Indiscret Bule
Traian Băsescu, preşedintele României, convins că a descoperit reţeta pentru câştigarea tuturor alegerilor de acum înainte: manele şi circ, că pâinea e pe bani.
Crin Antonescu şi Ludovic Orban, doi liberali care nu joacă teatru doar în faţa propriilor votanţi, ci şi a propriilor membri de partid.
Mircea Geoană, preşedintele Senatului, un politician care între un mandat de cinci ani în fruntea ţării şi unul de patru ani în fruntea PSD a ales un masaj de cinci minute acasă la Vântu.
Supravieţuitorul

Supravieţuitorul

Pentru mulţi o figură pitorească a politicii doljene, Sergiu Drăgancea reprezintă, de fapt, un model de perseverenţă şi voinţă. Ajuns în fruntea...
Oprea, mâna moartă a lui Crin la Craiova

Oprea, mâna moartă a lui Crin la Craiova

Sâmbătă, la Bucureşti, Partidul Naţional Liberal urmează să îşi (re)aleagă conducerea centrală. Conform declaraţiilor, s-au anunţat două...

„Dinozaurii“ vor capul lui Gust

Mai discret decât s-ar fi cuvenit, poate, noul preşedinte al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, şi-a făcut timp şi a bătut săptămâna trecută la uşa preşedintelui PSD Dolj, Ion Prioteasa, într-o vizită fulger. Mesajul transmis în briefingul cu ziariştii s-a vrut a fi unul foarte clar atât pentru pesediştii doljeni, cât şi pentru...
„Organizaţia de femei a PD-L Dolj este puţin privilegiată”

„Organizaţia de femei a PD-L Dolj este puţin privilegiată”

Reporter: Cum se descurcă organizaţia de femei a PD-L Dolj, având în vedere că evenimentele politice din ultimul timp i-au avut în prim-plan pe bărbaţi?Ileana...
Oraşul sufocat

Oraşul sufocat

Un PUZ inutil?Un proiect PUZ al Zonei centrale, conceput de arhitectul Horia Ciuruş, potrivit criteriilor de urbanism permise de lege, prevede, în genere,...
S-a împărţit sărăcia!

S-a împărţit sărăcia!

Cea mai aşteptată şedinţă de consiliu judeţean din fiecare an este cea în care se împart bugetele localităţilor. Cea mai tensionată atmosferă...
Poliţiştii olteni şi-au scos burţile în stradă

Poliţiştii olteni şi-au scos burţile în stradă

Dintr-un anumit punct de vedere, trebuie să spunem că în ultimul timp s-au făcut ceva paşi înainte privind siguranţa cetăţeanului, prin înfiinţarea...

www.indiscret.ro

Cu o notă de 4,7 din 12 voturi şi 600 de cititori, articolul „Pescarii calafeteni, ţinuţi pe uscat de interesele lui Sorin Ovidiu Vântu” ocupă locul întâi în topul preferinţelor cititorilor. Câteva picanterii în ceea ce priveşte viaţa sexuală sunt bine-venite oricui. Tocmai de aceea, Poziţiile sexului se află pe locul doi în topul...
„Am cerşit bani pentru cărţi“

„Am cerşit bani pentru cărţi“

Reporter: Ce ţi-a venit să te apuci de presă?Mihaela Răducanu: A fost o întâmplare. Aveam 18 ani, tocmai dădusem bacul şi aşteptam să văd la...
 
Rasputin de la Frăsinei-Vâlcea

Rasputin de la Frăsinei-Vâlcea

Tragedia familiei Cârstea, din Râmnicu Vâlcea, a început în 2003, odată cu naşterea primului copil. De atunci, viaţa Danielei Cârstea nu a mai...
APIA Vâlcea subvenţionează falşii fermieri

APIA Vâlcea subvenţionează falşii fermieri

Agricultura bate pasul pe loc, iar Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) alocă sute de mii de euro unor falşi fermieri. Foşti...
Pescarii primesc „nedezlegare la peşte”

Pescarii primesc „nedezlegare la peşte”

În urmă cu o săptămână, Indiscret în Oltenia publica un articol legat de situaţia disperată  în care se găsesc cei peste 150 de membri...
Escrocherii on-line

Escrocherii on-line

Vremea mesajelor primite pe telefonul mobil de genul: „Felicitări! Ai caştigat produse în valoare de 5.000 de euro. Tot ce trebuie să faci este să...
Efectul Cernobâl, la un vâlcean

Efectul Cernobâl, la un vâlcean

De mai bine de 18 ani, Lucian Anghel stă ţintuit la pat. Nu mai vede, aude foarte slab, iar de înţeles, este înţeles numai de mama sa care i-a fost...
Pandantivele de Argeş cuceresc Craiova

Pandantivele de Argeş cuceresc Craiova

O tânără a venit din Curtea de Argeş pentru a comercializa o parte dintre pandantivele create de mâinile ei în atelierul propriu. Spune că totul...
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Poziţia “balansoarului în sărbătoare” se adresează fericiţilor posesori ai unui balansoar adevărat sau ai unuia de grădină, aşa cum întâlnim...
 
7 Sport
Atac la ruşi!

Atac la ruşi!

Cu două etape înainte de finele grupelor principale ale Ligii Campionilor, Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi poate asigura calificarea în semifinale, indiferent...
„Verde“, la fotbal în judeţul Dolj

„Verde“, la fotbal în judeţul Dolj

Returul Ligii a IV-a Dolj va începe pe data de 6 martie a.c., având programate următoarele partide pentru prima etapă: CS Sopot - FC Petrom Chimia,...
Ascuţirea săbiilor

Ascuţirea săbiilor

Odată cu partida de la Volgograd (sâmbătă, 6 martie), Dinamo-Oltchim, se intră în a doua jumătate, şi cea mai dificilă, a bătăliei din Liga...
 
Femininele

Femininele

Aţi observat? Cele mai profunde sentimente aparţin genului feminin. Regina lor, dragostea. Până şi nebunii se sfiesc s-o atace pe tabla de şah. Viaţa...
 

Indiscreţii de Dolj

Seismul din TVR ar face „victime“ la CraiovaInevitabila îndepărtare a pesedistului Alexandru Sassu din fruntea TVR se anunţă deja a fi un cutremur de proporţii în viaţa televiziunii publice, asta şi prin prisma numărului de „victime“ ce vor fi înregistrate în perioada imediat următoare. Din câte se pare, Studioul Teritorial Craiova...

Indiscreţii de Vâlcea

Cinci liberale, asuprite tareLiberalul Ion Nicolae, doritor, la alegerile anterioare şi, după toate probabilităţile, şi la cele care vin la postul de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a împărţit, de 1 Martie, pe stradă, câteva mii de garoafe, „pietoanelor”. L-au însoţit doi bărbaţi şi vreo cinci femei care au cărat „marfa”....

Indiscreţii de Olt

Senatorul Ion Toma şi-a găsit altă victimăActualul preşedinte al PSD Olt şi vicepreşedinte la nivel central (reales), senatorul Ion Toma, mai are puţin şi va păţi la fel ca şi cel pe care l-a sprijinit la şefia PSD - Mircea Geoană. Alegerea lui Victor Ponta în fruntea social-democraţilor nu i-a căzut bine lui Geoană, dar nici senatorului...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Pusculita cu mânjiti
Indiscret Arhiva