|
Articole Similare
Voteaza Articolul
1495 cititori
Olt, judeţul invalizilorde Mihaela Bobaru Pensionarea pe caz de boală reprezintă de ceva ani un adevărat fenomen. De la an la an, numărul celor care obţin un certificat medical creşte. Aşa s-a ajuns ca efortul făcut de stat cu această categorie să sufoce bugetul asigurărilor sociale. Constrâns de ,,vântul” care bate prin acest buget şi de statisticile care arată că, în urma contraexpertizării la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, aproape jumătate dintre pensionari au fost depensionaţi, ministrul muncii, Mihail Şeitan, a luat taurul de coarne. El a propus Guvernului ca autorităţile care au atribuţiuni pe această direcţie să treacă la muncă şi să cureţe sistemul de ,,bolnavii închipuiţi”.
Cu durerea… la control Oficialii Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS) au promis că niciunul dintre judeţele din top 10 nu va scăpa de controalele autorităţilor. Potrivit acestora, în prezent, din totalul pensionarilor, cca 900.000 sunt pensionaţi pe caz de boală. Numărul lor este, susţin reprezentanţii CNPAS, cu 50% mai mare decât cel al pensionarilor medical înregistraţi în 2001. Potrivit estimărilor ministrului muncii, Mihai Şeitan, aproape 25% dintre pensiile de invaliditate se acordă ilegal. Oficialul a susţinut că a ajuns la concluzia respectivă în urma estimării fenomenului pensiilor ilegale, obţinută prin „extrapolarea” cazurilor descoperite şi a evaluărilor institutului din Capitală. Ministrul a afirmat, luna trecută, cu ocazia expunerii acestei probleme a sistemului de pensii, că verificarea pensionarilor pe caz de boală va demara în Bucureşti, unde se înregistrează peste 100.000 de pensionari de invaliditate, şi va continua cu judeţele aflate în Top 10, în funcţie de numărul de pensionari medical. Printre judeţele care se situează în clasamentul aminitit se numără şi Oltul, cu 23.148 de pensionari pe caz de boală, ceea ce reprezintă aproape 20% din totalul pensionarilor. Afacere sau… lipsă de profesionalism Directorul Casei Judeţene de Pensii Olt, Silvia Drăghici, a declarat recent că 100 de pensionaţi pe caz de boală, dintre cei 257 reverificaţi în 2009, au fost scoşi din sistemul de pensii. „În 2009, au fost trimise la INERMCM 1.127 de dosare ale pensionarilor de invaliditate. Au fost expertizaţi 257 de pensionari medical. În urma investigaţiilor medicale făcute la Institut, s-a decis ca 69 de persoane să-şi păstreze gradul de invaliditate, în cazul a 88 de persoane acesta sa fie schimbat, iar pentru 100 de pensionari de invaliditate s-a decis depensionarea”, a declarat Silvia Draghici, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt, precizând că peste 70% din schimbările de grad s-au făcut prin scăderea gradului de invaliditate, fapt ce demonstrează fie că persoanele în cauză erau mai puţin bolnave decât gradul acordat la pensionare, fie că starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit în intervalul scurs de la ultima verificare medicală. Descoperirile făcute de specialiştii de la INERMCM demonstrează că pensionările pe caz de boală au devenit o adevărată afacere de care profită atât medicii cât şi pensionarii, dar şi că avem de a face cu o lipsă crasă de profesionalism. Tupeul nu le aduce pensia înapoi CJP Olt a fost acţionată în instanţă, potrivit celor susţinute de Drăghici, de un număr de nouă foşti pensionari de invaliditate, depensionaţi în urma expertizării medicale facute la INEMRCM, trei cauze fiind finalizate prin hotărâri ale magistraţilor în favoarea instituţiei. CJP Olt plăteşte lunar aproape 9.000.000 lei pentru plata drepturilor băneşti ale celor 23.148 de pensionari de invaliditate din judeţ. Pensia medie pentru un pensionar de invaliditate provenit din sectorul de stat se ridică la 552 lei, iar pentru cei care au muncit în sectorul agricol la 197 lei. Dacă la nivel naţional, potrivit ministrului Şeitan, principalele boli pentru care românii au ieşit la pensie mai devreme vizează aparatul circulator (aproape 29% dintre cazuri) şi tulburările mintale (18%), urmate de bolile sistemului nervos (aproape 10%), la noi cei mai mulţi s-au pensionat ca urmare a afecţiunilor cardiace, bolilor interne şi afecţiunilor psihice. Măsuri pentru limitarea numărului de pensionări medicale Ministrul muncii a anunţat că angajaţii stabiliţi în judeţele care înregistrează deja un număr mare de invalizi vor fi testaţi serios înainte de a obţine pensionarea pe caz de boală. Practic, potrivit lui Şeitan, certificatele medicale emise pe plan local nu vor mai avea nicio valoare, viitorii pensionari fiind nevoiţi să treacă obligatoriu de testele specialiştilor din Capitală, dosarele lor de pensionare depinzând de avizul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. Aşa au decis mai-marii CNPAS, care au început astfel oficial „vânătoarea” de pensionaţi ilegal. Ministrul Mihai Şeitan a mai anunţat că toate dosarele care nasc suspiciuni vor fi pe viitor verificate în amănunt de specialiştii din Capitală în următorii trei ani, iar pensionarii „ilegali” vor fi obligaţi să returneze şi pensiile încasate. O altă decizie luată al cărei scop îl reprezintă descurajarea celor ,,interesaţi” de a se pensiona pe caz de boală este cea a înfiinţării altor patru-cinci centre regionale de expertiză, care vor putea încheia contracte cu clinici şi laboratoare private, unde viitorii pensionari să fie evaluaţi medical. Această decizie este prevăzută în Legea unică a pensiei. Fals, dar greu de demonstrat „Chiar dacă diagnosticul nu este real, în momentul în care pacientul vine cu toate actele necesare la comisia de expertiză, este foarte greu de întors. Responsabilitatea pentru diagnostic este exclusiv a spitalului şi a medicului curant. Medicii de la comisiile judeţene de expertiză nu pot rezolva prea multe, se face un consult sumar, un examen fizic şi se decide dacă se aprobă sau nu dosarul. Nu-i o soluţie nici trimiterea acestora la Bucureşti. Nu putem să trimitem prea multe dosare la reevaluare, pentru că cei de acolo au spaţiul limitat, mai ales că primesc pacienţi din toata ţara”, ne-a declarat directorul Casei Judeţene de Pensii Olt, Silvia Drăghici. Ieşirea la pensie pe caz de boală se face la recomandarea medicului curant al pacientului respectiv, la care se adaugă un munte de hârtii cu analize medicale, foi de observaţie din spital, internări în diverse unităţi medicale şi tratamentele pe care le-a urmat pacientul. Cu toate acestea, sunt destui cei care reuşesc să "fenteze" legea şi să obţină totuşi dosarul prin metode mai puţin ortodoxe şi foarte greu de descoperit. Nu toţi angajaţii se pot pensiona pe caz de boală Pensia pe caz de boală se calculează în funcţie de mai mulţi factori. Potrivit celor susţinute de Silvia Drăghici, ,,o persoană, pentru a se pensiona medical, trebuie să aibă o anumită vechime în muncă în raport cu vârsta şi momentul în care a apărut invaliditatea. Legea spune teoretic că o persoană sub 25 de ani trebuie să aibă cel puţin cinci ani vechime ca să se poată pensiona, iar cel cu vârsta între 37 şi 43 de ani trebuie să aibă o vechime în muncă de 14 ani. Sunt pensionaţi însă şi cei care au realizat cel puţin jumătate din anii de vechime necesari. De asemenea, în cazul unor accidente de muncă, boli profesionale, tuberculoză, cancer, SIDA sau dacă invaliditatea a apărut în timpul efectuării stagiului militar, nu mai contează dacă persoana are sau nu anii de vechime în muncă”.
sufar de peste 10 ani de polirtrita reumatoida seropozitiva ,folosesc arava si metrotxat ,am imbolnavit si alte organe ,dureri groznice si mi-au trimis dosarul la bucuresti la institutul inemrcm zis guantanamoal lui boc si mi-au zis ca nu am muschi atrofiati si pot sa duc si boala si servici,dar cine ma mai angazeaza la 48ani si mi-au taiat pensia din care nu apucasem sa iau nici un an .deci la tara lui basescu plus talhari care sunt pusi sa nenorocesca lumea daca nu dai spaga mori.
Scris de neluta gheorghe
|
|



sufar de peste 10 ani de polirtrita reumatoida seropozitiva ,folosesc arava si metrotxat ,am imbolnavit si alte organe ,dureri groznice si mi-au trimis dosarul la bucuresti la institutul inemrcm zis guantanamoal lui boc si mi-au zis ca nu am muschi atrofiati si pot sa duc si boala si servici,dar cine ma mai angazeaza la 48ani si mi-au taiat pensia din care nu apucasem sa iau nici un an .deci la tara lui basescu plus talhari care sunt pusi sa nenorocesca lumea daca nu dai spaga mori.




















