Indiscret Actualitate

Edilii cinefili şi-au făcut planul de inaugurări şi festivaluri


Bugetul de imagine al Primăriei Craiova creşte de cinci ori


Proiectul de buget al Craiovei pe acest an merge pe alt calapod decât cele din anii precedenţi. Revenirea la butoane a primarului Solomon aduce schimbări substanţiale, mai ales la capitolele legate de calendarul festiv al municipalităţii. Primăria plănuieşte să cheltuiască de cinci ori mai mult decât anul trecut pentru imagine, serviciul de profil al municipalităţii întocmind un pomelnic de activităţi şi manifestări care urmează a fi finanţate din bugetul local în 2012. Printre noutăţile enumerate de funcţionarii primăriei, se numără şi o premieră absolută: organizarea unui festival de film.

de Nicuşor Fota

Festivalul cu pricina este trecut doar generic în bugetul alcătuit de funcţionarii de la Serviciul de imagine al primăriei, nefiind precizate nici măcar data organizării acestuia sau numele pe care urmează să îl poarte. Reprezentanţii municipalităţii susţin că este vorba despre o iniţiativă mai veche, care priveşte organizarea la Craiova a unei manifestări dedicate defunctului regizor Jean Negulescu. Municipalitatea recuperează astfel brandul Jean Negulescu, după ce, în perioada anterioară, a pierdut cinematograful cu acelaşi nume din centrul Craiovei, amplasat între cele două sedii ale primăriei de pe strada A. I. Cuza.

Cheltuieli de imagine de cinci ori mai mari ca în 2011
Dacă detaliile manifestărilor organizate de primărie nu sunt încă puse la punct, sumele prezentate în proiectul de buget la capitolul imagine se arată promiţătoare. Astfel, serviciul de profil al municipalităţii a propus suma de 1,5 milioane de lei noi (15 miliarde de lei vechi) pentru 2012. Pentru comparaţie, trebuie spus că bugetul de imagine al primăriei din acest an este de câteva ori mai mare decât cele două din 2010 şi 2011 cumulate. În 2010, cei de la imagine abia au apucat să cheltuie 1 miliard de lei vechi înainte ca în primărie să se decreteze stare de austeritate, iar restul fondurilor să fie direcţionate către alte capitole bugetare lăsate descoperite de criză. Anul trecut, istoria s-a repetat. Imaginea avea alocată în bugetul iniţial suma de 9 miliarde de lei vechi. La întoarcerea în primărie a lui Antonie Solomon, abia se cheltuise o treime, când, imediat după ce acesta a anunţat că va candida din partea UNPR, restul de şase miliarde de lei vechi a fost transferat de majoritatea PDL din consiliu către lucrările de asfaltare. Episodul s-a petrecut chiar înaintea Zilelor Craiovei, organizate numai din sponsorizări în 2011.

Buget consistent de protocol şi deplasări
Pentru 2012, serviciul de imagine prevede cheltuieli de reclamă şi publicitate de 50.000 de lei noi (o jumătate de miliarde de lei vechi) şi cheltuieli de reprezentare şi protocol de 350.000 de lei noi (3,5 miliarde de lei vechi), destinate costurilor presupuse de vizita în Craiova a unor delegaţii străine sau de vizita în străinătate a unor delegaţii ale edililor craioveni, plus cheltuielile de protocol pentru diversele manifestări municipale de peste an. Alte 310.000 de lei noi (3,1 miliarde de lei vechi) sunt alocate capitolului “cărţi, publicaţii şi materiale documentare”, acestea incluzând filmarea principalelor evenimente organizate de primărie, a principalelor obiective turistice, editarea unui nou album de prezentare al oraşului, realizarea unor miniaturi de către caricaturistul Ştefan Popa Popa’s, dar şi pentru resuscitarea Curierului Primăriei Municipiului Craiova, acesta urmând să revină la viaţă ca publicaţie lunară. Bugetul de imagine mai prevede şi suma de 70.000 de lei noi (700 de milioane de lei vechi) pentru deplasările în străinătate.

7, 2 miliarde pentru serbările municipale
Secţiunea cea mai consistentă a puşculiţei municipale de imagine poartă titlul generic de “alte cheltuieli” şi cuprinde sumele necesare pentru onorarii, drepturi de autor, scene, instalaţii de sunet şi lumini, cazare şi transport pentru un alai întreg de serbări preconizate pentru acest an. Suma totală rezervată pentru 2012 este de 720.000 de lei noi (7,2 miliarde de lei vechi).

Finanţări pentru 2012

Iată lista completă a sindrofiilor municipale propuse pentru finanţare de la buget în acest an:
- Manifestări dedicate Zilei de 24 Ianuarie 2012;
- Manifestări dedicate Festivalului Îndrăgostiţilor, ediţia a VI-a (14 februarie, 1 Martie, 8 Martie,    Dragobete);    
- Festivalul “Marin Sorescu”, ediţia a XI-a;
- Zilele Francofoniei – martie 2012 şi Sărbătoarea Muzicii – 21 iunie 2012;
- Ziua Basarabiei, ediţia a VIII-a, martie 2012;
- Sărbătorile Pascale;
- Manifestări dedicate Zilei Europei – 9 Mai 2012;
- Manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Copilului;
- Manifestări dedicate Zilei Imnului, Zilei Drapelului Naţional;
- Zilele Municipiului Craiova, ediţia a XVI-a;
- Manifestări dedicate Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie şi Zilei de 22 Decembrie;
- Manifestări dedicate Sărbătorilor de iarnă (Crăciun, Revelion, Orăşelul Copiilor, Patinoar);
- Inaugurare Sala Polivalentă;
- Manifestări cultural-artistice în perioada estivală;
- Organizare Festival de Film;
- Program muzică de promenadă în chioşcul din Parcul Nicolae Romanescu, oferit de Muzica Militară a Garnizoanei Craiova.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Voicu, la mâna prostituatelor politice

Voicu, la mâna prostituatelor politice

Să te milogeşti pe la uşile primarilor liberali pentru a-i întoarce de pe drumul politic pe care au apucat-o reprezintă, pentru orice politician,...

Sindicatul preoţilor craioveni, legal până-n măduva mitrelor!

De acolo, de departe, domnia sa a mai dat o lovitură mortală şleahtei de profitori care a pus mâna pe credinţa acestui popor şi a transformat Biserica Ortodoxă Română într-o instituţie sclavagistă. Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este perfect legal ca preoţii ortodocşi să se unească sub aripa unui...
Membrii CA de la SJU Slatina, cercetaţi penal

Membrii CA de la SJU Slatina, cercetaţi penal

Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a confirmat înainte de închiderea acestei ediţii, că poliţiştii au demarat audierea membrilor Consiliului...

Au câştigat ilegal bani pariind în Franţa

Potrivit Le Parisien, ediţia online, citată de Mediafax, 24 de români, mai toţi originari din Slatina, sunt judecaţi, unii în stare de libertate, alţii în arest preventiv, pentru fraude la pariurile sportive.Autorităţilor franceze susţin că tinerii au comis fraude la pariuri sportive cu ajutorul unor carduri de debit contrafăcute. Acestea...
Jurnalistul Liviu Popescu şi-a lansat romanul „Păienjeniş”

Jurnalistul Liviu Popescu şi-a lansat romanul „Păienjeniş”

La evenimentul care a avut loc la Grand Hotel Sofianu, din Râmnicu Vâlcea, au participat aproximativ 60 de invitaţi: oameni de cultură, din mediul...

Seminar “Redescoperă turismul monahal vâlcean”

La eveniment au participat 40 de invitaţi, primari, exarhul mănăstirii Cozia, Androni Vartolomeu, preoţi, călugări, maici de la mănăstirile şi schiturile incluse în proiect. Este vorba de 16 mănăstiri şi schituri din judeţul VâlceaProiectul este depus pe  Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă ...
Dezbaterea pe buget, audienţă cu public

Dezbaterea pe buget, audienţă cu public

Înfruntând vitejeşte gerul năprasnic de afară, zeci de craioveni s-au adunat sâmbătă dimineaţa în Sala Mare a Primăriei Craiova pentru a afla...

Bugetul de imagine al Primăriei Craiova creşte de cinci ori

Festivalul cu pricina este trecut doar generic în bugetul alcătuit de funcţionarii de la Serviciul de imagine al primăriei, nefiind precizate nici măcar data organizării acestuia sau numele pe care urmează să îl poarte. Reprezentanţii municipalităţii susţin că este vorba despre o iniţiativă mai veche, care priveşte organizarea la Craiova...
„Dacă nu erai prezent la Craiova, nu existai!”

„Dacă nu erai prezent la Craiova, nu existai!”

Lunea trecută, un nou val de americani anunţară cu surle şi trâmbiţe debarcarea la Craiova. Chiar în curtea fabricii Ford. Johnson Controls ...
Pumni la ACD Vâlcea

Pumni la ACD Vâlcea

Disputa este una personală, pecistul fiind denunţătorul primarului Petre Popescu (tatăl lui Victor), la DNA. Ambii din aceeaşi comună a judeţului,...
Jos  ciorapul de  pe  faţă,  domnilor  jandarmi!

Jos ciorapul de pe faţă, domnilor jandarmi!

Salut sincer această solicitare, nu fără a-mi exprima nedumerirea faţă de faptul că numeroasele noastre ONG-uri ce-şi proclamă drept scop suprem...
 
Abuzuri administrative şi bisericeşti la Suteşti-Vâlcea

Abuzuri administrative şi bisericeşti la Suteşti-Vâlcea

Şi minţiţi, şi cu banii luaţiEnoriaşii parohiei Pietroasa au început să strângă bani la îndemnul preotului Marin Moşteanu, pentru reabilitarea...
Cum nenorocesc statul jocurile de noroc din Vâlcea

Cum nenorocesc statul jocurile de noroc din Vâlcea

Venituri neînregistrate, impozite nedeclarate Şase societăţi comeciale cu sediul social în judeţul Vâlcea şi 33 de societăţi comeciale din alte...
Politicieni vâlceni, dispăruţi... după misiune

Politicieni vâlceni, dispăruţi... după misiune

„Oracolul” din Bălceşti, scos din politică de „Bulă” de la ColoneştiMitică Dragomir, vâlcean get-beget, născut la Bălceşti, a fost o...
 
7 Sport
Campioana României joacă sâmbătă, la Ljubljana, prima partidă din grupele principale

Campioana României joacă sâmbătă, la Ljubljana, prima partidă din grupele principale

Partida va avea loc de la ora locală 18.00 (ora 19.00 a României) şi va fi arbitrată de doi polonezi: Bartosz Leszczynski şi Marcin Piechota, în...
 
Anul Caragiale

Anul Caragiale

Academicianul Eugen Simion a propus Parlamentului „Anul Caragiale”. Proiect deloc inedit, dar cât se poate de potrivit şi asta spre cinstea patronului...
Se va prăbuşi handbalul feminin?

Se va prăbuşi handbalul feminin?

Calificarea sau demisia. Este singura variantă arătată de Cristian Gaţu, preşedintele FRH, lui Radu Voina, selecţionerul „tricolorelor”. Calificarea...

Indiscreţii de Olt

Puterea şi Opoziţia, mână-n mânăNu mai reprezintă niciun secret relaţia extrem de strânsă dintre liderii organizaţiilor judeţene din Olt ale PSD şi PNL, Paul Stănescu şi Darius Vâlcov. Relaţia dintre cei doi a fost dovedită recent, cu ocazia manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie. Cei doi politicieni, care cică ar fi adversari,...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Alex Velea şi artista de Jiblea O poză face senzaţie pe facebook. Celebrul cântăreţ Alex Velea şi-a postat o poză pe contul personal, alături...
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva