Puntea pentru ultimul drum

Oamenii nu au o explicaţie foarte clară privitoare la acest obicei, dar procedează la confecţionarea acestor podeţe „pentru că aşa s-a pomenit“. Aşa au făcut bătrânii lor, aşa fac şi ei. Se pare că nu au cerut explicaţii suplimentare de la înaintaşii lor, dar au dus mai departe tradiţia din moşi-strămoşi. În plus, locuitorii de azi ai comunei au încercat şi chiar au reuşit să îmbunătăţească acest obicei, adăugând la fiecare punte şi câte o băncuţă. Un lucru interesant este acela că puntea şi băncuţa nu sunt amplasate în mod obligatoriu în dreptul locuinţei celui dispărut din această lume, amplasarea acestora făcându-se după cu totul alte criterii. „Puntea asta se pune la pomana de şase săptămâni, când se sloboade şi apa. În ziua pomenii, se merge la o apă curgătoare, se pun patru lumânări pe două ăşchii încrucişate şi li se dă drumu’ pe apă. Fieşcare care cară apă varsă câte o cană de apă pentru fieşcare cantă pe care a cărat-o. Numără o cană de la ţuţuroi pentru fieşcare cantă şi varsă apa în capu’ jgheabului. Tot atunci rupe şi nuiaua de alun pe care şi-a notat număru’ de cănţi de apă. Apoi se pune şi puntea peste şanţ, să treacă omu’ peste ea, că se spune că trece şi mortu’. La mine aci am pus şi pe-a unui nepot, şi pe-a lu’ moşu’, şi pe-a omului meu “, ne povesteşte tanti Georgeta Veleanu, în vârstă de 75 de ani.

Mortu’n casa lui, puntea unde s-o nimeri
Densitatea mare de podeţe din faţa gospodăriei femeii este dată de faptul că fiecare familie poate amplasa podeţul acolo unde vrea şi unde poate. „Nu e obligatoriu să faci puntea la casa în care a murit mortu’. Poţi s-o pui unde e alta putredă, unde nu e deloc sau unde vrea omu’ s-o primească. Poa’ să vină de  la capu’ satului dacă n-are unde s-o pună şi s-o pună colea la mine sau la altcineva“, adaugă Georgeta Veleanu. În apropierea băncuţei şi a podeţului, trebuie să fie în mod obligatoriu şi o cruce mică din lemn, care se bate în cuie fie într-un stâlp, fie într-un pom de pe marginea drumului. „Câte bordeie, atâtea obiceie“, mai spune femeia. Şi pentru a argumenta acest proverb, Georgeta Veleanu adaugă: „La Ţiu, de exemplu, nu e ca la noi. Acolo nu prea sunt punţi şi bănci multe aşa ca pe la noi. La noi, se pun lumânări în colaci când facem pomană, la ei nu se pun“. La rândul său, Constanţa Streinu completează seria de informaţii legate de ritual: „Băncile se pun de curând, puntea e din moşi-strămoşi“.

„Dacă n-are punte, mortu’ nu trece pe lumea cealaltă“
Nicoleta Tudoraşcu a venit în satul Corniţa tocmai din Târgovişte. Femeia, în vârstă de 43 de ani, spune că la ea în zonă nu există acest obicei şi că, din câte a înţeles, puntea are rolul de a-l trece pe mort în lumea de dincolo. „Am înţeles că dacă n-are punte, mortu’ nu trece pe lumea cealaltă“, ne-a mărturisit femeia. Dacă ţinem cont, aşa cum se spune, că până la pomana de şase săptămâni sufletul mortului se mai plimbă pe unde a fost odinioară, apoi se înalţă la ceruri, putem înţelege de ce familiile fac aceste podeţe. În aceste condiţii, am putea spune că afirmaţia potrivit căreia o persoană pleacă pe ultimul drum în ziua înmormântării nu-şi găseşte corespondent la Cernăteşti, ultimul drum fiind considerat, practic, cel de pe punte.