Indiscret Special
Voteaza Articolul

Evenimente


de George Mitricof

Un nou proiect de cooperare româno-bulgar
Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software – ARIES Oltenia implementează proiectul „Promovarea investiţiilor străine în zona transfrontalieră prin crearea şi dezvoltarea polilor de competitivitate”. Proiectul este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, Axa prioritară 3: Dezvoltare economică şi socială – domeniul major de intervenţie 1. Parteneri în cadrul acestui proiect sunt: Asociaţia Transfrontalieră Environment, Camera de Comerţ şi Industrie Vidin, Agenţia Regională de Dezvoltare şi Centrul de Afaceri Vidin şi Balkan Civic Coalition Belogradchick. La recenta conferinţă de presă care a avut loc la sediul ARIES Oltenia, ing. Gabriel Vlăduţ, managerul proiectului, afirma printre altele: „Proiectul urmăreşte dezvoltarea economică durabilă a zonei transfrontaliere Dolj-Vidin prin valorificarea oportunităţilor regionale şi atragerea investiţiilor străine. Principalele activităţi ale proiectului vor consta în: studiu asupra situaţiei curente şi oportunităţilor comune şi/ sau complementare; portal cu harta interactivă, management teritorial, aspecte demografice, patrimoniu local, traducere simultană; organizarea şi desfăşurarea a şapte conferinţe sectoriale (5 în România şi 2 în Bulgaria), ghid practic pentru promovarea investiţiei străine prin poli de competitivitate sectoriali; conferinţa internaţională «Investiţii străine în zona transfrontalieră prin poli sectoriali de competitivitate», organizarea a patru misiuni economice pentru promovarea investiţiei”. Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 15 luni şi are o valoare totală de 318.803,50 euro.
Implementarea acestui proiect urmăreşte depăşirea barierelor, creşterea încrederii prin implicare comună şi identificarea avantajelor comparative din zonă, explorarea oportunităţilor comune şi identificarea soluţiilor la problemele şi riscurile comune. „Toate acestea vor conduce la colaborare pentru dezvoltarea zonei transfrontaliere din perspectiva socio-economică şi a dezvoltării integrate cu o identitate regională favorabilă. Căutăm investiţii străine pe care să le atragem în scopul materializării proiectului nostru”, a spus Krasimir Kirilov, secretarul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Vidin.

Se anunţă o toamnă fierbinte
La invitaţia Centrului Cultural „Ion Manu”, de pe lângă Primăria oraşului Otopeni, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” Craiova a luat parte, vineri, 3 septembrie, la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului folcloric de artă şi tradiţie populară românească. Interpreţii Niculina Stoican, Filuţa Bogdan, Liliana Popa, Manuela Motocu, Aneta Şişu, Constantin Enceanu, Petrică Mâţu Stoian, Marius Măgureanu şi Marcu Nicolici, împreună cu formaţia de dansuri pregătită de maestrul coregraf Ionel Garoafă, au încântat exigentul public spectator, fiind răsplătiţi cu numeroase aplauze. Acompaniamentul a fost asigurat de orchestra ansamblului dirijată de maestrul Nicu Creţu. Următorul spectacol va avea loc miercuri, 8 septembrie, în localitatea Cilieni, judeţul Olt.

Talente creditate de BCR
Liceul de Muzică şi Artă „Marin Sorescu” Craiova a găzduit de curând o riguroasă preselecţie a candidaţilor care doresc să devină viitoarele diamante ale muzicii uşoare şi populare. În faţa juriului, alcătuit din cunoscuţii artişti Gabriel Cotabiţă şi Constantin Enceanu, cărora li s-a alăturat apreciatul redactor Florin Şişu de la Studioul Radio „Oltenia” Craiova, s-au perindat 40 de vlăstare înzestrate cu mult talent. La secţia canto au reuşit „colocviul” Firan Martha Arlette (14 ani), Ceană Mihaela (16 ani), Statie Alina (15 ani), iar la pian Gavrilă Anton (14 ani) şi Pretuleac Ştefan (8 ani).
Pe baza selecţiilor care au mai avut loc în municipiile Bucureşti, Constanţa şi Iaşi, juriul va decide în etapa finală copiii care vor intra în proiectul BCR Speranţe, ediţia 2010. Gala va avea loc în noiembrie la Bucureşti, considerată ca un eveniment caritabil destinat strângerii de fonduri pentru susţinerea accesului copiilor la o educaţie muzicală solidă.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Mandatul lui Solomon, la mâna lui Nico

Mandatul lui Solomon, la mâna lui Nico

Aşa cum se ştie, principalul subiect din această perioadă îl reprezintă situaţia primarului suspendat Antonie Solomon. Astfel, în vreme ce reprezentanţii...
Prefectul de Dolj, între ilegalitate şi interimat

Prefectul de Dolj, între ilegalitate şi interimat

Invitat în emisiunea „Sinteza zilei“ de la postul Antena 3, Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, a declarat că nu mai puţin de 19 prefecţi...
Unitatea politică dăunează grav slătinenilor

Unitatea politică dăunează grav slătinenilor

Liderii PSD şi PNL, ca fraţiiNoul preşedinte al social-democraţilor din Olt, Paul Stănescu, are o relaţie “excelentă” cu fostul şi actualul...
Terminalul craiovean spre Europa

Terminalul craiovean spre Europa

În timpul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat că proiectul demarat în prima jumătate a...
„Toate apariţiile mele pe scenă au constituit loialitatea mea actoricească“

„Toate apariţiile mele pe scenă au constituit loialitatea mea actoricească“

Îndrăgitul actor Teodor Ispas, de la Teatrul Liric „Elena Teodorini” Craiova, este apreciat ca un interpret de o excelentă factură artistică....
Biblioteca „Indiscret“

Biblioteca „Indiscret“

Limba românăTimp care curge, timp ce purcedeÎn urmă-ne multe n-or să rămână,Dar niciodată nu se va pierdeDoamna frumoasă, limba românăS-or...

Evenimente

Un nou proiect de cooperare româno-bulgarAsociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software – ARIES Oltenia implementează proiectul „Promovarea investiţiilor străine în zona transfrontalieră prin crearea şi dezvoltarea polilor de competitivitate”. Proiectul este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România...
 
Nicolescu, tentat să ia drumul tribunalului pentru funcţie

Nicolescu, tentat să ia drumul tribunalului pentru funcţie

După ce luni la rând i-a fost cântat prohodul atât de către o parte dintre subordonaţi, cât şi de presă, părea că, într-un final, comisarul-şef...
ÎPS Irineu ar putea părăsi Mitropolia Olteniei

ÎPS Irineu ar putea părăsi Mitropolia Olteniei

Aripa “reformiştilor” din Sinod intră din nou în conflict deschis împotriva “conservatorilor” ÎPS Bartolomeu Anania. “Leul Ardealului”,...
Frânceşti-Vâlcea, ţinutul fărădelegilor

Frânceşti-Vâlcea, ţinutul fărădelegilor

Seria infracţiunilor a început în vara lui 2007. Atunci a fost distrusă recolta a aproximativ 60 de familii. Din acestea, 32 au semnat şi un memoriu...
Dobrişan şi Ciogescu, în continuare la răcoare

Dobrişan şi Ciogescu, în continuare la răcoare

Dorin Dobrişan, fostul director al sucursalei Râmnicu Vâlcea a CEC BANK SA, şi omul de afaceri vâlcean Eugen Ovidiu Ceogescu rămân în arest, cel...
Un vâlcean şi-a transformat prăşitoarea în automobil

Un vâlcean şi-a transformat prăşitoarea în automobil

Nicolae Duică, din comuna Popeşti, judeţul Vâlcea, va împlini peste câteva zile 62 de ani şi până acum trei ani a dus o viaţă obişnuită. A...
Doljenii din Sadova se tem de stomatolog

Doljenii din Sadova se tem de stomatolog

În vremuri demult apuse, cei care aveau dureri de dinţi le tratau fie cu rachiu, fie cu cleştele. Anii au trecut, dar obiceiurile sunt aceleaşi mai...
Claudiu Oprică, vedeta Popânzăleştiului

Claudiu Oprică, vedeta Popânzăleştiului

Era ajunul Sfintei Sărbători a Învierii Domnului, în 2006, când, într-un meci de campionat disputat la Secui, extrema dreaptă a Luceafărului, Claudiu...
Cartea cea mai mare din România, la anonimat

Cartea cea mai mare din România, la anonimat

Într-o clădire care adă    posteşte o editură-magazin din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, aşezată la vedere – deşi prea...
Dileme în cultura cerealelor doljene

Dileme în cultura cerealelor doljene

Potrivit inginerului Mircea Popescu de la compartimentul agricol din cadrul Primăriei Cernăteşti, la nivelul comunei producţia la orz a fost de 1.800-2.000...
 
Moara de vânt

Moara de vânt

Moara de vânt este una din variantele poziţiei misionarului: picioarele femeii, mimând mecanica morii, modificând fără încetare punctele de contact...
 
7 Sport
Controversatul Dorel Stoica

Controversatul Dorel Stoica

Dorel Stoica şi-a reziliat contractul cu Universitatea pe data de 28 decembrie 2009 pentru a pleca, după spusele lui Adrian Mititelu, la bani mai mulţi...
Oltchim a început ascensiunea

Oltchim a început ascensiunea

Campioana en-titre a României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a debutat cu un succes în noua ediţie de campionat. Trupa antrenată de ungurul Peter Kovacs...

Lobonţeii lui Muzaka

Debut şleampăt, marca Răzvan Lucescu, în preliminariile Euro 2012. Jucând la Piatra Neamţ împotriva Albaniei, tricolorii chemaţi în lot de „băiatul lui tata” au terminat la egalitate: 1-1 (B. Stancu 80 / Muzaka 87). Nici n-ar fi meritat punctele după o evoluţie ştearsă, neconvingătoare şi exprimând suferinţele unui fotbal în derivă,...
 
Furtuna solară şi gemurile

Furtuna solară şi gemurile

Un comunicat NASA ceva mai special ar fi trebuit deja să îngrijoreze guvernele. Cercetătorii săi atrag atenţia, bazându-se pe date ştiinţifice...
 

Indiscreţii de Dolj

„Comunicatorul“ se vede în locul lui BlagaLuat de valul remanierii, comunicatorul filialei Dolj a PDl, deputatul Gelu Viºan, îºi abureºte auditoriul, puþin la numãr, cu propuneri utopice primite de la mai-marii partidului. În urmã cu douã sãptãmâni, „rãtãcit“ prin Bãileºti, deputatul se mândrea cui avea timp sã-i asculte ºaradele...

Indiscreţii de Vâlcea

Cu nasul la reparatComisarul-şef Eugen Neaţă, fost şef provizoriu al IPJ Vâlcea, actual adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, ar fi fost, săptămâna trecută, la o clinică spre a-şi drege nasul. Numai că asta nu îl va ajuta – spun unii care se laudă că ştiu multe – să miroase mai bine postul superiorului său,...

Indiscreţii de Olt

Funeriu şi „şpăgarul“ de la OltSăptămâna trecută, conducerea PDL Olt a făcut tot felul de presiuni pentru schimbarea inspectorului general al IŞJ Olt, Marius Bălaşa, cu adjunctul său, Marin Ionică. Văzând că retragerea sprijinului politic  lui Bălaşa nu l-a împiedicat pe Funeriu să-i reînnoiască mandatul prin ordin, mai-marii...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva