Indiscret Reportaj
Agricultorii doljeni, la trântă cu comerţul de criză
Voteaza Articolul

Poienarii îşi vând marfa în piaţa lor de gros


Agricultorii doljeni, la trântă cu comerţul de criză


Pentru locuitorii comunei Poiana Mare, târgul de săptămână serveşte şi drept piaţă de gros. Aici, zilnic, oamenii vin cu legume produse în gospodăriile proprii pentru a le comercializa „cu ridicata“. Deşi preţurile sunt mult mai mari în acest an decât în perioada similară a anului trecut, legumicultorii din Poiană spun că banii încasaţi abia le asigură traiul de zi cu zi.

de Horaţiu Pîrvulescu

Cornel Rotaru are 20 de ari de solar şi spune că se descurcă foarte greu cu legumicultura. Venise în piaţă cu ardei capia, sperând să obţină un preţ bun pe produsul muncii sale. Bărbatul ne-a mărturisit că treaba merge greu atât din cauza lipsei de fonduri, cât şi din cea a preţurilor mici practicate la vânzarea produselor. „Nu avem bani ca să cumpărăm foliare şi îngrăşăminte. Am făcut un dosar pentru fonduri far (n.r. – vrea să spună fonduri Phare), dar nu ni s-a aprobat. Am fost de vreo zece ori şi în final ne-a spus că rămânem pentru toamnă“, precizează Cornel Rotaru. Legumicultorul poienar avea în plan să aducă o serie de îmbunătăţiri la solar, dar se vede nevoit să aştepte cel puţin câteva luni până să-şi vadă visul împlinit: „Voiam să-mi iau şi eu instalaţie de picurare, să fac solaru’ modern. Am solaru’ pe prăjini, voiam să-l modernizez“. Acesta adaugă faptul că preţurile la legume sunt foarte mici în sistemul en gros şi că investiţiile se recuperează greu. „Preţurile sunt foarte joase. De obicei, ardeiu’ se vinde cu 10.000-12.000 de lei (n.r .– 1-1,20 lei noi). Astăzi se dădu cu 20.000 de lei (n.r. –  2 lei noi). Noi am investit peste 70 de milioane de lei (n.r. – 7.000 de lei noi) şi am luat până acum 45 de milioane (n.r. – 4.500 de lei)“, conchide Cornel Rotaru.

Preţul din 2009 l-a indus în eroare
Un alt legumicultor care ieşise cu marfă la piaţă, de data asta însă cu ardei gras, este Gigi Butoi. Omul a înfiinţat anul acesta culturi mult mai mici în comparaţie cu anul trecut, de teamă că nu-şi va putea recupera investiţiile. Are cinci ari de legume, faţă de 15 ari cultivaţi anul trecut. „În general, merge prost. Între preţurile la care vindem noi aici şi preţurile de pe piaţă e diferenţă dublă. Tratamentele şi folia sunt foarte scumpe. Dacă ar fi să vindem marfa la piaţă, ar fi mai bine. Înainte mergeam la Lugoj, la Timişoara. Acum e 40.000 de lei (n.r. – 4 lei noi) ardeiu’ acolo, dar nu mai prinzi masă. Au închiriat toţi mesele, la fel cum se întâmplă peste tot în România. Anu’ trecut, în vremea asta, era 50 de bani kilogramu’ de ardei, acum e doi lei. Eu am renunţat la suprafaţă pentru că nu era preţ. Anu’ trecut aveam 15 ari de legume, acum am rămas cu a treia parte“, spune bărbatul.

Marea „bârcăială“
Şi roşiile au un preţ relativ bun în comparaţie cu anul 2009, dar inconvenientul este altul, după cum ne spune unul dintre producători. Constatin Popovici are într-o căruţă câteva cutii de carton pline cu pătlăgele roşii. Omul spune că treaba „merge încet şi foarte prost“. „Nu are lumea bani. Toată lumea umblă prin ele şi dup-aia spun că sunt moi. Înainte n-aveai voie să pui mâna, acuma bârcăie prin ele până jos şi la urmă cică sunt moi, ca să le ia degeaba dacă s-ar putea“, spune omul. Acesta spera să obţină măcar 2.30 pe kilogramul de roşii, după ce avusese ca preţ de plecare 2.60. „Nu ne convine nici nouă să le dăm pe nimic, că muncim pentru ele“, spune Maria Popovici, soţia lui Constantin Popovici. În final, cei doi soţi reuşesc să bată palma cu un „angrosist“ pentru 2.20 lei pe kilogramul de roşii şi să plece acasă. Şi uite-aşa, toată lumea câştigă câte ceva. Că dacă ar fi să plece producătorii cu marfa la distanţă mare, sperând să dea lovitura, s-ar putea ca rezultatele să fie mai slabe. Pentru că, dacă ţinem cont de ceea ce spune legumicultorul Gigi Butoi, şi anume că peste tot mesele sunt „amanetate“, oamenii ar putea da şi departe de casă tot peste „angroşişti“, reducându-şi astfel considerabil şansele de a-şi spori veniturile. 

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Proiectele europene, sabotate de TVA

Proiectele europene, sabotate de TVA

Ca şi când nu ar fi fost de ajuns că România se află pe ultimul loc la absorbţia de fonduri europene şi că modificările făcute de guvern în...
Oltchim dezavuează circul mediatic declanşat de PCC SE

Oltchim dezavuează circul mediatic declanşat de PCC SE

Managementul Olt-chim constată cu neplăcere că, în lipsa unor strategii de orice natură şi a unor soluţii pertinente pentru companie, acţionarul...
CJ investeşte până la capăt

CJ investeşte până la capăt

Aeroportul din Craiova a ţinut în ultimul timp capătul de listă al investiţiilor Consiliului Judeţean Dolj. Luna aceasta, încă 1.200.000 de lei...
PSD Olt, măcinat cu demisii şi demiteri

PSD Olt, măcinat cu demisii şi demiteri

Lipsa de reacţie a conducerii centrale i-a determinat pe foarte mulţi social-democraţi să-şi anunţe demisia din partid. Concomitent, noii lideri...

C Ă T R E Săptămânalul INDISCRET ÎN OLTENIA

Având în vedere faptul că pe reţeaua de socializare Facebook a fost creat un cont cu numele "Vasile Blaga", ce are ataşată fotografia ministrului administraţiei şi internelor, facem precizarea că acest cont nu aparţine ministrului administraţiei şi internelor Vasile Blaga.Pentru corecta informare a opinei publice, date referitoare la ministrul...
Programul Zilei Imnului Naţional şi al Zilelor Râmnicului

Programul Zilei Imnului Naţional şi al Zilelor Râmnicului

27 iulie Ora 11,00: Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor NaţionaleDezbatere pe tema „Ziua Imnului Naţional «Deşteaptă-te, române!» Particularităţi...
Poienarii doljeni, alături de sinistraţii moldoveni

Poienarii doljeni, alături de sinistraţii moldoveni

Locuitorii din Poiana Mare au dat dovadă de înţelegere faţă de semenii lor din Moldova care au avut de suferit din pricina revărsării apelor. „La...
 
Fă şi tu parte dintre cei care îl ajută pe Cevi!

Fă şi tu parte dintre cei care îl ajută pe Cevi!

Drama lui Cevi a început acum două săptămâni. După ce îşi planificase concediul de vară cu câteva luni înainte, în sfârşit putea să se bucure...
Biblioteca „Indiscret“

Biblioteca „Indiscret“

Ionuţ Botar şi Mădălina Maroga sunt doi poeţi tineri. Printre puţinii care au ales, între un verb în engleză şi un paragraf de lege, să cocheteze...
Tsunami în cultura craioveană

Tsunami în cultura craioveană

Executivul Primăriei Municipiului Craiova a analizat cele două proiecte cu privire la reunirea tuturor instituţiilor de cultură, bugetul acestora fiind...
 
Calangiu, în luptă cu monopolul termoficării

Calangiu, în luptă cu monopolul termoficării

În toamna anului trecut, „îmbrobodit“ bine într-un referat ticluit de câteva minţi „vesele“ din fruntea primăriei, Regia Autonomă de Termoficare...
„Genocid“  la Direcţia de Pază Dolj

„Genocid“ la Direcţia de Pază Dolj

Ignorând orice fel de semnal venit din exterior, dar mai ales din interiorul direcţiei pe care o conduce, Constantin Dobrescu a finalizat deja lista...
Şmecheria concedierilor la Primăria Râmnicu Vâlcea

Şmecheria concedierilor la Primăria Râmnicu Vâlcea

Deşi primarul Romeo Rădulescu (foto) spune că SC Pieţe Pres SA va funcţiona după regulile economiei de piaţă, realitatea îl contrazice.Aceeaşi...
Atenţie, pericol de condamnare!

Atenţie, pericol de condamnare!

Boală lungă, moarte sigurăDe-a lungul timpului, ambele comisii au fost reclamate la diferite foruri în drept din cauza faptului că au aplicat diferitele...
Înţelegere dubioasă între mitropoliţi

Înţelegere dubioasă între mitropoliţi

ÎPS Laurenţiu predă teologie liturgică de la mare distanţăMitropolitul Ardealului ia aproximativ 33 de milioane lei vechi pe lună, ca profesor universitar...
 
O viaţă întreagă, şofer cu un picior

O viaţă întreagă, şofer cu un picior

I-a fost amputat piciorul de ziua luiGheorghe Doană a plecat pe front la cerere, când nici nu împlinise vârsta de 19 ani: “Am plecat pe front pentru...
Agricultură de Ev Mediu în Dolj

Agricultură de Ev Mediu în Dolj

Pentru mulţi localnici din comuna doljeană Sadova, modalităţile de cultivare a pământului sunt aceleaşi pe care le-au practicat şi strămoşii...
Agricultorii doljeni, la trântă cu comerţul de criză

Agricultorii doljeni, la trântă cu comerţul de criză

Cornel Rotaru are 20 de ari de solar şi spune că se descurcă foarte greu cu legumicultura. Venise în piaţă cu ardei capia, sperând să obţină...
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

„Misterioasa întrevedere” poartă în ea germenii unei fantasme. Îţi poţi imagina că eşti altcineva, că îţi iei o altă identitate pentru...
 
7 Sport
Universitatea Craiova, pe locul 4 după prima etapă!

Universitatea Craiova, pe locul 4 după prima etapă!

Universitatea Craiova, o echipă tânără, poate cea mai fragilă din “Liga lui Mitică”, a arătat suporterilor sâmbătă, 24 iulie a.c., că poate...
Lui „Costică-Vâlcea“ îi e dor de fotbal

Lui „Costică-Vâlcea“ îi e dor de fotbal

Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a trecut cu bine peste momentele dificile din viaţa sa şi se gândeşte la...
Căldura a îngheţat jocul

Căldura a îngheţat jocul

Partida de la Severin dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj-Napoca s-a încheiat cu doi covrigi în coadă. Nimic la nimic. Italienii au o vorbă,...
Turneu internaţional de tenis de câmp

Turneu internaţional de tenis de câmp

În cadrul circuitului BCR FUTURES România, sub egida Federaţiei Internaţionale de Tenis, moderna bază sportivă POPECI din Craiova a găzduit, în...
Furtună în ibric

Furtună în ibric

Din când în când, în funcţie de contextul politic sau social, radicaliştii maghiari ameninţă cu autonomia teritorială. Au şi inventat ceva special...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Olguţa, cu ochii pe scaunul lui SolomonDin dosul scaunului de senator, ex-jurnalista Lia-Olguţa Vasilescu priveşte cu jind la fotoliul de primar al...

Indiscreţii de Vâlcea

Prefectura îngheţatăPe site-ul oficial al instituţiei Prefectului se poate vedea, acum, în plină vară, poza cu clădirea acoperită de zăpadă. O fi vreun apropo la ,,îngheţarea” problemelor de fond funciar nerezolvate încă! Oare, când se va desprimăvăra şi la Petre Ungureanu?Şef nou la „Doi ş-un sfert“?Surse demne de încredere...

Indiscreţii de Olt

Cartela de prezenţă i-a creat probleme deputatului FrunzulicăDeputatul de Olt Doru Claudian Frunzulică a fost plecat din ţară în momentul când IPP a dat publicităţii rezultatul monitorizării prezenţei la lucrările de plen a parlamentarilor. Când a aflat că în raport este menţionat ca având o prezenţă extrem de scăzută, parlamentarul...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva