Indiscret Dezvaluiri

Ministrul Adomniţei, chemat să scoată “Elena Cuza” din ghearele Mitropoliei


Campania Indiscret în Oltenia „Salvaţi Colegiul «Elena Cuza»“ a găsit aliaţi în curtea PSD Dolj


Şirul retrocedărilor abuzive marca Mitropolia Olteniei pare să fie desprins dintr-un film prost. După ce i-a comunicat conducerii Colegiului Naţional „Elena Cuza“ că ar trebui să-şi facă bagajele şi să elibereze un corp de clădire, conducerea Mitropoliei a atras atenţia Camerei Deputaţilor. Prin vocea deputatei Monalisa Găleteanu, acum râde de lăcomia BOR şi ministrul Adomniţei, care încearcă să demonstreze că biserica prinde şi de această dată fluturi.

de Carmen Burnea şi Ramona Istrate

Subiectul, deloc uşor, nu a lăsat nepăsătoare punţile de legătură dintre judeţ şi centru. Deputata PSD Monalisa Găleteanu a depus în luna februarie o interpelare către ministrul învăţământului, Cristian Adomniţei. Situaţia este cu atât mai complicată, cu cât, pentru trecerea şcolii din domeniul public al Primăriei Craiova în cel al Mitropoliei Oltenia, un rând de acte ştampilate şi puse la punct trebuiau să treacă şi pe la biroul mai sus numitului ministru, pentru avizare. Cum acesta nici în vis nu gândea despre o asemenea ispravă, multe fire se anunţă a fi despicate în patru, iar multe mâini folosite la sfinţirea apei de Bobotează vor fi pătate.

„Nu vă priveşte ce face Mitropolia!“
Mitropoliei îi convine foarte bine sintagma „Crede şi nu cerceta!“, iar instituţia încearcă din răsputeri să o promoveze. Aceasta este impresia pe care reprezentanţii instituţiei sub acoperişul căreia se strâng toate capetele cu chipiu negru au lăsat-o reporterilor aflaţi la faţa locului pentru lămuriri. „Nu vă priveşte ce va face Mitropolia cu clădirea. Încă nu este stabilit programul social care se va derula acolo“, ne-a spus, greţos, cu mâinile împreunate excesiv ca pentru rugăciune şi capul în pământ, consilierul mass-media, Marius Răsceanu. Cuvintele înşirate mai sus erau în acelaşi timp puternic susţinute de reprezentanta departamentului juridic al Mitropoliei, care nu a dorit să îşi facă numele cunoscut. Tunetele şi fulgerele s-au înteţit atunci când cei doi au fost întrebaţi de existenţa actelor de proprietate ale bisericii pentru corpul B al clădirii. „S-a dovedit deja o dată că biserica este proprietara clădirii. Noi nu trebuie să mai demonstrăm încă o dată ce este deja stabilit. Am avea şi noi ceva acte să demonstrăm. Mergeţi şi întrebaţi la Parohia «Sf. Ilie!»“, a ţipat din toţi rărunchii reprezentanta departamentului juridic, deşi îmbrăcată în negru şi cu privire smerită.

Uite actu’, nu e actu’
Întrucât biserica nu poate proba că este proprietara imobilului, un pârlit de proces-verbal este ridicat la rangul de certificat de proprietate! Nu tu testament, nu tu lege, doar în baza unui proces-verbal, slujitorii Domnului cer partea leului. Din punctul lor de vedere, bisericii i se cuvine totul, deşi Monitorul Oficial, la data de 3 august 1948, zicea negru pe alb că „Şcoala primară Oteteleşeanu, situată în strada Mihai Viteazu, nr.1, Craiova, este proprietatea şcolii, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal“, spre deosebire, de exemplu, de „Liceul Teoretic de Fete Ortodox, situat în calea Brestei, nr. 36, proprietatea Societăţii Ortodoxe a Femeilor Românce, cu întreaga avere conform inventarului jurnal“. Ba, mai mult, într-un inventar al averii Bisericii “Sf. Ilie” de la 1904 nu apare nicăieri dovada spuselor purtătorilor de sutane.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Copy-paste în varianta Cămătaru-Radu

Copy-paste în varianta Cămătaru-Radu

Doar 5 din cei 27 de consilieri ce bat culoarele Primăriei Craiova şi-au postat rapoartele de activitate pe site-ul instituţiei. Pentru faptul că sunt...
Pentru cine tragi clopotele, Nicoleto?

Pentru cine tragi clopotele, Nicoleto?

Sunt luni bune de când asaltul a început. Mai întâi au fost câteva critici nevinovate, aruncate pe la colţurile primăriei, care aveau şanse de...
Târgu Jiu, un oraş european

Târgu Jiu, un oraş european

Conceptul dezvoltării durabile determină o reevaluare permanentă a legăturilor dintre om şi natură, evidenţiind solidaritatea între generaţii...
„Daţi-mi bani pentru poduri!“

„Daţi-mi bani pentru poduri!“

În data de 6 februarie a.c., Stănică a înaintat Cancelariei Primului-Ministru, precum şi Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor,...
Odolbaşa scoate cămaşa

Odolbaşa scoate cămaşa

Mult discutata lege a migraţiei politice pare să aibă scăpări pe care vicele CJ Dolj, Victor Odolbaşa, le exploatează din plin pentru a-şi păstra...
Deţinuţii PMS Craiova se joacă cu justiţia

Deţinuţii PMS Craiova se joacă cu justiţia

Ca să mai schimbe aerul, ca să-şi diversifice programul, deţinuţii PMS Craiova apelează la tot felul de metode. Una dintre ele este acţionarea în...
Premieră cu tentă shakespeareană

Premieră cu tentă shakespeareană

Letopiseţul vremurilor apuse menţionează faptul că, în urmă cu aproximativ patru secole, spectatorii din Anglia asistau la premiera shakespeareană...
 
Gutău, Vodă prin lobodă

Gutău, Vodă prin lobodă

La nivel declarativ, şi-a dat dovada megalomaniei şi a faptului că nu îşi mai ştie limitele, la doar câteva luni după ce devenise primar. Atunci,...
Ministrul Adomniţei, chemat să scoată “Elena Cuza” din ghearele Mitropoliei

Ministrul Adomniţei, chemat să scoată “Elena Cuza” din ghearele Mitropoliei

Subiectul, deloc uşor, nu a lăsat nepăsătoare punţile de legătură dintre judeţ şi centru. Deputata PSD Monalisa Găleteanu a depus în luna februarie...
Partidul Democrat-Liberal  sabotează presa vâlceană

Partidul Democrat-Liberal sabotează presa vâlceană

Un grup de tineri, membri ai Partidului Democrat-Liberal (PDL), a scos pe piaţa vâlceană, de vreo două săptămâni, o publicaţie distribuită...
Apa răpune la Spitalul Judeţean Olt

Apa răpune la Spitalul Judeţean Olt

Peste 70% din analizele probelor de apă recoltate de reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Olt pe raza judeţului au indicat depăşiri...
Chirie simbolică pentru notăriţă

Chirie simbolică pentru notăriţă

În timpul guvernării PSD-iste (2000-2004), chiriile pentru spaţii RA-APPS acordate fundaţiilor sau potentaţilor zilei (cu suprafeţe de 100-500 mp)...
Televiziuni fantomă în Severin

Televiziuni fantomă în Severin

Datina TV face parte din trustul de presă condus de jurnalistul şi omul de cultură George Bureţea. Televiziunea Datina are un program preponderent...
Fraţii Cameniţă, la cuţite!

Fraţii Cameniţă, la cuţite!

Disputele imobiliare din sânul familiei Cameniţă au început undeva la sfârşitul anilor ’90. Motivul: o impunătoare casă boierească de pe strada...

Taxe haotice la AJVPS Dolj

Nu e tendenţios deloc articolul. Chiar foarte deloc. Şi l-aş mai ruga pe semnatar să se mai intereseze de organizarea examenelor de vânători. (Vezi pe 8 decembrie 2007, când a venit o comisie de supraveghere tocmai de la Bucureşti, neînţelegând care e rostul???!!!). Din 160 de candidaţi au promovat cu aproximaţie 40. Restul... să mai aştepte....
Scandalul „Antena“ cu familia Tudor

Scandalul „Antena“ cu familia Tudor

Pe adresa redacţiei Indiscret în Oltenia a sosit o notă de protest faţă de această situaţie, susţinută de 11 dintre cei 16 locatari din blocul...

Agenţia de turism „CJ Mehedinţi“

Pentru a da crezare vorbelor sale, fostul consilier judeţean Cioclei a prezentat situaţia deplasărilor în străinătate efectuate de angajaţii CJ Mehedinţi în cursul anului 2007, aşa cum reiese din actele publice. Suma totală a deplasărilor angajaţilor CJ Mehedinţi pe întreg anul 2007 se ridică la 258.621 lei. Printre funcţionarii cu...
Luxul Laurei: cultura generală

Luxul Laurei: cultura generală

Reporter: Care este cea mai frumoasă amintire a ta, Laura? Laura Cosoi: Copilăria îmi trezeşte cele mai frumoase amintiri. Locurile unde am fost, mirosul...
Arme în politică

Arme în politică

Înainte de 1989, în afară de cei din miliţie şi armată, nimeni nu avea voie să deţină arme. După revoluţie însă, lucrurile s-au mai schimbat,...
“Majoritatea bătrânilor din Rojişte iau afrodisiace”

“Majoritatea bătrânilor din Rojişte iau afrodisiace”

Era o zi mohorâtă atunci când ne-am gândit să mergem în vizită la Rojişte. Subiectul ales este: “Ce ştim despre afrodisiace?” Cuvântul nu...
Vasile Jianu, omul care sfinţeşte locul

Vasile Jianu, omul care sfinţeşte locul

O dată la patru ani, fiecare localnic trage o linie şi pune în balanţă ce a promis şi ce a făcut gospodarul-şef al comunei. Analizează atent activitatea...
Comorile ascunse din IZVERNA

Comorile ascunse din IZVERNA

La Izverna, febra comorilor ţine de câteva generaţii. Dacă vrei să afli cum stă treaba despre comori, localnicii te privesc cu suspiciune. Faptul...
 
Un sărut în 9 mişcări!

Un sărut în 9 mişcări!

Aşa s-ar explica mitul conform căruia prostituatele nu sărută, iar femeile care fac sex de dragul satisfacţiei, şi nu din dragoste, nu înţeleg...
 
7 Sport
Înapoi la realitate

Înapoi la realitate

1-2 cu Sturm Graz II, 0-0 cu Zalaegerszeg, 0-1 cu Winterthur, 1-0 cu Zaglebie Sosnowiek şi 0-0 cu NK Osijek sunt rezultatele înregistrate de Universitatea...
Ca la Mondiale!

Ca la Mondiale!

Oltchim Râmnicu Vâlcea a debutat în Grupa A semifinală a Ligii Campionilor în Germania, contra campioanei acestei ţări la handbal feminin, FC Nürnberg,...
,,Trebuie să ne gândim doar să câştigăm…“

,,Trebuie să ne gândim doar să câştigăm…“

Reporter: Care a fost motivul principal pentru care aţi acceptat această provocare de a antrena o echipă din România aflată la retrogradare? Joaquim...
O miuţă, please!…

O miuţă, please!…

Mie, amicalul cu Israel nu mi-a plăcut nici de frică. Şi eram pregătit să nu-mi placă. Eram pregătit pentru că, de la o vreme, pe seama naţionalei...
La loc comanda, poliţişti!

La loc comanda, poliţişti!

Fuse, fuse şi se duse. Cam asta ar fi povestea domniei comisarului-şef Georgel Enescu în fruntea poliţiştilor doljeni. Cu bune şi rele, cu săbii...
Nici furtul nu mai e ce-a fost odată

Nici furtul nu mai e ce-a fost odată

Nu ştiu câţi dintre cei ce vor avea răbdarea să citească aceste rânduri îmi vor da dreptate, însă mie unul mi se pare că, pe zi ce trece, lumea...
Cartea de nisip

Cartea de nisip

Mărturisesc că am considerat întotdeauna cultura ca un bastion împotriva pierderii identităţii unui neam, un element de echilibru în faţa asaltului...
Craiova, mon omor

Craiova, mon omor

După “Hiroshima, mon amour”, filmul de prin anii ’60 al cunoscutului regizor francez Alain Resnais (cu Emmanuelle Riva), multe au devenit clişeu....
Topul cu prazul

Topul cu prazul

Locul I – Ai carte, ai parte... de teren Deputata PSD Monalisa Găleteanu a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că peste 2.000 de elevi...

7 zile + una

Luni, 4 februarie Început agitat de săptămână plină de evenimente. În urma unui scandal între două grupări ale lumii interlope, cinci persoane ajung la spital cu răni uşoare. Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa, face presiuni asupra demisiei lui Georgel Enescu, şefului poliţiei doljene. Marţi, 5 februarie Zeci de poliţişti...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Între ei nu-i pic de ură, doar că şi-ar da pumni în gură Aşa cum am informat în premieră, comisarul-şef Adrian Cazan (foto), fostul inspector-şef...

Indiscreţii de Gorj

Pace, pace, între două personaje Adversarii politici Ionel Manţog (foto stânga), preşedintele PD-L Gorj, şi Dan Ilie Morega (foto dreapta), liderul PNL Gorj, au căzut la pace. De câteva săptămâni, aceştia au încetat să se mai atace în presă. Surse apropiate de cei doi conducători susţin că Manţog şi Morega au făcut pace datorită...
Indiscreţii de Mehedinţi

Indiscreţii de Mehedinţi

Armaşu, stânga-mprejur! Constantin Armaşu, primarul PD-L din Şimian, vrea înapoi la PSD. Nu ştim dacă şi fostul partid de guvernământ vrea să-l...

Indiscreţii de Dolj

Popimea ameninţă ziariştii cu Doamne-Doamne Lupul moralist, „avocatul“ lui Doamne-Doamne şi consilierul mass-media al Mitropoliei, Marius Răsceanu, ceartă cu degetul ameninţător reporterii Indiscret care îi calcă bătătura: „Nu e bine să scrieţi rău de Casa Domnului, căci nu se ştie ce vi se poate întâmpla“, încearcă să...
Indiscreţii de Olt

Indiscreţii de Olt

Lacrimi democrat-liberale Fostul prefect de Olt, Octavian Popescu (foto), nominalizat în funcţie din postura de reprezentant al PD-ului, ca urmare a...
 
Curat murdar la spital!

Curat murdar la spital!

Indolenţă, bătaie de joc, nepăsare. Aşa s-ar putea descrie gestul la care recurg câteva cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova....
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva