Bulă - Ştrul 0-2

0-2 nu la două reprize de bancuri, ci de fotbal. Miercurea trecută, pe stadionul “Dan Păltinişanu”, din Timişoara, cu acest scor s-a încheiat amicalul România – Israel, prin care s-a dat startul campaniei de calificare la CE 2012 din Polonia şi Ucraina. Start ratat, iar Benayoun şi Barda, autorii golurilor, au reuşit să ne îngheţe zâmbetul pe buze. Primul e o “oarecare” vedetă la Liverpool. Noi îl avem, la Fiorentina, pe “Briliant”.
Federalii şi lepefiştii ne contrazic. Un amical e un amical, ce ne bosumflăm atâta?! O înfrângere în faţa Israelului nu e o premieră, ca să ne şocheze. Pe Ştrul şi coechipierii săi nu i-am învins de 14 ani, răstimp în care ne-au ars ei de trei ori, şi acum se făcu de patru. Lucescu jr şi-a îndemnat elevii să înceapă a se obişnui cu victoriile, dar a ieşit invers. Încep a se obişnui cu eşecurile. El se află încă în faza căutărilor de imberbi, generaţiile se schimbă greu din mers. Piţurcă se încurca în acorduri, iar generalul Iordănescu se specializase în “caşchetă” şi pupat icoane. Noul selecţioner e un european pursânge, cu tot aerul proaspăt care îi suflă în coamă dinspre Doneţk. A renunţat la echipamentul galben, a cerut un echipament roşu, ca macul pleoştit, şi l-a reîncărcat pe Daniel Niculae.
Mâine, poate fi mai bine sau poate fi mai rău. Se zvoneşte că, după Mondialul african, francezii îl vor trimite la plimbare pe Domenech. Pe de altă parte, număraţi câţi ani vor împlini în 2012 Mutu, Chivu, Rădoi, fără de care, oricum am socoti, iese strâmb. Apoi, în invazia de străini, chiar şi de mâna a doua sau a treia, aria de selecţie s-a îngustat. Aici are dreptate Răzvan Lucescu, dar mai degrabă spargi codurile CIA decât să găseşti o soluţie.
Vorbeam de “Les Bleus”. Noi deţinem un fel al nostru de a aborda realitatea, fie şi fotbalistică. În preliminariile trecute, nu francezii ne-au luat gâtul. Ci sârbii şi lituanienii. Omologii lor în această campanie de calificare sunt bosniacii şi belaruşii sau albanezii, dinamoviştii ştiu de ce. Aproape sigur ne vom bate pentru locul secund în grupă, însă trebuie să dovedim regularitate.
Metaforic vorbind, acest 0-2 cu Israelul ne-a apropiat de Zidul Plângerii. Sună creştineşte în Postul Paştelui. Important e să nu mergem şi în continuare ca mielul la tăiere. Elevii lui Eli Ohana l-au avut printre ei, la Timişoara, pe Ştrul. Pentru similitudine, tribunele l-au căutat pe Bulă.
Răzvan Lucescu nu prea a mişcat de pe banca tehnică, în afara câtorva gesturi formale. „Meciul cu Israel a fost o ruşine!“, au comentat câţiva reprezentanţi ai „generaţiei de aur“. Dacă purpuriii, sau pirpiriii, nu îşi vor reveni din contemplaţiile astea, Bulă ar putea fi avansat pe post de pictor al apusurilor de soare.