Indiscret Editorial
 Frica e a celor slabi
Voteaza Articolul

Crampoane


Frica e a celor slabi


de Virgil Dumitrescu

S-a completat grupa de handbal feminin a României pentru turneul preolimpic din Franţa. Şi s-a completat urât în ce ne priveşte, ţipă ca din gură de şarpe comentatorii de pe margine. Cu Muntenegru în locul Angolei, care a câştigat Cupa Africii, prin  asta şi biletele de avion cu destinaţia Londra 2012. Am făcut mătănii, ne-am rugat lui Dumnezeu, am fi renunţat şi la proteste, numai să ni se fi îndeplinit obiectivul. Tunisia să fi îngenuncheat Angola, tiii ce mai trai! Atunci, Bojana Popovici ar fi rămas acasă, iar Nechitei i s-ar fi ivit o şansă în plus de a se fi pozat pe Tamisa. N-a fost să fie. Iar visul românesc, altminteri bine rujat, s-a transformat în coşmar. Din grupa de calificare vor merge mai departe (doar) două echipe. Fetele lui Radu Voina vor întâlni mai întâi Franţa, vicecampioană a lumii, care ne-a bătut, la Mondialul din Brazilia, cu 19 goluri diferenţă. Acuma, zău, şi organizatorii Jocurilor Olimpice au luat-o razna, obligând o asemenea forţă handbalistică să mai tragă o dată. Nu era de ajuns că a câştigat argintul, după aurul norvegian? Vine la rând Muntenegru, altă dandana. Popovici, Bulatovici şi Jovanovici constituie un trident ofensiv care te poate lăsa oricând ca la fotograf. Dar... Campioana ţării, Buducnost Podgorica, va întâlni, peste o lună, în Liga Campionilor, evident, pe Olt-chim. O dublă binevenită pentru turnul de control al naţionalei de a sesiza de unde se iţeşte pericolul. Japonia, ultima adversară din turneul preolimpic, de la finele lunii mai, a arătat şi ea ca o echipă fâşneaţă, smulgându-ne un egal de tot râsul. Şi atunci, vorba ceea: ce-i de făcut? Noi pe unde suntem? Comentatorii de pe bară ne-au cam fixat în insectar, ca pe fluturi. „Grupa morţii”, „Cum nu se poate mai greu” au titrat ei. Dacă e aşa, în bună parte chiar şi fiind, decât în grupa morţii, mai bine în grupa vieţii. Rămânem acasă, în campionatul cel de toate zilele, în care Oltchim defilează, iar Jocurile Olimpice, pe plasmă, se pot urmări de minune. Nu acceptă însă Cristian Gaţu, preşedintele FRH, care, în nebunia lui, împinge imaginaţia la cote sublime. Dacă Voina nu ne califică la JO, demisia. Mai mult, ca un veritabil dictator într-un sport cu nişte medalii de aur legate de gât, el contribuind din plin la bravură, trage în selecţioner. Trebuie să câştigi cu Franţa! Cei cu inima franjuri au şi sărit în sus. Imposibil, nu numai că Franţa intonează Marseilleza, dar la ultima ediţie de CM nu s-a oprit decât în finală. România a stagnat pe locul 13, bată-ne norocul. Şi totuşi, Gaţu nu greşeşte. Du-te şi bate Franţa la ea acasă înseamnă, în paranteză, că nu trebuie să te împiedici de restul. Buducnost a mai încasat-o de la Oltchim, iar termitelor japoneze, până să urce muntele, li se înnoptează. La urma urmei, din toată grupa asta a morţii se desprinde o singură partidă decisivă. Ghici ghicitoarea mea. Dincolo de insuccese şi amăgiri pe care le-am gustat cu toţii, c-aşa-i în handbal, un mic detaliu de culoare. România, aici, nu e totuşi venită cu pluta. Stafful tehnic al naţionalei şi fiecare jucătoare în parte au datoria (ce banalitate!) să se pregătească. Aceasta le e meseria şi acesta le e visul, singurul posibil. Să învingă Franţa, adică să depăşească Muntenegru şi să coboare pe pământ, într-o ţară numită Anglia şi într-o capitală numită Londra. Vă e frică? Treceţi pe GSP, ca Petrică al lui Gigi.           

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Taxele neplătite răvăşesc cea mai bogată comună din Vâlcea

Taxele neplătite răvăşesc cea mai bogată comună din Vâlcea

Din cele 1.800 de familii care populează comuna Vaideeni, cunoscută pentru bănăstarea sa, circa 130 primesc totuşi ajutoare sociale. „Au fost 300...
Dascălii doljeni mor de foame cu dreptatea în braţe

Dascălii doljeni mor de foame cu dreptatea în braţe

De mai bine de doi ani, Guvernul a băgat mâna adânc în buzunarul bugetarilor. Printre cei care s-au trezit cu cifre mai mici pe statul de plată sunt...
„Este obligaţia noastră, a clasei politice, să le redăm românilor demnitatea”

„Este obligaţia noastră, a clasei politice, să le redăm românilor demnitatea”

Acesta şi-a început mesajul cu nelipsita amintire a contextului istoric al Micii Uniri. „În urmă cu 153 de ani, Moldova şi Ţara Românească se...
 Lăutarii craioveni, fiscalizaţi şi indignaţi

Lăutarii craioveni, fiscalizaţi şi indignaţi

Constantin Enceanu, care a primit adresa de la DGFP în calitate de director al Ansamblului “Maria Tănase”, nu crede că inspectorii fiscali vor avea...
„Este o decizie de imagine a lui Crin Antonescu”

„Este o decizie de imagine a lui Crin Antonescu”

Lunea trecută, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat decizia membrilor partidului de a-şi da demisia din funcţiile de senatori şi deputaţi....
 Un an cât zece!

Un an cât zece!

Bilanţul anului 2011 înregistrează 12 cărţi – unic autor; şapte cărţi în colaborare; 117 articole (publicate sau în curs de publicare); şase...
Candidaţii la Primăria Râmnicu Vâlcea, “săpaţi” în propriile alianţe

Candidaţii la Primăria Râmnicu Vâlcea, “săpaţi” în propriile alianţe

Emilian Frâncu a intrat în lupta pentru Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea cu aproximativ un an înaintea semnării protocolului Uniunii Social...
 
Primăvara bugetară: s-au dezgheţat salariile din Primăria Craiova

Primăvara bugetară: s-au dezgheţat salariile din Primăria Craiova

Dispoziţia privind stimulentele salariale a fost emisă deja de câteva săptămâni, însă a durat ceva până când juriştii prefecturii au analizat...
Mesajul unui ofiţer în rezervă din Ministerul de Interne, adresat cadrelor din sistemul siguranţei naţionale şi al ordinii publice

Mesajul unui ofiţer în rezervă din Ministerul de Interne, adresat cadrelor din sistemul siguranţei naţionale şi al ordinii publice

Aşa sună jurământul militar! Jurământ pe care şi noi l-am depus! Şi noi am fost ca voi!Şi noi, şi voi am jurat credinţă patriei, am jurat să...
 Autobuzele RAT, pericol public

Autobuzele RAT, pericol public

Probabil că în încercarea de a-şi păstra „blazonul“, conducerea Regiei Autonome de Transport Craiova a început noul an la fel cum l-a terminat...
 Cazul de la Pesceana, între Washington şi Strasbourg

Cazul de la Pesceana, între Washington şi Strasbourg

Ca urmare a presiunii făcute de Guvernul american, la finalul lunii noiembrie (2011) a venit la Pesceana Micah Sadvige. Acesta este ceea ce americanii...
Subordonaţii lui Mister Săniuţă s-au jucat de-a controlul la CJ Olt

Subordonaţii lui Mister Săniuţă s-au jucat de-a controlul la CJ Olt

Verificare la comandă, cosmetizare la felCurtea de Conturi are obligaţia de a verifica periodic modul cum instituţiile statului cheltuie fondurile de...
Bani mulţi, lucrări dezastruoase

Bani mulţi, lucrări dezastruoase

Lucrările de consolidare şi reabilitare a podului aflat la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare şi Feldioara au fost tratate în bătaie de joc....
Vasile Mihalcea şi-a pierdut mâna dreaptă după un accident rutier în Ungaria.

Vasile Mihalcea şi-a pierdut mâna dreaptă după un accident rutier în Ungaria.

 A jucat fotbal la multe echipe din campionatele judeţene din Vâlcea şi încă se mai bagă la câte o „miuţă”, chiar dacă nu mai are mâna...
 
7 Sport
Cifrele slabe pentru CS Municipal

Cifrele slabe pentru CS Municipal

Teo Prisăcaru, fost colaborator al echipei de fotbal CS Municipal, a realizat o statistică foarte interesantă a turului de campionat al eşalonului...
 
Miza pe ochii deschişi

Miza pe ochii deschişi

Protestele sociale ediţia 2012 au apărut mai pe nepusă masă decât s-ar fi aşteptat puterea politică. Musafir nepoftit, gălăgios şi lipsit de...
Încotro?

Încotro?

După trei ani de beţie a puterii, boală care atacă periodic coloana vertebrală a neamului românesc, pedeliştii trăiesc un coşmar în ultimele...
 Hora lui Bebe şi hora lui Ion, la Vâlcea

Hora lui Bebe şi hora lui Ion, la Vâlcea

Pentru că nu se iubesc, orgoliile sunt mari, mai vin şi alegerile, prefectul PDL de Vâlcea, Bebe Ungureanu, şi preşedintele PSD al Consiliului Judeţean,...
 Frica e a celor slabi

Frica e a celor slabi

S-a completat grupa de handbal feminin a României pentru turneul preolimpic din Franţa. Şi s-a completat urât în ce ne priveşte, ţipă ca din gură...

Indiscreţii de Vâlcea

Pe barba prefectului!Prefectul Petre Ungureanu este absolut convins că liberalii Emilian Frâncu şi Cristian Buican nu vor demisiona din Parlament, aşa cum au anunţat alţi colegi de-ai lor. La ce sacrificiu este dispus în caz de „viceversa?” „Dacă ăştia doi demisionează, eu îmi rad barba!” Asfalt electoral cu ghinionPrimarul din Vaideeni,...

Indiscreţii de Olt

Coana preoteasă dădea cu… julaRecent, conducerea unui hypermarket a dat pe mâna oamenilor legii o angajată. Nimic extraordinar până aici. Angajata în cauză era însă cumnata unui preot dintr-o localitate limitrofă Slatinei. Şi pusese la cale o metodă de a frauda societatea care administra hypermarketul, cu ajutorul preotesei. Prejudiciul...
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva