 Indiscretii
Indiscreţii de DoljŞi „păsăricile“ o bârfesc pe Deaconeci Indiscret.ro a fost luat cu asalt, săptămâna trecută, de angajaţii Serviciului Public de Asistenţă Medico-Socială din Craiova, care de care mai vehemenţi. Pe de o parte este înjurată conducerea instituţiei, pe de altă parte ziaristul şi autorii anonimei sunt terfeliţi. O „păsărică“ bătrânică ce se odihneşte sub streaşina pavilionului central al instituţiei susţine, în mod suspect, zicem noi, că ar fi asistat la o discuţie între directoarea Deaconeci şi câteva apropiate în care doamnele puneau la cale un plan prin care să contracareze articolul „indiscret“. Sinceri vorbind, parcă n-am crede delaţiunea zburătoarei, însă pentru a ne asigura că lucrurile stau altfel, săptămâna aceasta ne vom intensifica cercetările pe tărâmul instituţiei.
Drogurile „legale“, ţinta poliţiştilor de la Crimă Organizată În ultima săptămână, poliţiştii de la Crimă Organizată au luat la puricat mai multe magazine ce ofereau spre vânzare aşa-zisele droguri permise. Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, însă este cu adevărat prima încercare sincronizată de a opri „hemoragia“ de stupefiante pe piaţa craioveană. Primele rezultate sunt îmbucurătoare, mai zilele trecute doi puşti de bani gata văietându-se pe culoarele clubului All Stars că au găsit buticul închis şi au rămas fără „energizante“.
Iar încep bătăliile pe frontieră! După ani de relativă linişte, pe frontiera de sud a judeţului, în lunile care urmează, sunt aşteptate convulsii puternice în bătătura Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Dolj. Ca întotdeauna, şi acum câţiva ofiţeri marginalizaţi de actuala conducere a inspectoratului se pregătesc să ia drumul Bucureştiului pentru a semnala câteva presupuse ilegalităţi săvârşite de anumite persoane cu funcţii de conducere. Este de aşteptat un val de controale la Calafat şi, de ce nu, câteva „caşchete“ retrogradate. De această dată însă, răzvrătiţii nu-l mai au alături pe primarul Bechetului, Costel Tulitu, acesta reuşind, după ani de frecuşuri, să încheie un pact de neagresiune cu actuala conducere a IJPF Dolj. Prin târg se zvoneşte că împăcarea ar fi pornit de la dragostea anumitor persoane pentru frumoasa culoare portocalie, dar lucrurile sunt încă în verificare.
Salvaţi Salvarea! Minune ca duminica trecută rar ne-a fost dat să vedem. Întorşi din comunele judeţului obosiţi şi lihniţi, pe „uliţa” principală din Malu Mare am dat de minune. O asistentă de urgenţă, un poliţist de rutieră şi doi bărbaţi împingeau de zor la o ambulanţă! Ca şi când nu ar fi destul că sănătatea doljenilor atârnă de aţa firavă a sistemului medical, că vieţile unor nefericiţi ai şoselelor depind de zecile de minute în care medicii ajung la faţa locului sau că spitalele nu mai oferă bolnavilor decât găzduire, uite că se poate şi mai rău. Ambulanţa care venise la un caz medical din comună se încăpăţâna să mai pornească pe drumul de întoarcere către Craiova. Bibilită şi puricată de şofer pe toate părţile, maşina nu voia să îşi arate defecţiunea de nicio culoare. Aşa că asistenta a plecat în căutarea ajutoarelor şi s-a întors cu un poliţist de la Circulaţie. Văzând truda celor trei, doi bărbaţi care ajunseseră din urmă salvarea au coborât din maşină şi au pus şi ei umărul la împins. „Norocul” a fost că în salvare nu se afla niciun bolnav şi că într-un final, după rânduri multe de hei-rup, maşina a pornit.
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
Parlamentarii doljeni se vor „oameni de oraş“
În timp ce în alte judeţe parlamentarii şi-au deschis cabinete în colegii şi au postat pe internet chiar programul audienţelor, precum şi traseul...
|
Primarul Gutău, înlocuit de “vicele” Rădulescu
Noul ales spune că va urma calea lui Mircia Gutău Rădulescu a primit voturile celor 16 consilieri democrat-liberali şi liberali, prezenţi la şedinţă,...
|
Finaliştii prezidenţialelor, corigenţi la strângerea afişelor
Din câteva astfel de postere ce stau agăţate pe stâlpii de beton de care sunt prinse cablurile electrice, aflăm că primarul Craiovei mai „susţine...
|
Primăvara schimbărilor politice la Olt
Social-democraţii au început... măcelulLa finele acestei săptămâni, la Bucureşti va avea loc Consiliul Naţional al PSD, primul pas spre mult aşteptatul...
|
Disponibilizări cu „pipeta“ în instituţiile doljene
În cadrul Consiliului Judeţean Dolj, posturile vacante sunt blocate încă de anul trecut din aprilie, iar prin noua ordonanţă acest lucru se va prelungi. Numărul de angajaţi în cadrul acestei instituţii ajunge la 160, organigrama fiind aceeaşi de anul trecut. Chiar dacă nu au apărut încă normele metodologice care reglementează salarizarea,...
|
Şeful IPJ Vâlcea, atacat energetic de arestarea lui Gutău
După ce comisarul-şef Eugen Neaţă a pierdut, săptămâna trecută, deşi a candidat singur, concursul pentru postul de inspector-şef al Inspectoratului...
|
Arpechim Piteşti, parte integrantă a SC Oltchim
Printr-un comunicat de presă, SC OLTCHIM SA Râmnicu Vâlcea a anunţat zilele trecute „finalizarea procedurii de achiziţie de la OMV Petrom SA a activelor...
|
Un spectacol în final de stagiune
Luni, 15 februarie a.c., la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, în sala „Amza Pellea”, este programată ultima reprezentaţie cu piesa „Străini...
|
Evenimente
Bardul Tudor Gheorghe revine în Băniede George Mitricof În cadrul stagiunii permanentelor frumuseţi, marţi, 16 februarie 2010, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Bănie, menestrelul Tudor Gheorghe va susţine un concert extraordinar sub genericul „Iarna-primăvara”.Distinsul artist craiovean va fi acompaniat de orchestra aflată...
|
Investitorii străini, primiţi în Craiova cu pâine, sare şi-o stradă să le poarte numele
Evident, prima pe listă este chiar strada vecină cu „răposata“ Caracal, adică bulevardul Decebal. Poposiţi în Craiova cam în aceeaşi perioadă...
| |
Arhiepiscopia Râmnicului, zguduită de DNA
40 de miliarde pentru o capelăVom prezenta motivele pentru care preotul-consilier Matei a dat recent cu subsemnatul la DNA, după ce vom primi amănunte...
| |
„Vatmanul“ Cernea, afacerist pe banii RAT Craiova
Despre neregulile şi ilegalităţile din curtea Regiei Autonome de Transport Craiova, presa craioveană a scris de nenumărate ori. Şi, de cele mai multe...
|
Două dosare pe zi, media pe cap de magistrat
2009 a început cum nu se poate mai rău pentru Tribunalul Dolj. Scandalul „Gorbunov“ a adus această instanţă pe prima pagină a tuturor ziarelor...
| |
„Muzeul satului“ particular la Tetoiu
Dacă treci prin comuna Tetoiu, din judeţul Vâlcea, nu ai cum să nu observi una dintre casele aflate la strada principală. Locuinţa lui Augustin Solomon...
|
Criza se negociază la piaţă
Tarabele din Piaţa Centrală a Craiovei sunt pline de munţi de legume şi fructe. Fie adusă „de afară“, fie produsă în grădinile celor care...
|
Gripa porcină, străină de satele doljene
Gripa porcină, virusul A/H1N1, gripa nouă, oricum i-am spune, pentru unii localnici din comuna doljeană Sadova are acelaşi înţeles: e moarte curată....
| |
Poziţiile sexului
Anii de liceu sunt departe. Primele experienţe sexuale la fel! Cu toate acestea, Kamasutra permite retrăirea amintirilor din tinereţe pe care nu mai...
| |
Universitatea, încotro?
Se spune din popor că atunci când faci un rău, acesta se va revărsa asupra celor mai apropiaţi. Dar ce rău a făcut „Campioana unei mari iubiri“...
|
Oltchim vrea capul lui Prokop
Oltchim Râmnicu Vâlcea are parte de un debut de foc în grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioanele României au ca obiectiv...
|
Mutu iar ne lasă fără grai
În România, singura neatinsă de criză rămâne producţia de aţă albă. Aşa a fost, aşa va fi. Inspirându-se din pilde mai vechi sau mai noi,...
| |
Mă rog să nu câştig la loto
Ofer pe gratis idee de milioane Loteriei Române şi, prin alianţă, unui condeier înaripat. Ce-aţi zice să vă cadă în mână o carte cu primii...
| |
Indiscreţii de Dolj
Şi „păsăricile“ o bârfesc pe DeaconeciIndiscret.ro a fost luat cu asalt, săptămâna trecută, de angajaţii Serviciului Public de Asistenţă Medico-Socială din Craiova, care de care mai vehemenţi. Pe de o parte este înjurată conducerea instituţiei, pe de altă parte ziaristul şi autorii anonimei sunt terfeliţi. O „păsărică“...
|
Indiscreţii de Vâlcea
Amuzan ar candida…Conform bursei zvonurilor, primarul Călimăneştiului, Ilie Amuzan, este unul dintre potenţialii candidaţi la Primăria Râmnicu...
|
Indiscreţii de Olt
Primăria Slatina şi-a extins oferta de serviciiDupă ce s-a ocupat de ,,înflorirea“ municipiului cu ajutorul lalelelor olandeze şi al brazilor ungureşti, după ce a umplut oraşul cu mai multe imobile, unele folositoare, altele neinteresante din punct de vedere arhitectonic, Primăria Slatinei a decis să facă ceva concret şi pentru nevoiaşii...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Pusculita cu mânjiti
 Arhiva
|