|
Articole Similare
Voteaza Articolul
396 cititori
Oare ce-i onoarea, domnilor jandarmi?de Iancu Bâţă Într-un comentariu la articolul ”Jos ciorapul de pe faţă, domnilor jandarmi!”, postat pe site-ul ediţiei electronice a săptămânalului Indiscret, un cititor care semnează Aldo Moro îmi spune, textual: “Dumneata ai stat 30 de ani în structurile M.A.I., dar ai făcut numai cafele şi plecăciuni la şefi, nu te-ai confruntat niciodată cu strada”.
În ceea ce priveşte cafelele şi plecăciunile făcute sau nu şefilor, pot relata foştii mei colegi, care m-au cunoscut după faptele mele, nu din comentarii şi bârfe. De asemenea, cei care doresc să ştie câte ceva despre activitatea mea în structurile M.A.I. pot găsi date sumare pe blogul meu personal. Însă despre altceva vreau să vorbesc acum, aici, şi anume despre confruntările cu strada la care se referea comentatorul meu anonim. Ţin să-i mulţumesc pentru că mi-a dat acest prilej. Şi sper să-i mulţumească şi colegii săi! După curajul relevat de faptul că se ascunde în dosul unui pseudonim, neîndrăznind să-şi asume nici propria identitate, bănuiesc că cel care semnează Aldo Moro e unul dintre jandarmii obişnuiţi să-si tragă ciorapul pe faţă, precum tâlharii, atunci când cotonogesc civili fără apărare. Iar din faptul ca lasă să se înteleagă că, spre deosebire de mine, el e unul dintre cei care s-au confruntat cu strada, bănuiesc că face parte din Brigada Mobilă, care se deplasează, atunci când e nevoie, şi în locaţii din afara judeţului Dolj. Întrucât rezerviştii craioveni participanţi la mitingul şi marşul organizate în 24 ianuarie de S.C.M.D. au identificat concitadini în uniformă bleumarin în dispozitivul de apărare al Televiziunii Române, este destul de probabil ca cel ce se ascunde sub pseudonim să fie unul dintre cei care, ascunşi sub cagulă, au măcelărit din greu la bucureştenii aflaţi în zona Pieţei Universităţii, protestatari sau doar simpli ghinionişti. La scandal, ia-i de unde nu-s! Pentru că, în ultimii douăzeci de ani, nu îmi amintesc ca jandarmii craioveni să se fi confruntat cu strada în propria lor garnizoană. Nici măcar atunci când ar fi fost cazul. Recte în septembrie 2003, când sute de romi, înarmaţi cu săbii, topoare, furci şi bâte, au tulburat grav ordinea publică. Deşi atât legea cât şi instrucţiunile ministrului de interne stabileau explicit, atunci şi acum, competenţa exclusivă a Jandarmeriei în restabilirea ordinii publice grav încălcate (Poliţiei revenindu-i doar dirijarea circulaţiei pentru blocarea accesului în zonă şi sarcini informative), comandanţii jandarmilor olteni s-au dat pe după corcoduş, lăsând poliţiştii din D.P.I.R. să rezolve problema. Iar după potolirea revoltei au tăcut chitic, cu onoare şi demnitate ostăşească, lăsând oprobriul public să se reverse din plin asupra poliţiei doljene, pentru o situaţie a cărei rezolvare şi responsabilitate trebuiau să şi-o asume, potrivit competenţelor, bravii noştri jandarmi. Cât despre mine personal, până în 1988 am făcut parte din plutoanele de intervenţie ale Miliţiei, scutierii, cum eram numiţi pe atunci. Acestea erau compuse din câte 30 de ofiţeri şi subofiţeri până în 35 de ani, care lucrau în diverse structuri operative, întrunindu-se două zile pe lună pentru antrenament, iar pentru misiuni, la ordin, în funcţie de necesităţile impuse de situaţia operativă. Eram îmbrăcaţi în combinezoane albastre, cu căşti albe cu vizieră, scuturi, bastoane, spray-uri lacrimogene şi tot tacâmul. Însă nu am avut în dotare şi nu am purtat niciodată cagule, ci am acţionat deschis, cu faţa descoperită. Asta ne responsabiliza şi nu ne lăsa să dăm frâu liber eventualelor instincte primare, ce ar fi putut răbufni la unii cu un autocontrol deficitar. În vara anului 1978 am făcut parte dintre cei care, pe fostul stadion “23 August” din Bucureşti, au intervenit pentru restabilirea ordinii grav încălcate, la un meci de fotbal ce urma să se desfăşoare între naţionala României şi reprezentativa actorilor în vogă la acea vreme. Organizatorii nu au asigurat o evidenţă strictă a biletelor vândute şi s-au trezit pe stadion cu peste o sută de mii de oameni, ceea ce depăşea cu mult capacitatea acestuia. Pentru că spectatorii ocupaseră şi suprafaţa de joc, meciul nu s-a mai putut desfăşura, ceea ce a produs în rândul publicului o puternică frustrare, degenerată în acte de violenţă şi vandalism. S-a intervenit de pe gazon în sus, spre partea superioară a tribunelor, cu jeturi de apă, iar la un moment dat s-au folosit şi bastoanele de cauciuc. După ce am degajat tribunele, ajungând sus, pe esplanadă, intervenţia a încetat, forţele de ordine oprindu-se şi luând poziţie în jurul stadionului. În parcul dimprejur s-a intervenit punctual în locurile unde fuseseră incendiate două autoturisme. Deşi au fost şi ei provocaţi, fiind supuşi tirului cu bucăţi rupte din gradenele aprinse şi din asfalt, miliţienii lui Ceauşescu nu au fugărit oamenii prin parc ori pe străzile laterale şi nici nu i-au înghesuit prin cotloane şi lovit cu sălbăticie, cum au făcut, 34 de ani mai târziu, jandarmii democraţi ai lui Băsescu, şcoliţi, printre altele, şi în apărarea drepturilor omului (unul dintre foştii lor comandanţi chiar conduce filiala L.A.D.O. din Craiova). Deoarece factorii responsabili ai acelor vremuri au considerat că folosirea bastoanelor împotriva oamenilor muncii a fost nejustificată, turbulenţii putând fi evacuaţi şi fără întrebuinţarea lor, chiar a doua zi au fost destituiţi primul-secretar al sectorului, Chiţimia (primar al Craiovei, după câţiva ani), şi generalul Zavera, şeful Miliţiei Capitalei. Plus câţiva şefi mai mici. Dar atunci era dictatură, nu democraţie, ca acum, când nici politic, nici profesional, nu a raspuns încă nimeni pentru bucureştenii răniţi şi cotonogiţi acum trei săptămâni, la mijlocul lunii ianuarie. Şi nici nu cred că va răspunde cineva, că doar nu degeaba îşi trag ciorapi peste faţă. Onoarea, invers proporţională cu salariul Cât despre demisie, onoarea generalilor şi a ofiţerilor superiori din conducerea Jandarmeriei Române nu face cât salariile lor, de peste 1.500-2.000 de euro, dezvăluite recent de presă. La care se adaugă, cred, premiile barosane cu care i-a gratulat bacalaureatul puriu, luptător neobosit cu viscolul şi braNconierii, recte ministrul diversionist Igaş, pentru dărnicia cu care au împărţit bastoanele menite să sprijine jilţurile din ce în ce mai şubrede ale actualilor guvernanţi. Căci, oare, ce-i onoarea, domnilor jandarmi? Doar o vorbă acolo şi ea!
Mai nea Iancule, cred ca invatatoarea te-a invatat sa desparti cuvintele intre ele, asta apropo de ortografie, in rest scrie mai putin si mai practica sportul nu de alta,dar ai probleme astmatice.
Scris de aldo moro
Plutoniere, pentru ca dupa ortografie cred ca ai fost JAC, nu ai trecut inca de stadiul "A N A A R E M E R E, asa ca nu ai inteles nimic din articol. Reciteste-l cu atentie de cateva ori, cu voce tare, eventual impreuna cu vreun coleg, poate ai sa intelegi cate ceva. Deci nu prea avem ce discuta, e inutil sa incerc sa-ti explic cate ceva.Mai bune du-te si spala-ti cagula, pentru ca vine primavara si s-ar putea sa-ti trebuie. Pentru ca nu prea cred ca o sa ajungi vreodata la mai putin de 50-60 de metri de anticamera asa se spune corect generalului!
Scris de Iancu Bata
d-le Bata, te agiti prea mult intr-un pahar cu apa, daca nu ai loc drumul catre mare este poate deszapezit.M-am convins cat de mult au vorbit colegii dumitale despre ispravile in confruntarea cu strada. Cea din 1978 in care erai tanar lt.in Bucuresti, este singura , desi atunci nu ai primit o caramida in cap - actiunea petrecandu-se in -dictatura. De atunci pana ai iesit la pensie ai rupt scaunul de la ante camera ,,cabinetului 1,,- seful militiei judetene.Referitor la conflictul tiganilor di Fata luncii in sept.2003,despre care spui ca Politia avea doar sarcini de dirijarea circulatiei te cam inseli,dar nici nu ai facut parte din DPIR,iar misiunea jandarmilor a fost de a restabili situatia de dinainte de conflictului.Despre onoarea si salariile sefilor de la jandarmi-numai de bine, pensia d-tale este pe aproape. Inchei prin a-ti dorii ,,sa traiesti bine,,conform lui Basescu dupa 2050.
Scris de aldo moro
|
|



Mai nea Iancule, cred ca invatatoarea te-a invatat sa desparti cuvintele intre ele, asta apropo de ortografie, in rest scrie mai putin si mai practica sportul nu de alta,dar ai probleme astmatice.














