 Reportaj
Artă ţărănească în Lăcusteni-Vâlcea
Omul care face orice din lemnde Eugen Dinu Marin Dozescu este cunoscut de toţi locuitorii comunei vâlcene Lăcusteni şi nu numai. De mai bine de 50 de ani, modelează lemnul în diferite forme şi poate face orice din acest material, de la butoaie mici şi mari până la mobilă şi troiţe. “Până acum nu s-a întâmplat să am o comandă şi să nu o pot onora. Niciodată nu a fost ceva să nu ştiu să fac. Asta nu înseamnă că şi acum, la 62 de ani, nu mai am de învăţat. Omul cât trăieşte învaţă”, spune nea Marin, care, cât e ziua de mare, munceşte în propriul atelier.
„Am moştenit talentul de la tata“ Meşterul din Lăcusteni a învăţat tainele şlefuirii lemnului încă din fragedă copilărie: ”Tatăl meu era un meşter priceput, de la el am învăţat. Şi când eram foarte mic mă uitam ce făcea, stăteam cu orele în atelierul lui. Aveam şi timp de joacă, dar mai multe ore le petreceam lângă tatăl meu. De la 10 ani am început şi eu, uşor, uşor, să lucrez. Peste doi ani deja făceam singur unele lucrări şi aveam şi eu clienţii mei. Mai în glumă, mai în serios, oamenii veneau la mine şi mă puneau să le fac diverse lucruri. Începusem să câştig şi bani, eram tare mândru. Tata mi-a spus că dacă muncesc voi răzbate prin viaţă, dacă nu, îmi va fi foarte greu. L-am ascultat şi ştiu că a avut mare dreptate. Mereu m-am gândit la poveţele lui, sunt bucuros şi acum că a avut cine să mă înveţe meserie, nu trec degeaba prin viaţă. Am făcut diverse lucrări şi la biserici, şi la şcoli, şi la primărie. Pentru aceste lucrări nu am luat niciodată bani, am considerat că este aportul meu la bunul mers al localităţii. Faptul că munca mea este de folos comunităţii mă mulţumeşte din punct de vedere sufleteşte”.
Şi-a făcut singur uneltele Marin Dozescu lucrează cu sculele pe care singur le-a făcut. ”De la tata nu mi-a rămas mare lucru. A dat majoritatea sculelor la cineva la Ghiroiu şi pe acolo au rămas. Am considerat că nu trebuie să dau bani pe alte unelte, singur le-am făcut. Aşa cum am crezut eu că-mi sunt mai utile. Am făcut şi ceva inovaţii la multe dintre ele. Tot ce vedeţi pe aici e făcut de mine. Mă pricep să lucrez şi cu fierul, dar numai pentru mine, nu am făcut şi pentru clienţi.” Nea Marin şi-a făcut toată mobila din casă, o troiţă mare în mijlocul curţii, iar în beci are o adevărată colecţie de butoaie din lemn. ”Nu era păcat să cumpăr mobile sau să-mi facă altcineva, când eu mă pricep? Am făcut mobile după gustul meu. Mă ţine toată viaţa. De butoaie mă ocup toamna, îmi place mult să le fac. Am şi butoiaşe de 3 kilograme, dar şi din cele foarte mari. Troiţa din curte am făcut-o când încă lucram la stat. Am făcut-o printre picături. După ce veneam de la service, mai făceam câte ceva la ea. Am vrut să iasă ceva frumos şi cred că am reuşit. Toţi oamenii care mi-au călcat gospodăria au lăudat-o.”
În „concurenţă“ directă cu fratele La numai o casă distanţă de gospodăria lui Marin Dozescu stă fratele său, Nelu, şi el un meşter al lemnului. Nu consideră însă că este în concurenţă cu fratele cu care se înţelege foarte bine: ”Nu suntem în concurenţă, este loc pentru toată lumea. Fiecare cu treaba lui, fiecare are comenzile lui. Acum câţiva ani, aveam multe comenzi şi eu, şi fratele meu. Când nu făceam eu faţă îi pasam lui, şi invers când era cazul. Acum e mai greu. Au apărut termopanele şi alte materiale. Ele ne fac concurenţă mare. Acum, noi zicem că lucrul din lemn este mai bun, mai durabil, mai frumos, e altă discuţie. Oamenii aleg ce vor ei. Nu ne plângem însă, asta este situaţia. Tot se mai găseşte ceva de făcut şi pentru noi. Când nu sunt comenzi, mai ajut vecinii, prietenii, cu ce au nevoie. Mă ajută şi ei cu altceva, cu ce se pricep şi uite aşa ne descurcăm”.
„În străinătate făceam bani frumoşi“ Meşterul din Lăcusteni a lucrat ani buni şi pentru export şi a avut şansa să plece în străinătate. Nu a ajuns în Italia, dar nu-i pare foarte rău, deşi ştie că putea face bani mulţi: ”Am lucrat şi pentru străini, când eram la service, la stat. Făceam jardiniere pentru flori, făceam măsuţe şi scăunele pentru camping. Foarte bine se vindeau cuştile pentru câini. Şase ani am lucrat pentru export. Am avut şi şansa să plec în străinătate, în Italia. Era la numai doi ani distanţă de revoluţia din 1989 şi eu făceam umbrele pentru italieni. Probabil că făceam bani mulţi, dar nu s-a concretizat oferta pe care am avut-o. Nu-mi pare foarte rău, cel mai bine rămâne tot acasă la tine, indiferent de tentaţiile străinătăţii. Cine ştie ce fel de oameni erau pe acolo, cine ştie cum se purtau cu mine.” În ultima perioadă, nea Marin s-a specializat în fabricarea de stupi pentru albine: ”Fac stupi de ceva vreme. Un vecin mi-a spus să-l ajut. Nu-i iau bani, mă şi ajută la muncă. În plus, mă învaţă şi cu apicultura. Vreau să fac şi eu treabă cu albinele. Am avut câteva, dar mi-au murit, nu ştiu din ce cauză. Nu mă voi lăsa. O să mai încerc”.
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
Mihai Fifor vrea şefia PSD Craiova
Mihai Fifor, fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, îşi anunţă miercuri – 14 aprilie 2010 candidatura pentru şefia...
|
Poliţiştii schimbă sindicatul, dar scapă de vameşi
Sunt luni bune de când neliniştea a pus stăpânire pe cel mai puternic sindicat al poliţiştilor din Dolj. Supăraţi pe atitudinea de „vătaf“...
|
Tirurile au pus monopol pe parcările blocurilor din Craiova
Autorităţile locale au amenajat, anul trecut, zeci de locuri de parcare de reşedinţă pentru autoturisme în zona Rocadă din Craioviţa Nouă. Pentru...
|
72 de craioveni au vrut judecarea lui Solomon în libertate
Reportajele cu babe care îl jeleau pe „primarul primarilor” ca şi când ar fi trecut pe lumea cealaltă au încetat, la fel şi concentraţia de...
|
A început recensământul traficului autovehiculelor
Acţiunea este organizată pe toate drumurile naţionale de către CNADNR şi coordonată de CESTRIN. De monitorizarea maşinilor care circulă pe drumurile...
|
OIRPOSDRU mai dă o şansă tinerilor absolvenţi
Fondurile pe care statul le pune la dispoziţie angajatorilor prin intermediul OIRPOSDRU sunt nerambursabile şi cuprind şase axe de finanţare. Prelungirea...
|
www.indiscret.ro
Angajat al Direcţiei de Pază Dolj, dat afară pentru că a fost obraznic”. Aşa sună titlul articolului care întreaga săptămână a ţinut ocupată prima poziţie a topului. Primind în unanimitate onorabila notă 5, articolul care vorbeşte despre concedierea unui agent ce îşi desfăşura activitatea la postul de pază de la Aeroportul Craiova...
| |
„Prea mulţi oameni dezamăgiţi în Râmnicu Vâlcea”
Candidatul PSD pentru postul de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Remus Grigorescu, s-a întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, cu locuitorii...
|
RÂMNIC, ORAŞ DESCHIS!
a. PROGRAM pe termen scurt1. Salvarea locurilor de muncă. Organizarea de urgenţă, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, a unei...
|
Romeo Rădulescu, la lucru prin Râmnic
Romeo Rădulescu, primarul interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea şi candidat al Partidului Democrat Liberal (PDL) la postul de primar al acestui...
|
Shakespeare şi noua teatralitate
Un document cu profunde semnificaţiiGândit de distinsul actor Emil Boroghină, proiectul intitulat „Constelaţia Hamlet” are la bază tema „Shakespeare...
|
Evenimente
O lady cu pretenţii: Mam’zelle NitoucheCea mai atractivă operetă, Mam’zelle Nitouche (Domnişoara Mironosiţă), de compozitorul francez F. Hervé, a dobândit o circulaţie internaţională. Printre teatrele care au inclus în repertoriu această operetă se numără şi Liricul craiovean. Animozităţile pline de suspans, ca urmare a încurcăturilor...
| |
Scandal în altar la mănăstirea Bistriţa
Slujba din a doua zi a Paştelui a fost la mănăstirea Bistriţa, din Vâlcea, de-a dreptul şocantă. La finalul ceremoniei, părintele arhimandrit Veniamin...
|
Infuzie de securişti în ortodoxia vâlceană
Organizatorul, la schimb cu securistul De când părintele dr. Vartolomeu Androni este exarh al mănăstirilor din Vâlcea, acestea au cunoscut o organizare...
|
ANI va verifica averea consilierului Dan Ciocan
Completarea ,,la plesneală” a declaraţiilor de avere de către aleşi, aflaţi în legislativele locale sau centrale, nu mai constituie o noutate....
| |
„Contestatarii lui Băsescu sunt mult mai civilizaţi”
Rep.: Domnule Ion Iliescu, sunteţi, fără îndoială, cel mai încercat preşedinte de după Revoluţie în relaţiile tensionate cu românii. V-aţi...
|
„Nu este deloc uşor să convingi oamenii să stea de vorbă cu tine“
Reporter: Ce îl poate atrage pe un student să lucreze în televiziune?Lavinia Şelea: A fost un domeniu despre care eu nu ştiam mai nimic şi poate...
|
Puntea pentru ultimul drum
Oamenii nu au o explicaţie foarte clară privitoare la acest obicei, dar procedează la confecţionarea acestor podeţe „pentru că aşa s-a pomenit“....
|
Omul care face orice din lemn
Marin Dozescu este cunoscut de toţi locuitorii comunei vâlcene Lăcusteni şi nu numai. De mai bine de 50 de ani, modelează lemnul în diferite forme...
| |
Scrinul cu bijuterii
Poziţia „scrinul cu bijuterii” este liniştitoare, mai ales în primele zile ale unei relaţii, atunci când sexul este sursă de anxietate între...
| |
Universitatea pe locul 10
Învingătoare fără glorie în faţa unei Astre lipsite de orice fel de valenţă fotbalistică, Universitatea are o misiune grea în acest sfârşit...
|
Pas mare spre finală!
Într-o atmosferă electrizantă, cu două galerii gălăgioase şi cu tribunele pline ochi, ETO Gyor şi Oltchim au jucat prima manşă a semifinalei...
|
Scapă ieftin Mutu?
Pentru atacantul român al Fiorentinei urmează o săptămână apăsătoare. Luni, 19 aprilie, Tribunalul Naţional Antidoping din Italia va delibera...
| |
În absenţa lui Amza Pellea
Trec uşor cu privirea peste o notiţă cât durata unui fulger apărută într-un supliment săptămânal gratuit. Ia uite, domn’e, îmi zic, uitasem....
| |
Indiscreţii de Dolj
Munca şi inconştienţa la români...Dacă lenea ar avea gură să strige, străzile Băniei ar fi poluate fonic, iar dacă ar da dureri, atunci am avea...
|
Indiscreţii de Vâlcea
Ungureanu pe făraş!Cică ministrul Vasile Blaga este decis să îl schimbe din funcţie pe prefectul Petre Ungureanu, imediat după alegerile de la Primăria Râmnicu Vâlcea! La bursa dezinformărilor se vehiculează, pentru înlocuitori, numele a fel de fel de tiriplici de care nu a auzit nici dracul! Unii spun că Blaga a vrut să scape de Ungureanu...
|
Indiscreţii de Olt
CJ Olt scoate la înaintare primariiEste de notorietate scandalul dintre CJ Olt şi Instituţia prefectului de Olt, iscat odată cu atacarea în Contencios de către prefectul Leonid Moisiu a hotărârilor CJ de repartizare a banilor pentru echilibrarea bugetelor locale. După ce au organizat o conferinţă de presă-apel către prefect în ideea...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Arhiva
|