Indiscret Sport
Cifrele slabe pentru CS Municipal
Voteaza Articolul

Cifrele slabe pentru CS Municipal


Gruparea din Zăvoi a terminat turul de campionat pe un loc retrogradant, dar sunt speranţe de redresare în partea a doua a campionatului.

de Eugen Dinu

Teo Prisăcaru, fost colaborator al echipei de fotbal CS Municipal, a realizat o statistică foarte interesantă a turului de campionat al eşalonului secund de fotbal. Gruparea vâlceană a terminat prima jumătate a sezonului pe o poziţie retrogradantă, pe locul 14, cu doar 14 puncte la activ, iar cifrele vorbesc de la sine. Gruparea din Zăvoi a jucat şapte meciuri pe propriul teren, înregistrând două victorii, două rezultate de egalitate şi trei înfrângeri. În Zăvoi, elevii lui Marius Mitu au marcat şapte goluri şi au primit opt. În deplasare, opt au fost partidele jucate de municipali. Nu s-a înregistrat nici măcar un rezultat de egalitate, vâlcenii având două succese şi şase înfrângeri. Şi la acest capitol golaverajul este unul negativ, opt goluri marcate şi şaisprezece primite. Pentru formaţia vâlceană au punctat în turul campionatului: Florin Pârvu, Dan Gogoşoiu, Adrian Pribac (câte trei goluri), Adrian Stoica (2), Octavian Vasile, Florin Plecanciuc, Robert Văduva, Robert Dalu (câte 1 gol). Cel mai vârsnic fotbalist care a evoluat pentru CSM a fost portarul Robert Tufişi, 35 de ani, cel mai tânăr fiind Alexandru Ionescu, 18 ani. Cele mai multe minute bifate au fost trecute în contul fotbaliştilor Octavian Vasile (1.245), Bogdan Vătăjelu (1.168) şi Ionuţ Popescu (1.107), iar cele mai puţine în contul lui Marius Iorga (90), Marian Chiripuş (80) şi Dorian Eremia (70). CS Municipal a avut în tur trei antrenori principali: Laurenţiu Tudor, preţ de şapte etape, Dumitru Teleşpan şi Marius Mitu, în total opt etape. În schimb, căpitani ai formaţiei din Zăvoi au fost cinci în prima parte a campionatului: Marius Mitu şi Florin Pârvu (de câte 5 ori), Florin Plecanciuc şi George Roşca (de câte 2 ori) şi Alexandru Dandea (o dată). CS Municipal a fost urmărită de 13.200 spectatori, o medie de aporoximativ 880 de spectatori pe meci, 7.200 pe propriul teren, 6.000 în deplasare. Cei mai mulţi spectatori au fost la partida cu FC Timişoara, din etapa a 15-a, contra echipei FC Timişoara, şi cei mai puţini, 200, la disputa cu echipa Chindia Târgovişte. În seria a II-a s-au jucat 120 de partide în care s-au marcat 275 de goluri, media pe meci fiind de 2,29 goluri. Golul cu numărul 1 al turului a fost marcat în minutul 2 al primei etape de către Dragalina (FC Olt-ALRO Slatina 2-1), ultimul gol al turului fiind marcat de Alexe (CSM Rm.Vâlcea-FC Timişoara 0-1), în minutul 72 al etapei cu numărul 15. Etapa cu numărul 15 a fost cea mai bogată în goluri (24), cele mai puţine goluri marcându-se tot în etapa 15-a (11). Cele mai multe puncte câştigate pe teren propriu: FC Timişoara (21 în 7 meciuri), cele mai puţine puncte fiind obţinute de CSM Rm.Vâlcea (8 puncte în 8 meciuri). Cele mai multe puncte câştigate pe teren propriu: FC Timişoara (21 în 7 meciuri), cele mai puţine puncte fiind obţinute de CSM Rm.Vâlcea (8 puncte în 8 meciuri).

Victorie în primul amical
CS Municipal a susţinut primul meci amical din această pauză competiţională în compania unei formaţii modeste, CSM Drăgăşani. Golurile vâlcenilor au fost reuşite de Dalu (2), Gogoşoiu, Vătăjelu şi Totâlcă. Drăgăşenenii au ratat şansa golului de onoare, irosind o lovitură de pedeapsă. Nou-veniţi în Zăvoi, senegalezul Dauda şi J. Nicolae au fost titulari, iar Balauru a intrat şi el pe parcurs. Antrenorul-jucător Marius Mitu a rulat tot lotul, singurii care au absentat fiind Plecanciuc şi Vizitiu, ambii cu probleme medicale. CSM a folosit următoarea echipă: Chiriţă - Tomozei, I. Popescu, Kalai, Vătăjelu - Nicolae, G.Ene, Dauda, Pribac - Gogoşoiu, C. Stoica. Au mai jucat: Tufişi, Vasile, Văduva, Pârvu, Ionescu, Dalu, Roşca, Totâlcă, Balauru, Mitu, Eremia, M. Vlad. Următoarea partidă de pregătire pentru CS Municipal va avea loc la finalul acestei săptămâni, contra echipei FC Oltchim. Altfel, CS Municipal a mai reuşit un transfer, de fapt o revenire. Mijlocaşul Nelu “Jackie” Nicolae (21 ani) a semnat pentru doi ani şi jumătate cu CSM Rm. Vâlcea. “Jackie” s-a întors în Zăvoi după un an şi jumătate, fiind recomandat de către tehnicianul Florin Marin.


Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Taxele neplătite răvăşesc cea mai bogată comună din Vâlcea

Taxele neplătite răvăşesc cea mai bogată comună din Vâlcea

Din cele 1.800 de familii care populează comuna Vaideeni, cunoscută pentru bănăstarea sa, circa 130 primesc totuşi ajutoare sociale. „Au fost 300...
Dascălii doljeni mor de foame cu dreptatea în braţe

Dascălii doljeni mor de foame cu dreptatea în braţe

De mai bine de doi ani, Guvernul a băgat mâna adânc în buzunarul bugetarilor. Printre cei care s-au trezit cu cifre mai mici pe statul de plată sunt...
„Este obligaţia noastră, a clasei politice, să le redăm românilor demnitatea”

„Este obligaţia noastră, a clasei politice, să le redăm românilor demnitatea”

Acesta şi-a început mesajul cu nelipsita amintire a contextului istoric al Micii Uniri. „În urmă cu 153 de ani, Moldova şi Ţara Românească se...
 Lăutarii craioveni, fiscalizaţi şi indignaţi

Lăutarii craioveni, fiscalizaţi şi indignaţi

Constantin Enceanu, care a primit adresa de la DGFP în calitate de director al Ansamblului “Maria Tănase”, nu crede că inspectorii fiscali vor avea...
„Este o decizie de imagine a lui Crin Antonescu”

„Este o decizie de imagine a lui Crin Antonescu”

Lunea trecută, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat decizia membrilor partidului de a-şi da demisia din funcţiile de senatori şi deputaţi....
 Un an cât zece!

Un an cât zece!

Bilanţul anului 2011 înregistrează 12 cărţi – unic autor; şapte cărţi în colaborare; 117 articole (publicate sau în curs de publicare); şase...
Candidaţii la Primăria Râmnicu Vâlcea, “săpaţi” în propriile alianţe

Candidaţii la Primăria Râmnicu Vâlcea, “săpaţi” în propriile alianţe

Emilian Frâncu a intrat în lupta pentru Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea cu aproximativ un an înaintea semnării protocolului Uniunii Social...
 
Primăvara bugetară: s-au dezgheţat salariile din Primăria Craiova

Primăvara bugetară: s-au dezgheţat salariile din Primăria Craiova

Dispoziţia privind stimulentele salariale a fost emisă deja de câteva săptămâni, însă a durat ceva până când juriştii prefecturii au analizat...
Mesajul unui ofiţer în rezervă din Ministerul de Interne, adresat cadrelor din sistemul siguranţei naţionale şi al ordinii publice

Mesajul unui ofiţer în rezervă din Ministerul de Interne, adresat cadrelor din sistemul siguranţei naţionale şi al ordinii publice

Aşa sună jurământul militar! Jurământ pe care şi noi l-am depus! Şi noi am fost ca voi!Şi noi, şi voi am jurat credinţă patriei, am jurat să...
 Autobuzele RAT, pericol public

Autobuzele RAT, pericol public

Probabil că în încercarea de a-şi păstra „blazonul“, conducerea Regiei Autonome de Transport Craiova a început noul an la fel cum l-a terminat...
 Cazul de la Pesceana, între Washington şi Strasbourg

Cazul de la Pesceana, între Washington şi Strasbourg

Ca urmare a presiunii făcute de Guvernul american, la finalul lunii noiembrie (2011) a venit la Pesceana Micah Sadvige. Acesta este ceea ce americanii...
Subordonaţii lui Mister Săniuţă s-au jucat de-a controlul la CJ Olt

Subordonaţii lui Mister Săniuţă s-au jucat de-a controlul la CJ Olt

Verificare la comandă, cosmetizare la felCurtea de Conturi are obligaţia de a verifica periodic modul cum instituţiile statului cheltuie fondurile de...
Bani mulţi, lucrări dezastruoase

Bani mulţi, lucrări dezastruoase

Lucrările de consolidare şi reabilitare a podului aflat la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare şi Feldioara au fost tratate în bătaie de joc....
Vasile Mihalcea şi-a pierdut mâna dreaptă după un accident rutier în Ungaria.

Vasile Mihalcea şi-a pierdut mâna dreaptă după un accident rutier în Ungaria.

 A jucat fotbal la multe echipe din campionatele judeţene din Vâlcea şi încă se mai bagă la câte o „miuţă”, chiar dacă nu mai are mâna...
 
7 Sport
Cifrele slabe pentru CS Municipal

Cifrele slabe pentru CS Municipal

Teo Prisăcaru, fost colaborator al echipei de fotbal CS Municipal, a realizat o statistică foarte interesantă a turului de campionat al eşalonului...
 
Miza pe ochii deschişi

Miza pe ochii deschişi

Protestele sociale ediţia 2012 au apărut mai pe nepusă masă decât s-ar fi aşteptat puterea politică. Musafir nepoftit, gălăgios şi lipsit de...
Încotro?

Încotro?

După trei ani de beţie a puterii, boală care atacă periodic coloana vertebrală a neamului românesc, pedeliştii trăiesc un coşmar în ultimele...
 Hora lui Bebe şi hora lui Ion, la Vâlcea

Hora lui Bebe şi hora lui Ion, la Vâlcea

Pentru că nu se iubesc, orgoliile sunt mari, mai vin şi alegerile, prefectul PDL de Vâlcea, Bebe Ungureanu, şi preşedintele PSD al Consiliului Judeţean,...
 Frica e a celor slabi

Frica e a celor slabi

S-a completat grupa de handbal feminin a României pentru turneul preolimpic din Franţa. Şi s-a completat urât în ce ne priveşte, ţipă ca din gură...

Indiscreţii de Vâlcea

Pe barba prefectului!Prefectul Petre Ungureanu este absolut convins că liberalii Emilian Frâncu şi Cristian Buican nu vor demisiona din Parlament, aşa cum au anunţat alţi colegi de-ai lor. La ce sacrificiu este dispus în caz de „viceversa?” „Dacă ăştia doi demisionează, eu îmi rad barba!” Asfalt electoral cu ghinionPrimarul din Vaideeni,...

Indiscreţii de Olt

Coana preoteasă dădea cu… julaRecent, conducerea unui hypermarket a dat pe mâna oamenilor legii o angajată. Nimic extraordinar până aici. Angajata în cauză era însă cumnata unui preot dintr-o localitate limitrofă Slatinei. Şi pusese la cale o metodă de a frauda societatea care administra hypermarketul, cu ajutorul preotesei. Prejudiciul...
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva