Biblioteca „Indiscret“

Niculina Oprea (n. 1957, Negoeşti-Dolj) a publicat prima oară în „Luceafărul” şi a debutat cu volumul „În apele Akheronului” – Editura „Vlad & Vlad”, 1994. Au urmat, evident, alte titluri despre care s-au pronunţat favorabil criticii momentului (Al. Cistelecan, Dan-Silviu Boerescu ş.a.). Lirica sa, decantată atent, fără stridenţe sau poncife, dezvăluie o incantaţie cerebrală. Unul dintre motivele predilecte ale liricii sale este „sora vitregă – singurătatea”, cu toate consecinţele acesteia în plan afectiv. Nu întâmplător una dintre cărţile de versuri ale Niculinei Oprea se numeşte „Sub tirania tăcerii” (2000). Emilian Mirea (n. 1964, Craiova) a debutat în „Contemporanul”, în 1985, cu o prezentare de poetul Radu Cârneci. Este deţinător al unor premii literare. Primul său volum de poezie a văzut lumina tiparului în 1988, la Editura „Scrisul Românesc”, salutat şi de Nicolae Manolescu. Alte trei cărţi de aceeaşi factură i-au pus în valoare aptitudinile.
Îi rugăm pe colaboratori să nu facă exces de note bio-bibliografice şi să se axeze pe ceea ce consideră că îi recomandă spre a fi prezentaţi în Biblioteca „Indiscret” . (V.D.)


Sub tirania tăcerii
În spaţiul cu miros de laborator
singurătatea din ochiul bărbatului pare a fi
sora mea vitregă – lipitoare
nestingherită de intensitatea pulsului
îmi bandajează creierul cu limba ei
fierbinte şi lacomă.

Cum să gândesc la esenţe când
din inima privighetorii se bea sânge?

Realitatea ofensatoare a dezlănţuit
mâna somnambulului –
sub faldurile ei înflorate religiile se-amestecă
şi se întunecă

taina nu mai rămâne cel mai frumos
păcat.

Sub tirania tăcerii dezastrului îi cresc aripi.


Între atâtea vinovăţii
Coridoare de milă peste neodihna ta
învinsule

fragmente din numele tău se zbat în
disperarea umbrei
(îţi voi păstra echilibrul memoriei cât timp
fidelitatea nu va fi un drum prea lung)

între atâtea vinovăţii
tăcerea ta este cel mai adevărat răsărit.

Niculina Oprea


riscurile  poetului
pericolul cel mai mare al poetului
este să creadă că e poet tot timpul

ca şi când poezia nu ar avea
momentele ei de respiro
clipele ei de vagabondaj inutil
momentele ei de intimitate obscenă

şi poetul poate înnebuni
şi nimeni nu ştie câtă poezie e în nebunie
şi viceversa

cimitirul
ce mare tăcere într-un cimitir
şi paznicul mereu beat
şi cavoul în care doi tineri căsătoriţi
au avut un copil

cimitirul are intrare şi ieşire
dar numai pentru unii

condiţia fizică
femeia din faţa mea e durdulie
şi încărcată de sacoşe
şi nu a auzit niciodată de Feuerbach
şi pare fericită

mie mi-a lipsit totdeauna câte ceva –
ba curajul
ba condiţia fizică
ba limuzina luxoasă
ba hotărârea de a urca treptele Stării Civile
ba meciul câştigat cu trecutul
ba siguranţa că sunt
Emilian Mirea