E Spania!...

Noua campioană a lumii la fotbal e Spania. Duminică, pe Soccer City, din Johannesburg, Spania a învins Olanda cu 1-0, scor pe care ibericii îl stabiliseră şi în sferturi, cu Paraguay, şi în semifinală, cu Germania. Diferenţa constă în faptul că acest 1-0 cu batavii a venit târziu de tot, abia în minutul 116. Încă doar câteva zeci de secunde şi departajarea s-ar fi făcut la penaltyuri. Cel care i-a salvat pe campionii Europei de emoţiile loviturilor de pedeapsă a fost Iniesta. Plasat în zona din care Heitinga tocmai plecase la cabine, în urma unui fault comis din spate, şesarul lui Del Bosque a înscris printr-un şut plasat în diagonală, aruncându-şi compatrioţii în aer.
„Furia roşie”, devenită ad-hoc „furia albastră”, a tremurat în câteva rânduri, când inabilitatea lui Robben şi inspiraţia de zile mari a lui Casillas au amânat pentru totdeauna deschiderea scorului de către „portocalii”. E la fel de adevărat că, de partea cealaltă, Ramos a trimis şi el peste transversală un jabulani pe care de asemenea scria gol. Puţin totuşi pentru o finală de campionat mondial. Ambele combatante au temporizat cât au putut, spaniolii etalându-şi ţesătura de pase, iar batavii pândind contraatacul. Stilurile însă au interferat de la jumătatea primei reprize, pentru a se confunda mai apoi. Am revăzut astfel cu ochii minţii moştenirea tacticizată a unor mari vedete ale fotbalului olandez cu amprentă pe fotbalul iberic, Johann Cruyf, de exemplu, fiind unul dintre ei. A rezultat, în majoritatea timpului, o luptă surdă pe gazonul lui Soccer City, de jur împrejurul căruia doar vuvuzelele s-au făcut remarcate. Într-o oarecare măsură, şi erorile brigăzii de arbitri englezi în frunte cu ezitantul H. Webb.
Am urmărit o finală inedită, dar plictisitoare. Dacă Spania a figurat printre echipele cu şansă la ultima reprezentaţie a Cupei, mai puţin s-a vorbit despre Olanda. „Bătrânul continent” a dat lovitura acolo unde până acum nu a avut acces. Poate că o confruntare Europa-America de Sud, cu Brazilia sau Argentina „cap de afiş”, ar fi oferit mai mult „material didactic” specialiştilor. Cu Brazilia sau Argentina în formă, doar că excentricul selecţioner Maradona şi fadul selecţioner Dunga n-au ştiut să-şi motiveze elevii. Europa a punctat şi prin aceea că actuala ei campioană s-a încununat şi cu laurii mondiali, ceea ce nu e puţin lucru. Spania rămâne purtătoarea de cuvânt a fotbalului european, iar din 11 iulie, şi a celui planetar, la nivel de reprezentativă. Doar la nivelul echipelor de club a perforat şi a performat Italia, fosta regină a lumii.
Africa de Sud ne-a apropiat din nou de fotbalul reprezentat de culorile naţionale. Aşa cum, peste doar doi ani, Polonia şi Ucraina, gazde ale Campionatului European, vor face acelaşi lucru. Oricât de rivali am fi între noi, „dulce ca mierea e glonţul patriei”, ca să cităm dintr-un remarcabil prozator de-al nostru.