Lumina vieţii pentru Luminiţa

Totul a decurs perfect în familia Mateescu din Frânceşti până acum câteva luni. Costică şi Luminiţa s-au cunoscut în urmă cu  mai bine de 15 ani. Ea avea 15 ani, el 23, dragoste la prima vedere şi în scurt timp căsătoria. „Era dezvoltată bine, ca acum era de înaltă. Nu ziceai că are mai puţin de 18-19 ani. Am vorbit câteva seri, apoi ne-am decis să ne căsătorim. A fost aşa, mai mult în joacă, eram copii, dar am ajuns la starea civilă şi ne-am luat. Ofiţerul de stare civilă m-a şi întrebat dacă ştiu câţi ani are nevasta mea. Sincer nu ştiam. Avea 15 ani şi 6 luni. Vă daţi seama, să mă însor şi să aflu la primărie câţi ani are. Pe undeva am fost şi tată pentru ea. Ţin minte că o duceam la şcoală, îi lăsam acolo ceva bănuţi să aibă de mâncare şi apoi eu mă duceam la serviciu. Şi acum ne amintim şi ne distrăm. Ne-am înţeles excelent, chiar dacă nu mereu am avut bani. Niciodată nu am înjurat-o, niciodată nu s-a răstit la mine. Am rezolvat tot cu vorbă frumoasă. Ştiţi cum e, gura lumii nu o poţi opri. Erau şi binevoitori care îmi spuneau că au văzut-o în nu ştiu ce maşină şi aşa mai departe. Niciodată nu am pus la suflet, ştiu ce soţie minunată am, niciodată nu m-a minţit cu nimic.”

Verdict – leucemie
Din luna octombrie, viaţa soţilor Mateescu s-a schimbat radical şi Luminiţa a primit din partea medicilor un diagnostic dur – leucemie: „Eram prin curte toţi, era într-o sâmbătă. Fetiţa noastră se juca şi din greşeală a lovit-o pe Luminiţa la picior. Nu am băgat de seamă, a doua zi de dimineaţă eu am plecat la pescuit. Am sunat-o să facă o cafea, să mai stăm şi noi de vorbă când ajung acasă. Am ajuns, mi-a zis să stau pe scaun că are să-mi spună ceva grav. Am stat şi ea ştia că numai două veşti nu le suport, să nu-mi spună niciodată că se desparte de mine sau că moare. Mi-a dat a doua veste, parcă m-a trăsnit. Mi-a arătat piciorul, se înnegrise tot, se făcuse un ditamai hematom. A doua zi de dimineaţă, am fost la doctor cu ea... De la medicul de familie a trimis-o la Râmnicu Vâlcea, de acolo la Craiova. Verdictul a fost dur... leucemie de gradul IV. Cea mai gravă formă de cancer leucemic. Am simţit cum a căzut cerul pe mine, dar mi-am propus să nu ne dăm bătuţi, să luptăm până la ultima fărâmă de energie.”

Calvarul sângelui
Pentru Luminiţa a început un adevărat calvar: tratament cu citostatice, nevoie mare de sânge. „Am avut mare problemă cu acest sânge. Vă daţi seama că la Craiova nevoia de sânge era mare. Veneau oameni arşi, veneau oameni cu probleme asemănătoare cu cele ale soţiei mele. Am alergat în permanenţă după donatori. M-au ajutat oamenii. Nu mai ştiam de mine. Dacă vă spun că s-a întâmplat să plec de la Frânceşti desculţ până la Râmnicu Vâlcea... Eram în parcare şi mă gândeam de ce se uită oamenii ciudat la mine. Când am văzut. S-a întâmplat să vorbesc singur, s-a întâmplat să ajung la o intersecţie şi să nu mai ştiu în ce parte este Frânceştiul sau Râmnicu Vâlcea. Ţin minte şi acum, era într-o zi de joi şi chiar am rămas fără soluţii, nu mai aveam pe cine să aduc să doneze. Am strigat ca disperatul să fiu ajutat, că nu mai am ce face. Am avut noroc cu primarul care s-a zbătut şi ne-a ajutat, am ajuns de am contactat o fundaţie, a doamnei Mihaela Geoană şi de atunci nu am mai avut probleme cu sângele. A fost un calvar de care am scăpat. Am trecut cu bine peste prima fază a tratamentului şi partea bună este că totul a ieşit bine, s-au şi mirat doctorii. Nu a fost nici măcar o complicaţie. Dacă erau complicaţii sau dacă sângele nu era primit de corpul soţiei, acum nu mai aveam de ce discuta...”

Compatibilitatea surorilor, salvarea...
În mod normal, Luminiţa Mateescu va putea avea parte de un transplant de măduvă chiar la finele lunii ianuarie, dar totul depinde de eventuala compatibilitate a surorilor sau a mamei: „Vom merge la Bucureşti pentru teste, după Sărbătorile de iarnă. Dacă dă Dumnezeu ca măcar o soră sau soacra mea să fie compatibile, atunci şansele sunt mari. Dacă nu, scad vertiginos, scad sub 10%. Asta pentru că lista pentru donatori este mare şi pentru că operaţia ar costa 50.000 de euro. Am mai aflat de un tratament special care se face în China şi care a dat rezultate surprinzător de bune. Dar acel tratament costă 80.000 de euro. De unde păcatele mele să scot aceşti bani? Noi suntem oameni săraci, eu lucrez la balastieră, soţia mea a lucrat la pui, la Frânceşti, acum nu mai poate. Nu mai poate ieşi din casă, trebuie să stea la căldură, nici la televizor nu are voie prea mult. Dacă s-o găsi cineva să ne ajute, ne găseşte acasă, poate lua legătura cu primarul, cu mine, cu oricine, toţi ştiu despre problema noastră. Dacă se întâmplă să se strângă ceva bani şi nu vom avea nevoie de ei, promit să-i dau tot unui bolnav de leucemie. Nu mă ating de niciun ban, nu îmi trebuie mie banii, eu sunt mulţumit dacă mănânc un colţ de pâine, dar să fiu sănătos şi mai ales fetiţa şi soţia mea să fie sănătoase.”

„Fetiţa mea a aflat la şcoală că-i moare mămica“
Lui Costel Mateescu îi dau lacrimile atunci când vorbeşte despre fetiţa sa, Ştefania: „Este un copil minunat, mă doare sufletul când mă gândesc că ar putea trăi fără mamă... Am încercat să o protejez cât am putut, să nu afle drama prin care trecem. Nu i-am spus nimic, dar a aflat de la şcoală că mămica ei o să moară... A plâns ore în şir, sărăcuţa crede că mămica ei moare pentru că a lovit-o din greşeală la picior. I-am explicat, a şi înţeles în mare parte că mama ei o să se facă bine, că nimic nu ne desparte. Se uită săraca acum la televizor şi încearcă să afle ceva despre boala Luminiţei, despre cum se poate trata. M-am trezit într-o zi cu ea, a venit la mine şi mi-a spus că există un tratament, că a văzut ea la Pro tv şi că trebuie să-i ducem mămica în China, să se facă bine”.