„Aş vrea să repet toate experienţele din presă”

Reporter: Majoritatea jurnaliştilor craioveni, printre care te numeri, au terminat Facultatea de Drept. Este un trend?
Gabriela Zanfir:  Bună întrebare! Nu ştiu dacă este un trend, dar şi eu am constatat cu surprindere acelaşi lucru. Sunt chiar ziarişti prieteni buni cu mine care au terminat şi ei Facultatea de Drept. Cred că lucrul ăsta ne ajută să înţelegem mai bine fenomenele, mai ales dacă scriem pe politică şi administraţie, pentru că ştim cum ar trebui să funcţioneze un stat de drept, cum ar trebui să se comporte persoanele care ocupă funcţii publice, care sunt limitele funcţiilor, care sunt incompatibilităţile, care e logica juridică a organizării administraţiei - plecând de la central spre local. Şi cu asta am explicat de ce este un lucru bun să fim ziarişti cu studii juridice. Dar de ce am ales mai mulţi Facultatea de Drept, nu mai ştiu să spun.

Rep.: Pentru o persoană de vârsta ta ai lucrat la multe publicaţii. Care a fost cea mai apropiată de sufletul tău?
G.Z.: Am ratat doar două publicaţii din Craiova, dintre cele mai importante zic, şi anume Gazeta de Sud şi Cuvântul Libertăţii. Hai să enumăr pe unde am fost: Gazeta de Craiova, Prima Oră, Expresul de Sud, Indiscret, Ediţie Specială, Acum în Oltenia, Lupa, revista  Interview, Republica Oltenia. Sper că nu am uitat niciuna. Dar cea mai apropiată sufletului meu rămâne Gazeta de Craiova. Doar ce împlinisem 18 ani când m-am angajat acolo, în vacanţa de vară dintre clasa a XI-a şi a XII-a. A fost ca şi cum descopeream un univers complet diferit. Toţi oamenii de acolo, în echipa de atunci, erau minunaţi şi mă ajutau să descopăr în fiecare zi cu ce se mănâncă meseria de ziarist. Era şi o atmosferă foarte destinsă. Am avut mare, mare noroc atunci pentru că am avut de la cine să învăţ şi cum să scriu - Bogdan Berneanu, Mihai Gavrilă, Tibi Pătru, Dan Ciovică - şi cum să fac teren - Cami Bărbuţu. A fost o perioadă foarte, foarte frumoasă, în virtutea căreia am rămas în presă şi după ce s-a terminat brusc şi inexplicabil atunci pentru mine. Dar nu am mai găsit nimic asemănător pe unde am lucrat. Bine, cred că am şi idealizat un pic experienţa aceea, dar dincolo de asta rămâne în realitate o experienţă-şcoală pentru mine.

Rep.: Ai furat meseria, aşa cum am făcut cu toţii.
G.Z.: Da, e cel mai potrivit mod de a spune ceea ce s-a întâmplat. Am furat meserie de la cine am văzut şi eu că e bine să fur.

Rep.: Acum eşti la un alt nivel. Lucrezi la un ziar central şi cochetezi din când în când cu agenţiile de ştiri. E greu, e uşor?
G.Z.: E greu pentru că trebuie să alegi ce ştire merită trimisă spre central dintre toate ştirile care apar într-o zi şi pe care pentru local le-ai fi scris fără probleme. E greu şi pentru că, de obicei, cum este şi cazul meu, corespondenţii sunt plătiţi pentru fiecare ştire sau material publicate şi atunci trebuie să cauţi bine ceea ce să trimiţi la Bucureşti. Dar, pe de altă parte, este uşor pentru că nu eşti presat să scrii zi de zi, ci doar atunci când chiar ai ce scrie. Pot însă spune şi că nu este la fel de frumos ca atunci când faci parte dintr-o redacţie a unui ziar local. Presiunea aia a unui cotidian local şi veşnica întrebare „eu ce scriu azi?” fac parte din frumuseţea meseriei.

Rep.: Poate cei care citesc ziarele cred că un jurnalist este foarte bine plătit. Aşa este?
G.Z.: Partea cu leafa e partea dureroasă în meseria asta, mai ales de când cu deja celebra şi plictisitoarea criză. Nu veţi vedea niciodată ziarişti, mai ales din categoria „fătuci”, unde destul de infatuat ne-a trecut Cristoiu, care să câştige bine. Şi când spun „fătuci” mă refer la cele care se duc pe teren, la cele care au ştirea la prima mână, la cele care obţin informaţia pe care apoi, pe destul de mulţi bani, o comentează alţii la TV. Uite, poate şi de-asta mulţi dintre noi au făcut Dreptul, gândindu-se că odată şi odată vor ajunge şi ei să câştige decent. Ăsta e cazul meu, pentru că, oricât de dragă şi de aproape de sufletul meu este meseria asta de ziarist, am gânduri cât se poate de serioase să mă concentrez mai degrabă pe ceva ce îmi poate oferi absolvirea Facultăţii de Drept.

Rep.: Ai experimentat şi televiziunea?
G.Z.: Chiar aşa am gustat prima dată din presă. Bine, ce făceam eu în televiziune avea mai degrabă legătură cu divertismentul decât cu transmiterea informaţiei, pentru că am lucrat în timpul şcolii aici, în Craiova, la Terra Sat - actualul TVS, făcând emisiuni de copii şi mai apoi pentru tineri, eu însămi atunci fiind în liceu. Am încercat şi recent la Oltenia 3TV să fac o emisiune, dar nu s-au legat lucrurile cum trebuie. Dacă ar fi să fac o comparaţie, cred că îmi place mai mult presa scrisă, deşi este clar că televiziunea te ajută mult mai bine şi mai repede să dai greutate muncii şi opiniilor tale.

Rep.: Şi acum să îţi pun o întrebare „tocită” deja: ai un model de ziarist ori om de televiziune care te inspiră?
G.Z.: Nu am niciun model. Nu prea cred în modele. Cred însă că este bine să te inspiri din lucrurile bune pe care le au diferiţi profesionişti şi pe care ai putea să le aplici şi tu, îmbunătăţindu-le şi modificându-le după propria personalitate şi după propriul stil de lucru. În plus, în domeniul nostru, nicio traiectorie nu seamănă cu alta. De aceea, cel mai bine este să îţi găseşti propriul drum dacă vrei să faci o carieră în presă.

Rep.: Aşa cum se întâmplă cu ziariştii de presă locală, ai lucrat pe domenii diferite, de la politică şi administraţie la eveniment. Care ţi-a plăcut cel mai mult şi care ţi-a oferit cele mai multe satisfacţii?
G.Z.: Aici nu stau mult pe gânduri când spun că cel mai mult îmi place domeniul politic, dar cot la cot cu administraţia. Deşi toată lumea încearcă să le despartă pe cele două, eu cred că asta e doar o iluzie. Nu ştiu dacă vreodată politica şi administraţia vor putea fi două lucruri care nu au nicio legătură unul cu celălalt. Îmi place foarte mult să scriu pe acest domeniu pentru că mereu se întâmplă câte ceva, pentru că aşa înţeleg mai bine lumea în care trăiesc, pentru că aşa pot să explic mai bine în materiale lucrurile de care se împiedică oamenii zilnic, pentru că am o libertate de exprimare cu certitudine mai mare, atâta timp cât scriu despre persoane cu funcţii publice şi despre bani publici. Aici nu prea operează excepţii la libertatea de exprimare şi pot spune că un ziarist care se ocupă de acest domeniu are şansa ca la un moment dat să influenţeze decizii, să îndrepte lucruri. Nu spun că mi s-a întâmplat mie aşa ceva, dar spun că sunt cazuri în care ziariştii din acest domeniu, prin articolele lor, au influenţat decizii sau au ajutat la corectarea anumitor lucruri nu atât de în regulă. În plus, mie mi-ar fi şi greu să îmi schimb domeniul, atât timp cât am deja cinci ani de experienţă aici, cunosc oameni, cunosc întâmplări, am o aşa-zisă „arhivă” a lucrurilor întâmplate şi pot mai uşor să fac legături şi să explic fenomene.

Rep.: Ce experienţă din viaţa de jurnalist ai vrea să repeţi?
G.Z.: Aş vrea să repet prima zi în care am fost pe teren în primărie, speriată ca naiba de ce mi se întâmplă, aş vrea să repet primul material care mi-a apărut în Evenimentul Zilei - era dintr-o conferinţă de presă a lui Stolojan la Craiova -, aş vrea să repet şi vizita la Parlamentul European alături de alţi colegi din presă, invitaţi acolo de Marijean Marinescu, aş mai vrea să repet deplasările la diferite congrese de partid la Bucureşti, toate dimineţile de cafea la prefectură sau primărie, când ne făceam planul de bătaie pe cine mai întrebăm şi ce anume. Cred că aş vrea să repet cam totul, mai puţin experienţele de muncă neplătită. Pentru că s-a întâmplat şi asta de câteva ori, cel mai grav fiind la Prima Oră, unde Gelu Vişan uita să ne mai şi plătească. În rest, absolut toate experienţele din presă aş vrea să le repet şi toate experienţele care au avut legătură cu presa. Uite, de exemplu, pe viitorul meu soţ l-am întâlnit când lucram amândoi la Ediţie Specială. În concluzie, chiar dacă sunt bani puţini, sunt şi lucruri extraordinare care ţi se întâmplă şi care te fac să te îndrăgosteşti de meseria asta, chit că la un moment dat vei ajunge să nu o mai practici.