Reflexul de a critica

Cu siguranţă cel mai prost guvern care a existat în ultimii 20 de ani, guvernul Boc a fost, pe bună dreptate, şi cel mai criticat guvern postdecembrist. A tăiat pensii, salarii, alocaţii, indemnizaţii, ajutoare, sporuri, de fapt, cam tot ce se putea tăia. A reuşit să nedreptăţească aproape toate categoriile sociale, exceptând, desigur, propria clientelă de partid. A promovat în funcţii doar persoane a căror singură calitate este obedienţa, adâncind România într-o criză şi mai profundă pe care, cel mai probabil, o vor simţi inclusiv nepoţii, nu doar copiii noştri. Pentru toate astea, şi multe altele, a fost criticat extrem de dur de acea parte a presei care n-a cedat tentaţiilor portocalii. Atât de criticat, încât, acum, chiar şi o măsură bună este primită cu ostilitate de mass-media. Cum este decizia de comasare a unor aşa-zise spitale. Astfel, imediat după ce ministrul maghiar al sănătăţii a vorbit despre acest lucru, mai toată presa a sărit la gâtul guvernului, pe care l-a acuzat de la prostie şi până la genocid împotriva pacienţilor, fără să analizeze câtuşi de puţin care este situaţia din teren. Pentru că, dacă ar fi făcut-o, ar fi observat că, cel puţin în cazul Doljului, măsura nu doar că este bună, dar şi necesară. Ba chiar, aş putea spune că n-ar fi rău dacă s-ar merge şi mai departe cu aceste comasări, astfel încât, în sărăcăciosul nostru judeţ, să rămână, pe lângă SJU, trei spitale mari şi late: în Craiova, Băileşti şi Calafat, iar restul să fie transformate în centre de primiri urgenţe. Pentru că, oricum, cu sau fără comasare, în prezent, exact cam acelaşi lucru se întâmplă. Aş face pariu că n-aţi auzit pe cineva că vrea să se opereze la Spitalul din Dăbuleni sau la cel din Segarcea. De fapt, mă-ndoiesc chiar că acest lucru ar fi posibil. Dar aş băga mâna-n foc că, măcar o dată în viaţă, aţi văzut cum sute de bătrânei din toate colţurile judeţului aşteaptă ore-n şir pe culoarele SJU Craiova pentru a fi consultaţi de un medic. Şi-atunci, dacă toate aceste aşa-zis spitale nu pot, din diverse motive, să-şi îndeplinească rolul, de ce să nu primească nişte atribuţii adaptate la capacităţile lor? De ce să primească bani pentru nişte pacienţi pe care nu-i poate trata? De ce banii care se scurg prin bugetele acestor spitale-fantomă să nu fie direcţionaţi către unităţile care pot face ceva pentru bolnavii judeţului? Evident, răspunsurile sunt multe şi deloc simple. Şi poate tocmai de-asta decizia guvernului de comasare a unor spitale nu trebuie criticată, ci susţinută.