 Indiscretii
Indiscreţii de VâlceaTergiversări? Fostul prefect de Vâlcea, Anuţa Handolescu, spune că actualul prefect Petre Ungureanu are posibilitatea să tergiverseze, din diverse motive, timp de şase luni, decizia încetării mandatului de primar în cazul Mircia Gutău. Pe de altă parte, Ungureanu spune că şi-a luat o marjă de bun simţ până pe 17 februarie, când, dacă nu va fi admisă acţiunea în instanţă a suspendării executării pedepsei, va emite actul de încetare a mandatului.
Petrecere Secu La hotelul SRI – ului de la Călimăneşti, recunoscut sub codul 240, cadrele vâlcene ale serviciului s-au întâlnit, recent, la Revelionul întârziaţilor. Deşi la chef, lucrătorii s-au arătat care de care mai atenţi când la paharul de şampanie, când la microfoane. Până la urmă, s-au relaxat şi cică s-a lăsat cu dezmăţ! Şi poliţiştii şi-au organizat, în urmă cu vreo trei săptămâni, Revelionul întârziaţilor. La Olăneşti, în acelaşi local cu nişte ucraineni dubioşi.
Ciocu’ mic! Cică preotul Nicolae Bălaşa, căruia i se spune şi “Popa Găinar”, de când cu scandalul găinilor cerute şpagă la Seminarul Teologic, ar fi păţit o jenă tocmai la lucrările Adunării Eparhiale şi Consiliului Eparhial din 4 februarie. După ce s-a băgat în seamă pe diverse teme de discuţie, întrerupându-l chiar şi pe ÎPS Gherasim, Bălaşa ar fi propus să se mute Mitropolia de la Craiova la Vâlcea. Elanul i-a fost tăiat de Emilian Lovişteanul, episcopul-vicar, care i-ar fi sugerat să nu mai dea tocmai el lecţii şi să cam lase gura.
Din trei, niciunul! Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea se află într-o situaţie unică în ţară de când toţi cei trei candidaţi nu au trecut de concursul pentru ocuparea postului de inspector-şef (Eugen Neaţă), respectiv cele două posturi de adjunct al inspectorului-şef (Ion Matei şi Ion Preda). Surse bine informate spun că, în ciuda optimismului afişat, de a se reînscrie la concursuri, cei trei nu vor fi în veci admişi. Chestii de monitorizare, de moralitate, de interlopi, de cămătărie, de slabă pregătire profesională. Ştie Blaga tot, tot, tot!
Şedinţă cu scântei La aflarea din presă a mai multor matrapazlâcuri făcute de preoţii consilieri Constantin Matei şi Emilian Groşenoiu, cică PS Emilian Lovişteanul i-a cam băgat în şedinţă. După ce vreo juma’ de oră a tunat şi-a fulgerat, episcopul-vicar le-a spus celor doi să repare imaginea nefastă la care au contribuit decisiv, a Arhiepiscopiei Râmnicului. Multă apă trebuie să treacă pe Olt pentru asta...
Parohie sau cătuşe? Alta cu popa Matei. Am primit la redacţie un telefon la care am fost anunţaţi că Matei i-a dat parohia de la Râureni – Vâlcea actualului preot paroh, forţat de împrejurări. Soţia acestuia, care este magistrat, l-ar fi ameninţat pe preotul consilier că, dacă nu îl „gratulează” pe bărbatu-său cu o parohie bună, îi zornăie cătuşele la urechi. O avea motive? În orice caz, Matei l-a şi cadorisit pe preot cu parohia cerută.
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
 Domn Calma, ia zi omule, cum te-a prins sotia calare pe Anuta, iar dupa aia povesteai : "Ba fratilor, a dracu gagica, salta ca sobolanu in sac" !
Scris de De la "Pajisti&
 Crisule,uitai ca sa-ti m-ai aduc aminte ca m-ai sunt doi inspectori pe acolo si de cand sunt iei pe acolo, s-a fie vre-o doi ani dar masinile cele ,cele vechi .. [vorba vine vechi] le-au schimbat cu ceva gipane.
Scris de antonie
 Toti pentru unul si unul pentru toti.
Scris de antonie
 DA.IEI NE_AU GASIT.
Scris de de stolniceni@rauren
 Si celalalt preot ca sunt doi.Pai lu Matei asta nu ii m-ai ajungi la nas de cand este la Raureni.Ia s-a spuna de ce i-a venit rau dupa slujba intr-o duminica?Era s-a fie LINSATde oameni.El i-a gasit pe iei acolo nu iel pe iei.
Scris de urmaritorul de mecaj
 FOSTI COLEGI DE LA INTREPRINDEREA DE IMBUNATATIRI FUNCIARE STIU DE CE....
STIE SI CALMA....EAZA SPIRITELE ,PENTRU CA INTRA PE FIR BASE-ZEUS SI O PATITI.....VAI DE NOI SI DE VOI......
Scris de Mihai
 de nunde stii ca a h e tarfa securitatii.faci parte din ea
Scris de oreste
 De-ar avea gura peretii de la fosta Intreprindere de Imbunatatire a Pajistilor Valcea sa vorbeasca despre cum era incalecata putoarea de Anuta, de catre aproape oricine, prin toate birourile ...
Si cite scandaluri au mai fost cu nevestele unora ...
O CURVA ORDINARA !
Scris de Gica de la "Paj
 iara baaaaaaaaaaaaaaa cu popi crisuuuuuuuleeeeeeee ce ne facuuuuuuusi
Scris de scarbitu
 Anuta Handolescu = TARFA SECURITATII.
Scris de Zorilescu
Berceanu şi Prioteasa, fără adversari!
Primii care, probabil, vor lua taurul de coarne sunt democrat-liberalii. Cu un lider incontestabil în frunte, ministrul Radu Berceanu,...
|
Ministerul Sănătăţii omoară Maternitatea Vâlcea
Recent, Marian Stoica, managerul spitalului, a solicitat conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea, prin adresa 525/02.02.2010, banii necesari acoperirii...
|
Scandal în PD-L Olt
Sfârşitul săptămânii trecute a fost unul extrem de tensionat pentru democrat-liberalii olteni. ,,Sămânţa” scandalului a reprezentat-o sancţionarea...
|
POSDRU investeşte în oameni!
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 face parte din Schemele de ajutor de stat şi poate fi accesat atât de întreprinderi...
|
Juveţii consideră Valentin’s Day sărbătoare sexuală
Putem spune că magazinul cu produse rezervate adulţilor este destul de aprovizionat şi îşi aşteaptă potenţialii clienţi de luni până vineri,...
|
O viaţă în paşi de dans
Ardoare de nestăvilitNici nu împlinise vârsta de 16 ani, când Ionela Truşcă a început să practice baletul sub directa coordonare a maestrei în...
|
Evenimente
Balet şi operetă la Teatrul Liric „Elena Teodorini”Marţi, 9 februarie, pe scena Liricului craiovean are loc un spectacol de balet sub genericul „El Amor”, în regia artistică a distinsului maestru Francisc Valkay, care în acelaşi timp este şi coregraful reprezentaţiei. Publicul craiovean va avea ocazia să admire şi să aprecieze măiestria...
| |
„Aş vrea să repet toate experienţele din presă”
Reporter: Majoritatea jurnaliştilor craioveni, printre care te numeri, au terminat Facultatea de Drept. Este un trend?Gabriela Zanfir: Bună întrebare!...
|
„Gutău credea că răul maxim era reluarea procesului“
Reporter: Domnule Dorel Jurcan, cine conduce PD-L Vâlcea după arestarea primarului Mircia Gutău, care a fost şi preşedinte al organizaţiei judeţene?...
|
Indiscret.ro
După cum s-a mai scris, pagina electronică a Indiscret în Oltenia este, conform trafic.ro, pe primul loc în topul site-urilor publicaţiilor săptămânale din întreaga Oltenie. Cu aproximativ 30.000 de cititori pe săptămână, site-ul Indiscret în Oltenia îşi măreşte numărul de cititori de la o ediţie la alta. Dacă în urmă cu...
| |
Prefectul de Vâlcea, amicul propriului torţionar
Prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu, are două dosare de urmărire instrumentate de fosta Securitate. Cel care l-a monitorizat atent pe avocatul...
|
Hora ilegalităţilor de la ISU Mehedinţi se joacă şi fără colonelul Pleşu
În urmă cu câteva zile, pe adresa redacţiei a sosit o scrisoare în care mai mulţi angajaţi din cadrul Inspectoratului pentru...
|
Citröen vrea ilegal teren
De la refuz, la ameninţareConform spuselor vecinilor, familiile cu pricina au fost vizitate, după ce au refuzat oferta, de mai mulţi reprezentanţi...
| |
Criza scoate trecutul la vânzare
Rubricile de mică publicitate s-au umplut parcă peste noapte cu anunţuri de vânzare a bunurilor personale. Ca să facă rost de bani, oamenii se văd...
|
Un trubadur modern
Pe Marian l-am găsit în jurul Universităţii. Avea capul acoperit cu o căciulă neagră şi gluga de la geacă trasă peste, iar mâinile, deşi băgate...
|
Craiova cu covrigi în coadă
În zona centrală a Craiovei, covrigăriile sunt în elementul lor. Covrigii, fie ei „cu gaură în mijloc“ sau cu mai multe găuri dacă vorbim de...
|
Hobby vâlcean: creşterea vacilor
„Am început cu două animale“Pe Gheorghe lumea din comună îl ştie de ”Danezul”: ”Eram mai mulţi pe care ne chema Dan şi uite aşa mie mi-au...
| |
Poziţiile sexului
Femeia stă relaxată şi confortabil pe spate, pe saltea, de la cap până la bazin. Fesele îi sunt pe jumătate ieşite de pe pat. Picioarele, care...
| |
Oltchim a speriat Viena!
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, s-a deplasat la Viena pentru meciul cu Hypo cu gândul de a nu pierde şi a lua avans...
|
„Vom face totul!“
Tragerea la sorţi a preliminariilor CE 2012, care va fi găzduit de Polonia şi Ucraina, ne-a trimis în Grupa D. Echipele extrase din urne: Franţa,...
| |
Coruţolog pe aţipite
În faţa unui munte de manufactură şi inspiraţie, n-ai decât să te apleci. Dacă un optmiar e mare mâncător de energie, de timp şi de bani –...
| |
Indiscreţii de Dolj
Liberalii funcţii visează!Rămaşi cu buza umflată după ce bossul Antonescu le-a tăiat cârnatul guvernării, unii liberali doljeni au început să...
|
Indiscreţii de Vâlcea
Tergiversări?Fostul prefect de Vâlcea, Anuţa Handolescu, spune că actualul prefect Petre Ungureanu are posibilitatea să tergiverseze, din diverse...
|
Indiscreţii de Olt
Tensiuni în paradisDe la alegerile prezidenţiale, dinspre PD-L Olt nu mai transpiră nicio informaţie negativă. Cei mai mulţi pasionaţi de viaţa politică locală începuseră să creadă că acolo-i paradisul pe pământ. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, dar mai ales ce se preconizează să se întâmple, demonstrează că există...
| | |
 Reclama
 Politriks
 Ultimii 3 jucatori
| Locul | Nume | Puncte | | 1 | KOSTTY | 5800 | | 2 | liza | 10780 | | 3 | 300 | 300 |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Pusculita cu mânjiti
 Arhiva
|