Directoarea Deaconeci, contestată de subordonaţi

În urmă cu două săptămâni, un telefon surpriză a tulburat după-amiaza unuia dintre redactorii Indiscretului. „Alo, domnul...?“ „Da!“ „Sunt o angajată a azilului de bătrâni de pe Tabaci şi aş dori să vă semnalez câteva aspecte din cadrul instituţiei.“ Aşa a început o convorbire telefonică ce avea să dureze aproape treizeci de minute. În finalul ei, după un potop de acuze la adresa directoarei Mihaela Deaconeci, doamna cu pricina ne-a dezvăluit faptul că în următoarea zi vom primi pe adresa redacţiei o scrisoare anonimă în care vor fi expuse, mai pe larg, „păcatele“ Mihaelei Deaconeci.

Directoare dictatoare?
Exact astfel s-au întâmplat lucrurile a doua zi, când am decis să facem şi un mic demers jurnalistic în curtea azilului. Până când vom descrie atmosfera de pe str. Tabaci, nr. 3, să amintim doar câteva dintre acuzele care i se aduc directoarei Deaconeci de o parte dintre salariaţi în anonima primită la redacţie. În primul rând, modul în care înţelege să conducă instituţia: „Această instituţie este subordonată Consiliului Local al municipiului Craiova, dar lucrurile se petrec de aşa natură încât dna. Directoare Deaconeci Mihaela (...) se comportă cu noi, salariaţii fără studii superioare, de parcă suntem sclavi pe moşia ei.“ Apoi, divizarea colectivului în funcţie de preferinţe personale, şi nu profesionale: „... în fiecare zi la masa de prânz se dau adevărate chiolhanuri în Biroul resurse umane, unde dna directoare, împreună cu contabilul-şef, Protopopu Vergică, Georgescu Mihaela, responsabilul cu personalul, jurista, asistenta şefă şi şoferii, mănâncă ce e mai bun din mâncarea destinată bătrânilor... În această perioadă de criză, când noi, cei cu salarii mici, o ducem rău, dna directoare, împreună cu contabilul-şef şi responsabila cu personalul, şi-au permis să facă salariile pe lunile noiembrie şi decembrie după bunul lor plac. La cei care nu ne ducem cu cadouri costisitoare la domniile lor, ni s-a oprit din salariu (aşa cum prevedea legea - n.red) şi nu ni s-au luat în considerare orele lucrate în zilele de sărbătoare religioasă şi legale, iar echipa cu care s-a înconjurat directoarea (...) a luat ore suplimentare, încât salariul a devenit mai mare decât înainte... Noi, sclavii din cămin, am avut şi salariul micşorat, şi nu am avut voie să ne luăm prin rotaţie acele zile libere fără salariu.“

Cu buchetul în braţe e voie, fără, ba!
Cum aceste acuze sunt foarte greu de demonstrat, implicând şi o doză de subiectivism, în dimineaţa zile de 15 ianuarie am intrat pe poarta instituţiei de pe Tabaci cu o misiune concretă: să aflăm cum îşi va petrece directoarea Deaconeci ziua de naştere. Din informaţiile noastre, unele provenind chiar din anonima primită la redacţie, biroul directoarei urma a fi luat cu asalt de angajaţii cu trecere ai instituţiei, cadourile mai mult sau mai puţin costisitoare urmând a se preda la destinaţie personal. De cerberul de la poartă am trecut uşor, buchetul de flori din braţe stând mărturie faptului că urmăm să o vizităm pe doamna Deaconeci. De aici, însă, aventura a fost ceva mai complicată, dovadă vie a faptului că „până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii!“ În ciuda insistenţelor noastre, n-a fost chip să trecem pragul biroului doamnei directoare, o angajată durdulie comunicându-ne sec că „doamna directoare nu este la birou!“ În tot acest timp, plăsuţele şi buchetele de flori curgeau gârlă, semn că totuşi cineva se afla la „primire“ dincolo de porţile „Raiului“. Evident dezamăgiţi, am luat la pas curtea căminului, iar mizeria întâlnită ne-a facut o proastă impresie. Nici discuţiile cu bătrânii nu ne-au descreţit frunţile. „E greu, maică, da’ măcar avem căldură! Acu’, e rău şi cu mâncarea, chit că măcar primim suficient. Io nu prea mănânc carne, că nu-mi place, da’ să ştiţi că ne lipseşte p-aici. Nici oamenii nu prea au suflet, parcă sunt mai răi. E rău, dar ce să facem noi. De bine, de rău, avem un acoperiş peste noi!“, ne-a spus una dintre bătrânele care tocmai ieşeau din sala de mese, în timp ce colegele sale de „suferinţă“ aprobau din priviri.
Evident dezamăgiţi de experimentul eşuat în bună măsură, am încercat şi a doua zi să luăm legătura cu directoarea Deaconeci, dar de data aceasta nici măcar nu am mai reuşit să trecem de poarta instituţiei: „Doamna directoare tocmai ce a plecat. Lăsaţi un număr de telefon şi vă sună dânsa!“, ne-a spus un domn fără a se prezenta.

Întrebări dureroase
Dincolo de acest experiment, câteva semne de întrebare rămân valabile în cazul Serviciului Public de Asistenţă Medico-Socială. Cu siguranţă că la nivelul instituţiei există mai multe frustrări cauzate de modul mai puţin ortodox de management al directoarei Deaconeci. Chiar dacă zece la sută din acuzaţii sunt adevărate, atunci putem vorbi de abuzuri în serviciu, adică nici mai mult, nici mai puţin decât o faptă penală în toată puterea cuvântului. Nici modul în care sunt trataţi bătrânii în această instituţie nu respectă întru totul standardele umane, nemaivorbind de cele europene, faptă, de asemenea, imputabilă managementului defectuos. De partea directoarei atârnă însă subţirimea bugetului instituţiei, total insuficient pentru o activitate de asemenea amploare. Totuşi, cel puţin până acum, nu am văzut nicio lamentare financiară publică a Mihaelei Deaconeci. Oare de ce?