Indiscret Actualitate

Lia-Olguţa Vasilescu, premiantă cu coroniţă


Campionii doljeni ai activităţilor extrasenatoriale


După ce am prezentat pe larg şi cu ochi critici activitatea deputaţilor de Dolj, am luat la puricat şi site-ul Senatului României. Aici lucrurile sunt ceva mai complicate, pentru că o parte dintre cei cinci senatori pe care Doljul i-a ales la uninominale au, în acelaşi timp, funcţii mai importante, care îi plimbă departe de şedinţele plenului. În oala aceasta intră, spre exemplu, chiar preşedintele Senatului, Mircea Geoană, sau ministrul transporturilor, Radu Berceanu.

de Ramona Istrate

Mircea Geoană, şeful clasei
Aşadar, din ipostaza de şef al colegilor de Senat, Mircea Geoană, pe lângă prezidarea şedinţelor de plen, candidatura la preşedinţie şi fuga de suspendare, a avut în acest mandat timp pentru niscai întrebări şi declaraţii. Acesta a adresat două întrebări pentru care a primit şi răspuns: „Finalizarea construcţiilor şcolare deja începute” şi „Situaţie cu privire la datoriile şi restanţele la plată ale MECTS faţă de agenţii economici”. Senatorul de Dăbuleni a mai susţinut şi trei moţiuni, evident cele iniţiate de grupul parlamentar pe care îl reprezintă. Cu asta, activitatea sa se cam termină. Categoriile „interpelări”, „întrebări adresate primului-ministru” sau „declaraţii politice” au în faţă câte un mare şi gol zero. Aşadar, ca şi colegii din Camera Deputaţilor, Geoană nu a simţit nevoia să îl tragă la răspundere pe Emil Boc în cadru oficial. Acesta s-a limitat la declaraţiile publice făcute în conferinţele de presă.

Olguţa, mai silitoare decât Geoană
Menţinând linia de partid, trecem la senatoarea Lia-Olguţa Vasilescu. Pe lângă faptul că anul acesta a adus pe lume un copil, Olguţa Vasilescu a avut mai mult timp pentru activitatea parlamentară decât fostul şef de organizaţie, Mircea Geoană. Aceasta a susţinut şapte declaraţii politice. Aproape toate au titluri cu schepsis, izvorâte probabil din inspiraţia senatoarei de fost jurnalist: „Radu Berceanu vrea ca toţi românii să contribuie financiar la campania electorală a lui Traian Basescu” sau „Despre o doamnă ministru periculos de blondă”. La capitolul întrebări, aceasta l-a egalat pe Geoană, susţinând tot două. Totodată, senatoarea de Cetate a mai susţinut două dintre moţiunile PSD şi două interpelări. În ceea ce priveşte întrebările adresate lui Emil Boc, Lia-Olguţa Vasilescu a evitat şi ea oficialităţile şi i le-a lansat primului ministru tot via mass-media.

Ministerul, mai important decât Senatul
Trecând pârleazul la senatorii PDL, revenim asupra ideii că unele funcţii au fost mai importante decât cea de simplu senator. O privire peste activitatea ministrului transportului, Radu Berceanu, o dovedeşte din plin. În ceea ce-l priveşte pe colegul de organizaţie însă, Tudor Udriştoiu, senator de Craiova, lucrurile se schimbă. Acesta a avut timp pentru 10 declaraţii politice, şase întrebări şi o interpelare. O activitate destul de semnificativă, având în vedere că mandatul de senator era până în 2008 o noutate pentru medical, la fel ca viaţa politică.
Cu lista scurtă a Partidului Naţional Liberal, încheiem controlul carnetului de parlamentar al aleşilor doljeni. Mario Ovidiu Oprea, fostul şef al organizaţiei judeţene PNL, se înscrie şi el la capitolul vrednici. Acesta a susţinut în acest mandat 12 declaraţii politice, în care s-a luat mai cu seamă de guvern şi de conducătorii săi. A susţinut o întrebare, cinci interpelări şi şapte moţiuni. Pe Emil Boc nici Oprea nu a vrut să îl deranjeze, iar în dreptul întrebărilor pentru primul-ministru stă din nou un 0.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
„Doljul este singurul judeţ unde m-aş duce“

„Doljul este singurul judeţ unde m-aş duce“

Privit de la început cu neîncredere de către democrat-liberali, şi asta din cauza presupuselor sale „simpatii“ faţă de PSD, comisarul-şef Constantin...
Salarii de miliarde într-un an de criză

Salarii de miliarde într-un an de criză

Conform datelor furnizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Olt, potrivit declaraţiilor de venit depuse de olteni, cel mai bine plătiţi...
Laude ca în epoca ceauşistă de la ADR

Laude ca în epoca ceauşistă de la ADR

Să facem o recapitulare pentru cei care au ratat evenimentul. Săptămâna trecută, în sala de conferinţe a Primăriei Craiova s-a semnat contractul...
CET Govora preia cariera Alunu

CET Govora preia cariera Alunu

„Nu se va mai pune problema disponibilizărilor“De la cariera Alunu se extrag în jur de 1,1 milioane tone cărbune pe an, iar în preluarea de către...
Campionii doljeni ai activităţilor extrasenatoriale

Campionii doljeni ai activităţilor extrasenatoriale

Mircea Geoană, şeful claseiAşadar, din ipostaza de şef al colegilor de Senat, Mircea Geoană, pe lângă prezidarea şedinţelor de plen, candidatura...

Proiect de cooperare româno-bulgar

Asociaţia Română pentru Transfer Tehnologic şi Inovare (ARoTT) implementează proiectul „Sprijinirea cooperării transfrontaliere în mediul de afaceri şi promovarea identităţii regiunii Dolj - Olt - Pleven - Vidin - Montana”. Proiectul este finanţat prin programul de cooperare transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013, cu Axa prioritară...
Un recensământ de importanţă majoră

Un recensământ de importanţă majoră

Normele impuse de Uniunea Europeană în domeniul statistic obligă fiecare stat membru al UE să procedeze la efectuarea, o dată la zece ani, a recensământului...
 
A fi sau a nu fi Solomon primar

A fi sau a nu fi Solomon primar

Deşi la început părea doar o glumă sinistră, arestarea primarului Antonie Solomon s-a dovedit a fi un fapt cât se poate de real şi dureros pentru...
Borduriadă cu iz de escrocherie la Râmnicu Vâlcea

Borduriadă cu iz de escrocherie la Râmnicu Vâlcea

Bordurile din granit, aduse şi montate în Râmnicu Vâlcea de firma clientelară a democrat-liberalilor, Delta ACM, ar putea să nu fie din granit. Mostre...
Corupţie instituţionalizată la Pesceana – Vâlcea

Corupţie instituţionalizată la Pesceana – Vâlcea

Rupt de propriul partid, dar şi de oamenii din comună, primarul Pesceanei, Ion Dobre, ajutat de contabilul primăriei, Dumitru Aspru (fost puşcăriaş...
La Călimăneşti, Cotexim Com vinde ce nu are

La Călimăneşti, Cotexim Com vinde ce nu are

Iniţial, Viorel Voicilă a luat hanul în administrare printr-un contract de leasing, conform legislaţiei din 1999. Contractul s-a semnat înainte de...
Mai mulţi vii decât morţi în cimitirul Poiana

Mai mulţi vii decât morţi în cimitirul Poiana

Parohia Tunarii Vechi  va avea un nou cimitir ce se va întinde pe suprafaţa de un pogon. Adică pe 5.000 de metri pătraţi. „Biserica din satul...
Politicianul de la ţară

Politicianul de la ţară

Politica la sat este asemeni unui unicorn. O specie rară, despre care toată lumea vorbeşte, dar nimeni nu a văzut-o. Oamenii ştiu să înşire câteva...
Vânător la 82 de ani

Vânător la 82 de ani

Nicolae Drăghici din Popeşti a ajuns la 82 de ani, dar încă nu a renunţat la marea pasiune a vieţii sale, vânătoarea. “Nu am această pasiune...
Poiana Mare în sărbătoare

Poiana Mare în sărbătoare

Deşi traversăm cu toţii o criză financiară care pare fără sfârşit, gospodarul-şef al celei mai numeroase aşezări doljene, Marin Vintilă, a...
Un preţ la raft, altul la casă

Un preţ la raft, altul la casă

Într-un număr trecut al publicaţiei „Indiscret în Oltenia” menţionam faptul că unele produse prezentate în broşurile Real nu sunt de găsit...
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Poziţia „scrinul cu bijuterii” este liniştitoare, mai ales în primele zile ale unei relaţii, atunci când sexul este sursă de anxietate între...
 
7 Sport
Prima victorie  pentru Victor Piţurcă

Prima victorie pentru Victor Piţurcă

Nu ştiu de ce,  dar vreau să-l cataloghez pe Victor Piţurcă a fi asemănător lui  Jose Mourinho. Uitaţi-vă la Internaţionale Milano ce...
Secretul lui Gavrilescu

Secretul lui Gavrilescu

„Un singur blat a făcut această echipă“Reporter: Domnule Gavrilescu, care este secretul? Cum aţi reuşit să rămâneţi preşedinte la echipă...

Dansând cu leii

Patru echipe româneşti au susţinut bătălii acerbe pentru a pătrunde în grupele Europa League. Dar, la mijlocul săptămânii trecute, Craiova sărise de pe fusul orar. În acea zi, campioana en titre, CFR Cluj, şi-a aflat adversarii din grupa Ligii Campionilor. Degeaba! Vineri, aveau să afle şi steliştii în urma tragerii la sorţi cu cine...
 
Ţara celor 10 bani

Ţara celor 10 bani

În termeni mai puţin academici, oamenii de rând au criticat şi critică puterea pentru „aroganţe” şi „fiţe”. Cei ce au stat la cozi, cu...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Nicoleta, pe ducă?Prin târg se zvoneşte că eminenţa cenuşie a Primăriei Craiova, evident... Nicoleta Miulescu, ar fi spus în mai multe rânduri...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Rotaru recunoaşte meritele duşmanuluiPreşedintele comuniştilor români a declarat într-o conferinţă de presă un lucru greu de imaginat. „Legionarii...
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva