Ţara celor 10 bani

În termeni mai puţin academici, oamenii de rând au criticat şi critică puterea pentru „aroganţe” şi „fiţe”. Cei ce au stat la cozi, cu zecile şi sutele, pentru a-şi achita noile taxe pe drepturi de autor au simţit în tot ce mişcă dincolo de ghişeu dispreţul instituţiilor conduse de şeitani şi vlădeşti poruncind dintr-o altă lume, suprapusă. Dar româna e o limbă bogată în sinonimii, astfel că dispreţul guvernanţilor care se uită în jos, spre noi, şi nu ameţesc îmbracă haine de gală. Batjocura ar fi papionul. Batjocura ciocoiască ar fi fracul.
Comparaţiile cu epoca roşie, care se abat din când în când, au mai ucis un mit. Mitul statului la coadă. Te trezeai cu noaptea în cap, te postai în mulţime, îţi fixai vecinul, suflai în pumni şi aşteptai. Prindeai până la urmă  kilogramul de „calculatoare” hărăzit unui Crăciun „pantagruelic”. Se mai întâmpla şi câte un alt blestem: te trimiteau la altă coadă, pentru că aici se gătase marfa.
Ca nu cumva să ne despărţim de trecut râzând pe sponci, guvernanţii masochişti au repus pe tapet cozile infernale. Prin ţările baltice, reconstituirea regimurilor comuniste ca memento necesar în asumarea noii etape s-a făcut pe viu. Nu a mai fost nevoie de nicio prelegere universitară pentru ca tânăra generaţie să conştientizeze dezastrul. Executivul dirijat de Boc reface şi el traseele, din aceleaşi raţiuni sau altele, în locul istoriei care s-ar impune. Cu deosebirea că la capătul orelor infernale de aşteptare la rând nu obţii de astădată nimic. Nu cumperi, nu iei, ci dai, achiţi. Pentru ca lecţia celor plătiţi pe drepturi de autor să devină şi mai jalnică, aceştia se înfiinţează, rând pe rând, la trei ghişee: Casa de Sănătate, Casa de Pensii şi Agenţia de şomaj. În medie, trei ore dintr-o zi de lucru. Lunar, pentru a-şi plăti taxele, pe cei 500.000 de români astfel batjocoriţi îi costă suplimentar 4 milioane de euro!
La mijloc mai e vorba însă şi de o zeflemea în cel mai cinic mod cu putinţă. Şi-au vărsat oful în emisiunile tv plătitori nu de 100 de lei, nu de 50 de lei, nu de 10 lei. Ci de 10 bani! În caz de neachitare a acestui flecuşteţ de 10 bani, evazionistul fiscal – aşa i se spune – poate fi amendat usturător, cu vreo 5.000 de lei. Nu mai punem semnul exclamării, am mai pus şi am obosit. Dar mirarea stăruie. Vă daţi seama câtă acribie financiară şi ce calcul rece din partea statului român, zgârcit până în măduva oaselor, nimic nu-i scapă când vine vorba de banul public! Mai bine îşi ia gâtul decât să renunţe la o monedă de 10 bani cu care, altminteri, posesorul ei asigură până şi viitorul fără griji al ultimului nepot.
Sume uriaşe în milioane de euro au fost şterse cu buretele în dreptul unor firme practic falimentare, dar ajutate pe spinarea poporului să supravieţuiască din motive lesne de înţeles. Şi acum, servanţii de tablă neagră caută cu lumânarea Măria Sa moneda de 10 bani, fiindcă de-aia nu mai au cu ce plăti salariile şi pensiile, odată scormonind cu mâinile lipicioase pe fundul sacului. În ce ţară de miere falsificată trăim!...