 Actualitate
Liceul „George Şt. Marincu“ din Poiana Mare dă lecţii unor instituţii similare din Craiova
Primarul Vintilă a câştigat pariul cu educaţia Pornind de la ideea că „să înveţi este foarte important, iar pentru asta ai nevoie de condiţii“, primarul comunei Poiana Mare, Marin Vintilă, a încercat şi a reuşit să le creeze şcolarilor din localitatea pe care o conduce mediul propice desfăşurării procesului educaţional. Printre instituţiile de învăţământ din localitate proaspăt renovate, la loc de cinste se află Liceul „George Şt. Marincu”, unitate la care învaţă aproape 500 de elevi. Aşa se face că, dispunând de condiţii optime pentru studiu şi manifestând interes deosebit faţă de procesul instructiv-educativ, (aici este de menţionat şi aportul cadrelor didactice calificate), mulţi dintre absolvenţii de liceu ajung să urmeze cursurile unor instituţii de învăţământ superior. de Horaţiu Pîrvulescu În anul şcolar 2009-2010, Liceul „George Şt. Marincu” funcţionează cu un efectiv de 460 de elevi. Instituţia are profil teoretic, profil tehnologic şi clase de arte şi meserii, urmând ca de la anul aceste clase să dispară. „Din anul şcolar 2009-2010, clasa a IX-a este clasă de liceu tehnologic, nu mai este de şcoală de arte şi meserii, urmând ca de la anul, odată cu terminarea clasei a X-a de arte şi meserii, să se desfiinţeze aceste clase“, ne-a declarat directoarea instituţiei, Lila Gligă. Potrivit acesteia, elevii Liceului „George Şt. Marincu” au o frecvenţă bună la cursuri, iar în anul şcolar 2009-2010 nu s-au înregistrat cazuri de abandon şcolar. Mai mult, câţiva dintre elevii acestei unităţi şcolare au reprezentat instituţia la fazele locale ale olimpiadelor de limba română şi de matematică, reuşind să obţină rezultate mulţumitoare. „Dacă până acum elevii noştri participau doar la olimpiadele de limba română, de la venirea domnului profesor Dumitru Gugilă s-a reuşit şi participarea la olimpiada de matematică“, ne-a declarat directoarea Lila Gligă, adăugând că liceul dispune în totalitate de cadre didactice calificate.
Dotare corespunzătoare, condiţii excelente În ceea ce priveşte dotarea materială, în anul şcolar 2008-2009 s-au realizat, cu ajutorul autorităţilor locale din Poiana Mare, câteva obiective importante la nivelul Liceului „George Şt. Marincu”. „Cu sprijinul domnului primar Marin Vintilă, am reuşit să construim un grup termic cu două centrale pe combustibil solid, să schimbăm întreaga instalaţie de încălzire şi instalaţia de apă, să modernizăm în toată clădirea grupurile sanitare, să modernizăm biblioteca şi centrul de documentare pe care îl avem în unitate şi să construim o magazie de lemne cu o capacitate de 100 de metri cubi“, a adăugat directoarea Lila Gligă. Unitatea dispune de două laboratoare de informatică, unul de fizică, unul de chimie şi de un cabinet de biologie, toate modernizate, precum şi de o sală de sport dotată corespunzător, mobilierul din sălile de curs fiind în proporţie de 80 la sută nou. Cu forţe proprii, conducerea şcolii a reuşit la finele anului 2009 să instaleze în instituţie un sistem video pentru a monitoriza comportamentul elevilor, dar şi pentru a avea controlul asupra persoanelor străine care trec pragul instituţiei. Condiţiile bune de care pot beneficia liceenii o fac pe directoarea Lila Gligă să lanseze încă de pe acum viitorilor absolvenţi de clasa a VIII-a din zonă invitaţia de a-şi îndrepta paşii spre instituţia de învăţământ pe care o aceasta o conduce.
Jumătate dintre absolvenţii de liceu urmează studii superioare Cât despre procesul instructiv-educativ, Lila Gligă îşi doreşte ca promovabilitatea să fie cât mai mare pe semestrul I al anului şcolar în curs, ca de altfel şi la finele anului şcolar, şi să nu se înregistreze probleme legate de frecvenţă şi nici cazuri de abandon şcolar. Referitor la elevii din clasele terminale, directoarea spune că îşi doreşte ca un număr cât mai mare de elevi de clasa a VIII-a să încheie cu bine examenul de bacalaureat, „acesta fiind unul dintre criteriile la care noi ca instituţie vom fi evaluaţi“. Cât priveşte continuarea studiilor în cazul absolvenţilor de liceu, directoarea Lila Gligă precizează că aproximativ 50 la sută dintre aceştia urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior: „Majoritatea celor care au absolvit liceul la noi sunt studenţi la facultăţi din Craiova, la specializări precum drept, filologie, ştiinţe economice sau geografie, alţii alegând să urmeze cursurile şcolii postliceale din Calafat în domeniile medicină generală şi farmacie. Cei care termină liceul la seral sunt fie în producţie, fie nu au posibilităţi financiare să-şi continue studiile“.
|
Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei.
Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.
Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
|
|
Cine-l trezeşte pe Vişan?
Aş fi trecut cu vederea această nesimţire dacă personajul ce doreşte a ne urechea ar fi fost vreun sfânt al politicii româneşti. Dar când te numeşti...
|
Chiulangiii Doljului
Pentru că săptămâna trecută am făcut un top al celor mai mari cheltuitori deputaţi doljeni, săptămâna aceasta vom vedea care dintre ei au chiulit...
|
Consiliul Judeţean Dolj, certificat ISO 9001
Început, ca orice investiţie importantă, cu reticenţa grupului PD-L din cadrul CJ Dolj, procesul de certificare a instituţiei s-a încheiat ca în...
|
Vâlcea restanţieră
Statistica sărăcieiPotrivit lui Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea (CJ), restanţele sunt următoarele: „20 de miliarde lei restanţe...
|
În PNL Vâlcea, se trage cu Pistolul
Iniţiativa „atacului la baionetă” împotriva executivului Primăriei Râmnicu Vâlcea şi Consiliului Local dominat de PD-L a pornit din organizaţia...
|
„Spitalele auto“ operează la buzunar
Luând în considerare nivelul de trai de la noi, salariile care, dacă nu sunt în scădere, cu siguranţă nu vor creşte în acest an, şi faptul că...
|
Primarul Vintilă a câştigat pariul cu educaţia
În anul şcolar 2009-2010, Liceul „George Şt. Marincu” funcţionează cu un efectiv de 460 de elevi. Instituţia are profil teoretic, profil tehnologic...
|
Sărăcia pune genunchiul pe grumazul Oltului
Sute de disponibilizaţi lunarAnul trecut a fost cel mai greu pe care angajaţii din judeţ l-au traversat în ultima perioadă. Lunar, agenţii economici...
|
Evenimente
Viitorii actori, sub lumina reflectoarelorDepartamentul de Artă Teatrală din cadrul Almei Mater craiovene împlineşte în această perioadă 15 ani...
| |
Prefectul de Vâlcea, lacheul şefului poliţiei
De fapt, a fost inversFostul inspector-şef al IPJ Vâlcea, comisarul-şef de poliţie Nicolae Sărdărescu, nu a făcut în Indiscret în Oltenia nicio...
|
Indiscret.ro e fruntea
Ajuns la numărul 226, ceea ce înseamnă deja peste patru ani de la prima apariţie, Indiscret în Oltenia a continuat să-şi mărească încet, dar...
| |
Lupta pentru şefia „ProLex“, faza pe instanţe
Nu mai departe de anul trecut, sindicatul „ProLex“ părea că intrase într-o veritabilă „epocă de aur“, trăind cele mai frumoase clipe de la...
|
La mănăstirea Bistriţa-Vâlcea, măicuţele se bat între ele
Mănăstirea Bistriţa Olteană, din localitatea Costeşti-Vâlcea, ascunde în spatele perdelei de creştinism fapte greu de imaginat chiar şi într-o...
|
Directoarea Deaconeci, contestată de subordonaţi
În urmă cu două săptămâni, un telefon surpriză a tulburat după-amiaza unuia dintre redactorii Indiscretului. „Alo, domnul...?“ „Da!“ „Sunt...
| |
„M-am născut şi voi muri pescar”
Teo Ciobanu este unul dintre sportivii de legendă ai judeţului Vâlcea. „Ciobi” a câştigat în anul 1973 Cupa României în tricoul Chimiei Râmnicu...
|
Prinţ şi cerşetor la Bruxelles
În Parlamentul European de la Bruxelles lucrează câteva sute de români. Cei 33 de europarlamentari români au fiecare câte trei consilieri, iar aceştia...
|
Pariu cu baniţa!
După cum ne-a mărturisit Marian Stancu, în vârstă de 57 de ani, proprietarul morii, în scurt timp unitatea va începe să producă mălai, urmând...
| |
Poziţiile sexului
Atenţie, şezlongul de care vorbim nu reproduce confortul celor dispuse pe lângă piscinele hotelurilor de lux. Chiar dacă patul este un suport agreabil,...
| |
Misiune imposibilă?
Oltchim Râmnicu Vâlcea a avut mult ghinion la tragerea la sorţi de la Linz care a stabilit componenţa celor două grupe semifinale ale Ligii Campionilor...
|
Universitatea în exil
Sâmbătă seara, la GSP TV, a reizbucnit polemica dintre primarul Craiovei, Antonie Solomon (în ordinea intervenţiilor telefonice), şi finanţatorul...
| |
Caii de paradă
Scriu, mâhnit, tot în numărul de azi, despre Craiova-Isarlâk şi FC Universitatea. Despre minunatele condiţii create în urbe pentru ca aceasta să-şi...
| |
Indiscreţii de Dolj
Bojenoiu ar putea rămâne singurul sindicalist de la Electroputere CraiovaPână nu de mult, una dintre cele mai importante fabrici din România, Electroputere...
|
Indiscreţii de Vâlcea
Aurică reformică!Deputatul PSD Aurel Vlădoiu şi-a pus pe cap pălăria cu care a debutat în public la Hora Unirii, iar în cap nişte idei de înnoire...
|
Indiscreţii de Olt
Toma îl amăgeşte pe GeoanăLiderul organizaţiei de la Olt a PSD, senatorul Ion Toma, unul dintre apropiaţii preşedintelui social-democraţilor, a declarat că organizaţia pe care o reprezintă îl va susţine necondiţionat pe Mircea Geoană pentru un nou mandat în fruntea partidului. Ca să-i dovedească acest lucru, Toma i-a organizat şefului...
| | |
 Cele mai citite
 Comentarii Recente
 Parteneri
 Pusculita cu mânjiti
 Arhiva
|