„Contestatarii lui Băsescu sunt mult mai civilizaţi”

Rep.: Domnule Ion Iliescu, sunteţi, fără îndoială, cel mai încercat preşedinte de după Revoluţie în relaţiile tensionate cu românii. V-aţi întrebat, vreodată, de câte ori, în cei 11 ani în care aţi condus această ţară, s-a strigat  „Jos Iliescu?” Când aceasta v-a provocat cea mai mare durere?
Ion Iliescu: Nu m-a preocupat, am crezut mereu că a fost un risc asumat, căruia trebuia să îi fac faţă. Mă preocupă însă aspectul ca stare de spirit a societăţii româneşti. Şi mă miră că după 20 de ani de zile, unii se străduiesc să menţină acest mesaj şi să îl perpetueze. Asta e cel mai... dezarmant.

Rep.: De ce credeţi că nu se strigă  „Jos Băsescu”?
Ion Iliescu: Pentru că aceia care îl contestă pe Traian Băsescu sunt mult mai civilizaţi.


„François Mitterand est l’ami d’un assasin”

Rep.: Folclorul pe care l-aţi inspirat, în debutul dumneavoastră prezidenţial, s-a revărsat în 1990 şi asupra preşedintelui de atunci al Franţei, François Mitterand, cu ocazia vizitei acestuia în România. Vă mai amintiţi, se striga, printre altele, „François Mitterand est l’ami d’un assasin!”. Cum a reacţionat în culise Mitterand la această situaţie?
Ion Iliescu: Erau ieşiri total iraţionale. Şi eu am apreciat eleganţa cu care Mitterand a abordat această situaţie. Când a fost la Politehnică, eu nu am fost de faţă, a fost Petre Roman. Şi acolo au fost nişte grupuri mai agresive. Eu am fost cu Mitterand la Iaşi, de exemplu. Am avut „norocul” să găsim nişte grupuri de protestatari mult mai civilizaţi. Pe el nu l-au impresionat aceste manifestări. Si el era obişnuit în Franţa cu astfel de momente.

Coliva bunicii...
Rep.: Aţi vorbit adesea, aţi vorbit şi aici la Vâlcea, despre relaţia cordială pe care o aveţi cu fostul preşedinte Emil Constantinescu. Din seara aceea fulminantă de 11 noiembrie 1996, v-a mai întrebat vreodată : „Domnule Ion Iliescu, credeţi în Dumnezeu?”
Ion Iliescu: Nu, nu m-a mai întrebat, nu a mai avut rost.

Rep.: Dacă v-ar întreba, cum i-aţi răspunde după 14 ani?
Ion Iliescu: Că eu sunt un om raţional, respect credinţa. Am trăit într-o familie de oameni cu frica lui Dumnezeu. Îmi aduc şi acum aminte de coliva bunicii mele. La fiecare 1 ianuarie, dădeam năvală să mâncăm coliva, abia sfinţită, asta îmi părea dumnezeiesc. Dar, mai târziu, am căpătat şi o anumită formaţiune ştiinţifică. Rămân un liber cugetător, ca atitudine intelectuală, în respectul tuturor credinţelor, al deschiderilor fiecăruia către lume, în maniere diferite. Inclusiv respectul diversităţii, chiar al diversităţii religiilor. Îi respect la fel de mult şi pe unii, şi pe alţii. Dar sigur, sunt de formaţia mea structurală, iniţială, legat de Biserica Ortodoxă. Am avut relaţii bune în etapele activităţii mele, chiar şi înainte de 1989, cu Biserica. Eu am avut relaţii foarte apropiate cu Mitropolitul Teoctist, la Iaşi, apoi cu Patriarhul Teoctist. Iar cu instituţia Bisericii am avut o relaţie caldă, apropiată.


Cel mai mare rău, spargerea societăţii româneşti

Rep.: Care credeţi că este cel mai mare rău care i s-a întâmplat României după 1989?
Ion Iliescu: Au fost mai multe. Mai întâi, această spargere a unităţii societăţii româneşti, ca spiritualitate, şi introducerea ei în disputa politică. Sigur, disputa politică, în esenţa ei, este o manifestare a democraţiei. Însă la noi s-a ajuns la formule antidemocratice necivilizate, mergând până la ură, până la atac. Şi, din păcate, şi Piaţa Universităţii. Care, evident, avea nota ei boemă, unii mergeau acolo ca să se exprime firesc. Era o tribună electorală, deşi nu era legală, pentru că noi adoptaserăm un decret-lege pentru desfăşurarea manifestărilor electorale ca să nu se blocheze circulaţia în oraş, să nu se ocupe pieţe. Ei au ocupat Piaţa Universităţii, profitând de faptul că nu aveam poliţie. Piaţa Universităţii a alimentat stări de ură, s-au produs devastări, la şase ani după Revoluţie. Adică a fost o răbufnire a iraţionalului şi a sălbăticiei.

Rep.: Vă mai urmăreşte încă acea perioadă?
Ion Iliescu: Văd că sunt unii care vehiculează nişte minciuni ordinare, nişte invenţii totale, stări de ură. Ăştia sunt oameni care nu au educaţia elementară a democraţiei, dar asta este situaţia, trebuie să o luăm ca atare.


„Sper să scăpăm de primitivi, de inculţi”

Rep.: Speraţi ca acestei ţări să i se întâmple vreun bine în perspectiva apropiată?
Ion Iliescu: Da, să scăpăm de paraziţii din rândurile noastre. Care au deteriorat şi climatul opoziţiei, şi viaţa, şi care marchează un anumit declin şi ca mentalitate, şi ca stare de spirit, şi ca rezultat al eficienţei, Şi să punem în locul lor oameni cu pregătire, înainte de toate, competenţi, oameni de meserie, profesionişti. Numai aşa vom ridica ţara. Dacă mergem pe criteriul clientelei politice, vom ajunge rău. Democraţia se manifestă plenar când lucrează cu oameni de calitate. Când democraţia este batjocorită de nişte primitivi, de nişte inculţi, pericolul devine imens.