Indiscreţii de DoljOlguţa, cu ochii pe scaunul lui Solomon
Din dosul scaunului de senator, ex-jurnalista Lia-Olguţa Vasilescu priveşte cu jind la fotoliul de primar al Craiovei. Colegii săi de partid par nedumeriţi: dă domniţa senatoria pe primărie? O dă şi are de ce, zicem noi, că doar nu e de ici, de colo să pleci într-o eventuală campanie electorală cu un capital de aproximativ 40 de procente! Alegeri anticipate, ultimul zvon! Dacă până săptămâna trecută lumea politică din Bănie era convinsă că nu vor avea loc alegeri anticipate la Craiova, acum lucrurile s-au schimbat radical. Vor fi alegeri cu siguranţă, însă numai în cazul în care pe ultima sută de metri Antonie Solomon nu va reuşi să obţină punerea în libertate! Vişan, la poalele... fericirii Aţi observat o anomalie? De când s-a anunţat că alegerile pentru şefia filialei doljene a PDL s-au amânat pentru un termen nelimitat, faimosul deputat Gelu Vişan a dispărut din peisaj. Amărât că nu este lăsat să-şi măsoare forţele cu mentorul său, ministrul Radu Berceanu, deputatul s-a retras în linişte la Bucureşti, unde pupă vârtos mânuţele unei doamne simpatice cu trecere la Cotroceni.
Ca sa fii calugar si stareta in ziua de azi exista posibilitatea sa te imbogatesti rapid,sa traiesti confortabil,sa–ti permiti orice.Asta da,viata!Ajutati–MANASTIREA PELISOR–CU BANI!este la inceput de drum!sa–si poata face si PREOTUL IULIAN SI STARETA TEOCTISTA ABABEI–tot ce doresc!MITROPOLIA ARDEALULUI–INALPRESFINTITUL LAURENTIU,ARHIEPISCOPIA SIBIULUI–PRESSFINTITUL ANDREI SI PARINTELE–EXARH VISARION CE FACETI?NU PUTETI SA LUATI NICIO MASURA CA,ATI PRIMIT MITA?DOAR STITI CE SE INTAMPLA ACOLO?RUSINE SI ESTE O MARE PATA PENTRU MITROPOLIA AREDEALULUI.
Scris de DOMETIE
SCHITUL–PELISOR=INSUFICIENTE,DEVIERI SI CADERI!SCHITUL–PELISOR=ASOCIATIA FAMILIALA–ABABEI.Stareta teoctista si ieromonahul iulian–ar trebuie sa fie pilde de urmat!!!dar ei cultiva–ura,dezbinarea,tulburarea,sminteala,cearta,dispretul,mania,invidia,iubirea de arginti,desfraul,bautura,furtul,bataile.Stareta teoctista face ce vrea la schitul pelisor,nu ce trebuie,nu are experienta si nu a dus o viata monahala!
Scris de ANONIM
Este destul de grav daca PARINTELE –EXARH VISARION JOANTA,ar fi primit mita.Realitatea este ca,la SCHITUL–PELISOR,sunt lucruri si mai grave.Atat,STARETA–TEOCTISTA cat si IEROMONAHUL–IULIAN.MITROPOLIA–ARDEALULUI,ARHIEPISCOPIA–SIBIULUI ce fac???Dorm?si vegheaza la buna desfasurare a vietii duhovnicesti si buna randuiala monahala la SCHITUL–PELISOR??Oamenii ajuta cum pot,banii ies,IEROMONAHUL–IULIAN isi vede in continuare de construirea casei,STARETA–TEOCTISTA si ea isi vede de bautura,lipsa de la slujbe si–DESFRAU!!!
Scris de BUCUR
Casa proprietate personala a – CALUGARULUI IULIAN–se afla in comuna ONICENI sat LUNCA si este pe numele dansului–ABABEI SANDU.Calugarul–adica monahul nu are voie sa detina proprietati!VOTUL SARACIEI!Asa ca,donati bani la SCHITUL PELISOR–cat se poate de mult sa se imbogateasca–IEROMONAHUL IULIAN!MITROPOLIA ARDEALULUI–vegheaza la buna functionare a vietii monahale!?–VERIFICAT LA PRIMARIA ONICENI UNDE ABABEI SANDU ESTE PLATITOR DE IMPOZIT–ADICA PROPRIETAR.
Scris de ANONIM
STARETA–TEOCTISTA are copil,
Scris de ANONIM
STARETA TEOCTISTA A PICAT IN DESFRAU
NU,NUMAI CU,CUMNATUL SAU–SOTUL SOREI DE SANGE–CHIAR LA SCHITUL PELISOR,
CI SI CU NEPOTUL–ANUL TRECUT 2009–TOT LA SCHIT.ANUL ACESTA NU I–A MAI PRIMIT LA SCHIT,PENTRU CA,SI–A FACUT ALTI AMANTI.STARETA TEOCTISTA TOT CU BAUTURA SI CU DESFRAUL SE OCUPA!?
Scris de VINTILA
MAICA STEFANA–MIHAELA CRETU,a invatat desfraul de la matusele ei,monahia TEOCTISTA si monahia MACARIA,care a facut un copil cat timp era in manastire,dupa care s– a aflat si a fost data afara din manastire.Monahia STEFANA–de la MANASTIREA TIGANESTI traieste in desfrau cu SICA de la grajduri.Monahia–Teoctista cat timp a fost vietuitoare la MANASTIREA–TIGANESTI,a trait in desfrau cu paznicul–MITU,a facut si avort.A venit la casa unde locuia si sotia unuia din Ciolpani si i–a atras atentia sa–i lase sotul in pace.Doar pe desfrau a putut sa–si aranjeze casa de la MANASTIREA–TIGANESTI.Oricum daca nu pleca de la MANASTIREA–TIGANESTI,cu noua Stareta numai avea cum sa faca asa desfrau
Scris de NINA
La Manastirea PELISOR,nu viata monahala si implicit slujbelele sunt principalele preocuparile ale PREOTULUI IULIAN,ci banii–masinile,casa personala a dansului.Rusine pentru un monah sa–si faca casa personala.Pacat de oamenii de buna credinta care ajuta manastirea pentru ca,PREOTUL IULIAN cheltuie banii lor.Oare MITROPOLITUL LAURENTIU cum poate ingadui asa ceva?Manastirea PELISOR nu poate fi considerata manastire ci propia afacere a PREOTULUI IULIAN
Scris de ADAM
Oare stie MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU ce se intampla la Manastirea PELISOR–nu este viata monahala,PREOTUL IULIAN–se duce sa faca slujbe pe bani.Pacat de efortul financiar al fam.PILOIU care a construit manastirea.
Scris de ZUZU
Preotul–Iulian,pleaca de la Schit sa faca slujbe de dezlegari–pe bani,nu face Sfanta Liturghie nici daca se intampla sa fie la Schit si–a facut casa pe numele lui–ABABEI SANDU,a trait in desfrau cu Ana,Raluca si Flori. Doarme la Sibiu la ucenica,DRAGAN ELENA–tot in desfrau.Nu prea are multa scoala,zice–"SUPRIZE"si multe alte cuvinte gresite.Spune,la cei care il cred ca,a fost ucenicul–PARINTELUI LAVRENTIE de la Manastirea–Frasinei.Preotul–Iulian,s–a batut cu nepotul Partenie,cu Raluca si cu Stareta Teoctista,s–a mai inpins.Aceasta este viata duhovniceasca la Schitul Pelisor,Manastirea PARTICULARA=ABABEI.
Scris de anonim
Casa proprietate personala a – CALUGARULUI IULIAN–se afla in comuna ONICENI sat LUNCA si este pe numele dansului–ABABEI SANDU.Calugarul–adica monahul nu are voie sa detina proprietati!VOTUL SARACIEI!Asa ca,donati bani la SCHITUL PELISOR–cat se poate de mult sa se imbogateasca–IEROMONAHUL IULIAN!MITROPOLIA ARDEALULUI–vegheaza la buna functionare a vietii monahale!?–VERIFICAT LA PRIMARIA ONICENI UNDE ABABEI SANDU ESTE PLATITOR DE IMPOZIT–ADICA PROPRIETAR.
Scris de anonim
PREOTUL–IULIAN de la MANASTIREA–PELISOR,pleaca din manastire si vine la Pitesti,mai mereu sa stranga bani pentru casa personala a dansului.Nu stie sa vorbeasca cu crestinii.La MANASTIREA–PELISOR–nu este viata monahala este mare tulburare si sminteala!
Scris de GHITA
BANII,BANII,BANII–sunt totul pentru–STARETA TEOCTISTA,asta este viata duhovniceasca pe care o duce–BANI,BAUTURA,PLIMBARI,DESFRAU–nu–SFINTELE SLUJBE!!!!!!!!!Certurile,tipetele si uneori bataile sunt frecvente la–SCHITUL PELISOR!!!Nu mai ziceti,SCHIT–spuneti–MANASTIRE ca,se supara PREA CUVIOASA MAICA STARETA MONAHIA TEOCTISTA ABABEI.Ea prezinta ca,este MANASTIRE.
Scris de MEDIAS
Stareta Teoctista si Ieromonahul Iulian in fata oamenilor sunt veritabili farisei,sunt intruchiparea minciunii,hotiei,desfraului.Nu au caracter de oameni!!!!SCHITUL PELISOR=SCHITUL ABABEI==S.N.C.DE FACUT BANI SI DE PACALIT OAMENII.
Scris de DOMETIE
SCHTIUL PELISOR–continua cu abaterile de la normele vietii monahale si cu defiente de ordin administrativ finaciar.STARETA–TEOCTISTA si CALUGARUL–DUHOVNIC IULIAN,nu stiu ce atributii au si care este menirea lor la SCHIT.Maici nu mai sunt,doar STARETA si sora Fira,Slujbele nu se fac pentru ca,MONAHIA TEOCTISTA nu cunoaste randuiala si nu are cunostinte religioase.Caracterul–MONAHIEI TEOCTISTA si a MONAHULUI IULIAN–nu este pentru o viata monahala.
Scris de anonim
De ce a dat afara maicile?Sa nu vada cum fura–MONAHIA TEOCTISTA si duce la MANASTIREA–TIGANESTI?De ce nu si–a facut obste 2ani?de ce nu sta la slujbe si nu canta–NU STIE!De ce nu poarta–PERIMANUL?De ce este tulburare,scandal si sminteala la Schit?Daca MONAHIA–TEOCTISTA,ar fi o adevarata monahie nu si–ar ura,cleveti si dispretui fratele–IEROMONAHUL IULIAN–cu care se cearta mereu pentru diverse motive–BANII,UCENICILE LUI CARE NU LE PLACE EA SI SPUNE CA,SUNT CU CAPUL–EA ESTE SINGURA SANATOASA SI CORECTA!?SE INSEALA AMARNIC,MAI SUNT MULTE LUCRURI DE SPUS DESPRE LIPSA DE VIATA MONAHALA–A MONAHIEI TEOCTISTA
Scris de ANONIM
Casa proprietate personala a – CALUGARULUI IULIAN–se afla in comuna ONICENI sat LUNCA si este pe numele dansului–ABABEI SANDU.Calugarul–adica monahul nu are voie sa detina proprietati!VOTUL SARACIEI!Asa ca,donati bani la SCHITUL PELISOR–cat se poate de mult sa se imbogateasca–IEROMONAHUL IULIAN!MITROPOLIA ARDEALULUI–vegheaza la buna functionare a vietii monahale!?–VERIFICAT LA PRIMARIA ONICENI UNDE ABABEI SANDU ESTE PLATITOR DE IMPOZIT–ADICA PROPRIETAR.
Scris de Anonim
RUSINE–MITROPOLIA ARDEALUILUI–INALTPRESFINTITUL LAURENTIU,EPISCOPIA SIBIULUI–PRESFINTITUL ANDREI SI PREOTULUI–EXARH VISARION JOANTA!!!!!!!Roadele staretei si preotului iulian sunt–PACATELE!!!!!
Scris de BUCUR
MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum o fi avuta ideea si inspiratia proasta sa o numeasca–STARETA pe MONAHIA TEOCTISTA–pentru ca,ea nu stie randuiala la strana.La MANASTIREA–TIGANESTI,ea nu a fost niciodata la strana si nu a avut nici un comportament monahal.Sansa acetei monahi a fost ca,la SCHITUL–PELISOR, erau calugari si maici era ceva mixt si atunci ea venind chipurile?!sa–si ajuta fratele–MONAHUL IULIAN si mai fiind cateva vietuitoare s–a decis sa fie schit de maici.MONAHUL–IULIAN avea atunci "UCENICILE" cu el pentru ca,calugari a ales sa plece,deoarece nu era mormal sa stea cu femei.MONAHIA–TEOCTISTA nu a fost in stare si capabila timp de 2ani sa–si faca obste?!
Scris de DOMETIE
Daca tot ii place–STARETEI TEOCTISTA sa fie singura sa se duca in pustietate.Vai, dar ce se face acolo fara masina,bautura si–DESFRAU???STARETA–TEOCTISTA,a dat afara maicile ca,sa nu mai vada desfraul pe care il face chiar la,SCHIT–cand pleaca–PREOTUL IULIAN–sa–i aduca bani,sa nu vada maicile cum cara cam toate donatiile oamenilor la–MANASTIRE la TIGANESTI.Daca le–a dat afara sa faca singura acum slujbele!MITROPOLIA–ARDEALULUI,poate asa au nevoie de oameni??
Scris de DOMETIE
STARETA TEOCTISTA –UMBLA BAUTA,NU VINE LA SLUJBE,TRAIESTE IN DESFRAUDANUT,STEFAN,CONSTANTIN–ETC–CU CARE A PICAT IN DESFRAU,NU STIE LA SLUJBE,A FACUT AVORT LA NEAMT.PREOTUL IULIAN NU FACE SLUJBE PLEACA PRIN TARA SA FACA SLUJBE PE BANI SI SI–A FACUT CASA PARTICULARA PE NUMELE LUI.CINE ARE CURAJ SI DEMNITATE DE OM SI NU ESTE LAS SI FARISEU SA SPUNA CE NU ESTE ADEVARAT SI SA NUMAI LAUDE DEGEABA–SAU ESTE NEVOIT SA LAUDE–SERVICIU CONTRA SERVICIU!!!STARETA TEOCTISTA NU STIE LA SLUJBE!Stareta teoctista face scandaluri,tipa,urla,a dat maicile afara si si–a adus sora de sange–monahia partenia ababei–care a fost nevoita sa plece de la CATEDRALA PATRIARHALA.Stareta teoctista nu duce o viata monahala si a incalcat cele trei voturi monahale!La SCHITUL–PELIOSRU–Asa zice stareta teoctista–CORECT–PELISOR–NU ESTE VIATA MONAHALA–ESTE PENSIUNEA ABABEI UNDE SI–AU GASIT ADAPOST CEI CARE LAUDA SI SPUN CA,NU AR FI ASA!DOAR AU FUGIT SI AU VENIT AICI!!!
Scris de BUCUR
Genetic in familia ABABEI–este bautura,desfraul,nebunia si minciuna.Doar au un frate bolnav cu capul inchis intr–un centru iar o sora care e monahie la Manastirea Tiganesti are grave probleme cu capul–nebunie.Doar cand au venit parintii lor la Schitul Pelisor au baut si mama si tatal–Ababei Ion si Elena–de nu mai stiau de ei.Sa nu mai nege–Stareta Teoctista ca nu bea doar au vazut–o si muncitorii si maicile.Sa vedeti ce bea si nepoata–MONAHIA STEFANA de la MANASTIREA TIGANESTI.
Scris de DRAGHICI IULIA
STARETA TEOCTISTA A PICAT IN DESFRAU
NU,NUMAI CU,CUMNATUL SAU–SOTUL SOREI DE SANGE–CHIAR LA SCHITUL PELISOR,
CI SI CU NEPOTUL–ANUL TRECUT 2009–TOT LA SCHIT.ANUL ACESTA NU I–A MAI PRIMIT LA SCHIT,PENTRU CA,SI–A FACUT ALTI AMANTI.STARETA TEOCTISTA TOT CU BAUTURA SI CU DESFRAUL SE OCUPA!?
Scris de VINTILA
La Schitul–Pelisor,sunt abateri grave de la normele vietii monahale.Sfanta–Liturghie,nu se savarseste decat duminica si in zile de sarbatoare pentru ca,Preotul–IULIAN,este plecat din manastire sa stranga bani pentru casa personala a dansului si face slujbe de dezlegari.Schitul–Pelisor,poate fi considerat o "mica afacere"pentru familia–ABABEI–STARETA TEOCTISTA SI FRATELE EI–CALUGARUL IULIAN.
Scris de ZOSIM
Este inacceptabil si neadmisibil cum–MITROPOLIA ARDEALULUI–pri–I.P.S.LAURENTIU STREZA,P.S.ANDREI FAGARASANUL–EPISCOP–VICAR,ARHIMANDRIT VISARION–JOANTA–EXARH–poate trata tot ce se intampla la–SCHITUL PELISOR cu indiferenta si nu stabileste ordine si randuiala.Nu trebuie sa se supere nimeni ca,unii au dorit sa spuna ce se intampla aici.Eu cunosc toata situatia si am mai incercat sa mai indrept cate ceva–dar din pacate nu s–a putut.STARETA–TEOCTISTA si IEROMONAHUL–IULIAN nici ei nu se inteleg si de aici au pornit si multe alte abateri.Au fost destule persoane care au ajutat cum au putut si ar fi mare pacat de osteneala lor!In primul rand–Slujbele bisericesti ar trebui sa se oficieze intru totul dupa tipicul manastiresc!Maicile au pecat pentru ca,nu aveau de ce sa stea aici–nu exista viata monahala!!
Scris de BUCUR
Este destul de grav daca PARINTELE –EXARH VISARION JOANTA,ar fi primit mita.Realitatea este ca,la SCHITUL–PELISOR,sunt lucruri si mai grave.Atat,STARETA–TEOCTISTA cat si IEROMONAHUL–IULIAN.MITROPOLIA–ARDEALULUI,ARHIEPISCOPIA–SIBIULUI ce fac???Dorm?si vegheaza la buna desfasurare a vietii duhovnicesti si buna randuiala monahala la SCHITUL–PELISOR??Oamenii ajuta cum pot,banii ies,IEROMONAHUL–IULIAN isi vede in continuare de construirea casei,STARETA–TEOCTISTA si ea isi vede de bautura,lipsa de la slujbe si–DESFRAU!!!
Scris de BUCUR
PREOTUL IULIAN–si–a facut casa cu banii de la SCHITUL–PELISOR.RUSINE!Monahul nu trebuie sa detina proprietativotul saraciei.Masinile le are pe numele altor persoane.MITROPOLIA ARDEALULUI–INALPRESFINTITUL LAURENTIU,ARHIEPISCOPIA SIBIULUI–PRESSFINTITUL ANDREI SI PARINTELE–EXARH VISARION CE FAC?Au primit si ei mita si trec cu vederea totul!PREOTUL IULIAN se duce in continuare prin tara sa stranga bani ,SFANTA LITURGHIE nu se face la SCHITUL–PELISOR,DECAT DUMINICA.
Scris de BUCUR
La MANASTIREA PELISOR–nu este viata monahala!STARETA–TEOCTISTA–umbla bauta,nu vine la slujbe si traieste in desfrau.Am stat o perioada la Schitul–Pelisor,numai viata de manastire nu a fost!Slujbele religioase nu se savarseau conform tipicului si traditiei monahale calugarul–duhovnic Iulian ne controla viata intru totul.Am fost nevoita sa fug ca,sa scap.Noi faceam slujbele si toata treaba iar stareta–teoctisa ,se plimba toata–ziua sau se ducea prin sat la barfa cu prietenele ei si cand venea la Schit incepea sa tipe si ne punea sa muncim aproape toata noaptea,asa stia sa dea ascultari.Dorea noaptea sa–i satisfacem anumite mofturi de ale ei–oricum era bauta uneori si nu aveai cu cine sa te intelegi si trebuia sa faci ce zicea ea.Asta era viata monahala la Schitul–PELISOR!
Scris de RALUCA
STARETA–TEOCTISTA,nu participa la slujbe ca,nu stia randuiala si nici sa cante.MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–trebuia sa aiba in vedere aceste lucruri esentiale si necesare pentru o monahie.

|