|
Voteaza Articolul
1184 cititori
„Gutău credea că răul maxim era reluarea procesului“Interviu cu senatorul Dorel Jurcan, prim-vicepreşedinte al PD-L Vâlcea, despre efectele şi culisele arestării lui Mircia Gutău şi Nicolae Dicu. de Marielena Popa Reporter: Domnule Dorel Jurcan, cine conduce PD-L Vâlcea după arestarea primarului Mircia Gutău, care a fost şi preşedinte al organizaţiei judeţene? S-a crezut că la recenta întâlnire de la Braşov, la cel mai înalt nivel, se putea decide un interimar.
Dorel Jurcan: Nu am discutat această problemă la Braşov. Să fiu sincer, unul din motive a fost acela că se afla şi foarte multă presă acolo. Noi am gândit că punerea pe tapet a acestei chestiuni, care ar fi fost preluată de mass-media, putea fi interpretată ca o încercare de ingerinţă în actul de justiţie. Dar, la organizaţia Vâlcea nu este un vid de putere, pentru că structurile de conducere funcţionează. Există două posturi de prim-vicepreşedinţi, unul este ocupat de mine, iar celălalt de Romulus Bulacu, domnul Anton Miţaru este secretar general, din conducere mai face parte şi domnul Samoil Vâlcu, avem un Birou Permanent Judeţean, compus din 50 de membri de partid. Gutău şi Dicu ar putea modifica statutul PD-L, pentru a doua oară Rep.: Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, coordonează organizaţia de la Vâlcea. Cum a reacţionat după arestarea celor doi? Se ştie că Blaga a fost artizanul numirii primarului la conducerea PD-L Vâlcea. D.J.: Vasile Blaga răspunde în continuare de PD-L Vâlcea, iar în această săptămână ne vom întâlni la Bucureşti şi vom avea o discuţie în legătură cu situaţia creată după evenimentul pe care îl ştim cu toţii. Şi Emil Boc, şi Vasile Blaga, şi alte persoane din conducerea partidului s-au arătat şocaţi de decizia Înaltei Curţi de Casaţie, unică în istoria justiţiei după ce două instanţe deciseseră achitarea. Rep.: Deocamdată, nici Mircia Gutău şi nici Nicolae Dicu nu au fost excluşi din PD-L, deşi articolul 27, alineatul 2, litera C, din statutul acestei formaţiuni politice prevede excluderea în situaţia în care se află ei. S-a decis o derogare? D.J.: Acest articol din Statutul PD-L a fost creat în anul 2006, special pentru Mircia, după ce a fost arestat şi şi-a produs la vremea aceea efectele. El face referire la faptul că excluderea unui membru din Partidul Democrat-Liberal se poate hotărî de către organismele competente dacă un membru de partid a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate sau i s-a interzis exercitarea drepturilor politice şi cetăţeneşti prin hotărâre judecătorească definitivă. Noi, aici, la nivel judeţean, am convenit să nu îi excludem pe cei doi câtă vreme mai există nişte căi extraordinare de atac. Dacă aceste căi vor fi epuizate, iar decizia instanţei nu se va schimba, ne vom conforma. La ora actuală, există o comisie la nivelul PD-L care strânge propuneri din teritoriu pentru îmbunătăţirea statutului. Voi propune modificarea acestui articol, în sensul în care excluderea din partid nu se poate hotărî până la epuizarea tuturor căilor de atac a unei decizii judecătoreşti. Despre politica... apoliticului Rep.: Până una-alta, PD-L Vâlcea este condus de mai multe capete. Unii spun că la actul de conducere contribuie şi capul prefectului Petre Ungureanu, deşi se ştie prea bine că aceasta contravine funcţiei sale. D.J.: Vă pot spune cu certitudine un lucru: pe Bebe Ungureanu nu l-am văzut pe la sediul PD-L Vâlcea. Rep.: Răspunsul dumneavostră nu este relevant. Însă cum vi se pare perspectiva ca Ungureanu să vrea să conducă PD-L Vâlcea? Căci, în curând, vor avea loc alegeri... D.J.: Vor fi alegeri, însă nu cred că se va întâmpla asta. Nu cred că Petre Ungureanu va fi pus în situaţia să renunţe la a fi prefect pentru funcţia de la partid. Dar este dreptul lui să candideze. Şi dacă va candida, are mai multe şanse decât un membru de partid adunat de pe stradă. Petre Ungureanu are experienţă politică plină de diversitate şi suficientă experienţă în ceea ce priveşte candidaturile. Discuţie în preziua sentinţei Rep.: Când l-aţi văzut ultima dată pe Mircia Gutău? D.J.: Cu o zi înainte de a fi arestat, în biroul său de la primărie, era supărat, îi murise fratele, făcuse infarct, şi am schimbat câteva cuvinte şi despre pronunţarea pe care o aştepta a doua zi. L-am văzut abătut, cred că avea o presimţire. Însă credea că răul maxim care i se putea întâmpla era ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe pentru reluarea procesului. Nu am mai discutat nici cu el, nici cu familia lui, însă am vorbit cu soţia sa să ne vedem. Iar cu Bebe Dicu nu am discutat de multă vreme. Rep.: Ce credeţi despre iniţiativa aşa-zisei societăţi civile de a propune acordarea titlului de Cetăţean de onoare lui Mircia Gutău? D.J.: Cred că aceia care au făcut asta de fapt au validat hotărârea instanţei. Or, consider că Mircia Gutău mai are un cuvânt de spus în politica şi administraţia locală, nu trebuie «sanctificat» în grabă. Era bine să fi lăsat să se clarifice situaţia şi apoi era de discutat. Candidaţii, pe trei paliere Rep.: În cazul în care, totuşi, vor avea loc alegeri anticipate, mai poate PD-L să câştige postul de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea? Şi cine sunt cei mai potriviţi candidaţi, după dumneavoastră? D.J.: În varianta cea mai neagră, a neîntoarcerii primarului Gutău, nu cred că avem probleme de candidaţi. Îi putem găsi în trei paliere: primul este acela al celor doi viceprimari: Romeo Rădulescu şi Eusebiu Veţeleanu şi al consilierilor locali. Grig Crăciunescu, spre exemplu. Apoi, palierul consilierilor judeţeni, şi mă gândesc la Dan Fiera ori la avocatul Petre Grigore. Deloc de neglijat, s-ar putea găsi un candidat potrivit printre directori: Ion Tudor, Aurel Simion, şi mai sunt şi alţii. Rep.: Vă doriţi să candidaţi la funcţia de preşedinte al PD-L Vâlcea? Aţi condus mult timp organizaţia. D.J.: Îmi doresc să se întoarcă Mircia. A mă gândi la funcţie acum ar fi nedrept şi incorect. Rep.: Şi dacă primarul rămâne la închisoare? D.J.: Atunci, voi testa dorinţa colegilor mei. De ei depinde, în mare parte, dacă voi candida sau nu voi candida. Rep.: Disensiuni în PD-L Vâlcea? D.J.: Nu în mod special. Însă mai mulţi consilieri locali, cărora li s-a retras sprijinul politic din cauză că nu s-au implicat în campania electorală prezidenţială, ne ameninţă cu instanţa. Spun că au fost înlăturaţi nelegal. Pe de altă parte, noi am dat în judecată Consiliul Local Valea-Mare deoarece nu se întruneşte să formeze o nouă structură, după ce am retras sprijinul politic a doi consilieri, tot din cauză de neimplicare şi pentru că votau alături de consilierii PSD. Sunt probleme, însă nu foarte grave. Există neajunsuri de ordin financiar, pentru că în această perioadă dificilă economic sunt restanţe la plata cotizaţiilor.
|
|
























