Cetate, comuna celor văduvi

Cât este ziua de lungă trebăluiesc prin curte, iar seara se aşază la poartă şi privesc lung pe uliţa prăfuită. Soţul sau soţia a decedat de ani buni. De atunci, nu s-au mai uitat la altă femeie sau la alt bărbat. Şi-au crescut copiii, iar acum îşi trăiesc anii de bătrâneţe în singurătate. Nici lacrimi nu mai au să-şi plângă morţii. Un licăr de speranţă stă înfipt ca un ghimpe în sufletul încărcat de amărăciune: poate într-o zi, copiii îşi vor aminti de ei şi vor veni să-i vadă şi să le aline dorul.

„Nu am niciun suflet lângă mine căruia să-i spun ofurile“
Anica Stângă şi-a îngropat bărbatul acum 27 de ani. Şi-a crescut singură copiii muncind la CAP şi apoi cu ziua prin sat. „I-a făcut oameni mari” şi nu s-a împotrivit când aceştia au ales să locuiască la oraş. O dată sau de două ori pe an se mai întorc în comună să-şi vadă mama. „Plâng când îi văd intrând pe poartă. Mi se înseninează sufletul la gândul că şi-au amintit de mine”, povesteşte Anica. Stau câteva ore şi pleacă, lăsând în urma lor o bătrână al cărei tovarăş de viaţă este de ceva timp singurătatea. Lipsa unui bărbat în curte s-a făcut simţită. Tavanul casei a început să cadă, iar bătrâna în vârstă de 73 de ani priveşte neputincioasă cum munca ei de-o viaţă se degradează pe zi ce trece. Nu are curent electric şi nici bani pentru lumânări. „Iarna e foarte greu. Mă bag în pat şi stau acolo până mi se face somn. Mai vorbesc singură. Deh, nu am niciun suflet lângă mine căruia să-i spun ofurile”, spune bătrâna ştergându-şi ochii înlăcrimaţi cu colţul broboadei.

„Uite, stau cu banii în mână ca să rog pe cineva să-mi ia o pâine“
Pe banca din faţa porţii, Ioana Simion îşi aşază mâna ştreaşină la ochi şi se uită la tinerii care merg pe drum. „Viorele, tu eşti maică?”, întreabă bătrâna, dar tinerii îşi văd mai departe de drum. Într-o mână ţine o hârtie de un leu, iar în cealaltă ţine o cârjă: „Eh! Am ajuns la capătul vieţii. Am făcut 80 de ani şi nu mai pot să fac nimic. Mă doare sufletul că nu am pe nimeni. Nici soră, nici frate. Copiii m-au uitat. Nu mai pot să merg. Uite, stau cu banii în mână ca să rog pe cineva să-mi ia o pâine. E grea singurătatea. Să nu îţi dea nimeni o cană cu apă...” Peste Ioana au trecut 30 de ani de văduvie şi de suferinţă. Nu a vrut să se mai recăsătorească. „Am zis că am o fată şi la ce să mă mai căsătoresc. Taică-său a murit, iar eu nu puteam să aduc un alt bărbat în casă”, spune bătrâna.

Femeile trăiesc mai mult
Majoritatea celor singuri este formată din femei, iar explicaţia ar fi aceea că bărbaţii au muncit mai mult. „La noi au muncit foarte mult bărbaţii. Ei au tras din greu la câmp. Noi am stat mai mult pe acasă cu treburile din gospodărie”, spune Elena Negreţu. Femeia este văduvă de opt ani, dar are o alinare, locuieşte cu fiul său. „Sufăr după bărbatul meu, că nu trebuia să se ducă de acum, dar dacă te cere Cel de Sus, ce să mai faci? Noroc că băiatul stă cu mine şi mă ajută foarte mult”, adaugă văduva.

Decesele, în creştere
Autorităţile locale se arată îngrijorate de faptul că anual numărul locuitorilor scade. „Când am venit eu la primărie, acum 15 ani, comuna avea 6.900 de locuitori, iar acum sunt 5.500. Decesele au crescut, iar natalitatea a scăzut”, precizează Fibia Florescu Trâncă, viceprimar comuna Cetate.

Cinci ani de singurătate
Vasile Stângă îşi duce traiul în singurătate de cinci ani. Nu mai are nici soţie, nici copii şi nici lacrimi să-i plângă. Are 71 de ani şi l-au părăsit şi puterile. „Trebuie să plătesc oameni ca să îmi facă treabă în curte. Dar pensia e mică şi nu îmi permit. Am luat acum o căruţă de lemne şi nu am bani să plătesc pe cineva să mi le taie şi să le bage în curte”, se destăinuie nea Vasile.