 Bule
Ionel Groza - convins că, în cazul în care va câştiga din nou şefia PNL Craiova, va putea aduce scorul filialei la mai puţin de jumătate până înaintea alegerilor locale din 2012. | | Radu Berceanu, ministrul transporturilor, întrebându-se de ce îşi doresc şoferii atât de mult deszăpezirea drumurilor, că şi aşa sunt pline de gropi. | | Andrei Gheorghe, consilier al ministrului Vlădescu, o celebritate autohtonă care, deşi i s-a terminat de mult reality-show-ul, pare din ce în ce mai rătăcit în Panama. | |
Social-democraţii doljeni i-au jurat susţinere lui Geoană
Conferinţa Extraordinară de joia trecută a social-democraţilor doljeni nu a fost lipsită de cancanurile care se iţesc spre spulberarea planurilor...
|
PSD Vâlcea, fracturată între Geoană şi Năstase
Deşi, potrivit unor calcule politice făcute deja publice la nivel naţional, organizaţia Vâlcea a Partidului Social Democrat (PSD) l-ar susţine pe...
|
OLTENIA PE MÂNA LUI GEOANĂ
Mai sunt câteva zile până la congresul social-democraţilor în care se va decide cine va fi preşedintele celui mai mare partid din opoziţie. În...
|
Criza financiară trimite studenţii acasă
Conducerea Universităţii din Craiova se vede nevoită să-i păsuiască periodic pe studenţii plătitori, amânând cu câteva săptămâni termenul-limită...
|
„Caravana“ POSDRU continuă
Miercurea trecută (10 februarie a.c.-n.red.) reprezentanţii Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor...
|
Gutău a primit titlul de cetăţean de onoare
La începutul acestei săptămâni, într-o atmosferă sfioasă şi fără ca secretarul Toma Mihăescu să contrasemneze proiectul de hotărâre, consilierii...
|
Craiova moare încet, dar sigur
Primul semn al declinului abrupt al Craiovei a apărut la mijlocul anilor 90. În timp ce marile municipii ale României începuseră să îşi deschidă...
|
Oltul mizează pe milioanele Bruxelles-ului
Reprezentanţii CJ Olt, directorul Direcţiei dezvoltare regională management proiecte şi relaţii internaţionale, Daniel Şarpe, şi şefa Serviciului...
|
O nouă premieră: „RIGOLETTO“
O redutabilă formaţie liricăComponenţii trupei care vor evolua la premieră sunt veritabile personalităţi care fac parte din peisajul artistic al...
|
Evenimente
Un trio de excepţieOrchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia” din Bănie, dirijată de Alexandru Iosub, va susţine vineri, 19 februarie, în faţa melomanilor olteni, Triplul concert în Do major pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră. Solişti vor fi Gabriel Croitoru (vioară), Anton Niculescu (violoncel) şi Mihai Ungureanu (pian)....
| |
Presa craioveană, lovită de „măsurile anticriză“
La sfârşitul lunii ianuarie, atunci când, în mod tradiţional, angajaţii departamentelor de marketing ale ziarelor şi televiziunilor trăgeau tare...
| |
Dacian Cioloş, protectorul mafiei pădurilor din Vâlcea
Deaconeasa, vinovatul fără vină După ce şi-au făcut mendrele, după ce au tăiat ce au vrut şi ce n-au vrut, chiar sub ochii autorităţilor, firmele...
|
Preot protopop cu dosare penale la Vâlcea
Protoeria Drăgăşani, din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, este condusă de aproape cinci ani de un preot certat cu legea. Mihai Catrina are trei dosare...
|
Medici printre gunoaie
Resturi de mâncare stricată, peturi goale, gândaci, şoareci, şobolani, fecale şi cârpe, toate acestea stau aruncate în preajma clădirii care găzduieşte...
| |
„Mă bucur că nu mai scriu despre politică”
Rep.: Eşti unul dintre jurnaliştii tineri din Craiova. Te simţi mic printre ceilalţi?Bogdan Marica: Având în vedere că am 23 de ani şi un pic,...
|
Doctor Dolittle de Cernăteşti
Echipa de veterinari are în raza de competenţă cele cinci sate ale comunei Cernăteşti. În momentul de faţă, potrivit tehnicianului veterinar Stelian...
|
Pasiunea primarului de la Roeşti
Primar de meserieGheorghe Drăghici este primar din anul 1992 şi practic se confundă cu istoria modernă a localităţii. Oamenii îl ştiu încă dinainte...
|
Rugăciuni virtuale către Dumnezeu
Oamenii cer ajutor divin pe net pentru a-şi recupera animalele pierdute, a scăpa de blesteme şi vrăji, a se împăca repede cu partenerii de viaţă.Lumea...
| |
Poziţiile sexului
Bineînţeles, nu încercaţi asta într-o zi când sunteţi obosiţi: roaba necesită participarea activă a celor doi parteneri.Elementele poziţiei...
| |
Campioana Rusiei, fără şanse la Râmnicu Vâlcea
Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat cu 30-24 partida cu Dinamo Volgograd, care a contat pentru etapa a doua a grupelor principale din Liga Campionilor...
|
Bătaia pe trecut
Într-o intervenţie telefonică avută la un post de televiziune, Antonie Solomon, primarul municipiului Craiova, afirma faptul că el nu goneşte echipa...
|
Începe returul
Descurcăreţ de când se ştie, Dumitru Dragomir, şeful LPF, s-a pus bine cu temperaturile ultimei treimi din februarie, care fac posibilă rostogolirea...
| |
Brâncuşiana
Pe lespedea sa funerară din cimitirul Montparnasse, scrie lapidar: „Constantin Brâncuşi (1876-1957)”. Egolatria, cred, îi face pe unii să amestece...
| |
Indiscreţii de Dolj
Asta da dragoste de Valentin’s day!Pentru câteva minute, oltenii care au avut trecere pe aleea Unirii au ales să meargă prin nămeţi, decât să...
|
Indiscreţii de Vâlcea
Deputatul Vâlcu şi prima ViagraDeputatul PD-L Samoil Vâlcu, farmacist de profesie, şi-a adus aminte într-o seară cui a vândut prima pastilă de Viagra. „Era, cred, prin anul 2000. A intrat în farmacie un amărât, la peste 60 de ani, îmbrăcat ca vai de lume. A cerut, cât se poate de firesc, o Viagra. Pe vremea aceea era mai scumpă decât...
|
Indiscreţii de Olt
S-a întors lumea cu susu-n jos la PSD OltZiariştii locali din Olt prezenţi la conferinţa de presă a social-democraţilor, ce a urmat Conferinţei Judeţene, au rămas blocaţi când i-au văzut pe doi dintre cei mai importanţi lideri cu zâmbetul pe faţă şi chiar comunicând.Senatorul Ion Toma şi deputatul Florin Iordache au dat piept împreună...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Pusculita cu mânjiti
 Arhiva
|