Frica e a celor slabi

S-a completat grupa de handbal feminin a României pentru turneul preolimpic din Franţa. Şi s-a completat urât în ce ne priveşte, ţipă ca din gură de şarpe comentatorii de pe margine. Cu Muntenegru în locul Angolei, care a câştigat Cupa Africii, prin  asta şi biletele de avion cu destinaţia Londra 2012. Am făcut mătănii, ne-am rugat lui Dumnezeu, am fi renunţat şi la proteste, numai să ni se fi îndeplinit obiectivul. Tunisia să fi îngenuncheat Angola, tiii ce mai trai! Atunci, Bojana Popovici ar fi rămas acasă, iar Nechitei i s-ar fi ivit o şansă în plus de a se fi pozat pe Tamisa. N-a fost să fie. Iar visul românesc, altminteri bine rujat, s-a transformat în coşmar. Din grupa de calificare vor merge mai departe (doar) două echipe. Fetele lui Radu Voina vor întâlni mai întâi Franţa, vicecampioană a lumii, care ne-a bătut, la Mondialul din Brazilia, cu 19 goluri diferenţă. Acuma, zău, şi organizatorii Jocurilor Olimpice au luat-o razna, obligând o asemenea forţă handbalistică să mai tragă o dată. Nu era de ajuns că a câştigat argintul, după aurul norvegian? Vine la rând Muntenegru, altă dandana. Popovici, Bulatovici şi Jovanovici constituie un trident ofensiv care te poate lăsa oricând ca la fotograf. Dar... Campioana ţării, Buducnost Podgorica, va întâlni, peste o lună, în Liga Campionilor, evident, pe Olt-chim. O dublă binevenită pentru turnul de control al naţionalei de a sesiza de unde se iţeşte pericolul. Japonia, ultima adversară din turneul preolimpic, de la finele lunii mai, a arătat şi ea ca o echipă fâşneaţă, smulgându-ne un egal de tot râsul. Şi atunci, vorba ceea: ce-i de făcut? Noi pe unde suntem? Comentatorii de pe bară ne-au cam fixat în insectar, ca pe fluturi. „Grupa morţii”, „Cum nu se poate mai greu” au titrat ei. Dacă e aşa, în bună parte chiar şi fiind, decât în grupa morţii, mai bine în grupa vieţii. Rămânem acasă, în campionatul cel de toate zilele, în care Oltchim defilează, iar Jocurile Olimpice, pe plasmă, se pot urmări de minune. Nu acceptă însă Cristian Gaţu, preşedintele FRH, care, în nebunia lui, împinge imaginaţia la cote sublime. Dacă Voina nu ne califică la JO, demisia. Mai mult, ca un veritabil dictator într-un sport cu nişte medalii de aur legate de gât, el contribuind din plin la bravură, trage în selecţioner. Trebuie să câştigi cu Franţa! Cei cu inima franjuri au şi sărit în sus. Imposibil, nu numai că Franţa intonează Marseilleza, dar la ultima ediţie de CM nu s-a oprit decât în finală. România a stagnat pe locul 13, bată-ne norocul. Şi totuşi, Gaţu nu greşeşte. Du-te şi bate Franţa la ea acasă înseamnă, în paranteză, că nu trebuie să te împiedici de restul. Buducnost a mai încasat-o de la Oltchim, iar termitelor japoneze, până să urce muntele, li se înnoptează. La urma urmei, din toată grupa asta a morţii se desprinde o singură partidă decisivă. Ghici ghicitoarea mea. Dincolo de insuccese şi amăgiri pe care le-am gustat cu toţii, c-aşa-i în handbal, un mic detaliu de culoare. România, aici, nu e totuşi venită cu pluta. Stafful tehnic al naţionalei şi fiecare jucătoare în parte au datoria (ce banalitate!) să se pregătească. Aceasta le e meseria şi acesta le e visul, singurul posibil. Să învingă Franţa, adică să depăşească Muntenegru şi să coboare pe pământ, într-o ţară numită Anglia şi într-o capitală numită Londra. Vă e frică? Treceţi pe GSP, ca Petrică al lui Gigi.