|
Articole Similare
Voteaza Articolul
1329 cititori
Peneliştii doljeni au votat ofiliţi un CrinMarele congres PNL, la propriu, având în vedere durata, s-a ţinut ţanţoş, ca un gentleman educat, cu maniere, aflat la o cină cu înalta societate. Nimeni nu s-a scobit în nas, nimeni nu s-a descălţat pe sub scaun şi nu a spus cuvinte de ruşine. În a doua zi a congresului, cea în care Crin Antonescu avea să redevină preşedintele tuturor liberalilor, delegaţia de la Dolj a fost secătuită de vlagă şi lipsită de surprize. de Ramona Istrate Congresele PNL sunt deja celebre pentru întinderea lor, de obicei pe trei zile, şi pentru stricteţea alegerilor. Anul acesta, spre uşurarea participanţilor, statutul a fost modificat în aşa fel, încât votarea şi numărătoarea să dureze mai puţin. Cu toate acestea, prima zi a întâlnirii, ce s-a numit oficial congres extraordinar, i-a obosit pe delegaţii doljeni din cale-afară. Dezbaterile privind statutul, lobby-ul şi emoţiile i-au surmenat, dar i-au şi unit pe liberalii din filiala lui Oprea. Veniţi cu gânduri diferite, aceştia au votat la unison noua formă a statutului propusă de Antonescu, adică tocmai ce au respins social-democraţii la congresul lor: votul pe listă.
Delegaţia mai mult absentă a Doljului Trebuie clarificat că presa craioveană a avut acces doar la congresul ordinar al PNL, adică în ziua de sâmbătă (7 martie a.c.-n.red.), în care au avut loc alegerile. Ziua de vineri a fost însă cea decisivă pentru următorii patru ani ai lui Crin Antonescu, cea în care acesta a fost susţinut pentru modificarea statutului partidului şi implicit pentru conducerea lui. Senatorul Mario Oprea a reuşit să îi câştige de partea sa pe cei „afiliaţi”, încă de la plecarea din Craiova, lui Ion Groza, care susţinea varianta votului uninominal, propus de Ludovic Orban. Până la urmă, Ion Groza nu a mai ajuns la Bucureşti, fiind trecut pe o umilă listă a supleanţilor, iar lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade în ziua congresului extraordinar. Probabil că de aici a pornit şi epuizarea echipei doljene, supusă la un program încărcat de negocieri. Singurul atras în echipa lui Orban a fost primarul comunei Giurgiţa, Valentin Mitrică, propus pentru funcţia de vicepreşedinte. Declaraţiile ulterioare, conform cărora ştia că Orban nu va câştiga, au fost de prisos în faţa semnelor din momentul nominalizării, când acesta îşi înfoiase penele ca un cocoş aristocrat. Aşadar, în cea de-a doua zi de congres, delegaţia de la Dolj abia şi-a arătat prezenţa în sala de la Parlament. Majoritatea delegaţilor a preferat să stea pe holul instituţiei, la taclale cu colegii de partid din alte judeţe, să rămână în camerele de hotel sau să rezolve alte probleme în Capitală. Aşa se face că dintre cei care au fost trimişi de organizaţia doljeană la vot, Mihai Voicu, deputat de Calafat, şi Sergiu Drăgancea nu au mai fost zăriţi nicio clipă în ziua de sâmbătă. Delegat prahovean vizitat de Moş Ene Oboseala nu i-a răpus doar pe delegaţii doljeni. Chiar în faţa locurilor pe care mai stăteau răsfiraţi câţiva liberali de la Craiova, unul dintre delegaţii Prahovei moţăia de zor. Eforturile de a rămâne cu ochii deschişi şi de a-i asculta pe cei care luau la rost microfonul prezidiului au fost până la urmă în zadar. Delegatul s-a abandonat în braţele unui somn adânc şi dulce. Observând bliţurile aţintite asupra sa, colegii de filială au început să-l înghiontească amuzaţi, în timp ce un altul a „salvat situaţia”: „Nu dormea, medita la nişte strategii”. Observând ce se întâmpla lângă ei, delegaţii doljeni au început să se amuze şi ei, amintindu-şi de un episod similar de acum patru ani: „Este obositor să stai atât la congres. Nu ai cum să rezişti. Acum patru ani a adormit nea Puiu (Puiu Calafeteanu – primarul comunei Pleniţa). Când l-a văzut, reporterul de la Pro TV a venit la el şi l-a întrebat ce zice domnul Iliescu la prezidiu. Noroc că s-a dezmeticit repede şi şi-a dat seama că era o capcană”, a povestit unul dintre delegaţii craioveni. Ştefârţă, cel mai conştiincios penelist Orice urmă de răbdare a auditoriului a fost pierdută chiar înainte ca Antonescu să îşi prezinte programul. După ture afară şi înapoi, după ce au epuizat subiectele de discuţie cu colegii, delegaţii doljeni s-au transformat într-un furnicar. Plasmele şi boxele imense postate pe holul instituţiei, de pe care se putea urmări fiecare mişcare a prezidiului din orice cotlon, şi-au pierdut şi ele orice farmec. Nimeni nu mai avea stare. Observând atitudinea din sală, Crin Antonescu şi-a citit în viteză prezentarea programului, în total dezacord cu ziua precedentă, în care discursul său, încropit pe loc, l-a făcut KO pe Ludovic Orban. În acest timp, „şefa” de la municipiu, Cristina Calangiu, s-a tot plimbat pe culoare, a revenit, a mai discutat cu colegii sau cu presa. La un moment dat, reaşezată la locul ei, s-a întors spre colegul de „bancă” şi l-a întrebat agitată: „Ăsta (Crin Antonescu – n.red.) ce zice?”. Cel mai cuminte ascultător al lui Crin Antonescu s-a dovedit consilierul local PNL Emilian Ştefârţă. Ca un elev disciplinat, acesta a înregistrat pe telefonul personal întregul discurs al lui Antonescu. La orice nelămurire despre programul vechiului şi noului preşedinte, colegii pot apela cu încredere la Ştefârţă pentru relatări.
|
|
























