de voturi. În ceea...
Start tensionat în lupta pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

Start tensionat în lupta pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

Cel mai tânăr liberal din judeţul Vâlcea, dar şi din ţară, pentru un post de primar, i-a dat, recent, actualului primar al municipiului Râmnicu...
Mircea Guţă pleacă la luptă cu echipă nouă!

Mircea Guţă pleacă la luptă cu echipă nouă!

Aflaţi până nu demult în primele rânduri ale garniturii de vedete a primarului Petre Trăistaru, doctorii Stelian Voinea, Liviu Paşca şi Mihai Litră...
 
Final de festival, început de turneu

Final de festival, început de turneu

Ediţia a II-a înscrisă în răbojul tradiţionalului eveniment cultural Zilele Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova, desfăşurată în...

ACR-iştii, LA CEAS ANIVERSAR

Automobil Club din România marchează în data de 5 aprilie împlinirea venerabilei vârstei de 104 ani de la înfiinţare. Crearea ACR a constituit o expresie a pătrunderii civilizaţiei automobilului în România. Trei ani mai târziu, s-a ivit necesitatea înfiinţării unei şcoli de mecanici auto, avându-l ca lector pe fondatorul ACR, Leon...

A sporit familia Laguna

Finele celei de-a doua decade a lunii martie 2008 a coincis cu lansarea în Bănie a unei noi generaţii de automobile, fiind vorba de autoturismul Noua Laguna. Înzestrată cu o linie dinamică şi fluidă, Noua Laguna se înscrie, în mod firesc, în circuitul marilor mijloace de transport rutier, oferind ocupanţilor săi o senzaţie de relaxare...

GEST UMANITAR

La iniţiativa PNG-CD Dolj, recent, un grup alcătuit din 40 de pensionari de la Centrul de Recuperare pentru Persoane Vârstnice Craiova s-a deplasat împreună cu stafful formaţiunii politice respective la Maglavit. ”Aici, după vizita efectuată la Mănăstire, unde am luat parte, cu acest prilej, la slujba religioasă ţinută de un sobor de...

O nouă premieră la Naţionalul craiovean

Nici nu se putea un rol mai potrivit harului şi firii dovedite de-a lungul vremii de talentatul actor Valeriu Dogaru, în acelaşi timp şi regizor al piesei soresciene “Paracliserul”, după un text necenzurat. A trecut exact un deceniu, timp scurs de la prezentarea aceluiaşi spectacol pe scena Naţionalului craiovean, susţinut tot de Valeriu...

Comemorare Ion Dobrescu

Marţi, 25 martie, publicul invitat în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă din Craiova a comemorat 10 ani de la trecerea în nefiinţă a fostului nostru coleg de la cotidianul “Cuvântul libertăţii”, Ion Dobrescu. Au iniţiat acest remember încărcat de emoţie şi pioşenie soţia regretatului jurnalist, d-na Maria Antoaneta Dobrescu, şi...

In memoriam„Desprinderea de ţărm“, de Irimia Gotu

Cunoscut în lumea condeierilor sub pseudonimul Irimia Gotu, fostul reporter, publicist şi prozator Ion Dobrescu, alintat de prieteni cu apelativul Igor, a lăsat în urma sa o bogată şi diversificată paletă de publicaţii sub formă de reportaje, proză, poezie, cronici literare şi de film. Debutul său cu proza “Prietenii”, concretizat în...
 
Cotigă, un director contestat

Cotigă, un director contestat

De aproape trei ani, de când i s-a lipit dosul de fotoliul de şef al ITM-ului doljean, Silviu Cotigă nu s-a obosit prea tare să păstreze vreo relaţie...
Groza „curăţă“ listele liberale cu pumnii

Groza „curăţă“ listele liberale cu pumnii

Dar să luăm lucrurile în ordine temporală. Toţi membrii Biroului Permanent Municipal se strânseseră la mijlocul săptămânii trecute la sediul...
Vadim şi-a trimis „magii“ să scoată dracii din Băducă

Vadim şi-a trimis „magii“ să scoată dracii din Băducă

Debandada care a pus stăpânire pe filiala doljeană a Partidului România Mare este alimentată cum se cuvine chiar de preşedintele Constantin Băducă....
PSD Olt a scăpat de Baron şi Jupân

PSD Olt a scăpat de Baron şi Jupân

Sondajele şi analiştii politici susţin că în viitorul parlament vor accede, pe lângă reprezentanţii UDMR, doar trei formaţiuni politice: PSD,...
Pătroi luptă murdar

Pătroi luptă murdar

Cunoscut pentru „isprăvile“ de dinainte, dar mai ales după ’89, profesorul universitar dr. Ion Pătroi continuă să fie un personaj controversat...
 
Banu’ face politica

Banu’ face politica

Fiecare primar reprezintă o şansă pentru ca susţinuţii partidelor să ajungă primii la scaunele mult visate, fapt care explică „mişcările de...
Haine de  „fiţe” şcolare

Haine de „fiţe” şcolare

Curele late, jeanşi mulaţi, genţi în ton cu ultimele tendinţe, bijuterii de firmă sunt numai câteva dintre piesele importante ale garderobei unei...
“Summitul NATO va lua bărbaţii la război”

“Summitul NATO va lua bărbaţii la război”

Discuţiile cu sătenii sunt de multe ori pline de haz, pentru că oamenii simpli ştiu să spună lucrurilor pe nume. Subiectele dezbătute cu cei din...
Calafeteanu, primarul de lângă oameni

Calafeteanu, primarul de lângă oameni

Mihai Puiu Calafeteanu este primar de aproape patru ani. A ales să candideze pentru această funcţie ca să scoată localitatea din mizeria şi sărăcia...
Femeile din spatele personalităţilor istorice

Femeile din spatele personalităţilor istorice

Numele lui Nicolae Titulescu, personalitate marcantă a politicii externe româneşti, se pomeneşte şi în ziua de azi. Puţini cunosc faptul că în...
 
Figurile sexului

Figurile sexului

S-ar spune că toate cuplurile sunt în căutarea morţii, clipa supremă în care fiecare se simte în extaz şi pierde orice control pentru a se abandona...
 
7 Sport
Orodelul se roagă pentru Piţi

Orodelul se roagă pentru Piţi

Orodel arată ca un sat părăsit şi oricărui vizitator îi ia cel puţin o jumătate de oră să găsească pe cineva cu care să stea de vorbă. Puţinii...
Craiova, de neoprit

Craiova, de neoprit

Şi cum îi place lui Adrian Mititelu să spună, Universitatea Craiova a băgat-o şi pe Dacia Mioveni la 380 de volţi. Pentru a patra oară consecutiv,...
Paul Dinu se retrage din activitate

Paul Dinu se retrage din activitate

Unul din simbolurile sportului vâlcean, karateka Paul Dinu, a decis să renunţe la activitatea competiţională. Vicecampionul mondial şi-a ales un...
„Am fost totdeauna la Pandurii…“

„Am fost totdeauna la Pandurii…“

Unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din Liga lui Mitică, dar şi unul dintre cei mai capricioşi, mijlocaşul Pandurilor, Ciprian Vasilache, priveşte...
Gata cu păpuşile!...

Gata cu păpuşile!...

Official supplier for the olympic games, din Polivalenta bucureşteană, s-a încheiat, la finele săptămânii trecute, după cum am sperat. “Tricolorele”...
 
Berceanu ori Prioteasa?

Berceanu ori Prioteasa?

Deşi privirile tuturor sunt îndreptate spre bătălia pentru Primăria Craiova, de fapt, mult mai importantă şi mai tensionată se anunţă lupta de...
Lecţia lui Băsescu

Lecţia lui Băsescu

Duminică seara, la finalul unei zile în care cuvântul „summit“ producea sângerări oricărei urechi al cărei stăpân nu era interesat doar de...
Tichia de mărgăritar

Tichia de mărgăritar

Îmi este greu să le justific românilor de ce pot lupta alături de noi, dar nu sunt trataţi asemenea celorlalţi membri UE”, a zis George W. Bush...
Despre morţi numai de bine...

Despre morţi numai de bine...

George Pruteanu s-a impus după ’89 ca un important lingvist în peisajul naţional „cotropit” dintr-o dată de un analfabetism şocant. Rubrica...

7 zile

Marţi, 25 martie Consiliul Suprem al Apărării Ţării decide ridicarea nivelului de alertă teroristă la „moderat“, înainte de summitul NATO. Băsescu îl decorează pe arbitrul care a oprit meciul Rapid-Steaua cu Ordinul Sportiv clasa a III-a. Un incendiu de proporţii la Teatrul Naţional din Craiova este simulat de Inspectoratul de Situaţii...

Topul cu praz

Locul I – Scuze cu premeditare La începutul săptămânii trecute, liderul PSD Dolj, Ion Prioteasa, a cerut scuze public ambasadorului Nicholas Taubman şi reprezentanţilor Ford pentru „circul“ creat de preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu la ceremonia de privatizare a Uzinei de Automobile de către Ford. „Deşi semnarea contractului...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Greva foamei pentru pământ Săptămâna trecută, timp de câteva zile, o femeie a făcut greva foamei în faţa Parchetului din Brezoi. Elena Oprea...
Indiscreţii de Olt

Indiscreţii de Olt

Cumătrul premierului s-a dat în stambă la lansarea candidaţilor liberali Ministrul secretar de stat Gigel Sorinel Ştirbu, cumătrul premierului Călin-Popescu...

Indiscreţii de Dolj

Gust, renegat de colegi pentru „papagal“ Menestrelul“ Florentin Gust îşi dă iar în stambă cu aerele de mare politician, ieşite la suprafaţă ca uleiul deasupra apei. Vai de pesedistul care s-a întâlnit cu el în ultimul timp, căci laudele de sine au dat buluc peste oricare ar fi fost acesta. Ceea ce nu ştie „tânăra speranţă“...
 
Dinţii - perle reale

Dinţii - perle reale

150 de lei pentru dinţi cool Primul pas este acela de a alege împreună cu medicul stomatolog poziţia unde se va plasa bijuteria. Pentru un efect estetic...
Atenţie la unghii!

Atenţie la unghii!

Unghiile sunt producţiuni cornoase ale pielii, aparent dure şi cărora tocmai din această cauză nu le oferim o atenţie deosebită. Care sunt cele...
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva