„Mă bucur că nu mai scriu despre politică”

Rep.: Eşti unul dintre jurnaliştii tineri din Craiova. Te simţi mic printre ceilalţi?
Bogdan Marica: Având în vedere că am 23 de ani şi un pic, da, pot să spun că mă simt unul dintre jurnaliştii tineri din Craiova. Mic nu mă mai simt. M-am simţit mic acum trei ani şi jumătate, atunci când m-am angajat în presă. În 2006, cred că eu, tu şi colega noastră Gabriela Zanfir eram cei mai mici ca vârstă din presa locală. A fost un pic ciudat pentru un tânăr de 19 ani, proaspăt ieşit de pe băncile liceului, să fie nevoit să sune diferite persoane cu funcţii importante, să le ceară explicaţii pentru anumite nereguli sesizate, cu scopul de a face un articol de presă. Probabil că din cauza asta m-am simţit mic... dar mi-a trecut repede. În plus, în ultimii ani presa locală a întinerit, ca să zic aşa, numărul jurnaliştilor-studenţi crescând considerabil.

Rep.:Primul ziar la care ai lucrat a fost Prima Oră, care s-a dovedit până la urmă unul de lansare pentru mulţi ziarişti. Îţi aminteşti prima zi de lucru?
B.M.: Per ansamblu, ziarul Prima Oră a fost o experienţă bună pentru că acolo am învăţat să scriu. Dacă pun în calcul şi faptul că îmi primeam salariul din joi în Paşti, nu pare a fi cel mai convenabil loc de muncă, însă pentru mine dorinţa de a învăţa presă era mai importantă decât banii pe care îi primeam. Îmi aduc aminte prima zi de lucru ca şi cum ar fi fost ieri. Am început munca la Prima Oră pe 1 septembrie 2006. Ţin minte că am fost trimis de Radu Firan, redactorul-şef adjunct, la primărie să adun informaţii. Acolo am cunoscut-o pe Laura Moţârliche de la Cuvântul Libertăţii, pe Rodica Fota, pe atunci Rodica Mitroi, angajată a Gazetei de Sud, şi pe Nicuşor Fota de la Ediţie Specială. Cu ei aveam să îmi petrec următoarele dimineţi. Ne întâlneam în fiecare zi la primărie, de unde încercam să obţinem informaţii care apoi să se materializeze în articole de presă. Ţin minte că în prima zi am fost alături cu cei trei colegi în biroul fostului viceprimar Gheorghe Nedelescu, care ne-a spus despre amenzile pe care le-ar putea primi Eco-Sud, firma care administrează groapa de gunoi de la Mofleni. Apoi m-am întors la redacţie unde am scris prima ştire. Astea sunt momente unice, pe care nu ai cum să le uiţi.

Rep.: De atunci, ai lucrat la mai multe publicaţii din Craiova. Unde te-ai simţit cel mai bine?
B.M.: Da, am lucrat la Prima Oră, Expresul de Sud, Lupa, iar acum sunt la Adevărul de Seară. M-am simţit bine la toate publicaţiile pentru că în fiecare redacţie am învăţat câte un lucru nou. La Prima Oră a fost primul contact cu presa, acolo am învăţat noţiunile de bază, cum să scrii un articol, cum să urmăreşti un subiect, ce înseamnă administraţia şi politica, domeniu pe care am activat trei ani. La Expresul de Sud am aprofundat cunoştinţele acumulate, lucrând în continuare pe administraţie şi politică, iar la Lupa am învăţat să fac presă într-un alt stil, gen Academia Caţavencu. La Adevărul de Seară, scriu pe administraţie şi nu numai.

Rep.: E uşor să fii ziarist în Craiova?
B.M.: Nu este nici uşor şi nici greu. Dacă ai prins gustul presei şi ai suficientă ambiţie să demonstrezi că poţi să faci treabă bună, nu e deloc greu. Singura problemă rămâne mentalitatea oamenilor, chiar şi a persoanelor publice, care nu ştiu să lucreze cu presa. Din păcate, ziariştii sunt încă văzuţi ca nişte sperietori de către o bună parte din populaţie. Avem încă persoane publice care se prefac că nu au semnal la telefon atunci când sunt sunate să li se ceară o declaraţie, dar şi oameni de rând care când aud de presă fug de rup pământul, deşi nu au comis nicio ilegalitate.

Rep.: Lucrezi la un ziar care are un stil aparte, nu tratează subiecte politice. Ţi se pare o bătaie de cap în minus?
B.M.: Sincer să fiu, mă bucur că nu mai scriu despre politică. Din păcate, calitatea politicii româneşti, în special a celei locale, lasă de dorit. Şi în plus, cetăţenii de rând sunt mult mai preocupaţi de problemele din comunitatea lor decât de atacurile pe care le lansează politicienii între ei.

Rep.: În viitor ţi-ar plăcea să schimbi macazul şi să faci televiziune sau radio?
B.M.: Posibil. Televiziunea m-a fascinat dintotdeauna şi cred că ar fi o experienţă interesantă. Chiar îi spuneam unei colege acum câteva zile că aş vrea să fac un stand-up doar de curiozitate, să văd cum îmi stă. De radio nu ştiu ce să zic, probabil că aş încerca.