Să te milogeşti pe la uşile primarilor liberali pentru a-i întoarce de pe drumul politic pe care au apucat-o reprezintă, pentru orice politician, un demers sinucigaş, dar să-i şantajezi cu banii de la bugetul judeţean şi apoi, după ce i-ai convins, să-i împachetezi frumos şi să-i scoţi în faţa presei pentru a jura public că vor apăra culorile liberale, este un demers disperat şi penibil al unui lider care simte că-i fuge pământul de sub picioare. Cu Drăghici şi Bonoiu în frunte, liberalii doljeni dovedesc nu numai o lipsă îngrijorătoare de soluţii în sânul organizaţiei, dar dau dovadă şi de slăbiciuni în ceea ce priveşte verticalitatea şi buna credinţă atât de des invocate de „El Lider Maximo“,... 
Salut sincer această solicitare, nu fără a-mi exprima nedumerirea faţă de faptul că numeroasele noastre ONG-uri ce-şi proclamă drept scop suprem apărarea drepturilor omului, foarte vocale odinioară, nu au avut încă această iniţiativă, denunţând Parchetului abuzurile flagrante ale jandarmilor şi solicitând identificarea şi tragerea la răspundere penală a celor care au comis acele acte de o cruzime sălbatică, ce au putut fi vizionate in direct pe majoritatea canalelor de ştiri. Pentru că despre sesizarea din oficiu nu cred că poate fi vorba, atâta timp cât o instituţie care ar trebui să fie garantul respectării legilor în România este extrem de politizată, răspunzând prompt şi cu eficienţă doar comenzilor... 
Şi minţiţi, şi cu banii luaţiEnoriaşii parohiei Pietroasa au început să strângă bani la îndemnul preotului Marin Moşteanu, pentru reabilitarea vechii bisericuţe. La intervenţia şi rugămintea primarului Ion Stănescu, banii au fost livraţi pentru construirea altei biserici. Motivaţia edilului a fost că nu deţinea la timpul respectiv banii necesari începerii construcţiei, urmând ca după ce-i vor veni, conform graficului de accesare de fonduri, le va înapoia întreaga sumă enoriaşilor. Prima tranşă dată de enoriaşi prin consiliul parohial a fost de 400 de milioane de lei vechi. Lucrările au început în 2009. A urmat o tranşă, de vreo 600 de milioane, pentru că odată cu ridicarea bisericii, banii s-au epuizat....
... 
 Parerea Noastra
Anul Caragiale
Academicianul Eugen Simion a propus Parlamentului „Anul Caragiale”. Proiect deloc inedit, dar cât se poate de potrivit şi asta spre cinstea patronului nostru spiritual. Spre cinstea noastră, în definitiv, a celor care îl slujim cu osârdie. Adrian Ursu, slătinean de-al meu, a avut ideea de a alătura unor secvenţe din „O scrisoare pierdută”, în regia lui Sică Alexandrescu, secvenţe politicianiste din vremea de azi. Cu Emil Boc înfruntându-i...
Voicu, la mâna prostituatelor politice
Să te milogeşti pe la uşile primarilor liberali pentru a-i întoarce de pe drumul politic pe care au apucat-o reprezintă, pentru orice politician,...
|
Sindicatul preoţilor craioveni, legal până-n măduva mitrelor!
De acolo, de
departe, domnia sa a mai dat o lovitură mortală şleahtei de profitori
care a pus mâna pe credinţa acestui popor şi a transformat Biserica
Ortodoxă Română într-o instituţie sclavagistă. Recent, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a statuat că este perfect legal ca preoţii ortodocşi
să se unească sub aripa unui...
|
Membrii CA de la SJU Slatina, cercetaţi penal
Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a confirmat înainte de închiderea acestei ediţii, că poliţiştii au demarat audierea membrilor Consiliului...
|
Au câştigat ilegal bani pariind în Franţa
Potrivit Le Parisien, ediţia online, citată de Mediafax, 24 de români, mai toţi originari din Slatina, sunt judecaţi, unii în stare de libertate, alţii în arest preventiv, pentru fraude la pariurile sportive.Autorităţilor franceze susţin că tinerii au comis fraude la pariuri sportive cu ajutorul unor carduri de debit contrafăcute. Acestea...
|
Jurnalistul Liviu Popescu şi-a lansat romanul „Păienjeniş”
La evenimentul care a avut loc la Grand Hotel Sofianu, din Râmnicu Vâlcea, au participat aproximativ 60 de invitaţi: oameni de cultură, din mediul...
|
Seminar “Redescoperă turismul monahal vâlcean”
La eveniment au participat 40 de invitaţi, primari, exarhul mănăstirii Cozia, Androni Vartolomeu, preoţi, călugări, maici de la mănăstirile şi schiturile incluse în proiect. Este vorba de 16 mănăstiri şi schituri din judeţul VâlceaProiectul este depus pe Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă ...
|
Dezbaterea pe buget, audienţă cu public
Înfruntând vitejeşte gerul năprasnic de afară, zeci de craioveni s-au adunat sâmbătă dimineaţa în Sala Mare a Primăriei Craiova pentru a afla...
|
Bugetul de imagine al Primăriei Craiova creşte de cinci ori
Festivalul cu pricina este trecut doar generic în bugetul alcătuit de funcţionarii de la Serviciul de imagine al primăriei, nefiind precizate nici măcar data organizării acestuia sau numele pe care urmează să îl poarte. Reprezentanţii municipalităţii susţin că este vorba despre o iniţiativă mai veche, care priveşte organizarea la Craiova...
|
„Dacă nu erai prezent la Craiova, nu existai!”
Lunea trecută, un nou val de americani anunţară cu surle şi trâmbiţe debarcarea la Craiova. Chiar în curtea fabricii Ford. Johnson Controls ...
|
Pumni la ACD Vâlcea
Disputa este una personală, pecistul fiind denunţătorul primarului Petre Popescu (tatăl lui Victor), la DNA. Ambii din aceeaşi comună a judeţului,...
| |
Jos ciorapul de pe faţă, domnilor jandarmi!
Salut sincer această solicitare, nu fără a-mi exprima nedumerirea faţă de faptul că numeroasele noastre ONG-uri ce-şi proclamă drept scop suprem...
| |
Abuzuri administrative şi bisericeşti la Suteşti-Vâlcea
Şi minţiţi, şi cu banii luaţiEnoriaşii parohiei Pietroasa au început să strângă bani la îndemnul preotului Marin Moşteanu, pentru reabilitarea...
|
Cum nenorocesc statul jocurile de noroc din Vâlcea
Venituri neînregistrate, impozite nedeclarate Şase societăţi comeciale cu sediul social în judeţul Vâlcea şi 33 de societăţi comeciale din alte...
| |
Politicieni vâlceni, dispăruţi... după misiune
„Oracolul” din Bălceşti, scos din politică de „Bulă” de la ColoneştiMitică Dragomir, vâlcean get-beget, născut la Bălceşti, a fost o...
| |
Campioana României joacă sâmbătă, la Ljubljana, prima partidă din grupele principale
Partida va avea loc de la ora locală 18.00 (ora 19.00 a României) şi va fi arbitrată de doi polonezi: Bartosz Leszczynski şi Marcin Piechota, în...
| |
Anul Caragiale
Academicianul Eugen Simion a propus Parlamentului „Anul Caragiale”. Proiect deloc inedit, dar cât se poate de potrivit şi asta spre cinstea patronului...
|
Se va prăbuşi handbalul feminin?
Calificarea sau demisia. Este singura variantă arătată de Cristian Gaţu, preşedintele FRH, lui Radu Voina, selecţionerul „tricolorelor”. Calificarea...
| |
Indiscreţii de Olt
Puterea şi Opoziţia, mână-n mânăNu mai reprezintă niciun secret relaţia extrem de strânsă dintre liderii organizaţiilor judeţene din Olt ale PSD şi PNL, Paul Stănescu şi Darius Vâlcov. Relaţia dintre cei doi a fost dovedită recent, cu ocazia manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie. Cei doi politicieni, care cică ar fi adversari,...
|
Indiscreţii de Vâlcea
Alex Velea şi artista de Jiblea O poză face senzaţie pe facebook. Celebrul cântăreţ Alex Velea şi-a postat o poză pe contul personal, alături...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Pusculita cu mânjiti
 Arhiva
| |