 Reportaj
Tradiţie inedită la Cernăteşti
Puntea pentru ultimul drum În comuna doljeană Cernăteşti, tradiţia e la ea acasă. Aproape că nu există gospodărie în dreptul căreia să nu vezi măcar o punte din lemn construită pentru cei plecaţi în lumea drepţilor. De la o vreme încoace, pe lângă punţile construite peste şanţul din faţa caselor, localnicii au ridicat şi câte o băncuţă pe care stă scris numele celui trecut la cele veşnice. Se spune că mortul nu părăseşte această lume dacă nu are punte. de Horaţiu Pîrvulescu Oamenii nu au o explicaţie foarte clară privitoare la acest obicei, dar procedează la confecţionarea acestor podeţe „pentru că aşa s-a pomenit“. Aşa au făcut bătrânii lor, aşa fac şi ei. Se pare că nu au cerut explicaţii suplimentare de la înaintaşii lor, dar au dus mai departe tradiţia din moşi-strămoşi. În plus, locuitorii de azi ai comunei au încercat şi chiar au reuşit să îmbunătăţească acest obicei, adăugând la fiecare punte şi câte o băncuţă. Un lucru interesant este acela că puntea şi băncuţa nu sunt amplasate în mod obligatoriu în dreptul locuinţei celui dispărut din această lume, amplasarea acestora făcându-se după cu totul alte criterii. „Puntea asta se pune la pomana de şase săptămâni, când se sloboade şi apa. În ziua pomenii, se merge la o apă curgătoare, se pun patru lumânări pe două ăşchii încrucişate şi li se dă drumu’ pe apă. Fieşcare care cară apă varsă câte o cană de apă pentru fieşcare cantă pe care a cărat-o. Numără o cană de la ţuţuroi pentru fieşcare cantă şi varsă apa în capu’ jgheabului. Tot atunci rupe şi nuiaua de alun pe care şi-a notat număru’ de cănţi de apă. Apoi se pune şi puntea peste şanţ, să treacă omu’ peste ea, că se spune că trece şi mortu’. La mine aci am pus şi pe-a unui nepot, şi pe-a lu’ moşu’, şi pe-a omului meu “, ne povesteşte tanti Georgeta Veleanu, în vârstă de 75 de ani.
Mortu’n casa lui, puntea unde s-o nimeri Densitatea mare de podeţe din faţa gospodăriei femeii este dată de faptul că fiecare familie poate amplasa podeţul acolo unde vrea şi unde poate. „Nu e obligatoriu să faci puntea la casa în care a murit mortu’. Poţi s-o pui unde e alta putredă, unde nu e deloc sau unde vrea omu’ s-o primească. Poa’ să vină de la capu’ satului dacă n-are unde s-o pună şi s-o pună colea la mine sau la altcineva“, adaugă Georgeta Veleanu. În apropierea băncuţei şi a podeţului, trebuie să fie în mod obligatoriu şi o cruce mică din lemn, care se bate în cuie fie într-un stâlp, fie într-un pom de pe marginea drumului. „Câte bordeie, atâtea obiceie“, mai spune femeia. Şi pentru a argumenta acest proverb, Georgeta Veleanu adaugă: „La Ţiu, de exemplu, nu e ca la noi. Acolo nu prea sunt punţi şi bănci multe aşa ca pe la noi. La noi, se pun lumânări în colaci când facem pomană, la ei nu se pun“. La rândul său, Constanţa Streinu completează seria de informaţii legate de ritual: „Băncile se pun de curând, puntea e din moşi-strămoşi“.
„Dacă n-are punte, mortu’ nu trece pe lumea cealaltă“ Nicoleta Tudoraşcu a venit în satul Corniţa tocmai din Târgovişte. Femeia, în vârstă de 43 de ani, spune că la ea în zonă nu există acest obicei şi că, din câte a înţeles, puntea are rolul de a-l trece pe mort în lumea de dincolo. „Am înţeles că dacă n-are punte, mortu’ nu trece pe lumea cealaltă“, ne-a mărturisit femeia. Dacă ţinem cont, aşa cum se spune, că până la pomana de şase săptămâni sufletul mortului se mai plimbă pe unde a fost odinioară, apoi se înalţă la ceruri, putem înţelege de ce familiile fac aceste podeţe. În aceste condiţii, am putea spune că afirmaţia potrivit căreia o persoană pleacă pe ultimul drum în ziua înmormântării nu-şi găseşte corespondent la Cernăteşti, ultimul drum fiind considerat, practic, cel de pe punte.
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
 ce inseamna cand cineva vrea sa treaca puntea inaintea mortului?
Scris de Smochina Ionica
Mihai Fifor vrea şefia PSD Craiova
Mihai Fifor, fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, îşi anunţă miercuri – 14 aprilie 2010 candidatura pentru şefia...
|
Poliţiştii schimbă sindicatul, dar scapă de vameşi
Sunt luni bune de când neliniştea a pus stăpânire pe cel mai puternic sindicat al poliţiştilor din Dolj. Supăraţi pe atitudinea de „vătaf“...
|
Tirurile au pus monopol pe parcările blocurilor din Craiova
Autorităţile locale au amenajat, anul trecut, zeci de locuri de parcare de reşedinţă pentru autoturisme în zona Rocadă din Craioviţa Nouă. Pentru...
|
72 de craioveni au vrut judecarea lui Solomon în libertate
Reportajele cu babe care îl jeleau pe „primarul primarilor” ca şi când ar fi trecut pe lumea cealaltă au încetat, la fel şi concentraţia de...
|
A început recensământul traficului autovehiculelor
Acţiunea este organizată pe toate drumurile naţionale de către CNADNR şi coordonată de CESTRIN. De monitorizarea maşinilor care circulă pe drumurile...
|
OIRPOSDRU mai dă o şansă tinerilor absolvenţi
Fondurile pe care statul le pune la dispoziţie angajatorilor prin intermediul OIRPOSDRU sunt nerambursabile şi cuprind şase axe de finanţare. Prelungirea...
|
www.indiscret.ro
Angajat al Direcţiei de Pază Dolj, dat afară pentru că a fost obraznic”. Aşa sună titlul articolului care întreaga săptămână a ţinut ocupată prima poziţie a topului. Primind în unanimitate onorabila notă 5, articolul care vorbeşte despre concedierea unui agent ce îşi desfăşura activitatea la postul de pază de la Aeroportul Craiova...
| |
„Prea mulţi oameni dezamăgiţi în Râmnicu Vâlcea”
Candidatul PSD pentru postul de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Remus Grigorescu, s-a întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, cu locuitorii...
|
RÂMNIC, ORAŞ DESCHIS!
a. PROGRAM pe termen scurt1. Salvarea locurilor de muncă. Organizarea de urgenţă, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, a unei...
|
Romeo Rădulescu, la lucru prin Râmnic
Romeo Rădulescu, primarul interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea şi candidat al Partidului Democrat Liberal (PDL) la postul de primar al acestui...
|
Shakespeare şi noua teatralitate
Un document cu profunde semnificaţiiGândit de distinsul actor Emil Boroghină, proiectul intitulat „Constelaţia Hamlet” are la bază tema „Shakespeare...
|
Evenimente
O lady cu pretenţii: Mam’zelle NitoucheCea mai atractivă operetă, Mam’zelle Nitouche (Domnişoara Mironosiţă), de compozitorul francez F. Hervé, a dobândit o circulaţie internaţională. Printre teatrele care au inclus în repertoriu această operetă se numără şi Liricul craiovean. Animozităţile pline de suspans, ca urmare a încurcăturilor...
| |
Scandal în altar la mănăstirea Bistriţa
Slujba din a doua zi a Paştelui a fost la mănăstirea Bistriţa, din Vâlcea, de-a dreptul şocantă. La finalul ceremoniei, părintele arhimandrit Veniamin...
|
Infuzie de securişti în ortodoxia vâlceană
Organizatorul, la schimb cu securistul De când părintele dr. Vartolomeu Androni este exarh al mănăstirilor din Vâlcea, acestea au cunoscut o organizare...
|
ANI va verifica averea consilierului Dan Ciocan
Completarea ,,la plesneală” a declaraţiilor de avere de către aleşi, aflaţi în legislativele locale sau centrale, nu mai constituie o noutate....
| |
„Contestatarii lui Băsescu sunt mult mai civilizaţi”
Rep.: Domnule Ion Iliescu, sunteţi, fără îndoială, cel mai încercat preşedinte de după Revoluţie în relaţiile tensionate cu românii. V-aţi...
|
„Nu este deloc uşor să convingi oamenii să stea de vorbă cu tine“
Reporter: Ce îl poate atrage pe un student să lucreze în televiziune?Lavinia Şelea: A fost un domeniu despre care eu nu ştiam mai nimic şi poate...
|
Puntea pentru ultimul drum
Oamenii nu au o explicaţie foarte clară privitoare la acest obicei, dar procedează la confecţionarea acestor podeţe „pentru că aşa s-a pomenit“....
|
Omul care face orice din lemn
Marin Dozescu este cunoscut de toţi locuitorii comunei vâlcene Lăcusteni şi nu numai. De mai bine de 50 de ani, modelează lemnul în diferite forme...
| |
Scrinul cu bijuterii
Poziţia „scrinul cu bijuterii” este liniştitoare, mai ales în primele zile ale unei relaţii, atunci când sexul este sursă de anxietate între...
| |
Universitatea pe locul 10
Învingătoare fără glorie în faţa unei Astre lipsite de orice fel de valenţă fotbalistică, Universitatea are o misiune grea în acest sfârşit...
|
Pas mare spre finală!
Într-o atmosferă electrizantă, cu două galerii gălăgioase şi cu tribunele pline ochi, ETO Gyor şi Oltchim au jucat prima manşă a semifinalei...
|
Scapă ieftin Mutu?
Pentru atacantul român al Fiorentinei urmează o săptămână apăsătoare. Luni, 19 aprilie, Tribunalul Naţional Antidoping din Italia va delibera...
| |
În absenţa lui Amza Pellea
Trec uşor cu privirea peste o notiţă cât durata unui fulger apărută într-un supliment săptămânal gratuit. Ia uite, domn’e, îmi zic, uitasem....
| |
Indiscreţii de Dolj
Munca şi inconştienţa la români...Dacă lenea ar avea gură să strige, străzile Băniei ar fi poluate fonic, iar dacă ar da dureri, atunci am avea...
|
Indiscreţii de Vâlcea
Ungureanu pe făraş!Cică ministrul Vasile Blaga este decis să îl schimbe din funcţie pe prefectul Petre Ungureanu, imediat după alegerile de la Primăria Râmnicu Vâlcea! La bursa dezinformărilor se vehiculează, pentru înlocuitori, numele a fel de fel de tiriplici de care nu a auzit nici dracul! Unii spun că Blaga a vrut să scape de Ungureanu...
|
Indiscreţii de Olt
CJ Olt scoate la înaintare primariiEste de notorietate scandalul dintre CJ Olt şi Instituţia prefectului de Olt, iscat odată cu atacarea în Contencios de către prefectul Leonid Moisiu a hotărârilor CJ de repartizare a banilor pentru echilibrarea bugetelor locale. După ce au organizat o conferinţă de presă-apel către prefect în ideea...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Arhiva
|