Pasiunea primarului de la Roeşti

Primar de meserie
Gheorghe Drăghici este primar din anul 1992 şi practic se confundă cu istoria modernă a localităţii. Oamenii îl ştiu încă dinainte de Revoluţie, când era şef de CAP şi le-a rămas întipărită o întâmplare petrecută în anul 1987. Prim-secretarul acelei perioade a emis un ordin conform căruia oamenii trebuiau să renunţe la viţa-de-vie din propria gospodărie. Oamenii s-au împotrivit, în frunte cu Gheorghe Drăghici, care s-a pus în faţa unui buldozer. Nu a fost iertat de mai-marii PCR ai vremii. Şi-a pierdut postul şi a fost exclus din partid. „A trecut mult timp de atunci, cine îşi mai aminteşte? Acum avem alte belele pe cap, bugetul e mic, nu ştiu cum ne-am descurca. Aşa perioadă grea am mai avut numai în anul 1996.” În timpul celor cinci ani pe care i-a petrecut la CAP, primarul de la Roeşti a prins drag de animale şi a învăţat în amănunt tainele creşterii vacilor şi tăuraşilor. „Eu am crescut printre animale. Aşa e aici la ţară. Ţin minte că pe vremuri pe izlazul comunal erau cel mai puţin 80 de vaci vara, la păşunat. Acum îţi e mai mare mila, sunt 7-8, dacă sunt şi ălea. Nu mai are lumea bani, asta e explicaţia.”

Afacere începută cu 22.000 de dolari
Primarul de la Roeşti şi-a început afacerea în anul 2001, mai mult la îndemnul celor doi fii ai săi: „Am făcut un împrumut la bancă. Am luat 22.000 de dolari şi am cumpărat 12 tăuraşi. Aşa am început. Acum am 53 de capete, 17 vaci, restul tauri. Bine, să nu vă închipuiţi că pot duce afacerea de unul singur, nici vorbă, mă ajută cei doi fii ai mei. Ambii sunt preoţi, Cristi şi Marcel, şi le place să muncească la această afacere mai ceva ca mie. Ei se ocupă de tot, ştiu când trebuie hrănite animalele, ştiu evidenţa. Afacerea am început-o şi la îndemnul lor. Am şi doi angajaţi, cu carte de muncă, cu dările la zi, sunt tată şi fiu, oameni serioşi în care am mare încredere. Pentru mine, cea mai bună relaxare este să merg la grajd. Poate nu mă credeţi, sâmbăta şi duminica stau mai mult pe acolo. Îmi e drag să mă uit la animale, cum mănâncă, cum se poartă, tot. Eu am învăţat multe când am fost la CAP, dar mi-a plăcut să aflu noutăţi şi pe parcurs. Citesc şi studiez orice îmi trece prin minte despre creşterea animalelor. Nu poţi face treabă dacă lucrezi la întâmplare.”

„Sunt mulţumit“
Gheorghe Drăghici recunoaşte că afacerea sa este una rentabilă şi nu va renunţa la ea: „Este rentabilă, de ce să nu recunosc? Din lapte şi brânză nu se scot mulţi bani. Dau pe aici prin comună. Care plăteşte, care nu plăteşte, nu te poţi lua de oameni, nu au bani. Tăuraşii îi duc la abator, la Bujoreni, sunt mulţumit. Îmi pare rău de ei de mor, mă ataşez de fiecare, însă ce să-i faci, asta e viaţa. Am tăuraşi de 500 de kilograme, 620 are cel mai mare. Anul acesta voi vinde 15, dacă tot anul fac 400 de milioane eu sunt mulţumit. Practic, îi dau în rate şi îi iau grămadă şi cu profit. Cumpăr de banii aceia ce trebuie cumpărat, investesc din ei, cumpăr alte animale. Eu nu cumpăr decât fân pentru că restul le produc. Facem agricultură pe 16 hectare. Patru şi jumătate sunt ale mele, restul le am în arendă de la oameni. Am pus porumb şi grâu, în acest an voi pune şi ovăz. Cine îţi dă atâţia bani? În plus, fac ceva ce-mi place. Eu mi-am amortizat investiţia în şase ani. Am avut şi noroc că a scăzut dolarul. Eu am făcut împrumutul când era 32.000 de lei şi a ajuns la 22.000 de lei. Am dat ratele din salariu până am avut un profit. Am noroc şi cu subvenţiile de la stat, mă ajută mult acei bani.”

„Oamenii nu sunt invidioşi“
Primarul Drăghici nu crede că şi-a făcut antipatii printre oamenii din comună şi este decis să îşi dezvolte afacerea în anii următori. „De ce să fie oamenii invidioşi? Nici vorbă. Eu, din contră, vreau să îi ajut şi pe ei să facă o mică afacere de familie. Le acord tot sprijinul logistic necesar, le-am adus în repetate rânduri specialişti care îi învaţă ce şi cum. Mie mi-ar fi drag să fie multe astfel de afaceri. E loc pentru toată lumea. Şi să nu înţelegeţi greşit, eu nu îmi neglijez treaba de la primărie. Aici stau toată ziua. De afacere se ocupă copiii. Eu am animalele într-un grajd al fostului CAP, acum aparţine unei firme din Lăpuşata. Restul grajdurilor sunt goale, e şi păcat. Vreau să cumpăr construcţia, sunt în negocieri şi vreau să o modernizez, vreau să cumpăr şi alte utilaje. Planul meu este să ajung la 100 de capete, 20-26 de vaci, restul tăuraşi”.