Studenţii olteni, exilaţi printre şobolani

În fiecare vară, conducerea Universităţii din Craiova are „epuizanta” sarcină de a stabili care dintre căminele studenţeşti va rămâne deschis pentru perioada vacanţei. Cei care îşi fac de lucru în timp ce colegii lor sunt la mare, la munte sau fiecare acasă la el, nu sunt altceva decât studenţi străini veniţi în Craiova pentru stagii practice sau cercetare, cei care nu pot renunţa la joburi pe perioada vacanţei sau cei care participă la şcoli de vară. Aşadar, odată cu terminarea sesiunii, cei amintiţi mai sus sunt adunaţi într-un singur cămin. Anul acesta însă, universitarii au ţinut morţiş să îşi dea cu stângul în dreptul. În loc să păstreze deschis unul dintre căminele renovate, în care condiţiile de cazare sunt egale cu cele din ţările ceva mai răsărite, au preferat să îi arunce pe studenţi într-una dintre cele mai oropsite clădiri: Căminul nr. 2, chiar în curtea Facultăţii de Agronomie.

Dezastru de la intrare
Pentru cei care nu au avut încă ocazia să păşească pe culoarele Căminului nr. 2, vom încerca să înşirăm o descriere cât mai aproape de adevăr. Primul impact înseamnă curtea campusului, cu alei nepavate şi buruieni, peste care s-ar putea trece uşor cu vederea dacă ar exista ceva să compenseze. Urmează Căminul nr. 1, apoi, imediat în faţă, Căminul nr. 2. Două clădiri bătute de soare, cu zugrăveală decolorată, cu tocărie mâncată de vreme, cu o karmă tristă ce aminteşte de comunism. La ferestrele care cu greu se închid atârnă gratii ruginite, de pe care a luat-o la goană şi ultima urmă de vopsea. Cu cât te apropii de intrare, cu atât lucrurile sunt mai dezarmante. În spatele uşii, sprijinit pe o masă acoperită cu o faţă jerpelită, stă unul dintre paznici. În majoritatea timpului se întreţine cu vreunul dintre studenţi. Este sictirit, iar peisajul nu-l ajută deloc. Pe avizierul de lângă uşă stă un anunţ scris de mână: „1.07.2010 Apa caldă sistată”, apoi urmează un pomelnic din care înţelegem că nici apa rece nu curge decât patru ore pe zi.

Mama tuturor celor ştiute
Urmează apoi intrarea pe holul flancat pe o parte şi pe alta cu camere. Singurele surse de lumină pentru acesta sunt o ferestruică şi bliţul camerei foto. Prima dintre camere este chiar biroul administratoarei. Este tipul clasic al funcţionarei mărunte la stat, încruntată, înconjurată de fum gros de ţigară ieftină, mereu cu impresia că slujba pe care o prestează, din indulgenţă, este cea mai importantă. Contactul cu studenţii sau cu orice muritor din afară se face pe o ferestruică joasă a uşii jerpelite şi completate în partea de sus cu o tăblie de altă culoare. Biroul este ticsit de hârtii îngălbenite, dosare şi nimicuri cărora numai ea le ştie rostul. Chiar vizavi este locul sfânt al magaziei, de la care numai administratoarea are cheia şi din care împarte detergent ieftin, dezinfectant şi cârpe, nu înainte de a-şi atenţiona „subordonatele“, adică femeile de serviciu, că trebuie să facă economie. Încă de la intrarea pe hol te inundă un miros puternic de toaletă şi îmbâcseală. Căldura face totul şi mai intens. În camere, toate paturile sunt acoperite cu lenjerii aduse de studenţi de acasă, pe jos sunt mochete cu aceeaşi provenineţă, pe care noaptea se plimbă în voie gândaci de bucătărie, urechelniţe şi libărci. Baia urmează şi ea pe partea dreaptă. Dotată cu duşuri ruginite, fără uşi sau perdele, ca şi când ar promova exhibiţionismul, cu chiuvete la fel de ruginite, în care studenţii se spală laolaltă cu haine şi vasele din care mănâncă. Culoarul scărilor ce urcă spre etajul următor adăpostesc la rădăcină otravă pentru şobolani.

O alternativă europeană
Pentru cei care tocmai au aflat că sunt condamnaţi să facă parte din tabloul de mai sus avem o veste bună. Există alternativă pentru cazarea de vară: căminul Liceului „Henri Coandă“. De la peisajul trist de mai devreme, trecem la alei pavate pe care rolele puştilor din cartier merg strună, pe baza sportivă cu nocturnă mingea sare neîncetat, iar parcul cu gazon şi aranjamente florale este plin seară de seară. Căminul promite încă de la intrare. Are sistem de iluminare cu senzori, camerele au mobilier finisat de curând, băile sunt curate şi îngrijite, iar totul miroase a proaspăt. Pe culoare îşi fac de lucru femeile de serviciu zâmbitoare şi întotdeauna dispuse să te ajute. Cantina arată ca un restaurant primitor, în care igiena este cuvântul de ordine şi în care cu greu poţi crede că mănâncă zi de zi 200 de copii. Internetul, sălile de sport şi toate dotările sunt la dispoziţia „chiriaşilor”. Preţul nu este deloc diferit de cel al căminelor studenţeşti, deşi condiţiile sunt infinit mai bune.