Indiscret Special
Jos  ciorapul de  pe  faţă,  domnilor  jandarmi!
Voteaza Articolul

Jos ciorapul de pe faţă, domnilor jandarmi!


Sâmbătă, 28 ianuarie, a fost publicată în presă ştirea referitoare la faptul că Amnesty International cere autorităţilor române să demareze o anchetă în legătură cu acuzaţiile de folosire excesivă a forţei de către jandarmi în timpul dispersării participanţilor la protestele din Bucureşti.

de Iancu Bâţă

Salut sincer această solicitare, nu fără a-mi exprima nedumerirea faţă de faptul că numeroasele noastre ONG-uri ce-şi proclamă drept scop suprem apărarea drepturilor omului, foarte vocale odinioară, nu au avut încă această iniţiativă, denunţând Parchetului abuzurile flagrante ale jandarmilor şi solicitând identificarea şi tragerea la răspundere penală a celor care au comis acele acte de o cruzime sălbatică, ce au putut fi vizionate in direct pe majoritatea canalelor de ştiri. Pentru că despre sesizarea din oficiu nu cred că poate fi vorba, atâta timp cât o instituţie care ar trebui să fie garantul respectării legilor în România este extrem de politizată, răspunzând prompt şi cu eficienţă doar comenzilor puternicilor zilei.
Subscriu total solicitării organizaţiei Amnesty International, deoarece şi eu, ca şi mulţi alţii, am fost oripilat de atrocităţile comise de Jandarmerie în Bucureşti, în nopţile de la jumătatea lunii ianuarie a acestui an. Am scris Jandarmerie, culpabilizând cumva întreaga instituţie şi nu doar pe cei care s-au comportat ca nişte bestii, nu ca fiinţe umane, cum, probabil, au pretenţia că sunt. Îmi cer scuze faţă de jandarmii pe care i-am văzut în aceste zile salvând oameni din nămeţi. Dar nu eu sunt cel care-i culpabilizează in bloc, ci comandanţii lor, generalii şi ofiţerii superiori din conducerea Jandarmeriei Române, pe care nu i-am văzut până în prezent să se delimiteze de cei ce au comis atrocităţile din acele nopţi, nu i-am auzit că ar fi demarat anchete pentru identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi. Până când domnii comandanţi nu separă grâul de neghină, nu avem cum şti dacă nu cumva jandarmii care salvau oameni din nămeţi nu sunt aceiaşi care, cu ciorap pe faţă (precum odinioară tâlharii de la drumul mare şi călăii ce spânzurau osândiţii în pieţele publice), loveau cu bestialitate, cu bastoanele şi bocancii, oameni imobilizaţi, căzuţi deja.sub lovituri sau târâţi cu brutalitate, pe asfalt, spre dube. Unde, când se deschideau uşile, vedeam alţi jandarmi lovind sălbatic prizonierii. Sau, aceiasi cu cei care au deturnat către secţiile de poliţie şi unităţile de jandarmi, ambulanţe ce transportau răniţi spre spital.  Îmi prezint scuze, cum spuneam, cu condiţia să nu fie unii şi aceiaşi.
Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române stipulează în articolul 33 că folosirea tomfelor, a bastoanelor de cauciuc şi a celor cu energie electrostatică, a dispozitivelor cu substanţe iritant-lacrimogene, a jeturilor de apă şi a altor mijloace din dotare, “se face în mod gradual şi nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea activităţilor ilegale şi va inceta de indată ce scopul misiunii a fost realizat”.
Iar convenţiile de la Geneva şi Haga, regulamentele-anexă şi protocoalele-adiţionale ale acestora stipulează expres respectarea şi protejarea persoanei şi a demnităţii prizonierilor, interzicând  expunerea acestora la violenţe şi insulte sau lăsarea premeditată fără ajutor medical.
Nu cred că jandarmii nu cunosc aceste prevederi, din moment ce domnul general George Velicu (fost, până mai ieri, comandant al tuturor unităţilor şi subunităţilor de jandarmi de pe teritoriul a zece judeţe din sudul ţării) le expune pe larg in prelegerile adresate studenţilor Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, iar mulţi dintre comandanţii din Jandarmeria Română l-au avut ca îndrumător de doctorat tocmai pe generalul conferenţiar universitar doctor George Velicu.
Şi atunci, cum se explică excesele din strada şi din dubele Jandarmeriei? Cine sunt, până la urmă, cei care au încălcat mai grav legea, turbulenţii sau jandarmii? Care este deosebirea dintre infractori şi oamenii legii? Care sunt, totuşi, cei buni şi cei răi? Pentru că se intâmplă exact ca în cazul depăşirii limitelor legitimei apărări, când victima devine agresor iar agresorul victimă. Şi nu ar trebui să se întâmple aşa, dacă jandarmii vor  să rămână şi să fie percepuţi ca apărători ai legii!
După părerea mea, bazată pe o experienţă de peste 30 de ani in structurile Ministerului de Interne, brutalităţile jandarmilor sunt favorizate şi de ascunderea figurii sub cagulă, care permite unor persoane cu înclinaţii naturale spre violenţă şi sadism să-şi elibereze  impulsurile primitive, fără teama că vor fi identificate şi pedepsite, mai ales când fac parte din nişte structuri ale statului.
Din câte ştiu, cagula a inceput să fie folosită de forţele poliţieneşti în anii ’70 ai secolului trecut, de către forţele antiteroriste italiene care se confruntau cu grupări extrem de îndrăzneţe şi periculoase, Brigăzile Roşii, pe de o parte, şi Mafia, pe de altă parte. Printre victimele celebre ale acestor grupări infracţionale s-au numărat Aldo Moro, fost prim-ministru al Italiei, răpit, ţinut ostatic timp de două luni şi apoi asasinat, şi generalul Dalla Chiesa, un neobosit luptător contra Mafiei şi, totodată, comandant al forţelor antitero, de asemenea asasinat. Pentru a nu fi expuşi răzbunării, atunci când efectuau arestări în rândul membrilor celor două primejdioase organizaţii criminale, cei de la antitero purtau cagule pe faţă.
Procedeul s-a extins, fiind preluat şi de structurile poliţieneşti ale altor state din lumea civilizată. Spre deosebire de acestea, unde măştile sunt purtate doar de antiterorişti sau de cei care arestează infractori periculoşi din crima organizată, in România ciorapul pe faţă a devenit o adevarată modă, fiind purtat nu doar de oamenii in uniformă din cele două categorii enunţate, ci şi de cei care se duc să scoale din plapumă găinari de trei parale. Ba, mai mult, pe fondul disoluţiei autorităţii statului, tot felul de cioflingari de la firme de pază de doi lei se fâţâie în combinezoane negre şi cagule pe faţă, deşi Legea 333/2003 privind paza bunurilor interzice expres acest lucru. Dar cine să-i controleze şi să impună respectarea legii?
Cât despre cei care asigură ordinea la manifestările publice unde participă, în general, oameni paşnici, chiar dacă nemulţumiţi de anumite stări de lucruri, ori de altă orientare politică decât domnul Gogu de la Jandarmerie, nu văd de ce şi-ar acoperi faţa. Indicat ar fi să acţioneze deschis, cu faţa la vedere, ca o garanţie a respectării legii în primul rând de către cei chemaţi să o aplice. Sau, in cel mai rău caz, combinezoanele acestora să fie inscripţionate, vizibil, cu litere care să asigure identificarea subunităţilor participante şi numere care să permită identificarea componenţilor acestora, in cazul în care, prin modul de acţiune, exced atribuţiilor legale. Pentru că nu au de a cui răzbunare să se teamă, atâta vreme cât asigură respectarea legii şi protecţia participanţilor la adunarea publică, chiar şi spontană fiind aceasta.
Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor, spunea, acum aproape două sute de ani, un mare român, Tudor Vladimirescu. Iar domniile-voastre aţi jurat să apăraţi legea şi patria, deci norodul, poporul, domnilor jandarmi! Nu să-l loviţi cu bocancii! Aşa că, dacă acţionaţi în limitele legii şi in interesul poporului, nu aveţi de ce să vă acoperiţi faţa, precum tâlharii. Poate doar în cazul in care, acţionând ca în nopţile de la jumătatea lunii ianuarie, vă este teamă că soţiile şi copiii voştri vor afla că banii cu care cumpăraţi pâinea ce le-o puneţi pe masă sunt bani murdari, pătaţi de lacrimile şi sângele celor ce-şi cer dreptul la o viaţă demnă şi liberă, dreptul la o viaţă mai bună.
Jos ciorapul de pe faţă, domnilor jandarmi!

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
ComentariuDar daca printre cei fata de care domnii jandarmi, cum ii numiti dumneavoastra, au folosit un pic mai multa forta se afla fiul sau o ruda a dumneavoastra, cum va era inima atunci, domnule Alexandru? Iar daca huliganii aia au fost animale, jandarmii care s-au comportat la fel, ce sunt? Din pacate, insa, putini dintre acei huligani au incasat-o de la jandarmi, majoritatea celor hacuiti au fost manifestanti pasnici sau oameni aflati intamplator in zona. Pe acestia-i apar, domnule Alexandru.
Scris de Iancu Bata
Comentariumai lasa gargara domnule iancu ,k aceia pe care dumneata ii aperi nu sunt oameni sunt animale,si daca domnii jandarmi au folosit un pic mai mult forta decat trebuia ,asta nu inseamna ca trebuie sa- ii judecam asa aspru.dvs a-ti vazut ce au facut huliganii aceia in bucuresti? cum rupeau treptele acelea si le aruncau in fortele de ordine?daca printre baietii aceia cu ciorap pe fata cum ziceti dvs se afla si o ruda de-a dvs ,cum va era inima atunci?sa stici ca aveti pe cineva drag in fata acelor huligani/va rog sa-mi raspundeti.si in incheiere orice padure are si ea uscaturile ei.NU TREBUIE SA-I BAGAM PE TOTI IN ACEEASI OALA.NUMAI BINE.
Scris de alexandru
Comentariudumneata ai stat 30 de ani in structurile m a i ,dar ai facut numai cafele si plecaciuni la sefi ,nu te-ai confruntat niciodata cu strada
Scris de aldo moro
ComentariuCe facuram nene Iancule, ciocniram valizele ? Sau furaram amandoi pulane pe spinare si acu ne apuca durerea? Vizavi de subeict, cum crezi dumneata ca o sa vina unul sa se uite in ochii tai, sa ii vezi lacrima ce ii sclipeste timid in ochi cand iti rup piciorul sau trag cu arma in tine ? Nu se poate asa ceva , trebuie sa le respectam intimitatea, au si ei dreptul la intimitate cand ne ciomagesc ce dracu? Si apoi, cum sa vezi ca cel care te altoieste, este vecinul de dedesupt, sau baiatul colegului de table ? Vrei sa strice relatiile interumane ? Nu se poate.Sau ce sa spuna cel ce iti scoate dintii, cand te intalnesti cu el la Kauffland si il recunosti, ca nu a fost el si ca ceea ce ai vazut nu a fost adevarat? Sa fim rezonabili, nene Iancule, au si ei drept la intimitate . Nu ar mai putea sa bata cu simt de raspundere daca lumea ar vedea cine e vita care da intr-un om cazut. Si magarul , cand da cu copita, nu intoarce capul, priveste inainte, ca si cum ar da de musca.Pai daca ar fi f
Scris de Neacsu
Voicu, la mâna prostituatelor politice

Voicu, la mâna prostituatelor politice

Să te milogeşti pe la uşile primarilor liberali pentru a-i întoarce de pe drumul politic pe care au apucat-o reprezintă, pentru orice politician,...

Sindicatul preoţilor craioveni, legal până-n măduva mitrelor!

De acolo, de departe, domnia sa a mai dat o lovitură mortală şleahtei de profitori care a pus mâna pe credinţa acestui popor şi a transformat Biserica Ortodoxă Română într-o instituţie sclavagistă. Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este perfect legal ca preoţii ortodocşi să se unească sub aripa unui...
Membrii CA de la SJU Slatina, cercetaţi penal

Membrii CA de la SJU Slatina, cercetaţi penal

Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a confirmat înainte de închiderea acestei ediţii, că poliţiştii au demarat audierea membrilor Consiliului...

Au câştigat ilegal bani pariind în Franţa

Potrivit Le Parisien, ediţia online, citată de Mediafax, 24 de români, mai toţi originari din Slatina, sunt judecaţi, unii în stare de libertate, alţii în arest preventiv, pentru fraude la pariurile sportive.Autorităţilor franceze susţin că tinerii au comis fraude la pariuri sportive cu ajutorul unor carduri de debit contrafăcute. Acestea...
Jurnalistul Liviu Popescu şi-a lansat romanul „Păienjeniş”

Jurnalistul Liviu Popescu şi-a lansat romanul „Păienjeniş”

La evenimentul care a avut loc la Grand Hotel Sofianu, din Râmnicu Vâlcea, au participat aproximativ 60 de invitaţi: oameni de cultură, din mediul...

Seminar “Redescoperă turismul monahal vâlcean”

La eveniment au participat 40 de invitaţi, primari, exarhul mănăstirii Cozia, Androni Vartolomeu, preoţi, călugări, maici de la mănăstirile şi schiturile incluse în proiect. Este vorba de 16 mănăstiri şi schituri din judeţul VâlceaProiectul este depus pe  Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă ...
Dezbaterea pe buget, audienţă cu public

Dezbaterea pe buget, audienţă cu public

Înfruntând vitejeşte gerul năprasnic de afară, zeci de craioveni s-au adunat sâmbătă dimineaţa în Sala Mare a Primăriei Craiova pentru a afla...

Bugetul de imagine al Primăriei Craiova creşte de cinci ori

Festivalul cu pricina este trecut doar generic în bugetul alcătuit de funcţionarii de la Serviciul de imagine al primăriei, nefiind precizate nici măcar data organizării acestuia sau numele pe care urmează să îl poarte. Reprezentanţii municipalităţii susţin că este vorba despre o iniţiativă mai veche, care priveşte organizarea la Craiova...
„Dacă nu erai prezent la Craiova, nu existai!”

„Dacă nu erai prezent la Craiova, nu existai!”

Lunea trecută, un nou val de americani anunţară cu surle şi trâmbiţe debarcarea la Craiova. Chiar în curtea fabricii Ford. Johnson Controls ...
Pumni la ACD Vâlcea

Pumni la ACD Vâlcea

Disputa este una personală, pecistul fiind denunţătorul primarului Petre Popescu (tatăl lui Victor), la DNA. Ambii din aceeaşi comună a judeţului,...
Jos  ciorapul de  pe  faţă,  domnilor  jandarmi!

Jos ciorapul de pe faţă, domnilor jandarmi!

Salut sincer această solicitare, nu fără a-mi exprima nedumerirea faţă de faptul că numeroasele noastre ONG-uri ce-şi proclamă drept scop suprem...
 
Abuzuri administrative şi bisericeşti la Suteşti-Vâlcea

Abuzuri administrative şi bisericeşti la Suteşti-Vâlcea

Şi minţiţi, şi cu banii luaţiEnoriaşii parohiei Pietroasa au început să strângă bani la îndemnul preotului Marin Moşteanu, pentru reabilitarea...
Cum nenorocesc statul jocurile de noroc din Vâlcea

Cum nenorocesc statul jocurile de noroc din Vâlcea

Venituri neînregistrate, impozite nedeclarate Şase societăţi comeciale cu sediul social în judeţul Vâlcea şi 33 de societăţi comeciale din alte...
Politicieni vâlceni, dispăruţi... după misiune

Politicieni vâlceni, dispăruţi... după misiune

„Oracolul” din Bălceşti, scos din politică de „Bulă” de la ColoneştiMitică Dragomir, vâlcean get-beget, născut la Bălceşti, a fost o...
 
7 Sport
Campioana României joacă sâmbătă, la Ljubljana, prima partidă din grupele principale

Campioana României joacă sâmbătă, la Ljubljana, prima partidă din grupele principale

Partida va avea loc de la ora locală 18.00 (ora 19.00 a României) şi va fi arbitrată de doi polonezi: Bartosz Leszczynski şi Marcin Piechota, în...
 
Anul Caragiale

Anul Caragiale

Academicianul Eugen Simion a propus Parlamentului „Anul Caragiale”. Proiect deloc inedit, dar cât se poate de potrivit şi asta spre cinstea patronului...
Se va prăbuşi handbalul feminin?

Se va prăbuşi handbalul feminin?

Calificarea sau demisia. Este singura variantă arătată de Cristian Gaţu, preşedintele FRH, lui Radu Voina, selecţionerul „tricolorelor”. Calificarea...

Indiscreţii de Olt

Puterea şi Opoziţia, mână-n mânăNu mai reprezintă niciun secret relaţia extrem de strânsă dintre liderii organizaţiilor judeţene din Olt ale PSD şi PNL, Paul Stănescu şi Darius Vâlcov. Relaţia dintre cei doi a fost dovedită recent, cu ocazia manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie. Cei doi politicieni, care cică ar fi adversari,...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Alex Velea şi artista de Jiblea O poză face senzaţie pe facebook. Celebrul cântăreţ Alex Velea şi-a postat o poză pe contul personal, alături...
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva