Craiova moare încet, dar sigur

Primul semn al declinului abrupt al Craiovei a apărut la mijlocul anilor 90. În timp ce marile municipii ale României începuseră să îşi deschidă porţile către investitorii străini, la Craiova celebrul concern american Coca-Cola era izgonit de pretenţiile absurde ale administraţiei Bulucea. Oamenii veniseră în Craiova pentru a-şi deschide prima fabrică de îmbuteliere din România, însă când au bătut la uşa primarului Bulucea au fost neplăcut surprinşi de atitudinea administraţiei. Pe lângă faptul că nu le acordau niciun fel de facilităţi (concesionare de teren, utilităţi trase pe cheltuiala municipalităţii etc.), câteva persoane bine înfipte în Primăria Craiova s-au gândit că a venit momentul să obţină niscai profit personal şi le-au şoptit americanilor la ureche care este bacşişul pe care trebuie să îl plătească pentru a putea produce şi îmbutelia Coca-Cola la Craiova. Speriaţi de o astfel de atitudine, americanii „au migrat“ spre Ploieşti, văduvind Craiova de sute de locuri de muncă şi milioane de dolari la acea vreme din impozite şi taxe locale.

Industrii falimentare
Această incredibilă atitudine a administraţiei craiovene a coincis cu începerea perioadei de declin pentru cel mai mare oraş din sudul ţării. Rând pe rând, marile fabrici craiovene s-au scufundat în datorii şi au fost obligate să îşi trimită marea majoritate a angajaţilor în şomaj. În tot acest timp, la uşa municipalităţii nu s-au înghesuit alţi investitori, singura floare care totuşi nu a adus primăvara pentru craioveni fiind coreenii de la DAEWOO. La începutul acestui secol, Craiova dădea totuşi semne de revenire, însă acest lucru s-a datorat aproape în exclusivitate pieţei imobiliare şi celei de construcţii. Peste noapte, preţurile terenurilor s-au înzecit, iar numărul craiovenilor care se îndatorau pe viaţă la o bancă pentru a-şi construi o casă sau a-şi cumpăra un apartament s-a înzecit. Pe acest fond de bunăstare naţională, nimeni nu s-a mai obosit să observe că, de fapt, creşterea oraşului era una absolut artificială, în continuare în oraşul-simbol al Olteniei lipsind cu desăvârşire investiţiile adevărate în industrie. Rând pe rând, emblemele industriale ale oraşului se prăbuşesc: fostul Combinat Chimic Işalniţa, actualul Doljchim, cel care susţinea de unul singur bugetul comunei Işalniţa şi asigura sute de locuri de muncă craiovenilor, intră în colaps financiar dirijat de către noul proprietar OMV, Uzinele Electroputere, preluate de un concern arab, concediază mii de angajaţi sub privirile îngăduitoare ale statului român şi ale sindicatelor, iar Uzina de Avioane Craiova s-a transformat într-o făbricuţă de şuruburi şi cărucioare cu câteva sute de angajaţi.

 „Primăreii-baroni“, obstacole pentru dezvoltarea Craiovei
În tot acest timp, piaţa imobiliară craioveană a crescut exponenţial, fiecare bucăţică de teren din oraş devenind un obiect de dispută între mai-marii urbei. Deşi la prima vedere pare un plus, de fapt această creştere a reprezentat funia care a sugrumat, efectiv, dezvoltarea oraşului. Deşi pragul Craiovei a fost trecut de câţiva investitori serioşi, lipsa unui program coerent de dezvoltare a oraşului şi imposibilitatea primăriei de a asigura terenuri cu utilităţi pentru dezvoltarea unor fabrici i-au determinat pe oamenii de afaceri să caute alte locaţii pentru a-şi amplasa investiţiile. Din păcate pentru noi, Primăria Craiova nu a avut mijloace financiare necesare achiziţionării de pe piaţa liberă a unor suprafeţe importante de teren, în general banii municipalităţii fiind orientaţi în ultimii ani spre investiţii de modernizare a unor zone. Un alt minus important al mai-marilor oraşului a fost acela că nu au reuşit să lărgească graniţele municipiului, înghiţind comunele limitrofe care puteau oferi atât de vitalul spaţiu de dezvoltare industrială a oraşului. În timp ce alte reşedinţe de judeţ de mărimea Craiovei şi-au lărgit graniţele, înghiţind efectiv comune de mii de locuitori şi având astfel posibilitatea să ofere investitorilor facilităţi imobiliare (concesionări de terenuri şi dezvoltarea zonelor prin introducerea utilităţilor), la Craiova lucrurile au stat taman pe dos. Câţiva primari din comunele învecinate oraşului şi-au dat mâna şi au refuzat orice fel de colaborare, preferând rolul de „baronei“ de comună cu veniturile la buget asigurate de concerne precum METRO, SELGROS, SERPICO etc. Din spatele lor, personaje pestriţe din lumea interlopă sau chiar politică a oraşului şi-au oferit sprijinul direct interesaţi în poveste, preferând să plătească nişte impozite simbolice la bugetele comunei decât să dea zeci sau chiar sute de mii de euro la bugetul Craiovei. Singura rază de lumină a oferit-o Consiliul Judeţean Dolj care, spre deosebire de Primăria Craiova, s-a zbătut şi a reuşit să ofere investitorilor un parc industrial modern, deşi puţin cam mic. De ce nicio persoană cu putere de decizie din cadrul municipalităţii craiovene nu s-a gândit să urmeze această cale, este greu de precizat.Poate fi vorba de lipsă de viziune, de prostie sau, de ce nu, de interese obscure...

Viitorul este gri
Din păcat pentru noi, nici viitorul nu sună prea bine. Deşi venirea Fordului la Craiova ar fi trebuit să însemne un boom economic, deocamdată investitorii nu s-au înghesuit să ne bată la uşi. Şi când totuşi au venit în Craiova, şi-au dat seama că şansele să investească în zonă sunt minime, facilităţile oferite de municipalitate fiind absolut inexistente. De aceea, mai mulţi producători de subansamble auto par din ce în ce mai tentaţi să se oprească în Vest, în zona Aradului şi Timişoarei, edilii de acolo ştiind cum să-i momească pentru a le oferi oamenilor locuri de muncă. Pe acest fond, sfidând cu inconştienţă cele mai elementare norme de combatere a crizei financiare fără precedent, Consiliul Local Craiova a votat într-o veselie demnă de o cauză mai nobilă mărirea birurilor puse pe capul persoanelor juridice şi fizice din oraş. La aşa viziune, să nu mai mire pe nimeni că avem o ruină de oraş!

Altă viziune la Consiliul Judeţean Dolj
Surprinzător poate pentru mulţi, Consiliul Judeţean Dolj, condus de pesedişti şi penelişti, a dovedit o viziune economică mult mai limpede în ceea ce priveşte dezvoltarea judeţului şi a Craiovei. Pe de o parte, am amintit de investiţia în Parcul Industrial de lângă Fabrica de Avioane, un lucru mai mult decât benefic pentru judeţ, dar mai ales pentru Cetatea Banilor. Pe de altă parte, consecvenţa cu care mai-marii judeţului se chinuie să modernizeze şi să mărească Aeroportul Craiova este demnă de apreciat. În condiţiile în care Craiova nu este legată de celelalte zone ale ţării decât printr-o infrastructură rutieră precară, Aeroportul a devenit o poartă de intrare importantă în oraş. Merită amintită aici şi asiduitatea cu care echipa lui Prioteasa se zbate pentru atragerea de fonduri europene, lucru realizat, într-o mai mică măsură, şi de municipalitatea craioveană.