Mesajul unui ofiţer în rezervă din Ministerul de Interne, adresat cadrelor din sistemul siguranţei naţionale şi al ordinii publice

Aşa sună jurământul militar! Jurământ pe care şi noi l-am depus! Şi noi am fost ca voi!
Şi noi, şi voi am jurat credinţă patriei, am jurat să ne apărăm ţara. Am jurat credinţă Patriei, nu unor conducători vremelnici şi, uneori, nevrednici.
Iar Patria... Patria e norodul, nu tagma jefuitorilor, spunea Tudor Vladimirescu, mândrul oltean care, acum aproape 200 de ani, a îmbrăcat cămaşa morţii pentru binele celor mulţi şi umili. Fusese şi el ca noi, ca voi, poliţist, vătaf al plaiului Cloşanilor, cum se numea funcţia sa pe atunci. Dar înţelesese... Înţelesese că patria e norodul, sunt cei mulţi, nu conducătorii vremelnici şi nevolnici.
Şi eu, şi mulţi dintre cei care suntem acum aici, în piaţă, am fost ca voi. Unii dintre noi am servit un regim care şi-a asuprit poporul, regimul comunist. Dar aveam cel puţin scuza că ne născusem şi fusesem şcoliţi şi educaţi într-o vreme în care nu se vorbea sau se vorbea foarte puţin, în şoaptă şi pe întuneric, despre democraţie şi drepturile omului.
Ofiţerii de informaţii, poliţiştii şi jandarmii de azi nu mai au această scuză. Ştiu ce este libertatea, ştiu ce sunt drepturile omului, au trăit şi învăţat în alte condiţii decât noi.
Dar, chiar dacă ne despart unele lucruri, şi noi ne iubim poporul şi ţara.
Nu suntem însă de acord cu cei care, momentan, conduc acest popor. Şi dorim să lase locul altora, cu speranţa că vor fi mai buni. Nu avem nicio garanţie că va fi aşa. Dar avem măcar speranţa. Dorinţa şi speranţa noastră sunt perfect constituţionale şi legale, atâta timp cât nu încălcăm nicio lege pentru a le transpune în practică. Şi am fost educaţi să respectăm şi să apărăm legea.
Aşa că nu ne suspectaţi şi nu vă temeţi că vrem ceva ilegal. Atâta timp cât legile apără democraţia şi interesele celor mulţi, nu doar pe cele ale unei clici. Suntem în Europa, nu în America de Sud. Iar jurământul vorbeşte doar despre patrie şi ţară, nu despre conducătorii ei.
Într-o noapte a lunii noiembrie 1989, în zilele premergătoare ultimului congres al partidului comunist, patrulam împreună cu un coleg, îmbrăcaţi în uniformă, prin centrul Craiovei. După miezul nopţii, ne-am aşezat să ne odihnim pe o bancă în English Parc. Pe o altă bancă stătea un tânăr subţirel care, când ne-a văzut, s-a ridicat şi s-a precipitat spre noi. Ne-a spus că se predă şi ne-a înmânat o pungă în care se aflau manifeste şi un tub de lipici.
Conţinutul manifestelor m-a impresionat atât de puternic încât mi-l amintesc şi astăzi, deşi au trecut 23 de ani, iar eu nu mai sunt chiar la prima tinereţe. Pe manifeste scria: “SECURIŞTI! FIŢI ALĂTURI DE POPORUL CARE GEME ÎN SUFERINŢĂ! CEAUŞESCU VA DISPĂREA, DAR POPORUL NU, ŞI VEŢI DA SOCOTEALĂ PENTRU FAPTELE VOASTRE MÂRŞAVE!”
Am realizat încă de atunci că tânărul era cel care avea dreptate, nu noi. De fapt, în sufletul nostru ştiam asta mai demult, dar eram prinşi într-un labirint din care cu greu puteam ieşi.
Iar cei care încă nu realizaseră pe cine slujeau de fapt au aflat peste nici două luni, în decembrie ’89, când, ca şi voi, aflaţi în cordoanele din faţa grupurilor de demonstranţi, li s-a scandat, franc, în faţă: ”NOI SUNTEM POPORUL! VOI PE CINE APĂRAŢI?”
E adevărat, au fost şi unii, nu prea mulţi, cărora adevărul li s-a relevat doar mai târziu, când, îmbrăcaţi în zeghe, au trebuit să răspundă pentru faptele lor. Să sperăm că nu va fi şi cazul vostru, băieţi. Oricum, aveţi grijă! Conştiinţa poate da oricând semne de viaţă şi nu vă va fi uşor.
Col.(r) Iancu Bâţă