 Indiscretii
Indiscreţii de VâlceaAurică reformică! Deputatul PSD Aurel Vlădoiu şi-a pus pe cap pălăria cu care a debutat în public la Hora Unirii, iar în cap nişte idei de înnoire a partidului: a) vrea ca organizaţia Vâlcea, aflată pe locul cinci în ţară în ceea ce priveşte rezultatele obţinute la alegeri, să aibă un reprezentant în conducerea centrală; b) crede că numai bun pentru asta este deputatul de Drăgăşani, Vasile Bleotu; c) îl vrea pe Adrian Năstase la conducerea partidului şi spune că primarii din colegiul său (n.r. - colegiul Horezu) îl susţin tot pe Năstase; d) vrea ca nimeni din partid să nu mai deţină trei funcţii. Dacă Vlădoiu ştie ce vrea, colegii săi din parlament spun că nu înţeleg de ce deputatul o tot pupă pe Elena Udrea atunci când o întâlneşte. E!!!!!!!!!!
Misticismul violet Vinerea trecută, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a venit la conferinţa de presă cu cravată violet. Întâmplător sau nu, la o oră distanţă, la conferinţa de presă a PNL, Bogdan Pistol, liderul organizaţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, avea şi el o bluză cu dungi...violete. Efectele violete s-au văzut la Gutău, care, atunci când a fost întrebat de reprezentantul publicaţiei „Vocea Romilor” de ce nu bagă un autobuz pe Strada Ştrandului, „că nu au cu ce se duce copiii la şcoală”, a răspuns prompt: „Las’ că îi duceţi voi cu jeep-urile”.
După şase rânduri de alegeri pierdute... Constantin Pârvu, consilier judeţean al PSD, spune şi el că Geoană trebuie să plece de la conducerea partidului. Motivul? „A pierdut şase rânduri de alegeri şi nu este liderul care să ducă partidul spre câştigarea alegerilor locale din 2012.“ În ceea ce priveşte competiţia de la organizaţia judeţeană, Pârvu crede că Ion Cîlea va ieşi din nou învingător, iar pe locul secund, de prim-vicepreşedinte, va fi ales Bleotu de la Drăgăşani. Cu alte cuvinte, „în sală va intra o echipă şi va ieşi alta”, susţine Pârvu.
Încă un post la Brezoi. Atenţie, părinte Matei! Preotul Gheorghe Popa, de la Brezoi, fratele ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a câştigat un concurs şi pleacă la o parohie în Bucureşti, lăsând vacant postul de paroh la Gura Lotrului. Post liber, „stână de muls” pentru liderii Permanenţei de la Arhiepiscopia Râmnicului, care îşi freacă palmele de fericire. Apropo de posturi libere şi concursuri în Eparhia Râmnicului. Pentru Sălătrucel s-au înscris la concurs preoţii: Ceapă de la Călimăneşti, Duţă – „civil”, Negrea de la Bodeşti, ginerele preotului defunct Buşagă, Udrea de la Berislăveşti şi încă vreo doi pe care nu i-am aflat încă. Aşteptăm cu interes să vedem cine va câştiga.
„Vocea unică“ a răguşit Asociaţia Oraşelor din România s-a întrunit la Olăneşti pentru a pune pe tapet problemele administraţiei publice locale. Care i-au interesat doar în mică măsură pe reprezentanţii palatelor, după cum a spus preşedintele asociaţiei, Teodor Banciu. Problemele principale discutate, ca descentralizarea învăţământului, sănătăţii şi poliţiei locale, nu au fost de interes pentru ex-primarul de seamă Traian Băsescu, actualul preşedinte al României, invitat şi neprezent la întrunire. Opiniile care ar fi trebuit exprimate într-o „voce unică”, potrivit cărora trebuie universalizat "standardul de cost" şi eliminate discriminările în funcţie de apartenenţa politică, atunci când se alocă fonduri administraţiilor locale, au rămas doar nişte opinii. Personalităţile din aparatul „de partid şi stat” nu au venit la Olăneşti, aşa că „vocea unică” a răguşit, vorbind degeaba.
Unul în doi După plecarea la IGPR a Dianei Smărăndoiu, purtător de cuvânt temporar al instituţiei, este comisarul de poliţie Gabriel Ciobotoiu, totodată şi şeful de cabinet al inspectorului-şef Eugen Neaţă. Cică pentru „lupta” cu presa se pregăteşte o doamnă!
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
Cine-l trezeşte pe Vişan?
Aş fi trecut cu vederea această nesimţire dacă personajul ce doreşte a ne urechea ar fi fost vreun sfânt al politicii româneşti. Dar când te numeşti...
|
Chiulangiii Doljului
Pentru că săptămâna trecută am făcut un top al celor mai mari cheltuitori deputaţi doljeni, săptămâna aceasta vom vedea care dintre ei au chiulit...
|
Consiliul Judeţean Dolj, certificat ISO 9001
Început, ca orice investiţie importantă, cu reticenţa grupului PD-L din cadrul CJ Dolj, procesul de certificare a instituţiei s-a încheiat ca în...
|
Vâlcea restanţieră
Statistica sărăcieiPotrivit lui Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea (CJ), restanţele sunt următoarele: „20 de miliarde lei restanţe...
|
În PNL Vâlcea, se trage cu Pistolul
Iniţiativa „atacului la baionetă” împotriva executivului Primăriei Râmnicu Vâlcea şi Consiliului Local dominat de PD-L a pornit din organizaţia...
|
„Spitalele auto“ operează la buzunar
Luând în considerare nivelul de trai de la noi, salariile care, dacă nu sunt în scădere, cu siguranţă nu vor creşte în acest an, şi faptul că...
|
Primarul Vintilă a câştigat pariul cu educaţia
În anul şcolar 2009-2010, Liceul „George Şt. Marincu” funcţionează cu un efectiv de 460 de elevi. Instituţia are profil teoretic, profil tehnologic...
|
Sărăcia pune genunchiul pe grumazul Oltului
Sute de disponibilizaţi lunarAnul trecut a fost cel mai greu pe care angajaţii din judeţ l-au traversat în ultima perioadă. Lunar, agenţii economici...
|
Evenimente
Viitorii actori, sub lumina reflectoarelorDepartamentul de Artă Teatrală din cadrul Almei Mater craiovene împlineşte în această perioadă 15 ani...
| |
Prefectul de Vâlcea, lacheul şefului poliţiei
De fapt, a fost inversFostul inspector-şef al IPJ Vâlcea, comisarul-şef de poliţie Nicolae Sărdărescu, nu a făcut în Indiscret în Oltenia nicio...
|
Indiscret.ro e fruntea
Ajuns la numărul 226, ceea ce înseamnă deja peste patru ani de la prima apariţie, Indiscret în Oltenia a continuat să-şi mărească încet, dar...
| |
Lupta pentru şefia „ProLex“, faza pe instanţe
Nu mai departe de anul trecut, sindicatul „ProLex“ părea că intrase într-o veritabilă „epocă de aur“, trăind cele mai frumoase clipe de la...
|
La mănăstirea Bistriţa-Vâlcea, măicuţele se bat între ele
Mănăstirea Bistriţa Olteană, din localitatea Costeşti-Vâlcea, ascunde în spatele perdelei de creştinism fapte greu de imaginat chiar şi într-o...
|
Directoarea Deaconeci, contestată de subordonaţi
În urmă cu două săptămâni, un telefon surpriză a tulburat după-amiaza unuia dintre redactorii Indiscretului. „Alo, domnul...?“ „Da!“ „Sunt...
| |
„M-am născut şi voi muri pescar”
Teo Ciobanu este unul dintre sportivii de legendă ai judeţului Vâlcea. „Ciobi” a câştigat în anul 1973 Cupa României în tricoul Chimiei Râmnicu...
|
Prinţ şi cerşetor la Bruxelles
În Parlamentul European de la Bruxelles lucrează câteva sute de români. Cei 33 de europarlamentari români au fiecare câte trei consilieri, iar aceştia...
|
Pariu cu baniţa!
După cum ne-a mărturisit Marian Stancu, în vârstă de 57 de ani, proprietarul morii, în scurt timp unitatea va începe să producă mălai, urmând...
| |
Poziţiile sexului
Atenţie, şezlongul de care vorbim nu reproduce confortul celor dispuse pe lângă piscinele hotelurilor de lux. Chiar dacă patul este un suport agreabil,...
| |
Misiune imposibilă?
Oltchim Râmnicu Vâlcea a avut mult ghinion la tragerea la sorţi de la Linz care a stabilit componenţa celor două grupe semifinale ale Ligii Campionilor...
|
Universitatea în exil
Sâmbătă seara, la GSP TV, a reizbucnit polemica dintre primarul Craiovei, Antonie Solomon (în ordinea intervenţiilor telefonice), şi finanţatorul...
| |
Caii de paradă
Scriu, mâhnit, tot în numărul de azi, despre Craiova-Isarlâk şi FC Universitatea. Despre minunatele condiţii create în urbe pentru ca aceasta să-şi...
| |
Indiscreţii de Dolj
Bojenoiu ar putea rămâne singurul sindicalist de la Electroputere CraiovaPână nu de mult, una dintre cele mai importante fabrici din România, Electroputere...
|
Indiscreţii de Vâlcea
Aurică reformică!Deputatul PSD Aurel Vlădoiu şi-a pus pe cap pălăria cu care a debutat în public la Hora Unirii, iar în cap nişte idei de înnoire...
|
Indiscreţii de Olt
Toma îl amăgeşte pe GeoanăLiderul organizaţiei de la Olt a PSD, senatorul Ion Toma, unul dintre apropiaţii preşedintelui social-democraţilor, a declarat că organizaţia pe care o reprezintă îl va susţine necondiţionat pe Mircea Geoană pentru un nou mandat în fruntea partidului. Ca să-i dovedească acest lucru, Toma i-a organizat şefului...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Pusculita cu mânjiti
 Arhiva
|