|
Articole Similare
Voteaza Articolul
1419 cititori
RÂMNIC, ORAŞ DESCHIS!Bogdan Pistol, candidatul PNL pentru postul de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, propune: a. PROGRAM pe termen scurt
1. Salvarea locurilor de muncă. Organizarea de urgenţă, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, a unei întâlniri cu oameni de afaceri, directori de instituţii şi responsabili în domeniul locurilor de muncă, pentru identificarea sprijinului pe care îl poate acorda primăria în scopul păstrării locurilor de muncă ale râmnicenilor. Înaintarea în consiliul local a unui proiect de hotărâre pentru acordarea acestui sprijin şi urmărirea zilnică a datelor despre dinamica locurilor de muncă. Iniţierea acţiunii de achiziţii de terenuri destinate dezvoltării industriale a zonei. 2. Fluidizarea circulaţiei rutiere şi parcări. Analiza, în colaborare cu Poliţia Rutieră, a cauzelor care duc la blocarea maşinilor pe străzi şi bulevarde în unele zone ale municipiului şi aplicarea de urgenţă a măsurilor de fluidizare ce se impun. Impunerea ca regulă obligatorie a derulării lucrărilor pe drumuri numai în perioadele de timp cu trafic minim şi întreruperea lor în perioadele cu trafic ridicat, prin îndepărtarea utilajelor; semnalizarea civilizată şi completă a lucrărilor pe arterele de circulaţie. 2.1 Amenajarea unor noi sensuri giratorii în vederea descongestionării traficului rutier (intersecţia Calea lui Traian-str. Timiş, intersecţia bd. Tudor Vladimirescu-str.General Magheru, str. Matei Basarab-str. Nicolae Titulescu), la preţuri corecte şi fireşti pentru lucrări de acest tip. 2.2 Realizarea arterei rutiere de legătură între bd. Nicolae Bălcescu şi bd. Tudor Vladimirescu. Realizarea arterei rutiere de legătură între str. Morilor şi str. Ştirbei Vodă, inclusiv podul de traversare a râului Olăneşti (lucrare finanţată cu fonduri de la Uniunea Europeană). 2.3 Finalizarea bulevardului Dem Rădulescu - tronsonul str. Ştrandului-DN 67 (lucrare finanţată cu fonduri de la Uniunea Europeană). 2.4 Lărgirea pasajului pe sub calea ferată în zona Hervil (lucrare finanţată cu fonduri de la Uniunea Europeană). 2.5 Modernizarea străzilor, aleilor, trotuarelor şi parcărilor şi identificarea unor soluţii pentru înfiinţarea altora de acelaşi tip. Schimbarea soluţiilor tehnice de asfaltare pentru prelungirea duratei de viaţă a lucrărilor executate. 3. Locuinţe şi sprijin social 3.1 Accelerarea Programului de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, în condiţii de transparenţă totală a costurilor la care contribuie râmnicenii. 3.2 Realizarea de locuinţe pentru tineri. Înfiinţarea Companiei Imobiliare Publice, care are ca obiect de activitate achiziţiile de terenuri pentru construcţia de locuinţe, pe modelul practicat în Slatina, Constanţa şi Deva, şi valorificarea apartamentelor construite la preţuri de construcţie (exemplu: apartament de 60 mp, la 23.000 euro). 3.3 Transformarea internatului de la Grupul Şcolar Ferdinand I în locuinţe sociale. 3.4 Finalizarea transformării fostului Cămin de bătrâni în locuinţe sociale (Corpul A-40 de unităţi locative). 3.5 Finalizarea lucrărilor la noul Cămin pentru bătrâni. 3.6 Alocarea fondurilor pentru încălzirea bisericilor din municipiu pe timp de iarnă. Amplasarea toaletelor ecologice pe lângă lăcaşele de cult, la marile sărbători religioase. 3.7 Program de protecţie socială pentru pensionarii din municipiu prin acordarea de gratuităţi la: transport în comun, intrare la stadion şi la ştrandul Ostroveni şi sprijin financiar pentru încălzirea locuinţelor. Sărbătorirea anuală a familiilor care împlinesc vârste respectabile de existenţă. 4. Curăţenia oraşului, parcuri şi locuri de agrement. 4.1 Amenajarea şi extinderea spaţiilor verzi, plantarea de arbori şi arbuşti, modernizarea şi întreţinerea continuă a parcurilor. 4.2 Modernizarea parcului Mircea cel Bătrân în integralitatea lui. 4.3 Reabilitarea parcului Zăvoi (lucrare finanţată cu fonduri de la Uniunea Europeană). 4.4 Modernizarea ştrandului Ostroveni şi transformarea lui în Aqua Parc (lucrare finanţată cu fonduri de la Uniunea Europeană). 4.5 Modernizarea Grădinii Zoologice şi popularea ei cu specii noi. 4.6 Amplasarea de noi locuri de joacă pentru copii în toate cartierele oraşului şi în localităţile componente şi limitrofe, prin achiziţii făcute la preţuri corecte. 4.7 Finalizarea modernizării falezei râului Olăneşti pe tronsonul Podul Vinerii Mari-Catedrala Ostroveni şi transformarea ei în zonă de promenadă. 5. Localităţi componente şi limitrofe 5.1 Extinderea reţelei de canalizare în cartierul Goranu. 5.2 Introducerea reţelelor de apă şi canalizare în Ostroveni-Sat. 5.3 Continuarea înfiinţării în cartierele mărginaşe ale oraşului a unor cabinete medicale, cabinete stomatologice şi farmacii, şi a unor sedii pentru Poliţia Comunitară. 5.4 Modernizarea târgului de la Râureni şi transformarea lui în centru de profit pentru râmniceni. 5.5 Amenajarea unui târg pentru vânzarea autovehiculelor în zona de sud a oraşului. 5.6 Program de modernizare şi de asfaltare a străzilor din localităţile componente şi limitrofe: Căzăneşti (str. Cojocarilor, str. Săveasca etc.; Goranu: Intrarea Stăncioiului (pietruire), str. Islazului, str. Hogii etc.; Râureni: str. Ciocăneştilor, str. Mircea Dimitriade, Drumul Gării etc.; Copăcelu: str. Toamnei, str. Cetăţii, str. Gorunelului, str. Brânduşelor etc.). 6. Şcoală, artă şi cultură 6.1 Asigurarea la timp şi completă a veniturilor salariale ale cadrelor didactice şi ale personalului angajat în şcoli şi instituţii culturale din subordine.. 6.2 Finalizarea lucrărilor de etajare, modernizare şi reabilitare la şcolile şi grădiniţele din oraş. 6.3 Modernizarea terenurilor de sport din incinta unităţilor de învăţământ. 6.4 Reabilitarea Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” (lucrare finanţată cu fonduri de la Uniunea Europeană). 6.5 Creşterea siguranţei elevilor în şcoli prin amplasarea sistemelor video de supraveghere în interiorul unităţilor de învăţământ şi prin suplimentarea numărului de poliţişti comunitari. 6.6 Construirea sălii de sport a Grupului Şcolar „Antim Ivireanul”. 6.8 Finalizarea lucrărilor de amenajare a atelierelor pentru artiştii plastici vâlceni şi integrarea activităţii lor în proiecte culturale patronate de primărie. 7. Sănătate 7.1 Încheierea unui protocol cu Consiliul Judeţean Vâlcea de implicare a primăriei în modernizarea şi dezvoltarea sistemului medical municipal. 7.2 Dezvoltarea unui sistem de cabinete medicale, cabinete stomatologice şi farmacii acoperitor pentru întreaga suprafaţă a municipiului Râmnicu Vâlcea, inclusiv localităţile componente şi limitrofe. Acordarea unor facilităţi specifice primăriei pentru iniţiative particulare în acest domeniu. b. PROGRAM pe termen mediu şi lung 1. Locuri de muncă noi şi durabile. Identificarea împreună cu asociaţiile patronale a investitorilor cu mare potenţial financiar, naţionali şi internaţionali, pentru realizarea la Râmnicu Vâlcea a unui parc industrial real, în care să activeze întreprinderi în domenii productive, conexe platformei Oltchim, sau în legatură cu producţia de soft şi de aparatură informatică, şi invitarea acestora la Râmnicu Vâlcea pentru o informare detaliată despre potenţialul zonei. Realizarea în consiliul local a unui pachet de facilităţi acordate de primărie investitorilor puternici care vor alege să opereze aici, în cadrul proiectului mai extins „Râmnic, oraş deschis!” Extinderea Parcului industrial Sud şi identificarea altor zone de extindere în colaborare cu localităţile învecinate, pe o rază de acţiune de circa 20 km. Asigurarea de terenuri pentru utilizatorii programelor de tip start-up destinate întreprinderilor mici şi mijlocii. 2. Fluidizarea circulaţiei rutiere şi parcări. 2.1 Prelungirea bulevardului Dem Rădulescu, de la strada Gib Mihăescu până la bd. Nicolae Bălcescu (lucrare finanţată cu fonduri de la Uniunea Europeană). 2.2 Realizarea pasajului peste calea ferată, pe bd. Tudor Vladimirescu, dotat cu lifturi pentru persoane cu copii şi cu dizabilităţi, şi cu scări pentru pietoni (lucrare finanţată cu fonduri de la Uniunea Europeană). 2.3 Modernizarea Căii lui Traian, de la intrarea până la ieşirea din oraş şi finalizarea trotuarelor care o mărginesc pe toată lungimea ei. 2.4 Realizarea unui studiu de fezabilitate pentru stabilirea oportunităţii realizării unei centuri ocolitoare a oraşului, care să facă legătura între zona Sud a municipiului şi staţiunea Olăneşti. 2.5 Modernizarea străzii Aurelian Sacerdoţeanu (lucrare finanţată cu fonduri de la Uniunea Europeană). 2.6 Realizarea unui pod peste râul Olăneşti, în continuarea străzii Carol I, precum şi a unui parc de 5.000 mp, într-un complex modern de circulaţie rutieră şi locuri de odihnă şi agrement (lucrare finanţată cu fonduri de la Uniunea Europeană). 2.7 Construirea pasajului pietonal subteran la intersecţia Calea lui Traian-str. Regina Maria, amânată în repetate rânduri, cu consecinţe mortale pentru pietoni. 3. Locuinţe şi sprijin social 3.1 Identificarea dezvoltatorilor imobiliari şi discutarea proiectelor lor în cadrul impus de planul urbanistic al municipiului. Integrarea în proiectul general al căilor de acces şi al ofertei de utilităţi prin participarea directă în proiectele lor a Primăriei Râmnicu Vâlcea. Încadrarea corectă a acestor proiecte în infrastructura oraşului. 3.2 Crearea unei infrastucturi de cazare la fosta unitate militară de la Vlădeşti, destinată tinerilor. Amenajarea unor locuinţe ANL şi sociale în perimetrul al cărui proprietar este primăria. 5. Localităţi componente şi limitrofe 5.1 Reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în municipiu. Extinderea acestora în cartierele Râureni, Copăcelu, Căzăneşti, Stolniceni şi negocierea pentru o extindere mai amplă în zona definită de proiectul „Râmnic, oraş deschis!” 5.2 Construirea unei săli de sport la şcoala din Copăcelu şi definirea unui program de completare cu săli de activităţi sportive pentru toate unităţile şcolare. 5.3 Transformarea izlazului de la Goranu într-o bază sportivă şi de agrement modernă, utilizabilă în toate anotimpurile, după consultarea prealabilă a crescătorilor de animale din zonă. 5.4 Asfaltarea integrală a străzilor de pe actualul teritoriu al municipiului Râmnicu Vâlcea şi corelarea lucrărilor de asfaltare cu cele realizate în perimetrul proiectului „Râmnic, oraş deschis!”. 6. Şcoală, artă şi cultură 6.1 Sprijin acordat universităţilor din Râmnicu Vâlcea în vederea amenajării unui campus universitar modern în incinta fostei unităţi militare din Vlădeşti. Realizarea unui complex studenţesc modern, corespunzător profilului de activitate şi de divertisment. 6.4 Iniţierea unor festivaluri artistice trimestriale sub patronajul primăriei, prin atragerea şi specializarea unor sponsori locali în legătură cu fiecare artă în parte. 7. Sănătate 7.1 Proiectarea în colaborare cu localităţile partenere din cadrul proiectului „Râmnic, oraş deschis!” a unui sistem acoperitor de cabinete medicale şi a politicii de încurajare a realizării acestora prin iniţiativă privată. 7.3 Cartografierea surselor şi zonelor de zgomot şi elaborarea hărţii de zgomot până în anul 2012, în conformitate cu Strategia de Dezvoltare Durabilă a municipiului Râmnicu Vâlcea 2008-2013. Realizarea lucrărilor impuse de norme pentru protejarea locuitorilor de sursele de zgomot. 8. Sport 8.1 Sprijinirea echipei de fotbal CSM pentru accederea în Liga I din România, prin asocierea unor importanţi sponsori specializaţi în acest domeniu. Controlul special al înstrăinării sportivilor formaţi la club prin investiţie directă a CSM, în principal în centrele de copii şi juniori. Fructificarea parteneriatelor cu unităţi şcolare (vezi Grupul Şcolar Oltchim şi Hidroelectrica SA). Centrul de copii va avea în permanenţă buget propriu şi program separat de utilizare a bazei sportive. 8.3 Finalizarea demersurilor pentru preluarea şi modernizarea Arenelor Traian, care pot cuprinde: a. o sală cu 5-6.000 de locuri pentru desfăşurarea meciurilor de handbal în Liga Campionilor, concerte, spectacole; b. terenuri de tenis de câmp, baschet şi mini-fotbal. 8.4 Realizarea unui muzeu al sportului vâlcean.
|
|
























