|
Voteaza Articolul
1676 cititori
„Muzeul satului“ particular la Tetoiu„Maramu“ a strâns din pod şi de la vecini ustensile şi obiecte vechi şi le-a expus pe veranda casei. Deşi munceşte cu ziua, Augustin Solomon vrea să-şi mărească colecţia. de Eugen Dinu Dacă treci prin comuna Tetoiu, din judeţul Vâlcea, nu ai cum să nu observi una dintre casele aflate la strada principală. Locuinţa lui Augustin Solomon este una obişnuită, modestă, dar un adevărat muzeu aflat pe terasă îţi atrage atenţia. Zeci de obiecte vechi sunt aranjate cu mare grijă, bine ancorate ca să nu le bată vântul. Localnicii se uită cu mirare la lucrarea vecinului, iar maşinile încetinesc şi unii şoferi zăbovesc minute în şir să admire muzeul din Tetoiu.
„Toată lumea îmi spune Maramu“ Pe Augustin Solomon îl găsim la magazinul din localitate, aflat în apropierea primăriei, sorbind un pahar de licoare colorată. ”Probabil aţi văzut muzeul meu. Să ştiţi că le vând pe toate, nu e problemă. Pentru un preţ bun, le dau. Sunteţi colecţionari? Cei de aici nu ştiu să aprecieze foarte tare obiectele tradiţionale româneşti. Eu ştiu, am venit la Tetoiu acum şase ani, din Maramureş, de la Baia Mare. La noi aşa e tradiţia, aproape fiecare gospodărie are aşa ceva. Pe mine nu mă cunoaşte nimeni după nume. Toată lumea îmi spune Maramu. Dacă întrebaţi de Maramu, oricine te duce la mine acasă”. Îi explicăm că lucrăm la ziarul local al colegiului uninominal Bălceşti şi acceptă să ne prezinte exponatele sale. „Le-am cumpărat cu banii de pe muncă“ „Cum v-am spus, eu am locuit în Maramureş şi am 41 de ani. E poveste veche, oricum viaţa m-a adus aici. Am rămas fără locuinţă, am venit la Tetoiu, unde mai trăia bunica. Mi-am luat soţia şi am venit la Vâlcea. După zece zile, mi-a murit bunica, am rămas noi în casă. Suntem săraci, muncim amândoi cu ziua, dar nu ne plângem. Nu ne este frică de muncă. Într-o zi, am făcut curăţenie în pod şi am găsit minunăţiile astea. Majoritatea sunt piese de la războaie de ţesut. Sunt vechi de sute de ani. Le-am strâns şi m-am gândit că ar fi frumos să le expun, aşa cum se face la noi, la Maramureş. Le-am şters de praf, le-am aranjat, dar nu am încercat să le şlefuiesc, cineva mi-a spus că obiectele foarte vechi trebuie lăsate aşa cum le găseşti, că numai specialiştii trebuie să umble la ele. Mi-au luat două zile să le aranjez, dar cred că a ieşit bine, dovadă că opresc zilnic maşini, oamenii se uită şi cred că le place”, spune ”Maramu”. Augustin nu s-a oprit la obiectele din podul bunicii şi a continuat să caute exponate în sat: ”Nu poţi ţine astfel de obiecte în pod, e păcat, e tradiţia noastră până la urmă. Eu am încercat să adun de la mai mulţi oameni, dar majoritatea nu sunt receptivi, nu vor să le dea, mai bine le ţin aruncate te miri pe unde. Oricum, eu pe unde muncesc cu ziua şi văd ceva foarte vechi, îl cumpăr. Scad din preţul zilei de muncă. Aşa am strâns multe din exponate”. Are un fier de călcat pe cărbuni, cu cuc „Maramu” ţine cel mai mult la una dintre piesele colecţiei sale, un fier de călcat pe cărbuni. ”Maramu” nu-l expune pe terasă, îl ţine în casă şi îl scoate numai pentru a-l arăta la vizitatori. ”Are cel puţin 150 de ani vechime. Nu vă uitaţi la el că e cam ruginit, vă spun eu că şi acum ar funcţiona fără probleme. Puţin şlefuit, puţin aranjat şi e ca nou. Are şi cuc, se spune că numai acestea sunt originale. Sunt sigur că în străinătate ar valora o mică avere. Eu am muncit prin multe ţări şi ştiu că se căuta aşa ceva. L-am găsit la un vecin la care am muncit. M-am uitat, mi-a plăcut mult şi l-am cerut. Am renunţat la o parte din banii pe care trebuia să-i primesc. A acceptat şi aşa a ajuns la mine. Nu-l expun afară pentru că este greu şi nu am cum să-l ancorez. Îl vând şi pe el dacă găsesc un doritor, deşi ţin mult la acest fier. Oricum, fără un milion nu-l dau, mai bine îl ţin aici la mine”. Visează la un muzeu luminat Augustin Solomon visează să poată renova terasa casei şi să facă un muzeu modern, luminat, aşa cum a văzut în străinătate. ”Ei, eu am planuri mari, dar deocamdată nu-s bani, ce să fac… Vreau să renovez această terasă, să o închid şi să pun becuri sau leduri care să lumineze piesele. Am aici o secţiune dedicată războiului de ţesut. Am oale şi ulcele vechi de zeci de ani. Am piaptăne din fier, am tot felul de ustensile care se foloseau pe vremuri. Vă daţi seama cum ar arăta frumos luminate. Am eu multe în plan. Vreau să măresc colecţia. Ce bine ar fi dacă oamenii ar accepta să îmi mai dea şi ei ce au prin poduri. Sunt sigur că se găsesc obiecte vechi care le-au aparţinut bunicilor sau străbunicilor lor. Poate nu mă credeţi, poate o să ziceţi că sunt nebun, dar parcă fiecare bucăţică de lemn îmi vorbeşte. Îmi place să stau seara pe terasă şi să le privesc. Parcă le văd pentru fiecare dată. Sunt sigur că fiecare dintre ele are o poveste mai mult decât interesantă. Tare mi-ar plăcea să poată veni un specialist, să ne spună cam din ce an este fiecare, cam la ce au folosit toate aceste obiecte. Poate va trece unul pe aici şi le va vedea, cine ştie”. „Îmi e dor de palinca din Maramureş“ „Maramu” este acum oltean cu acte în regulă, dar nu ştie dacă se va mai întoarce în Maramureş: ”Acum, numai Dumnezeu poate să ştie ce se va întâmpla cu mine. Nu am venit aici de drag, normal că nu mi-a fost uşor să plec de la Baia Mare. Sincer îmi este cam dor de Maramureş, de oamenii dintr-o bucată de acolo. Oricum, nu cred că mă voi întoarce prea curând. Vreau să pun la punct gospodăria de aici, să ne luăm şi noi animale şi păsări, să muncim pământul pe care îl avem, că avem destul. Încă nu m-am acomodat nici cu băutura de aici, la Maramureş beam palincă. O beai de băut, dar mai greu era să te ridici apoi. Aici băutura e slabă, pot bea toată noaptea fără să mă ameţesc”.
il felicit pe domnul mai sus prezentat pt initiativa sa, si regret ca initiativa nu vine din partea autoritatilor culturale din comuna.
Scris de Doru Riciu
|
|



il felicit pe domnul mai sus prezentat pt initiativa sa, si regret ca initiativa nu vine din partea autoritatilor culturale din comuna.



















