Caii de paradă

Scriu, mâhnit, tot în numărul de azi, despre Craiova-Isarlâk şi FC Universitatea. Despre minunatele condiţii create în urbe pentru ca aceasta să-şi ia tălpăşiţa. Precum melcul cu casa în spate, s-ajungă la Dunăre, să bea apă tulbure.
Poate greşesc, poate, asemenea celor ce îmbracă echipamentul alb-albastru, trec printr-o “pasă”. Îmi pare că e restrictiv să vorbim astăzi despre Craiova-Isarlâk, atât de biciuită de Ion D. Sârbu, câtă vreme avem şi o Românie-Isarlâk. Astfel că termenii discuţiei se schimbă oarecum: „Frate tizule, în România nu se vine, din România se fuge!”. “În România aş fi fost o profesoară frustrată”, spune Corina Tarniţă, doctorandă la Universitatea Harvard din SUA. Studenta a ajuns acolo cu bursă după ce a absolvit Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din..., din..., din... Craiova! Dar haideţi să o ascultăm in extenso răspunzând la întrebarea dacă vrea să se întoarcă în România. “Pentru ce să mă întorc? În România aş fi ajuns o profesoară frustrată. Sau unul dintre cei 15.000 de dascăli concediaţi acum de guvern pentru că nu sunt bani pentru învăţământ”. Ce-ar fi de adăugat sau de corectat? Poate doar că aceşti 15.000 de dascăli nu vor fi doar bieţii suplinitori fără experienţă didactică şi nici amărâţii de bătrânei roşi în coate, cum îi fixa în insectar acelaşi intrepid guvern.
Tinerii şcoliţi în universităţile occidentale sunt indignaţi din cauza lipsei de profesionalism întâlnită în România. Ei nu agreează p.c.r.-ul care “e în toate”, nefiind vorba de vreun partid expirat, ci de mai noile pile, cunoştinţe, relaţii. “Nu mai vrem să fim caii de paradă ai politicienilor”, declară Theodor Braşoveanu, bursier la Princeton, dar şi unul dintre laureaţii Galei Studenţilor Români în Străinătate. Academia Română, cu puterile de care dispune, s-a alăturat şi ea galei, una de altminteri exemplară, dar, să nu uităm, trăim în România-Isarlâk. Nicio televiziune nu s-a încumetat să aducă în casele noastre un pic de aer decent şi de cultură. Aşa cum au tratat cu indiferenţă ostentativă sesiunea omagială Mihai Eminescu, de asemenea în organizarea Academiei Române. Dar ca să se întâmple miracolul, e nevoie, mai degrabă, de Academia Ţoapelor de Serviciu, care asigură şi un rating pe măsură. “Ceea ce mă sperie în România este că lumea nu vrea să mai înveţe din lipsă de modele şi din lipsă de motivaţie”, atrage atenţia un alt bursier eminent.
Foarte puţini specialişti care se formează în afară mai doresc să se întoarcă acasă. “Ar trebui să fiu strungar sau tinichigiu ca să pot trăi aici”, încheie acelaşi Theodor Braşoveanu. Potrivit biroului de statistică Eurostat, România, alături de Letonia, deţine supremaţia ţărilor UE cele mai sărace. În pofida acestei evidenţe incriminatoare pentru guvernele care s-au succedat la noi, veţi observa că, absolut mârlăneşte, mai toate comentariile analitice încep în mass-media cu un dangăt de clopot: avem prea mulţi pensionari în comparaţie cu... Topica firească ar fi exact invers. Dar, până şi bunicii ar trebui să priceapă în subtext că “în România nu se vine, din România se pleacă”.